Ioan 3:16

creatiune sau evolutie?

2010-03-16T14:26:00.000+02:00

Creatie sau evolutie?

de Gerald J. Counts

Aceste doua teorii cu privire la originea universului se exclud reciproc. Dintre cele doua tipuri stiintifice construite in jurul acestor doua teorii, unul este corect, pe cand celalalt incorect, unul este adevarat, iar celalalt este fals. Fie universul, incluzand si viata de pe pamant a avut un inceput, fie nu a avut. Fie exista un Creator vesnic, fie universul este etern, existand in diferite forme. Deoarece omul nu a fost prezent in vesnicie sau la inceput, el poate doar postula (poate presupune si poate face afirmatii ca baza pentru argumentele sale). Poate banui, specula despre origini, si doar apoi sa le testeze cu observatiile si analizele datelor prezente. Aceasta se face prin presupuneri si extrapolare in trecut bazate pe acele date sau altele derivate din ele. Intr-o analiza finala a tipurilor stiintifice, al creatiei si al evolutiei, amandoua tin de credinta. Stiintific, tipul corect este cel care se potriveste cel mai bine cu informatiile. De aceea, haideti sa aruncam o privire simpla la aceste doua tipuri, in lumina unor anumite informatii.

1. Cele mai insemnate legi stiintifice in ce priveste universul sunt prima si a doua lege a termodinamicii. Expuse simplu, aceste legi afirma ca acum nimic nu se mai creeaza sau anihileaza si ca toate sistemele (vii sau nu), daca nu au alta intentie sau o fiinta inteligenta care sa le mentina, isi pierd din complexitate iar in final se uzeaza si inceteaza a mai functiona. Ce ne arata noua aceste informatii? Raspuns: nimic nu mai este creat sau anihilat acum in Univers, iar acesta se uzeaza si va inceta a mai functiona. Aceasta este ceea ce postuleaza tipul creationist. Tipul evolutionist postuleaza ca Universul, asa cum il stim, a luat fiinta dintr-o materie moarta si de o complexitate inferioara devenind tot mai complex si ajungand chiar sa produca sisteme vii, inclusiv omul. Cu faptele stiintifice asociate, primele doua legi se potrivesc mai bine tipului creationist, facandu-l mai stiintific decat celalalt. Asa stau lucrurile, chiar luand in considerare faptul ca aceste legi sunt bazate pe sisteme inchise.

2. Mai exista o alta lege cunoscuta sub numele de legea „cauzei si efectului”. Orice eveniment este rezultatul uneia sau mai multor cauze. Deci trebuie sa existe un cauzator al evenimentului respectiv. Cauza unui eveniment poate fi un alt eveniment care la randul lui a avut un cauzator. Stiintific, oricine poate concluziona ca trebuie sa fi existat o prima cauza pentru acest univers atat de complex si bine organizat (care totusi se consuma). Din moment ce Cauzatorul trebuie sa fie capabil de a produce evenimentul, „prima cauza” a Universului, cu tot ceea ce contine el, trebuie sa fie mai mareata decat acesta. Nimic mai prejos decat el nu il putea produce. „Prima cauza” a timpului trebuie sa fie mai presus de timp. „Intaia cauza” a vietii trebuie sa fie „vie”. Bineinteles, logic am putea continua la nesfarsit. Evident, cand aceste informatii sunt analizate, „Intiia cauza” a Universului trebuie sa fie cel putin infinita, vesnica, omnipotenta, omniprezenta, omniscienta, individuala si libera de a face tot ce doreste. Tipul cretionist postuleaza o asemenea „Prima Cauza”. Dar cum ramane cu tipul evolutionist? Unii oameni de stiinta cred ca aceasta cauza a aparitiei Universului, asa cum cunoastem astazi a fost un Big Bang.

Este o diferenta mare fata de faptele stiintifice, dar chiar daca ar fi fost asa, ce l-a cauzat, si care a fost cauza cauzei care a cauzat Big Bang-ul? Tipul evolutionist trebuie sa concluzioneze ca energia si/sau materia sunt vesnice. De aceea nu exista o prima cauza a Universului. Acesta, intr-o forma sau alta, a existat prin sine insusi din vesnicie. Aceasta ignora orice ratiune logica a legii stiintifice a cauzei si efectului. A presupune ca nu a existat o prima cauza a universului reprezinta o sustragere de la aceasta lege. Asadar, ce tip se potriveste cel mai bine acestei legi stiintifice? Raspuns: tipul creationist.

3. Dar cum ramane cu fosilele? O multime de date despre fosile s-au colectat din scoarta terestra. Ce ne spun noua aceste date despre creatie si evolutie? In primul rand, tipul evolutionist postuleaza ca dinozaurii si omul nu au trait in acelasi timp pe pamant. Sustin datele aceasta? Nu! Au fost descoperite urme ale omului si ale dinozaurilor unele langa celelalte, in acelasi depozit geologic. Urmele ambelor specii dau dovada ca sunt autentice. Ele dovedesc ca dinozaurii si omul au trait pe pamant in acelasi timp. Bineinteles ca cei care sustin cu tarie evolutionismul nu vor accepta aceste dovezi clare, chiar daca omul si dinozaurii inca traiesc inmpreuna pe pamant. Crocodilii sunt dinozauri (reptile mari) care au supravietuit extinctiei. Cand un evolutionist priveste urmele umane langa cele ale unui dinozaur, in esenta, el spune despre urmele umane: Aceste urme trebuie sa fi fost facute de vreun animal asemanator omnului deoarece oamenii si dinozaurii nu au existat pe pamant in acelasi timp. Aceasta este logica „stiintifica” tipica unui evolutionist. In al doilea rand, daca tipul evolutionist este corect, ar trebui sa existe milioane de fosile care sa dezvaluie forme de viata intermediara intre specii. Dintre milioanele de fosile, nu exista nici macar una care poate fi identificata stiintific ca fiind o creatura intermediara. In privinta fosilelor, macro-evolutia nu are nici o baza stiintifica. Pe de alta parte, tipul creationist postuleaza ca oamenii si dinozaurii au trait pe pamant in acelasi timp si asa cum arata si fosilele, toate speciile de fiinte au fost create asa cum sunt, neexistand fosile intermediare. Aceasta este exact ceea ce fosilele ne dezvaluie. Deci, care este tipul cel mai stiintific din punct de vedere al fosilelor? Raspuns: tipul creationist.

4. Dar despre varsta pamantului? Evolutionismul postuleaza ca pamantul este foarte vechi. Creationismul postuleaza un pamant tanar, desi varsta nu reprezinta un factor. Care tip este sustinut cel mai bine de date? Deoarece probabilitatea statistica a evolutionismului este nula fara un pamant foarte batran, evolutionismul are nevoie de un pamant vechi de milioane de ani. Tezele evolutioniste afirma ca daca se acorda destul timp, orice se poate intampla, chiar si evolutia. Crocodilului, intr-o buna zi, poate sa-i creasca aripi si sa zboare. Deci, conform evolutionismului, cat de batran este pamantul? Raspuns: tot atat de batran cat rocile. Dar cat de vechi sunt rocile? Raspuns: tot atat de vechi cat fosilele. Atunci, cat de vechi sunt fosilele? Raspuns: tot atat de vechi cat rocile. Concluzia evolutionismului: pamantul este destul de vechi pentru a ridica peste zero probabilitatea ca evolutia sa fi avut loc. Ce arata de fapt datele? Estimari, bazate pe uniformitate variaza de la 1750 de ani la peste 5.000.000.000 de ani. Care este cea mai buna estimare? Bineinteles ca pamantul este mai vechi de 1750 de ani, dar altfel, alege singur un numar. Pentru toate scopurile practice, tot la o probabilitate zero a evolutiei vei ajunge. Adevarul este ca varsta Universului si a pamantului nu poate fi determinata de oamenii de stiinta. Creationismul postuleaza ca sistemele pamantului pot fi tinere. Pamantul a fost creat cu o varsta aparenta. De exemplu, primul om a fost creat un adult matur. La varsta de o zi, orice om de stiinta ar concluziona ca avea aproximativ 30 de ani. Exista vreo informatie care sa sustina o varsta tanara a pamantului? Da. Rata de diminuare in campul magnetic al Pamantului produce o estimare a cel mult 10.000 de ani. Rezultatul patrunderii radiocarbonului in sistemul terestru ne da 10.000 de ani; cresterea celei mai vechi parti vii a biosferei noastre indica varsta pamantului ca fiind de 5.000 de ani; dezvoltarea populatiei umane ne da in jur de 4.000 de ani. Ultimele estimari recente sunt tot atat de aproape de varsta adevarata ca si cele care dau o varsta mai mare, probabil chiar mai aproape, din moment ce sunt mai mici. Daca ne incredem in varstele tinere ca fiind cele mai bune estimari stiintifice, atunci creationismul este cel mai justificabil.

5. Care tip, creationismul sau evolutionismul este sustinut cel mai bine de structura geologica a pamantului? Afirmat simplu, evolutionismul postuleaza ca asa numita coloana geologica s-a depus, pe baza teoriei uniformitatii, pe o perioada de milioane de ani. Fosilele din partea inferioara a coloanei ar fi cele mai simple forme de viata si deci primele din seria evolutiei. Urmatorul nivel din coloana ar contine forme de viata mai complexe si deci fac parte dintr-o categorie superioara in evolutie. Ideea este ca pe masura ce formele de viata au evoluat si apoi au murit, ele erau acoperite de eroziunea terenurilor inconjuratoate. Exceptand faptul ca fosile de complexitate diferita sunt uneori gasite la acelasi nivel al coloanei, o alta problema a acestui proces este ca nu se conformeaza structurii fosilelor. Fiintele moarte putrezesc, se transforma in pamant iar oasele lor se imprastie, de aceea nu mai ramane prea mult de fosilizat. Iar apoi, chiar daca fosilele s-ar putea face cu milioanele astfel, se ridica intrebarea: Ce s-a intamplat cu fosilele formelor de viata intermediare? Ar trebui sa existe milioane, dar nu exista nici macar una singura. Dar ce spune creationismul? Acesta postuleaza ca structura geologica a pamantului este in primul rand rezultatul unei catastrofe mondiale (o combinatie de potop, cutremure si vulcani) si consecintelor ei. Doar unii oameni care au fost pregatiti impreuna cu fiintele care aveau nevoie de aer (inclusiv dinozaurii) pe care ei le-au pregatit si fiintele acvatice au supravietuit. Toate celelalte fiinte au murit si multe au fost ingropate in noroiul si sedimentele care s-au depus in urma apelor agitate ale potopului fiind apoi presate in jos de imensele forte implicate in catastrofa. Astfel s-a format coloana geologica impreuna cu milioanele ei de fosile. Presiunea/ temperatura/ timpul operand asupra resturilor ingropate au produs combustibilii fosilieri pe care noi ii folosim astazi ca sursa de energie. Eruperea violenta a pamantului dinaintea catastrofei a schimbat drastic topografia sa. Continentele, avand dupa aceea lanturi muntoase si bazinele oceanice rezultante au trecut apoi printr-o scurta epoca glaciara, lasandu-le intr-o forma foarte asemanatoare cu cea de astazi. Deci, care tip se potriveste cel mai bine datelor geologice? Raspuns: creationismul.

Mai sus avem doar cinci exemple, dar nu conteaza ce date analizam. Din punct de vedere stiintific, toate ajung la acelasi rezultat. Datele se potrivesc intotdeauna creationismului mai bine sau cel putin la fel de bine ca evolutionismului.

Deci, care tip al originilor este cel mai stiintific? Desi inca mai exista multe probleme stiintifice nerezolvate in ce priveste ambele tipuri de origine, raspunsul la aceasta intrebare trebuie sa fie creationismul. Datele, atunci cand sunt analizate in contextul metodei stiintifice sustin in mod coplesitor creationismul mai presus de evolutionism. Cineva a spus: „Este nevoie de mai multa credinta pentru a crede in evolutionism decat pentru a crede in Dumnezeu”.

Desi exista multi oameni de stiinta care resping evolutionismul in favoarea creationismului, mult mai multi dintre ei cred in evolutionism. De ce? De ce este tratat evolutionismul ca un fapt in sistemul nostru educational, in mass-media si in unele biserici? Poate fiindca lucrurile stau asa cum a declarat odata un adept al evolutionismului: A nega evolutia inseamna a admite ca exista un Dumnezeu, si daca exista un Dumnezeu care ne-a creat, atunci noi trebuie sa raspundem pentru faptele noastre in fata Lui. Acest om de stiinta nu a fost adeptul evolutiei datorita analizei lui stiintifice a datelor, ci datorita urii sale fata de Dumnezeu. Creatorul, pe care acest om si multi altii Il resping, ne-a spus de multe ori si in multe feluri ca El a creat cerurile, pamantul si tot ce este in ele. Pe scurt, El a creat Universul. Gasim aceasta in Sfanta Scriptura:

Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o (Exod 20:11).

Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut (Geneza 1:27).

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui (Psalmul 19:1).

‚Cu cine Ma veti asemana, ca sa fiu deopotriva cu el?’ zice Cel Sfant. Ridicati-va ochii in sus, si priviti! Cine a facut aceste lucruri? Cine a facut sa mearga dupa numar, in sir, ostirea lor? El le cheama pe toate pe nume; asa de mare e puterea si taria Lui, ca una nu lipseste (Isaia 40: 25-26).

Asa vorbeste Domnul Dumnezeu, care a facut cerurile si le-a intins, care a intins pamantul si cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, si suflet celor ce merg pe el (Isaia 42:5).

Eu am facut pamantul, si am facut pe om pe el; Eu cu mainile Mele am intins cerurile, si am asezat toata ostirea lor (Isaia 45:12).

La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El (Ioan 1:1-3).

Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal (Ioan 1:14).

Vrednic esti Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava, cinstea si puterea, caci Tu ai facut toate lucrurile, si prin voia Ta stau in fiinta si au fost facute (Apocalipsa 4:11).

Asa cum am mentionat si la inceputul acestei brosuri, creationismul si evolutionismul se exclud reciproc. A crede in macro-evolutie inseamna a respinge Cuvantul lui Dumnezeu si deci a-L face mincinos. De exemplu, sunt „crestini” care sunt adepti ai unei „evolutii teistice” chiar daca aceasta este contrara Bibliei. Luati aminte la un singur verset:

Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune. Astfel a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a sasea (Geneza 1:31).

„Seara si dimineata” definesc o zi literala, si oricat ar incerca cineva sa elimine cuvintele „foarte bune” sau sa le explice altfel, acestea intotdeauna combat evolutia teistica, teorie care afirma ca Dumnezeu a inceput lucrarea, dar a ales evolutia pentru a o duce la indeplinire. Dumnezeu nu a creat omul sau orice alta faptura din sistemul viu intr-o lupta mortala de supravietuire a celui mai tare. Moartea nu era prezenta atunci cand Dumnezeu a privit la creatia Sa si a spus ca era „foarte buna”. Supravietuirea celui mai tare este rezultatul pacatului omului si blestemului pe care el l-a adus, nu intentia directa a lui Dumnezeu.

De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul in lume, si prin pacat a intrat moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit... (Romani 5:12).

Caci firea a fost supusa desertaciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nadejdea insa, ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii, ca sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar stim ca pana in ziua de azi, toata firea suspina si sufera durerile nasterii (Romani 8:20-22).

Draga cititorule,

Tu nu trebuie sa te ingrijorezi de ceea ce spun asa-zisii lideri religiosi sau oameni de stiinta despre origini. Pana la urma, legile stiintifice sunt doar niste formulari a ceea ce deja exista. Tot ce exista a fost creat in aceasta forma, asa dupa cum afirma si adevarata stiinta. Poti citi adevarul despre originea Universului, si mult mai mult decat atat in cea mai exacta si cuprinzatoare Carte a lumii, Sfanta Scriptura. In ea, Autorul ne spune multe despre istoria pamantului, inclusiv inceputurile sale. El ne spune cum doar a vorbit si lumea a luat fiinta:

Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad (Evrei 11:3).

Ne spune chiar si cum se va sfarsi totul.

Ziua Domnului insa va veni ca un hot. In ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura, si pamantul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindca toate aceste lucruri au sa se strice, ce fel de oameni ar trebui sa fiti voi, printr-o purtare sfanta si evlavioasa, asteptand si grabind venirea zilei lui Dumnezeu, in care cerurile aprinse vor pieri, si trupurile ceresti se vor topi de caldura focului? (2 Petru 3:10-12).

Ce se va intampla dupa acest sfarsit? El ne spune si acest lucru.

Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamant nou, in care va locui neprihanirea (2 Petru 3:13).

Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou; pentru ca cerul dintai si paaintul dintai pierisera, si marea nu mai era (Apocalipsa 21:1).

El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut (Apocalipsa 21:4).

Dar cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatorii la idoli, si toti mincinosii, partea lor este in iazul, care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua (Apocalipsa 21:8).

Locul vesnic in care vei sta depinde daca tu Il crezi pe Dumnezeu sau nu; nu doar cu o credinta a mintii, ci din cele mai adanci strafunduri ale omului dinlauntru. Credinta care te va salva de „a doua moarte” este o credinta ce vine de la Dumnezeu. Este o credinta ce iti zdrobeste si iti umple de remuscari inima datorita pacatului si te pune pe genunchi inaintea Creatorului. Este o credinta care te va determina sa strigi catre Domnul Isus Hristos dintr-o inima plina de pocainta. Te va face sa renunti la orice nadejde pe care o ai in tine insuti sau in orice alt om si sa crezi in Domnul si Mantuitorul Isus Hristos... In vreme ce intrebarea despre care tip de origine este cel mai siintific este una importanta, adevaratul credincios cunoaste raspunsul, deci cea mai importanta intrebare este:

Unde iti vei petrece vesnicia? Cu Dumnezeu in fericirea „cerurilor noi si a pamantului nou” sau vesnic separat de El prin „moartea a doua”? Doar cei ce au viata vesnica vor scapa de „iazul de foc”. Si cine este acela care are viata vesnica? Raspuns: Acela care are pe Fiul.

Si marturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul, are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viata (1 Ioan 5:11-12).

Cine are pe Fiul lui Dumnezeu? Raspuns: Acela care L-a primit.

El era in lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu (Ioan 1:10-13)...

David al Israelului a pus aceasta intrebare:

Doamne, cine va locui in cortul Tau? Cine va locui pe muntele Tau cel sfint? (Psalmul 15:1)

David a primit raspunsul:

Cel ce umbla in neprihanire, cel ce face voia lui Dumnezeu, si spune adevarul din inima. Acela nu cleveteste cu limba lui, nu face rau semenului sau, si nu arunca ocara asupra aproapelui sau. El priveste cu dispret pe cel vrednic de dispretuit, dar cinsteste pe cei ce se tem de Domnul. El nu-si ia vorba inapoi, daca face un juramint in paguba lui. El nu-si da banii cu dobanda, si nu ia mita impotriva celui nevinovat. Cel ce se poarta asa, nu se clatina niciodata (Psalmul 15:2-5).

Nu! Mantuirea nu este castigata sau obtinuta prin trairea unei vieti curate. Vine de la Dumnezeu, „prin har, ...prin credinta” iar odata primita, ea produce schimbari in viata acelei persoane. Oricine este mantuit de Isus Hristos se va stradui sa traiasca o viata neprihanita. Cele mai mari dorinte ale unui suflet mantuit vor fi sa Il cunoasca si sa fie ca El.

Doamne, cine va locui in cortul Tau? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant? (Psalmul 42:1).

Draga cititorule, ai fost tu mantuit? Daca nu, crede in Fiul lui Dumnezeu si astfel, nu vei experimenta „moartea a doua”. Dumnezeu ne spune ca el a devenit om pentru a putea distruge puterea satanica a mortii, dusmanul omenirii, si sa dea viata vesnica tuturor celor care vor crede.

Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3:16).

Dumnezeu de asemenea ne spune:

Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mantuire, dupa cum zice Scriptura: ,Oricine crede in el, nu va fi dat de rusine’ In adevar, nu este nici o deosebire intre Iudeu si Grec; caci toti au acelasi Domn, care este bogat in indurare pentru toti cei ce-L cheama. Fiindca ,oricine va chema Numele Domnului, va fi mantuit’ (Romani 10:9-13).

Proiectul N.A.S.A. “Blue Beam”. Simularea holografica a venirii “Salvatorului” Noii Ordini Mondiale

2010-03-14T21:16:00.001+02:00

Incredibil dar adevarat. Multe din acele descoperiri de ultima ora eu le-am vazut prezentate la emisiuni de specialitate aici cum ar fi: sarcofagul lui Isus, despre ordinea mondiala.... si multe altele.

Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile.
„Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu. Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau prin consimţământ.”
Paul Warburg - membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), declaraţie făcută în februarie 1950 în faţa Senatului american.
„Suntem în zorii unei transformări globale. Nu mai avem nevoie decât de o criză majoră adecvată şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”
David Rockeffeler – preşedinte de onoare al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale, membru Bilderberg, declaraţie făcută în septembrie 1994
În 1994 jurnalistul canadian Serge Monaste prezenta un amplu şi bine documentat material despre Proiectul NASA Blue Beam.Distrugerea credinţei prin false descoperiri arheologice de genul recentului “sarcofag al lui Iisus”. Organizarea unei gigantice mistificări în care se va simula prin proiecţii holografice venirea lui Iisus. Utilizarea undelor de joasă frecvenţă pentru controlul mental. Sunt doar câteva dintreplanurile de instaurare a noii religii mondiale satanicecuprinse în acest proiect.
Fost ziarist la publicaţia canadiană L’Enquete şi fondatorul unei agenţii de presă independente - International Free Press Network, Serge Monaste este bine cunoscut ca autor al unor numeroase articole despre Noua Ordine Mondială. Serge Monaste a murit în condiţii suspecte. Încă din 1994 el spunea într-un interviu că a fost ameninţat în mod repetat de primul ministru canadian şi de Vatican.. Sub pretextul că nu are voie să îşi educe copiii acasă, autorităţile l-au arestat şi i-au sechestrat familia.. Întors acasă,Serge Monaste, care nu suferise niciodată de probleme cardiace, a avut un atac de cord în urma căruia a murit. La scurtă vreme, un alt jurnalist care îl ajuta în investigaţii a murit tot în urma unui atac de cord, la fel de suspect. În dezvăluirile sale Serge Monaste arată pe baza unor documente autentice cum pot fi provocate astfel de atacuri de cord unor persoane incomode.
Vă prezentăm în continuare extrase din prezentarea realizată de Serge Monaste în 1994 în care demască proiectul Blue Beam. Traducerea după înregistrarea audio a fost completată cu comentariile noastre privitoare la o serie de evenimente ce confirmă parcurgerea unora dintre etapele acestui proiect.
“International Free Press Network nu este un grup religios sau o organizaţie politică, ci o agenţie de presă independentă care realizează investigaţii. Suntem specializaţi în investigarea şi publicarea de rapoarte speciale şi casete audio care demască dedesubturile implementării unei Noi Ordini Mondiale. Scopul nostru este să îi ajutăm pe oameni să realizeze că venirea Noii Ordini Mondiale nu este un vis şi nici o presupunere paranoică. Este un proiect satanic în curs de desfăşurare. Care este scopul lui? Să distrugă religiile tradiţionale şi mai ales religia creştină şi să le înlocuiască cu o religie mondială unică, bazată pe cultul omului. Să abolească familia aşa cum o ştim noi astăzi şi să o înlocuiască cu indivizi (cetăţeni mondiali, oameni universali n.n.) care lucrează fiecare pentru gloria guvernului mondial unic. Să distrugă orice formă de creativitate artistică sau ştiinţifică pentru a putea implementa o singură viziune, cea a guvernului mondial. Să implementeze apartenenţa obligatorie la un stat mondial condus de o forţă militară unică, de o Justiţie mondială, de o singură lege comercială, să îi oblige pe oameni să trăiască într-o pace falsă şi să impună o nouă religie şi o nouă cultură mondială.”
“Blue Beam (raza albastră) este un proiect al NASA care presupune patru direcţii de parcurs pentru implementarea noii religii mondiale New Age. Această religie este chiar baza noului guvern mondial, pentru că fără aducerea omenirii în această sclavie spirituală dictatura Noii Ordini Mondiale nu ar fi posibilă.“
False descoperiri arheologice pentru a submina credinţa
“Primul pas în acest proiect vizează discreditarea sau re-evaluarea tuturor cunoştinţelor religioase de până acum. Prin crearea unor cutremure artificiale în locaţii precise de pe planetă, în care s-a presupus mereu că se ascund secrete importante, se va urmări scoaterea la lumină a unor aşa-zise noi descoperiri arheologiceprin intermediul cărora se va “dovedi” că doctrinele marilor religii sunt false.“
Ne vom opri mai mult asupra modului în care această etapă este deja pusă în aplicare, pentru că am asistat de curând la un astfel de „cutremur”… de data aceasta mediatic. În seara zilei de 26 februarie 2007 pe toate posturile TV româneşti şi internaţionale James Cameron anunţa lumii că a descoperit «sarcofagul lui Iisus» şi al familiei sale.Iniţial am crezut că este vorba despre un nou film. La urma urmei cel care ne vorbea era un regizor, un creator de ficţiuni precum Terminator, Alien sau Titanic. De data aceasta însă James Cameron vorbea cu convingere despre o mare descoperire arheologică, despre dovezi ştiinţifice, despre teste ADN şi statistici care puneau la îndoială chiar bazele religiei creştine. Arheologii găsiseră 10 cutii cu oase pe care se aflau inscripţionate nume. Pe şase dintre ele se aflau nume cheie din Noul Testament: Joshua - Iisus, Maria, Iosif, Meriem - Maria Magdalena, Matei, Iuda. Despre celelalte patru nume care nu aveau atâta semnificaţie religioasă, James Cameron nu a amintit însă nimic.
A susţinut doar că are dovada că acestea sunt oasele lui Iisus, ale mamei sale Maria, ale tatălui său Iosif, ale Mariei Magdalena (Meriem) - soţia sa conform testelor ADN realizate asupra oaselor şi fiului lor – Iuda. Testele ADN puteau într-adevăr dovedi că oasele respective aparţineau unui cuplu care avea şi un copil, însă nu dovedeau că aparţin lui Iisus.În plus numele respective erau ceva comun în Ierusalimul acelor vremuri. Erau întâlnite la fel de des cum am întâlni noi acum numele de Ion, Maria şi Gheorghe. Pentru a elimina şi acest impediment din calea mistificării sale Cameron invocă părerea unui expert în probabilităţi, Andrey Feuerverger. Acesta calculează ce şansă există ca cele şase nume găsite pe sicriele de la Ierusalim să fi făcut parte din familia lui Iisus. O falsă problemă pentru că în realitate nu are cum să existe un sicriu al lui Iisus şi chiar dacă ar exista, statistica nu este relevantă pentru a o rezolva. Răspunsul expertului contrazice teoria regizorului: statistic şansa este 1 la 600. Iar acesta, în loc să spună că în proporţie de 99% nu are cum să nu fie vorba de familia lui Iisus, spune că există totuşi o şansă!
În plus această manipulare atât de intens mediatizată este infirmată chiar de cel care a descoperit osuarele, arheologul Amos Kloner. Într-un interviu publicat în Jerusalem Post, dar nu atât de intens mediatizat el spune: „Ceea ce pretinde documentarul este un fals istoric. Nu există un mormânt al familiei lui Iisus. Nici nu se putea face un astfel de mormânt, astfel încât să cuprindă persoane care au murit în locuri diverse, la distanţe mari în timp.” Cine are interesul ca lui James Cameron să i se acorde minute în şir de emisie pe toate canalele TV din lume, prezentând de fapt o ficţiune? Cine are interesul să mediatizeze atât de intens o aşa-zisă descoperire care atacă credinţa creştină?Aceiaşi care au conceput şi proiectul Blue Beam, la a cărui punere în practică vedem că participă acum celebrul regizor.
Show-ul secolului – „Venirea lui Iisus”
Al doilea pas al proiectului NASA presupune organizarea unui gigantic spectacol holografic proiectat chiar pe cer, astfel încât să fie vizibil pe întreaga planetă, care va simula venirea lui Mesia. Prin emisia unor unde care acţionează direct asupra creierului, fiecare om va vedea în această hologramă pe Mântuitorul specific religiei sale şi îl va auzi vorbindu-i în limba lui.
Cu ajutorul unor computere performante care vor coordona spectacolul şi al sateliţilor din jurul pământului care vor emite semnale de joasă frecvenţă(LF), foarte joasă frecvenţă (VLF) şi extrem de joasă frecvenţă (ELF) vor fi proiectate holograme folosind pe post de ecran pelicula de sodiu care înconjoară pământul la o înălţime de aproximativ 100 de km. Animarea pe computer şi semnalele auditive vor părea că provin din adâncimile spaţiului şi îi vor face pe adepţii ardenţi ai diferitelor religii să creadă că sunt martorii mult promisei întoarceri a propriului Mesia.
“Apoi proiecţiile lui Iisus, Mohamed, Buddha, Krishna etc. se vor uni într-o singură imagine şi « Salvatorul » universal le va face o mare revelaţie. Le va spune că diversele scripturi sunt false şi că vechile religii sunt responsabile pentru răul de pe planetă.. De aceea ele trebuie abolite pentru a lăsa locul unei noi religii care va fi condusă de el, unicul Dumnezeu pe care îl pot vedea cu ochii lor şi auzi cu urechile lor.”
Diabolicul plan prevede ca în urma acestei apariţii să se creeze o mare dezordine socială, în care milioane de susţinători fanatici ai dogmei unei religii se vor ridica împotriva altor milioane de susţinătorilor fanatici ai dogmei altor religii. Se vrea astfel generarea unor conflicte cum nu s-a mai văzut până acum. Pare de domeniul fanteziei, însă mijloacele pentru a realiza aceasta deja există..
„Diverse servicii secrete arată că în ultimii 25 de ani (este vorba de anul 1994 n.n.) fosta URSS a stocat deja într-un computer extrem de avansat informaţii despre proprietăţile electrice, chimice şi biologice ale creierului uman rezultate în urma studiilor pe milioane de oameni. Aceste date permitmanipularea senzaţiilor auditive şi vizuale. Au fost stocate de asemenea şi date despre toate limbile şi dialectele vorbite în prezent pe glob pentru a fi generate mesaje artificiale pe înţelesul oricui. Existenţa unor astfel de computere este menţionată şi într-un articol publicat în martie 1983 în ziarul Sidney Morning Arrow.
La fel stau lucrurile şi în SUA şi Europa. Încă din anii ‘70 s-au realizat cercetări asidue privind combinarea undelor electromagnetice şi a hipnozei.. În 1974 cercetătorul G.F. Shapis scria: «Cuvintele hipnotizatorului pot fi modulate electromagnetic, astfel încât să acţioneze direct asupra creierului sub formă de unde, fără a mai fi nevoie de receptarea şi transportarea sunetului şi fără ca persoana expusă la astfel de influenţe să aibă vreo şansă de a controla fluxul informaţional receptat.» Cei care cercetează fenomenul de channelingau observat că numărul celor care se consideră canale a crescut exponenţial de când se fac astfel de cercetări. Cei care practică aşa ceva ar trebui să îşi utilizeze simţul critic şi discernământul pentru că de cele mai multe ori nu cunosc sursa a ceea ce ei numesc ghidare divină.”
Vorbirea artificială asigură controlul mental
„Existenţa unor astfel de tehnologii ţine de a treia direcţie de dezvoltare a proiectului Blue Beam care vizează comunicarea telepatică şi electromagnetică prin unde de joasă, foarte joasă şi extrem de joasă frecvenţă care îi va face pe oameni să creadă că îl aud pe propriul lor Dumnezeu vorbindu-le. Astfel de unde generate de computer vor fi transmise prin intermediul sateliţilor şi vor interacţiona cu gândirea naturală, făcând să apară ceea ce se numeşte „vorbire artificială”. Acest gen de tehnologie există încă din anii ‘70 şi a fost perfecţionată prin cercetări ulterioare privind relaţia dintre creierul uman şi computer.
În ianuarie 1991 la Universitatea din Arizona a avut loc conferinţa intitulată „Cercetarea avansată NATO cu privire la fenomene emergente ale sistemelor biomoleculare”. Ce înseamnă aceasta mai exact? Într-una din lucrările prezentate la această conferinţă erau prezentate echipamente care puteau face un orb să vadă sau un surd să audă. Echipamente care puteau calma orice durere, fără a interveni cu medicamente şi a căror utilizare ar fi permis oricărei fiinţe umane să îşi menţină şi la vârste înaintate aceleaşi funcţii de la tinereţe. Autorul lucrării în cauză trăgea un semnal de alarmă asupra pericolului ca astfel de cercetări să fie deturnate de la scopul lor iniţial şi să fie folosite împotriva oamenilor. El afirma că astfel de echipamente sunt operaţionale în cadrul CIA şi FBI, nu pentru a vindeca oameni, ci pentru a tortura şi omorî pe cei care se opun sistemului sau pentru a crea ceea ce în mod obişnuit se numeşte „candidat manciurian”.
Avem date care arată că astfel de experimente au loc şi în Marea Britanie, Australia, Franţa, Germania şi Finlanda. Agenţiile guvernamentale şi corporaţiile care lucrează mână în mână cu ele sunt gata să facă orice pentru a-şi atinge obiectivul: controlul social total. De ce? Foarte simplu. În primul rând, dacă terorizezi populaţia şi o faci să se teamă pentru siguranţa şi viaţa sa, îţi va fi mai uşor să implementezi un sistem draconic, să o supraveghezi, să o dezarmezi şi apoi să îi spui că totul este pentru protecţia ei. În al doilea rând pentru că aşa este mai uşor să promovezi un nou sistem politic şi social, în locul celui vechi care pare să nu mai funcţioneze. Evident căalternativa este pregătită de multă vreme şi se numeşte Noua Ordine Mondială. Frica a fost mereu utilizată ca un instrument cu care Elita a controlat şi a subjugat masele. Vechea zicală „Divide et impera” (Dezbină şi stăpâneşte) a fost aplicată în toate colţurile planetei pentru a avea siguranţa că oamenii sunt speriaţi, se tem pentru siguranţa lor şi îşi pierd încrederea în ceilalţi oameni. Şi aceasta este tot o formă de control mental.”
Subliniem faptul că Serge Monaste spunea toate acestea în 1994, anticipând astfel înscenarea de la 11 septembrie 2001, care a permis instaurarea unui sistem de teroare şi a unor reguli stricte de supraveghere a populaţiei sub pretextul asigurării siguranţei acesteia.
„Controlul mental de astăzi presupune mult mai mult, arată Serge Monaste în continuare. Iată ce scria în 1970 psihologul Gene V. Mc Connell într-un articol publicat în Psychology Today: „A venit ziua în care putem combinaprivarea senzorială cu drogurile, hipnoza şi manipularea prin recompensă-pedeapsă pentru a câştiga un control aproape absolut asupra comportamentului unui individ. Putem deci realiza rapid şi cu destulă eficienţă un fel de spălare a creierului care duce la schimbări dramatice de comportament şi personalitate. Ar trebui să dăm o nouă formă societăţii astfel încât să fim cu toţii antrenaţi încă de la naştere să facem ceea ce societatea vrea ca noi să facem. Avem tehnologia necesară pentru a face aceasta.. Nimeni nu este stăpânul propriei personalităţi. Nimeni nu are nimic de spus cu privire la ce fel de personalitate dobândeşte, deci nu are nici un motiv de a refuza să dobândească o nouă personalitate, dacăcea veche pe care o are este anti-socială”.
Dovezi ale existenţei tehnologiei pentru control mental
„Tehnologia ce urmează a fi utilizată pentru controlul minţii în Proiectul Blue Beam include un transmiţător care emite pe frecvenţa sistemului nervos uman. El a fost deja produs de firma Laurel Electro-Optical System din Pasadena, California. Laurel este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Aviaţiei Americane şi a lucrat mult în domeniul construirii unor arme care să implementeze mesajul direct în mintea inamicului. Aparatul utilizează radiaţii electro-magnetice şi frecvenţe extrem de joase şi a fost utilizat pentru a tortura fizic şi mental oamenii de la distanţă. Arme de acest tip au fost aplicate în anii ‘70 contra femeilor britanice care protestau împotriva prezenţei unor rachete americane în baza aeriană Greensam Common Air Base. Această armă poate induce o totală privare senzorială auditivă şi acţionează direct asupra nervilor auditivi, cu asemenea putere încât îi blochează victimei inclusiv capacitatea de a-şi auzi propriile gânduri. Exact ca în vechea zicală care spune: „e aşa mult zgomot aici că nu mă pot auzi nici pe mine gândind.”
Dovezi despre existenţa unor astfel de tehnologii există inclusiv în publicaţii ale Departamentului American al Apărării. Căpitanul Paul E. Tyler semnează o lucrare având ca titlu „The electromagnetic spectrum and low intensity conflict” (Spectrul electromagnetic şi conflictul de intensitate joasă) inclusă în colecţia „Low intensity conflict in modern technology” (Conflictul de joasă intensitate în tehnologia modernă) publicată în 1986 de Air University Press, Maxwell Air Force Base, Alabama. Aici se vorbeşte despre microunde care generează senzaţii auditive care pot fi auzite doar de individul ţintă. Tehnologia este relativ simplă şi poate fi folosită doar având la dispoziţie un banal radar de poliţie.. Fascicolul de microunde generat de aparat este modelat în frecvenţe audio şi transmis direct în creier de care este receptat ca o voce, deşi nu a fost emis nici un sunet. Exact ceea ce se va petrece în proiectul Blue Beam.
În cartea sa „Corpul electric,” Robert Becker, nominalizat la premiul Nobel, descrie o serie de experimente conduse la începutul anilor ‘60 de Olenfree, în cadrul cărora s-au obţinut astfel de fenomene. Olenfree a mai descoperit şi cum poate să încetinească, să accelereze sau chiar să oprească inima unei broaşte prin sincronizarea pulsului cu frecvenţa unor microunde. De aici până la provocarea unor atacuri de cord unor fiinţe umane este doar un pas.
Tot în aceeaşi lucrare, Robert Becker menţionează cercetările dr. Joseph C. Sharp de la Institutul de Cercetare al Armatei Walter Reed, care a realizat teste pe propria persoană. În timp ce se afla într-o cameră perfect izolată fonic (deci prin pereţii căreia nu puteau pătrunde sunete) a auzit cuvinte ce i-au fost transmise prin simpla generare a unor unde electromagnetice cu vibraţie analoagă cuvintelor receptate de el. Concluzia a fost: „un astfel de aparat poate fi în mod clar aplicat în anumite operaţiuni în care se doreşte ca ţinta să ajungă la nebunie sau să îi transmiţi instrucţiuni nedetectabile de altcineva.”
Şi James Lin explica în 1978 în cartea sa intitulată „Microwave Auditory Effect and Application” (Efectul auditiv al microundelor şi aplicarea lui) cum poate fi auzită o voce transmisă direct către creier fără a exista o vibraţie sonoră.
Pe 21 septembrie 1977 CIA a prezentat rezultatele studiilor sale în faţa subcomisiei pentru sănătate şi cercetare ştiinţifică a Senatului american. Doctorului Sidney Gottlieb care conducea programul MK Ultra la acea vreme i s-a cerut în mod explicit să discute despre cercetările CIA privind acţiunea de la distanţă asupra organismului uman prin mijloace electronice.”
Controlul total asupra planetei va fi obţinut prin teroare
„A patra dimensiune a proiectului Blue Beam include controlul total asupra planetei. Pentru aceasta se va simula o invazie extraterestră în marile oraşe ale lumii. Se mizează pe faptul că ţările care deţin armament nuclear îl vor utiliza pentru a se apăra de acest pericol, devenind apoi total vulnerabile faţă de adevăratul atac, ce va fi realizat ulterior de guvernul din umbră.”
Subliniem aici că tema unui atac extraterestru simultan în marile oraşe ale lumii apare aproape obsesiv în filmele de la Hollywood. În urma unui astfel de atac toate ţările mari, SUA, China, Rusia etc., colaborează între ele atacându-i pe extratereştrii cu armele de care dispun. Fără nici un rezultat. Când situaţia pare a fi disperată apare El – unicul Salvator. Vedem cum prin astfel de filme ni se oferă de fapt modele de gândire. Suntem antrenaţi să ne temem de un atac extraterestru, suntem antrenaţi să îi ripostăm în forţă şi apoisă aşteptăm apariţia unui salvator unic. Şi aceasta este tot o formă de control mental.
„Scopul este să fie anihilată orice formă de opoziţie faţă de Noua Ordine Mondială. Utilizând tehnologiile despre care am vorbit mai sus undele generatoare de gânduri vor putea fi transmise prin reţelele de fibre optice, cabluri TV, linii telefonice şi vor pătrunde în orice echipament care conţine microcipuri. La acel moment procesul de implantare al microcipurilor la nivelul populaţiei va fi realizat, astfel încât oamenii vor putea fi uşor împinşi la un val de sinucideri, violenţe şi nebunie.
Am fost întrebat de multe ori când se vor petrece toate acestea. După ce va fi creată o criză economică, care îi va forţa pe oameni să îşi cheltuiască toate rezervele de bani. Apoi va fi implementat un sistem planetar de plăţi electronice astfel încât nimeni să nu poată supravieţui în afara lui. După atâtea dezastre omenirea va fi gata să implore apariţia unui salvator care să restabilească pacea cu orice preţ, chiar cu preţul propriei libertăţi. Un principiu similar a fost aplicat în URSS pentru instalarea comunismului.”
Soluţia pentru a contracara proiectul Blue Beam
Pare un tablou sumbru şi înfricoşător. Poate că acesta este şi scopul pentru care astfel de dezvăluiri sunt lăsate să apară. Cunoscând ceea ce ni se pregăteşte putem lua însă măsurile necesare pentru a nu se ajunge acolo. Dezvoltarea discernământului, conştiinţa de sine, cultivarea rezonanţei cu aspectele benefice, divine, rugăciunea, postul, trairea autentica in Hristos sub ascultarea unui duhovnic anihilează aceste influenţe malefice. Acest lucru este binecunoscut de cei care doresc să controleze întreaga planetă şi de aceea de mii de ani şcolile spirituale în care oamenii învaţă astfel de practici sunt prigonite, distruse sau deturnate. Vom încheia citând tot din prezentarea lui Serge Monaste care demonstrează căslujitorii Noii Ordini Mondiale exact aceasta ne împiedică să facem.
„În numărul din decembrie 1980 al US Army Journal, într-un un articol semnat de lt.col. John B. Alexander sub titlul „The new mental battlefield, beam me up Spock” (Noul câmp de luptă mental, radiază-mă Spock), acesta scrie: „Voi da mai multe exemple care să ilustreze progresele făcute în acest domeniu. Avem acum abilitatea de a vindeca sau de a cauza o boală de la distanţă, inducând boala sau moartea fără cauze aparente. A fost raportată şi posibilitatea de modificare telepatică a comportamentului, care include abilitatea de a induce stări hipnotice de la o distanţă de peste 1000 de km. Utilizarea hipnozei telepatice este o zonă care merită a fi exploatată. Ea va permite ca agenţii noştri să fie implantaţi subconştient cu programul pe care trebuie să îl execute, astfel încât nu va mai fi nevoie să utilizăm telefonul. Dacă vor fi perfecţionate,aceste tehnici vor permite transferul direct al gândurilor de la o minte sau grup de minţi la o audienţă ţintă. Receptorul nu va fi conştient că i-au fost implantate gânduri, va crede că sunt gândurile lui. Este posibil să introducem gânduri artificiale într-un computer şi apoi să le transmitem prin intermediul unui satelit, astfel vom putea controla întreaga planetă.Limitele acestui sistem sunt doar cei care îşi vor pune permanent întrebări cu privire la motivaţia care stă în spatele gândurilor lor şi nu le vor da curs automat. Este evident că televiziunea, filmele, publicitatea şi diferite forme de presiune socială au grijă să elimine pe cât posibil această categorie de oameni. Informaţiile privind acest gen de tehnologii vor fi considerate ridicole tocmai pentru că ele nu se vor conforma cu viziunea asupra realităţii pe care chiar noi o inducem; doar mai există şi în zilele noastre oameni care cred că pământul este plat”.

Siguranta vesnica a credinciosilor

2010-02-01T21:33:00.002+02:00

Frati crestini, tin aceasta predica cu dorinta sincera de a va mangaia si intari.
La inceputul vietii mele de crestin, am trecut printr-o mare batalie de indoiala, frica si framantare datorita subiectului pe care il discutam acum. Nestiind ce invata Biblia cu adevarat, am crezut cu tarie ca este posibil, ba chiar mai mult decat posibil ca un crestin sa fie in final pierdut si condamnat datorita pacatelor sale. In timpul acestei scurte perioade din viata mea am fost de putin ajutor altora sau cauzei lui Cristos. Intreaga mea atentie era concentrata asupra mea. Incercam din greu sa „ma tin” si sa „rezist”, si cu cat incercam mai mult, cu atat mai indoielnica mi se parea aceasta lupta inegala. Curand dupa aceea am invatat bine ca pacatul si diavolul sunt mai puternici chiar decat un crestin. In timpul acelor zile nu am cunoscut bucuria mantuirii. Nu voi incerca sa va prezint istoria acelor zile indoielnice si nesigure. Am fost manat spre Cuvantul lui Dumnezeu. In aceasta predica va voi relata unele din rezultatele acestei cercetari, spre lumina si ajutor. Sunt profund convins ca este un privilegiu binecuvantat ca crestinul sa fie mangaiat si intarit de religia sa.

URMATOARELE VERSETE REPREZINTA TEXTUL MEU:

Ioan 10:27-29 „Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea. Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti; si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu.”
Romani 6:14 „Caci pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub Lege, ci sub har.”
Evrei 7:25 „De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei.”
Matei 1:21 „...si-i vei pune numele Isus, pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale.”

Chiar daca am ales un text lung, nu ma astept sa imi restrang predica numai la aceste pasaje. Scopul meu este de a folosi mult mai multe.

1. Primul punct al textului meu, asupra caruia va atrag o atentie speciala, este imbratisat de cuvintele „viata vesnica.” Veti observa ca textul spune „Eu le dau viata vesnica”.

In legatura cu aceste cuvinte, va rog sa observati cu atentie patru lucruri, toate gasite in Scripturi:

1) Inainte de intemeierea lumii, „Dumnezeu a hotarat sa dea poporului Sau viata vesnica”.

Observati urmatoarele versete:

2 Timotei 1:9 „El ne-a mantuit si ne-a dat o chemare sfanta, nu pentru faptele noastre, ci dupa hotararea Lui si dupa harul care ne-a fost dat in Cristos Isus, inainte de vesnicii.”
Fapte 13:48 „Neamurile se bucurau cand au auzit lucrul acesta si preamareau Cuvantul Domnului. Si toti cei ce erau randuiti sa capete viata vesnica, au crezut.”

Inainte de a comenta aceste pasaje, mai observati:

2) Dumnezeu a promis copiilor Sai exact acelasi lucru pe care El l-a hotarat, adica „viata vesnica”.

Luati in considerare aceste dovezi:

Ioan 3:14-16 „Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”
Tit 1:1-2 „Pavel, rob al lui Dumnezeu, si apostol al lui Isus Cristos, potrivit cu credinta alesilor lui Dumnezeu si cunostinta adevarului, care este potrivit cu evlavia, in nadejdea vietii vesnice, fagaduite mai inainte de vesnicii de Dumnezeu, care nu poate sa minta...”
1 Ioan 2:25 „Si fagaduinta, pe care ne-a facut-o El, este aceasta: viata vesnica.”

Vedeti astfel, caci chiar inainte de a fi creata lumea, Dumnezeu a hotarat sa dea poporului Sau, care urmau in decursul timpului sa creada in El, „viata vesnica”. Apoi El le-a promis insusi lucrul pe care l-a hotarat.

Acum, observati din nou:

3) Dumnezeu a dat si da exact ceea ce a hotarat si promis – „viata vesnica”.

1 Ioan 5:10-11 „Cine crede in Fiul lui Dumnezeu, are marturisirea aceasta in el; cine nu crede pe Dumnezeu, Il face mincinos, fiindca nu crede marturisirea, pe care a facut-o Dumnezeu despre Fiul Sau. Si marturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau.”
Ioan 10:27-28 „Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea.”
Romani 6:23 „Fiindca plata pacatului este moartea: dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Cristos, Domnul nostru.”

Si inca un lucru trebuie notat cu privire la aceste cuvinte, „viata vesnica”:

4) Credinciosii primesc si au exact ceea ce Dumnezeu a hotarat, a promis si a dat, „viata vesnica”.

Inca o data luati in considerare versetul urmator:

Ioan 5:24 „Adevarat, adevarat va spun, ca cine asculta cuvintele Mele, si crede in Cel ce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.”

Nu spune ca s-ar putea sa o aiba in viitor, ci o are acum. Nu spune ca se afla intr-o stare in care aceasta ii va fi asigurata mai tarziu, ci chiar acum „are viata vesnica”. Am sa va citez acum dintr-un batran predicator, care scria, cu putin timp inainte de moarte, celor care au fost convertiti prin lucrarea sa. Sunt ultimele cuvinte, avand ca scop evident incurajarea si mangaierea lor:

1 Ioan 5:13 „V-am scris aceste lucruri ca sa stiti ca voi, care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu, aveti viata vesnica.”

Subliniez faptul ca credinciosii au acum „viata vesnica”. Nu poate o au, ci o au chiar acum.
Priviti intreaga putere a acestui prim argument. Dumnezeu a hotarat, Dumnezeu a promis, Dumnezeu a dat si inca da, credinciosul primeste si are un lucru clar. Si acest lucru este „viata eterna, viata vesnica”.
Aceste cuvinte nu au in vedere o perioada scurta. Nu inseamna o viata de o zi, de o luna, de un an, nici chiar de o suta de ani; ci o viata lunga cat timpul, cat vesnicia. Daca credinciosii au ceva, ei au „viata vesnica”. Fiindca aceasta este exact ceea ce Dumnezeu a hotarat, a promis si da acelora care cred in Fiul Sau. Ce simplu si clar este Cuvantul lui Dumnezeu!

OBSERVATI A DOUA PARTE A TEXTULUI:

2. Dumnezeu da acestui fapt o siguranta dubla.

Nevrand ca cineva sa aiba indoieli si nesiguranta cu privire la acest subiect, El merge dincolo de o simpla declaratie potrivit careia ceea ce a hotarat si a promis si ceea ce credinciosul primeste si are este „viata vesnica”.
El adauga ceva in plus. Ascultati din nou Cuvantul Sau:

Ioan 10:27-28 „Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea.”
Ioan 5:24 „Adevarat, adevarat va spun, ca cine asculta cuvintele Mele, si crede in Cel ce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.”

Nu conteaza ce ni se va intampla pe viitor; nu conteaza ce ispita ne va asalta; nu conteaza ce va face diavolul; nu conteaza daca ne va arunca la pamant sau ne va tari prin noroi, noi nu vom mai veni la judecata.
„EI NU VOR PIERI NICIODATA!”

Observati al treilea punct al textului meu:

3. CREDINCIOSII NU MAI SUNT SUB LEGE.

Sa apelam din nou la „lege si la marturie”.

Romani 6:14 „Caci pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub Lege, ci supt har.”
Romani 5:13 „(Caci inainte de Lege pacatul era in lume. Dar pacatul nu este tinut in seama cata vreme nu este o lege).”
Romani 4:7-8 „,Ferice’, zice el, ,de aceia ale caror faradelegi sunt iertate, si ale caror pacate sunt acoperite! Ferice de omul, caruia nu-i tine Domnul in seama pacatul!’”
2 Corinteni 5:19 „...ca adica, Dumnezeu era in Cristos, impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor, si ne-a incredintat noua propovaduirea acestei impacari.”
Nu este de mirare strigatul exultant de credinta si speranta a lui Pavel:

Romani 8:33-34 „Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteste neprihaniti! Cine-i va osandi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu, si mijloceste pentru noi!”

S-ar putea spune ceva mai hotarat sau mai clar? Au aceste versete nevoie de comentarii? Crestinul nu este sub lege, ci sub har. Unde nu este lege, nu exista nici o imputare a pacatului. Isus Cristos a devenit substitutul nostru.

1 Petru 2:24 „El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati.”
Isaia 53:6,5 „...Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor… si prin ranile Lui suntem tamaduiti.”

Ce incurajatoare, ce intaritoare, ce glorioase sunt aceste versete! Dar ar trebui ele sa ne faca neglijenti, iresponsabili sau nebuni? Nu, ci ascultati-l pe Pavel vorbind despre acest punct:

Romani 6:15 „Ce urmeaza de aici? Sa pacatuim pentru ca nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.”

Sa examinam acum subiectul sigurantei credinciosului dintr-o alta perspectiva.

4. Scripturile invata ca Dumnezeu este Autorul si Desavarsitorul mantuirii credinciosului.

Notati mai multe pasaje clare care trateaza acest punct:

Filipeni 1:6 „Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Cristos.”
Evrei 12:2 „Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”
Evrei 5:9 „...S-a facut pentru toti cei ce-L asculta, urzitorul unei mantuiri vesnice...”
1 Corinteni 1:5-8 „Caci in El ati fost imbogatiti in toate privintele, cu orice vorbire si cu orice cunostinta. In felul acesta marturia despre Cristos a fost bine intarita in mijlocul vostru; asa ca nu duceti lipsa de nici un fel de dar, in asteptarea aratarii Domnului nostru Isus Cristos. El va va intari pana la sfarsit, in asa fel ca sa fiti fara vina in ziua venirii Domnului nostru Isus Cristos.”

Si va mai ofer la acest punct inca un pasaj:

Efeseni 2:8 „Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”

Mantuirea este in intregime a lui Dumnezeu. El este „Capetenia” si „desavarsirea”. El a inceput si El va termina. Chiar credinta este darul Sau. Este intru totul de neimaginat, de neconceput ca Dumnezeu – care stie astazi cum va fi omul maine si in tot viitorul – i-ar da credinta sa creada, ar incepe in el o lucrare buna si apoi ar lasa-o neterminata; ar incepe, iar apoi ar abandona ca si cum nu ar fi hotarat; ar incepe, iar apoi ar abandona ca si cum nu ar fi Dumnezeul neschimbabil; ar incepe iar apoi ar abandona ca si cum ar fi un copil ce se joaca – jucandu-se cu problema mantuirii, jucandu-se cu sufletele vesnice ale oamenilor, jucandu-se cu Cerul si Iadul, jucandu-se cu vesnicia. Nu, nu, nu! Frati si surori, nici nu ne putem imagina un astfel de lucru. In spatele inceputului lui Dumnezeu in mantuirea unui pacatos stau hotararea si promisiunea Sa vesnica. El o va duce la bun sfarsit!
Dar sa vedem acum un alt punct al textului meu.

5. CRESTINII NU SE TIN SINGURI. DUMNEZEU II TINE.

Ascultati ce spune Cuvantul:

Ioan 10:27-29 „Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea. Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti; si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu.”

Despre crestini se declara ca sunt in mana lui Cristos Fiul, si de asemenea in mana lui Dumnezeu Tatal. Se mai spune ca nici un om nu ii poate smulge din aceste maini.
Dar saracul crestin neinvatat, poate spune tremurand „dar nu ii alunga poate Dumnezeu?”

Asculta cuvintele lui Cristos la aceasta intrebare:

Ioan 6:37 „Tot ce-Mi da Tatal, va ajunge la Mine; si pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.” Cristos afirma clar ca nu ii va arunca afara!

As vrea sa mai notati si alte pasaje referitoare la acest punct, si anume ca Dumnezeu il tine pe credincios:

1 Petru 1:3-6 „Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Cristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Cristos din morti, la o nadejde vie, si la o mostenire nestricacioasa, si neintinata, si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi. Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi! In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari.”

Nu vad cum ar fi putut fi posibil, chiar pentru un Duh omniscient, sa fi folosit un limbaj mai clar si mai raspicat decat acesta. O, copil al lui Dumnezeu, observa cu atentie ce spune acest verset: Dumnezeu „ne-a nascut din nou” si ne-a nascut la o „nadejde vie”. „O nadejde vie”!
Nu una moarta, fara mangaiere, ci una vie, care respira, o nadejde inspiratoare pentru suflet. „Ne-a nascut din nou”.
„La o mostenire nestricacioasa, si neintinata, si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi...” Si apoi, pentru ca situatia sa fie si mai sigura, aceasta mostenire nu este pusa in mana crestinului, care ar putea-o risipi intr-o „viata destrabalata”, care ar putea-o vinde pe „un blid de ciorba”, care ar putea-o arunca pentru „treizeci de arginti”, care ar putea-o lepada pentru vreo placere lumeasca trecatoare, sau care ar putea-o pierde datorita vreunui pacat disperat. Observati ce spune „...o mostenire... pastrata in ceruri pentru voi.”
Ce fapt binecuvantat – Dumnezeu ne-o pastreaza. Aceasta mostenire glorioasa este pastrata in Ceruri in timpul anilor in care crestinul este inca minor.

Galateni 4:1-6 explica: „...dar cata vreme mostenitorul este nevarstnic, eu spun ca nu se deosebeste cu nimic de un rob, macar ca este stapan pe tot. Ci este sub epitropi si ingrijitori, pana la vremea randuita de tatal sau. Tot asa si noi, cand eram nevarstnici, eram sub robia invataturilor incepatoare ale lumii. Dar cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca sa capatam infierea. Si pentru ca sunteti fii, Dumnezeu ne-a trimis in inima Duhul Fiului Sau, care striga: ‚Ava’, adica: ‚Tata!’”

Nu este in posesia sa. Nu poate nicidecum sa o piarda! Nici sa o dea, nici sa o lepede. „Pastrata in ceruri pentru voi”, unde oamenii rai si demonii nu pot ajunge.
Dar unii, inca indoielnici, vor spune: „Da, nu este nici o problema cu mostenirea, dar cum ramane cu crestinul, mostenitorul?” O, frate zbuciumat, asculta intreg pasajul. Asculta-l, convinge-te si fi mangaiat. „...ne-a nascut din nou... la o nadejde vie... pastrata in ceruri pentru voi. Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu...” Ultima parte a pasajului se potriveste asa de bine, „In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari.”
„In ea voi va bucurati mult.” Da, de ce nu? Vremea incercarilor si necazurilor nu este lunga. Oh, crestine, priveste in sus. Priveste la lucrarea Dumnezeului si Mantuitorului Tau. Nu fi plin de teama, ci de credinta.

Dar va mai dau si alte versete care sustin pastrarea credinciosului de Dumnezeu. Ascultati-le:

2 Timotei 1:12 „Si din pricina aceasta sufar aceste lucruri; dar nu mi-e rusine, caci stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce I-am incredintat pana in ziua aceea.”

Da, preaiubitilor, Dumnezeu poate sa pazeasca si va pazi „pana in ziua aceea”. Acea zi a zilelor... cu siguranta ca El poate pastra in zile mai usoare!

Ascultati-l din nou pe Pavel:

Romani 8:35-39 „Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia sau sabia? Dupa cum este scris: ‚Din pricina Ta suntem dati mortii toata ziua; suntem socotiti ca niste oi de taiat.’ Totusi in toate aceste lucruri noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Cristos, Domnul nostru.”

Aceasta declaratie glorioasa a marelui Apostol al Neamurilor nu are nevoie de comentarii. Luati-o, frati si surori. Vi-o pun pe inima. Credeti-o si lasati-o sa va inveseleasca si sa va sustina.

Iov 1:6-10 „Fiii lui Dumnezeu au venit intr-o zi de s-au infatisat inaintea Domnului. Si a venit si Satana in mijlocul lor. Domnul a zis Satanei: ‚De unde vii?’ Si Satana a raspuns Domnului: ‚De la cutreierarea pamantului si de la plimbarea pe care am facut-o pe el.’ Domnul a zis Satanei: ‚Ai vazut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau.’ Si Satana a raspuns Domnului: ‚Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui si tot ce este al lui? Ai binecuvantat lucrul mainilor lui, si turmele lui acopera tara.’”

Da, preaiubitilor, Dumnezeu isi pastreaza copiii.
In urma cu cativa ani am fost intr-un anume oras din acest stat. Am avut mai multe servicii; Dumnezeu a fost cu noi. Intr-o dimineata, pe cand ne apropiam de casa de rugaciune, atentia mi-a fost atrasa de un om care statea in picioare langa usa. „Vezi omul acela? El este imoral, necredincios, cartofor si parior. Nu a pus piciorul in vreo biserica de cincisprezece ani.” Noi ne-am tinut serviciul; Dumnezeu a fost prezent. Acest om, asa cum a afirmat in marturisirea sa din seara respectiva, a fost convertit in timpul serviciului. In acea seara, spre uimirea congregatiei, el a iesit pentru a se alatura bisericii. Se auzeau soapte in intreaga casa, si au fost facute unele remarci auzibile, „Ce mai inseamna aceasta?” „Se va alatura el bisericii?” „Nu se va putea tine.” „Nu va rezista nici o saptamana.” El a auzit ce se spunea. Dupa cativa ani, am predicat din nou in acelasi oras. Dupa serviciu, un om a venit la mine si m-a intrebat, „Ma cunosti?” L-am recunoscut imediat. El a spus: „Tii minte ce au spus despre mine in seara in care m-am alaturat bisericii? Aveau dreptate. Au spus adevarul (in ochi avea lacrimi mari). Nu m-am tinut. Curand am cazut. Dar Dumnezeu m-a tinut. El niciodata nu mi-a dat drumul. Stiu ca el mantuieste.”
Niciodata nu voi uita cum m-a impresionat declaratia linistita facuta de acel om in seara respectiva. Dumnezeu s-a dovedit credincios. Acesta, crestini, este intregul secret. Dumnezeu tine. Dumnezeu isi pastreaza poporul.

O mare incredere si o mare mangaiere am dintr-un alt punct al textului meu.

6. CRISTOS S-A RUGAT SI INCA SE ROAGA PENTRU AI SAI.

Ascultati ce spune Biblia despre acest lucru:

Ioan 11:41-42 „Tata, Iti multumesc ca M-ai ascultat. Stiam ca totdeauna Ma asculti; dar vorbesc astfel pentru norodul care sta imprejur, ca sa creada ca Tu M-ai trimis.”

Oh, increderea Fiului in Tatal. „Stiam ca totdeauna Ma asculti.” Iar acum, fratilor, priviti pentru cine se roaga Isus:

Ioan 17:11 „Eu nu mai sunt in lume, dar ei sunt in lume, si Eu vin la Tine. Sfinte Tata, pazeste, in Numele Tau, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentru ca ei sa fie una, cum suntem si noi.”
Ioan 17:20 „Si ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor.”

Frati crestini, aceasta va cuprinde pe voi si pe mine, aceasta cuprinde pe fiecare biet pacatos care va deveni vreodata credincios. Tatal il asculta intotdeauna pe Isus. Isus se roaga pentru ai Sai.

Ascultati din nou:

Luca 22:31-32 „Domnul a zis: ‚Simone, Simone, Satana v-a cerut sa va cearna ca graul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca sa nu se piarda credinta ta; si dupa ce te vei intoarce la Dumnezeu, sa intaresti pe fratii tai.’”

V-am spus cum Satana l-a vrut pe Iov, dar a vazut ca Dumnezeu l-a ocrotit. Acum, el il vrea pe Simon Petru; dupa cum ne vrea pe noi toti; dar Isus i-a spus lui Simon, „Eu M-am rugat pentru tine, ca sa nu se piarda credinta ta.”
Dar cel mai consolator dintre toate versetele care vorbesc despre acest subiect, este cel care face parte din textul meu:

Evrei 7:25 „De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei.”

In vreme ce aici suntem inconjurati in fiecare zi de ispite grele, ingrijorati de pacate, hartuiti de Diavol, poticnindu-ne de multe ori, trecand prin mari intristari si necazuri de multe ori, ducand lupte grele de multe ori, El nu ne uita nici macar o clipa. In tot acest timp El este la dreapta Tatalui, mijlocind pentru noi. El traieste pururea, mijloceste pururea. Va esua Isus? S-ar ruga El pentru o imposibilitate? El spune ca Tatal Il asculta intotdeauna!

Dar sa mai vedem o alta linie a invataturii Scripturii.
7. ACEASTA DECLARA CA DUHUL SFANT PECETLUIESTE CREDINCIOSUL PENTRU ZIUA RASCUMPARARII.

Efeseni 4:30 „Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii.”

Cand are loc aceasta pecetluire? Dupa moarte, chiar inaintea mortii, sau atunci cand omul crede? Aceasta este o intrebare importanta.

Din nou va implor, ascultati ce spune Biblia:

Efeseni 1:13-14 „Si voi, dupa ce ati auzit cuvantul adevarului (Evanghelia mantuirii voastre), ati crezut in El, si ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant, care fusese fagaduit, si care este o arvuna a mostenirii noastre, pentru rascumpararea celor castigati de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”

Aceste versete arata fara indoiala ca imediat ce pacatosul este nascut din nou; crede in Cristos, Duhul Sfant il pecetluieste pentru totdeauna. Aceasta pecetluire este declarata a fi „arvuna mostenirii noastre”. Prima transa. Da, o dovada clara ca o vom obtine pe toata.

Crestini, continuati sa ma urmariti, si veti gasi o alta temelie a nadejdii in acest subiect.

8. CREDINCIOSII SUNT DECLARATI A FI MOSTENITORI AI LUI DUMNEZEU SI IMPREUNA MOSTENITORI CU ISUS CRISTOS.

Sa vedem ce spune Biblia; si incercati sa ii prindeti intelesul. Ascultati:

Romani 8:15-17 „Si voi n-ati primit un duh de robie, ca sa mai aveti frica; ci ati primit un duh de infiere, care ne face sa strigam: ‚Ava!’ adica: ‚Tata!’” Insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Si, daca suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si impreuna mostenitori cu Cristos, daca suferim cu adevarat impreuna cu El, ca sa fim si proslaviti impreuna cu El.”

Inainte de a face orice comentarii, sa ascultam un alt pasaj:

Galateni 4:4-7 „Dar cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca sa capatam infierea. Si pentru ca sunteti fii, Dumnezeu ne-a trimes in inima Duhul Fiului Sau, care striga: ‚Ava,’ adica: ‚Tata!’ Asa ca nu mai esti rob, ci fiu; si daca esti fiu, esti si mostenitor, prin Dumnezeu.”

„Fii”, „Fii ai lui Dumnezeu”, „Mostenitori ai lui Dumnezeu”, „Impreuna mostenitori cu Cristos”. Frati si surori, ascultati-ma, sunt sigur ca vorbesc cu reverenta. Daca titlul de proprietate al lui Cristos este bun, atunci la fel este cel al credinciosului. Notati acest fapt: Credinciosii nu sunt numai fiii si fiicele adoptate ale lui Dumnezeu, ci sunt totodata si fii din nastere. Nascuti din Duhul. Biblia, in marea Sa indurare pentru slabiciunile si lipsa noastra de intelegere, ne arata aceste mari adevaruri in asa multe cai – fii adoptati si fii din nastere.
Ne va dezmosteni Tatal? Daca am fost adusi in familia Sa datorita vreunor merite ale noastre, atunci este posibil. Dar Cristos, Fiul Sau preaiubit este cauza acestei mosteniri. Datorita Lui am fost adusi in familia lui Dumnezeu. Atata timp cat Cristos ramane credincios fratilor si surorilor Sale mai mici, nu va exista nici o dezmostenire. Daca va exista, atunci fie Cristos, fie Dumnezeu ar esua. Ar fi, intr-adevar, nenorocul, pierderea si condamnarea noastra, dar esecul ar fi al lui Dumnezeu. Fara nimic sa ne vorbeasca de bine, El ne-a adoptat. Ne-a facut mostenitorii Lui si impreuna mostenitori cu Fiul Sau. Preaiubitilor, eu sunt convins ca nu va exista nici un esec. Omniscienta si omnipotenta Lui sunt garantia intregii probleme; sa fim incurajati.

Si mai exista un punct glorios in textul meu; ascultati-l:

9. ISUS MANTUIESTE CREDINCIOSII DE PACATELE LOR

Matei 1:21 „...si-i vei pune numele Isus, pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale.”

Acest nume nu a fost dat fiului Betleemului de Iosif sau Maria. Nu a fost dat de nici una din rudele sau prietenii lor. Acest nume a venit din ceruri „si-i vei pune numele Isus”.
De ce acest nume? De ce sa se numeasca Isus? Autorul numelor ne da motivul pentru care a fost ales acest nume: „pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale”. Ah, El stia ca ei vor pacatui; grav, de multe ori. Dar aceste pacate nu ii vor condamna. El ii va mantui de pacatele lor. Va rog sa observati cuvantul „a mantui”. Pun aceste intrebari: „Este un om mantuit atata vreme cat el se afla in pericol? Cand un om se increde in Isus, este el atunci mantuit, sau se afla in conditia de mantuire posibila, daca se tine cu credinciosie?”
Scripturile spun „va mantui”. Cum il putem numi pe om mantuit, cata vreme se afla in pericolul pierzaniei? Daca cineva este mantuit, oare pericolul de a fi pierdut nu este indepartat de la el pe vecie? Oh, frati, exista o mare diferenta intre a fi mantuit si a fi adus intr-o pozitie de mantuire posibila, daca se mai face ceva, daca se mai intruneste alta conditie! De ce sa ii puna numele „ISUS”? Motivul este glorios, da, faptul este unul slavit: „...pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale.”

Frati si surori, sa va mai spun alte motive care m-au condus spre credinta sigurantei credinciosului.

1) Mi s-a parut, dupa un studiu atent al Cuvantului, ca daca nu avem siguranta, si asta pe vecie, si imediat dupa ce am crezut in Isus Cristos – o spun cu reverenta – mi s-a parut ca l-ar putea implica pe Cristos intr-un fals.

Observati urmatoarele versete:

„Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine” (Ioan 10:27). „Totusi temelia tare a lui Dumnezeu sta nezguduita, avand pecetea aceasta: ‚Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui’…” (2 Timotei 2:19)
Pastrati in minte aceste doua afirmatii clare. „Ii cunosc.” Si „Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui”.
Daca ne incredem in Isus astazi, nu cunoaste Dumnezeu acest lucru? Dumnezeul cel omniscient, nu stie El chiar ceasul, ba chiar momentul in care pacatosul pocait crede in El?...

Matei 25:34 „...Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia, care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii.”
Matei 7:23 „Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.”
Matei 25:41 „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui!”

Luati aminte la aceste cuvinte: „Niciodata nu v-am cunoscut.” Ar fi acest lucru adevarat daca in acea multime din stanga unii ar fi fost vreodata crestini?
In fata acestor doua afirmatii clare, „Ii cunosc” si „Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui”, daca, atunci cand vom fi la judecata, Dumnezeu le-ar spune unora, „Niciodata nu v-am cunoscut”, iar in acel numar ar fi chiar si numai unul care odata a fost crestin, nu ar fi implicat Dumnezeu intr-un fals? Cu siguranta, fratilor, cei ce aluneca in final sunt cei ce niciodata nu l-au acceptat pe Cristos cu adevarat ca Mantuitor.

Un alt motiv pentru care cred in siguranta credinciosului este acesta:

2) ALTFEL, IN ANUMITE SITUATII, CONDITIA PACATOSULUI AR FI MAI BUNA DECAT CEA A CREDINCIOSULUI.

Suntem invatati in Cuvantul lui Dumnezeu ca pacatosul este mantuit prin har. „Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta...” (Efeseni 2:8)

Daca credinciosul nu este in siguranta, nu este deja mantuit, atunci o alta conditie a fost adaugata la mantuirea lui – aceea de a „se tine”. Daca ar fi adevarat, nu ar fi conditia noastra mai rea decat cea a pacatosului? Pacatosul este mantuit prin har. Crestinul este mantuit prin har si prin „tinere”. Daca ar fi adevarat, nu ar reprezenta aceasta un argument solid pentru amanarea mantuirii pana suntem foarte batrani, sau pana in ceasul mortii? Cu siguranta ca fiecare ceas in care ar trebui sa „ne tinem” ar adauga mult la pericolul nostru. Este posibil, frate, ca pacatosul care nu s-a increzut niciodata in Cristos sa aiba o sansa mai buna decat crestinul? Nu incalca acest lucru intreaga invatatura a Cuvantului Sfant al lui Dumnezeu?
Nu suntem toti mantuiti in acelasi fel? „Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8).

Mantuirea nu este castigata, nici inainte si nici dupa convertire; este un dar. Nici nu se pune in discutie „tinerea”. Ni se da mantuirea o data pentru totdeauna atunci cand ne incredem in Cristos.
Si iata un alt lucru care m-a influentat mult in a crede siguranta permanenta a credinciosilor:

3) DACA UN CREDINCIOS AR CADEA O SINGURA DATA, AR FI PIERDUT IRECUPERABIL.

Ca dovada, ascultati Scriptura:

Evrei 6:4-6 „Caci cei ce au fost luminati odata, si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant, si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor – si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi, si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, si-L dau sa fie batjocorit.”

Observati cu atentie fiecare cuvant din acest pasaj remarcabil: „luminati odata”, „au gustat darul ceresc” („a dat pe singurul Sau Fiu”; „darul lui Dumnezeu este viata vesnica”), „partasi Duhului Sfant”, „au gustat Cuvantul bun al lui Dumnezeu”, „si puterile veacului viitor”, daca „totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi, si adusi la pocainta.”
Pentru a mantui un asemenea om, ar fi nevoie de un Cristos nou, sau o alta rastignire. Ar trebui ca El sa fie din nou ranit si lovit. Ar trebui sa fie un alt Ghetimani, si o alta Golgota. Dar, oh, la ce bun toate acestea? Daca Cristos, prin suferinta si moartea Sa, a esuat o data, nu ar esua din nou? Daca spalarea in scumpul sange al Fiului lui Dumnezeu nu aduce iertare finala de prima data, cum ar putea-o aduce a doua oara?...

Dar, din nou:

4) DACA UN CREDINCIOS AR PUTEA CADEA, ACEASTA AR DETERMINA APARITIA UNEI INTREBARI FOARTE INCURCATE.
Iat-o:
Cate pacate, sau ce fel de pacate, ar fi necesare sa determine un om sa cada?
Cine ar putea da raspuns unei intrebari asa de grele? Ce biserica poate raspunde? Ce om? Ce fel de pacate, sau cat de multe, dupa ce omul devine crestin, ii vor condamna sufletul? Va rog pe toti sa va ganditi la aceste intrebari. Va fi un singur pacat indeajuns a determina caderea unui om? Sau douazeci? Sau o suta? Noi pacatuim in fiecare zi. Oh, care este limita, acea limita, dincolo de care omul cade, este pierdut, fara nici o nadejde a vietii vesnice? Poate un om sti vreodata ca se afla langa acea limita, sau ca a trecut-o? Oh, ce intrebare grea!

Dar ascultati din nou:

5) DACA UN CREDINCIOS AR PUTEA CADEA, AR FACE CA UNELE LUCRURI DIN BIBLIE SA FIE FOARTE NECONSECVENTE.

Observati acest pasaj, de exemplu:

Luca 15:10 „Tot asa, va spun ca este bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu pentru un singur pacatos care se pocaieste.”

Pastrati intregul tablou in minte. Aici pe pamant avem un biet, condamnat pacatos. El se pocaieste, se intoarce de la pacatele sale la Cristos ca Mantuitor al sau. Credinta sa slaba incepe sa se tina de Cristos ca substitut al sau. Dar aceasta nu este decat o parte din tablou; mai sunt si alti spectatori. Cerul priveste in jos la aceasta scena.
Priviti, in vreme ce pacatosul se pocaieste, „este bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu”. Cerul este in extaz, Isus Cristos se bucura. Cat de emotionanta si miscatoare este aceasta scena! Dar asteapta, nu fa vreo greseala. Nu lasa ca bucuria ta sa fie prematura. Oh, Isuse Cristoase, daca omul este pierdut, omniscienta ta ar fi dovedita falsa cel putin de aceasta data. Te-ai bucurat de risipitorul care s-a intors, dar vine Diavolul si ti-l fura! Oare face Cerul asemenea greseli? Ofera Cristos mantuire unui om, se bucura ca el isi intinde incet mana sa o primeasca, numai pentru a-si retrage brusc darul din fata lui? Face Isus asa ceva? Isus, fiind omniscient, vazand pacatosul pocait, dar stiind ca in final va fi pierdut, s-ar mai bucura? Se poate concepe ca Cristos, ingerii si intreg Cerul sa se bucure pentru orice pacatos care se pocaieste, daca problema salvarii finale ar fi asa de nesigura? Ce neconsecventa ar parea Biblia!

SA LUAM UN ALT PASAJ:

Ioan 14:2-3 „In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce...”

Unul din cele mai placute ganduri ale mele cu privire la Cer este acela ca va fi un loc adecvat. Cel Omniscient, Acel maret si Atotintelept arhitect, care cunoaste toate nevoile din trecut, prezent si viitor; da, din intreaga vesnicie, ne-a pregatit un loc. Va fi unul potrivit! Ni se va potrivi cand vom ajunge acolo. Ni se va potrivi intotdeauna. Niciodata nu vom fi nemultumiti. Niciodata nu vom vrea sa ne mutam. Niciodata nu il vom vrea reconstruit. Pregatit pentru noi. Dar intrebarea naucitoare, inconsecventa, este urmatoarea: de ce trebuie un timp asa de indelungat pentru pregatire? Daca problema mantuirii este una inca nerezolvata, de ce s-a dus Isus sa pregateasca un loc? Daca problema mantuirii lui Petru, a lui Ioan, a lui Andrei si a altora nu este inca rezolvata, la ce bun o pregatire asa in graba? Se va asemana Cerul cu unele din casele noastre; scaune goale, locuri goale, unii membrii ai familiei disparuti? Aceasta ar fi realitatea daca unii crestini nu ar reusi sa ajunga acolo.
Dar inainte de a trage o concluzie, am sa va atrag atentia asupra unor obiectii fata de pozitia adoptata in aceasta predica:

UNELE OBIECTII

1. SPUN UNII, „DACA AS CREDE ACEA DOCTRINA, A SIGURANTEI ABSOLUTE A CREDINCIOSILOR, M-AS DUCE SI AS PACATUI.”
Eu personal am auzit aceasta expresie de multe ori. Dar cat de uimitoare sunt aceste cuvinte in gura unui crestin! A unuia care a fost regenerat. A unuia a carui inima a fost schimbata. A unuia care il iubeste pe Dumnezeu si uraste pacatul!
Pot intelege pe deplin cum scroafa care a fost spalata s-ar intoarce sa se balaceasca in noroi. „...scroafa spalata s-a intors sa se tavaleasca iarasi in mocirla” (2 Petru 2:22). Ea inca era o scroafa. Natura sa era inca neschimbata. Ea iubea mocirla. Daca scroafa ar fi fost regenerata, transformata intr-o oaie, ea nu s-ar fi intors in mocirla – accidental numai, sau manata de vreo forta externa. Poate ar fi intrat in noroi din nou, dar nu din iubire de noroi!
Pot intelege pe deplin cum cainele s-ar intoarce la ce a vomitat, „...Cainele s-a intors la ce varsase...” (2 Petru 2:22). Doar fiindca el a ramas caine. Natura sa este neschimbata. Dar nu pot intelege cum un om regenerat cu adevarat poate vorbi despre intoarcere la pacat. Pot intelege pe deplin cum corbul trimis nu s-a mai intors la Noe in arca. „A dat drumul unui corb, care a iesit, ducandu-se si intorcandu-se, pana cand au secat apele de pe pamant” (Geneza 8:7). El nu a trebuit sa se intoarca. Gasea peste tot hrana pentru natura sa de corb. El putea petrece cat dorea, dupa placul inimii. Intreaga suprafata a apei era acoperita de trupuri moarte datorita potopului. Din nou, pot intelege pe deplin de ce porumbelul s-a intors in arca. „A dat drumul si unui porumbel, ca sa vada daca scazusera apele de pe fata pamantului. Dar porumbelul n-a gasit nici un loc ca sa-si puna piciorul, si s-a intors la el in corabie, caci erau ape pe toata fata pamantului. Noe a intins mana, l-a luat, si l-a bagat la el in corabie” (Geneza 8:8-9). El nu putea manca starvuri; nu ii placeau; trebuia sa se intoarca la arca. Un om care doar spune ca este convertit poate sa mearga in lume, sa stea satisfacut acolo. El inca are natura sa de corb. El poate, multumit si fericit, sa petreaca in pacat. Nu tot asa este cu cel convertit cu adevarat. Natura sa a fost schimbata. El poate pacatui. Condus de teribilul ispititor, poate sa se rataceasca departe. El, totusi, nu se va simti niciodata bine. Niciodata nu va fi satisfacut. Asemeni porumbelului, nu va gasi un loc de odihna adevarata pe care sa-si puna piciorul. Natura sa noua se va revolta la vederea pacatului. El intotdeauna va tanji dupa intoarcere.

Observati versetul:

1 Ioan 2:15 „Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in El.”

„M-as duce si as pacatui.” Pentru un om regenerat, un om cu o natura noua care il calauzeste; cat trebuie sa pacatuiasca? Pacatul este repulsiv pentru cel regenerat. Nu vreau sa spun ca un crestin adevarat nu va pacatui. Vechea natura va continua lupta impotriva celei noi. Ne va conduce spre multe lucruri pe care nu le iubim. Sa presupunem ca un copil care isi iubeste mult mama, fiindu-i devotat, datorita marii devotiuni a mamei pentru el, copilul ar spune „Eu ma duc sa pacatuiesc. Stiu ca mama va continua sa ma iubeasca, de aceea voi continua sa comit greseli.” Ce credeti despre un crestin care ar spune „Stiu ca Dumnezeu ma iubeste si m-a mantuit, de aceea ma voi indrepta cat de mult pot inspre Diavol.” Isi poate imagina cineva un crestin adevarat care ar spune astfel de lucruri?

Dar sa luam acum in considerare o alta obiectie:

2. SPUN UNII, „DAR ESTE UN FAPT DOVEDIT CA UNII CAD.”
Aceasta afirmatie cred ca este crezuta sincer de foarte multi. Din experienta mea personala, si din ceea ce stiu de la altii, cred sincer ca aceasta este cea mai serioasa dificultate a intregii probleme.
Sunt atat de multi crestini practicanti care par ca traiesc corect o vreme, iar apoi cad. Ei nu doar par a fi crestini, ci sunt activi si par a fi consacrati, iar apoi cad intr-un mod disperat. Poti vorbi cu o suta de oameni care cred ca un crestin poate cadea, si este posibil ca fiecare dintre ei sa fie influentati, mai mult sau mai putin, chiar de acest lucru. Putini se vor referi la invataturile Bibliei. Iti vor spune despre cutare sau cutare om care a fost odata crestin (?) si a cazut. Iti vor aminti despre anumite cazuri ipotetice. Acesta este marele lor argument!
„Sa presupunem ca omul acesta care este crestin ar comite o crima.” „Sa presupunem cutare si cutare lucru.”
Invataturile ferme, directe si clare ale Cuvantului lui Dumnezeu sunt nesocotite in favoarea acestor cazuri imaginare. Recent am discutat cu o persoana proeminenta despre acest subiect. El era un membru activ al bisericii de care apartinea. El era ferm in credinta ca ar fi posibil pentru un crestin sa fie pierdut. De fiecare data cand il indrumam spre Cuvantul lui Dumnezeu, el isi imagina un caz. Am incercat din rasputeri sa il determin sa vada ca problema trebuie rezolvata de Biblie, nu de imaginatie. Dupa parerea mea, el era absolut sincer in convingerea sa. In biserica sa era un alt membru, chiar mai devotat decat el. Ea era absolut devotata bisericii sale, si aducea toate dovezile ca era crestina. Era constiincioasa si consacrata. Si cu toate acestea, intr-o zi, in timpul unei adunari de marturisiri, cand fratii si surorile isi marturiseau experientele, ea a realizat dintr-o data ca a inteles totul gresit. Dupa aceea, singura acasa, ce batalie puternica a avut de dus. Ea a fost condusa spre lumina. Experienta sa de crestina, cand a spus-o, a fost glorioasa. I-am spus fratelui impovarat: „Sa presupunem ca aceasta sora, inainte de noua sa experienta, ar fi fost ispitita in pacat si infidelitate, ce ai fi crezut, ca a cazut cu siguranta din har?” El a inteles ceea ce am vrut sa spun. Ascultati Biblia:

1 Ioan 2:19 „Ei au iesit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai nostri. Caci daca ar fi fost dintre ai nostri, ar fi ramas cu noi; ci au iesit, ca sa se arate ca nu toti sunt dintre ai nostri.”

Acest verset explica multe presupuse caderi. Cat de mult de poate rataci un crestin adevarat? Nu stiu. Sunt sigur ca poate merge departe. Dar adanc in inima sa va fi un dor de a se intoarce la Dumnezeu.

3. DAR UN ALTUL SPUNE „DAR BIBLIA SPUNE CA TREBUIE SA NE TINEM TARI PANA LA SFARSIT.”

Sa vedem ce spune Biblia:

Evrei 3:14 „Caci ne-am facut partasi ai lui Cristos, daca pastram pana la sfarsit increderea nezguduita de la inceput.”
Evrei 10:38 „Si cel neprihanit va trai prin credinta: dar daca da inapoi, sufletul Meu nu gaseste placere in el.”

Acestea sunt declaratii facute de Pavel. Multe din pasajele puternice din Cuvantul lui Dumnezeu cu privire la siguranta credinciosului se gasesc in scrierile lui Pavel. El nu se contrazice singur. (Fiindca el scria fiind influentat de Duhul Sfant Insusi). In afara de acestea, ascultati ce spune in aceeasi carte din care au fost luate aceste pasaje, in versetul urmator ultimului pasaj:

Evrei 10:39 „Noi insa nu suntem din aceia care dau inapoi ca sa se piarda, ci din aceia care au credinta pentru mantuirea sufletului.”

Unii pot da inapoi, dar nu acei care au fost convertiti cu adevarat. „Nu credinciosii”, a spus Pavel.
De ce iau oamenii pasaje izolate in afara contextului lor imediat, cand prin utilizarea lor gresita aduc numai indoiala, tristete si necaz?
Dar priviti la un alt pasaj deseori citat:

„Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da cununa vietii” (Apocalipsa 2:10). Astfel, ei spun „tu trebuie sa fii credincios pana la moarte pentru a fi in final mantuit”.
Dar nu acesta este intelesul versetului. Si nici nu spune „fii credincios pana la moarte pentru a fi mantuit”. Ascultati ce spune clar: „Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da cununa vietii.”
Nu viata, ci cununa vietii. O, cat de tare invata Scriptura ca cei credinciosi vor fi rasplatiti. O coroana; Dumnezeu ofera o rasplata, o coroana, pentru fiecare slujitor credincios.
In concluzie, preaiubitilor, permiteti-mi sa va atrag atentia asupra a doua pasaje din Scriptura:

1 Corinteni 3:11-15 „Caci nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa, si care este Isus Cristos. Iar daca cladeste cineva pe aceasta temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fan, trestie, lucrarea fiecaruia va fi data pe fata: ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia. Daca lucrarea zidita de cineva pe temelia aceea, ramane in picioare, el va primi o rasplata. Daca lucrarea lui va fi arsa, isi va pierde rasplata. Cat despre el, va fi mantuit, dar ca prin foc.”
2 Petru 1:4-11 „...prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea, care este in lume prin pofte. De aceea, dati-va si voi toate silintele ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta, cunostinta; cu cunostinta, infranarea; cu infranarea, rabdarea; cu rabdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni. Caci, daca aveti din belsug aceste lucruri in voi, ele nu va vor lasa sa fiti nici lenesi, nici neroditori in ce priveste deplina cunostinta a Domnului nostru Isus Cristos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umbla cu ochii inchisi, si a uitat ca a fost curatit de vechile lui pacate. De aceea, fratilor, cautati cu atat mai mult sa va intariti chemarea si alegerea voastra; caci, daca faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodata. In adevar, in chipul acesta vi se va da din belsug intrare in Imparatia vesnica a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Cristos.”

Aceste doua pasaje invata doua adevaruri importante pe care cu totii ar trebui sa le stim. Ne vor ajuta mult in intelegerea corecta a acestui maret subiect pe care il studiem acum.
Primul invata ca putem fi mantuiti ca prin foc.
Al doilea ca putem avea intrare din belsug in ceruri.
Pe care din acestea doua o vrem? Putem avea una din ele. Vrem sa fim mantuiti ca prin foc? Abia sa ajungem in Ceruri? Sa nu avem nici macar un snop sa ii aruncam la picioare? Sa nu fi condus nici macar un suflet spre Cristos? Toata cladirea pe care am construit-o sa o vedem la sfarsit ca fiind „lemn, fan, trestie”?
Preaiubitilor, vrem noi acest lucru?
Sau vrem mai degraba sa avem o intrare „din belsug”? Sa nu fim mantuiti doar noi, ci altii impreuna cu noi? Intreaga cladire pe care am construit-o, pe marea temelie sa fie dovedita la sfarsit ca fiind „aur, argint, pietre scumpe”. Ce va fi? Ce va fi?

2 Petru 3:17-18 „Voi deci, prea iubitilor, stiind mai dinainte aceste lucruri, paziti-va ca nu cumva sa va lasati tarati de ratacirea acestor nelegiuiti, si sa va pierdeti taria; ci cresteti in harul si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Cristos. A Lui sa fie slava, acum si in ziua vesniciei. Amin.”
COBCLUZIE PERSONALA
Aceasta faimoasa carte care afost scrisa de genialul predicator j.Marroll ne invata adevarata viata traita in Hristos si ca drept urmnare prin acesta carte DUMNEZEU a schimbat foarte multe vieti si cred ca tot Dumnezeu poate sa iti schimbe si viata ta de la un pm pacatos la o viat plenara impreuna cu el .
Pe mine sincer va spun cu toate ca mis poacit de 10ani cartea acesta ma facut sa inteleg ca inca sunt bebelus in fasa in credinta mia si inca mai am multe de invatat ca sa pot sa zic ca sunt pe isumi pe picioarele mele asa ca daca te crezi cumva mai bun ca mine sau ca acest autor eu teasi sugera dragul meu sa nu te pripesti stai si analizeaza bine de doua trei ori si apoi cauta sa spui ceva .
Acesta carte sunt ferm covins ca te va ajuta sa te recladesti pe tine si increderea ta daca esti desnadajduit si nu stri in ce parte sa o apuci .
Asa ca fa un pas catre Dumnezeu azi ca el face cu siguranta doi catre tine nu da napoi si nu descuraja dute inainte ca el stie de ce a lasat incercarea peste tine .dar el care aingaduito tot el o sa iti arate si mislocul de scapare din acea dilema profunda in care poate e viata ta .
Asa ca nu uita ca Dumnezeu te iubeste .

Teoloagia ca studiu Istoric partea a-II-a

2010-01-26T18:08:00.002+02:00

In capitolul de azi vom dezbate una dintre cele mai frumaoase subiecte si mai atractive din toate timpurile vom vace si o diferentiere clara inre ceia ce inseamna TEOLOGIE si ceia ce inseamna religie .
Cu toate ca la prima vedere ai zice ca nu se vede prea mare diferenta intre cele doua cuvinte dar cu toate astea au o parte de parteajare una fata de alta
Si mai inti haideti sa ne uitam la ceia ce inseamna acesti doi termeni
TEOLOGIE= Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii.
Si RELIGIA =Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință.
(I)O alta ramura a teologiei ca ramura Istorica sunt :
1)Pareria oamenilor teologi din vremia de atunci
2)Evenimentele ecleziastice si teologice care au avut loc in dealungul istoriei .
(II) O alta ramura es studiul Nturi .
Este oare natura un factor declansator care sa ne spuna ceva despre D-zeire ?
Am putea sa avem acea doza de scepticizm in noi in care am pute spune ca natura este relativa .
Si de ce am putea spune asa ?
Din mai multe motive
1)Uni privesc natura ca pe un obiect mai mult filozofic care poate fi foarte usor speculanta
2)Alti iau o abordeaza din punct de vedere traditional(adica ca pe ceva normal firesc ca pe ceva care afost si este din tot deauna )
3)Iar alti o iau asa pe cum este ia o sursa de comunicare prin care insusi divinitatea is face cunoscuta prezenta pe pamint
(III)Un alt aspecte este:
1)REVELATIA SPECIALA
2)REVELATIA GENERALA
Acuma as dori sa ne uitam putin la acesti termeni si sa ii definim:
REVELATIA SPECIALA =este acea revelatie prin care D-zeu se desopera naturi umane doar acelora care s-au intors la HRISTIS prin cuvintul evangeliei
Iar RVELATIA GENERALA=este aceia care se adreseaza pe scara larga prin prizma naturi intro scara mai mica sau mai mare asupra omului
(IV)TEOLOGIA SPECULATIVA
I)-Este teologia care are ca scop fie sa critice anumite aspecte teologice fie sa sa contrazica .
II)Un alt aspect sete tradarea inaintrea lui D-zeu din punct de vedere unam
Concluzie
Un studiu teologic este atunci cind se fac abordari diverse
Iar un studiu al religiei este acela cind ne limitam doar la perceptia unama despre teologie .

Ce este Biblia ? PARTEA -I-A

2010-01-25T19:13:00.003+02:00

Aceasta intrebare ne va ajuta pe noi sa intelegem mult mai clar cum putem noi ca fiinte umane sa ne relativizam la D-zeu .
Daca stam si ne gindim mai bine Biblia o putem numi (LOGOSUL)intrupat pe pamint
Ce rol are ia pe acest pamint?
Ia are rolul de a te constientiza pe pe tine de anumite lucruri si anumite atitudini pe care le ai sau leai putea avia in contradictie cu adevarata natrura pe care D-zeu in suveranitatae sa tea creat ca si finta umana .
O foarte mare parte din oameni cred ca Biblia este o carte narativa care alasat dealungul istoriei o sumedenie de legende dar care nu au buci un simbure de adevar
O alta categorie de oameni iau biblia ca pe ceva care este oarecum inspirat de D-zeu scris de iel undeva in cer si parasutat pe pamint pentru aservi oamenilor ca si ghid turistic si de invatatura pe acest pamint.
Dar va spun ca nici pe departe nu este adevarat din ceia ce sustin aceste teori .
Un lucru insa e foarte cert ca Bibla este facuta prin inspiratie divina unor oameni care in dealungul timpului sub inspiratie divina au dactilografiat biblia pentru asluji dept ca invatatura .
De ce sa aplecat asupra omeniri si prin oameni aluat decizia de adactilografia biblia ?Este o intrebare foarte buna care de foarte multa vreme framinta omenirea.
Unul dinte multiplele motive pe care D-zeu lea avut atunci cind aluat acesta decizie este aceia de a procreia oameni dupa natura sa si nu avia alta forma de adresare pentru o specie putin mai inferioara decit D-zeirea decit prin dactilografierea unei asfel de carti care sa dainuiasca peste viacuri si care sa serviasca drept ca hrana spieituala sutelor de discipoli care urmau sa se nasca din studierea acestei carti datatoare de viata.
Cum sa putut Divinitatae sa se aplece asupara umanitati?
Din nou o intrebare esentiala am putea spune ?
Prin dragostea lui D-zeu insasi Divinitataea aluat hotarirea de adezvolata o semintie de urmasi care sa duca numele lui D-zeu din slava in slava printre oameni si de aprocreia la ridul lor alti oameni care sa duca mai departe invataura
Cum este D-zeu ?
Daca dorim sa intelegem puterea si maiestozitatea lui D-zeu lam putea defini in trei cuvinte clare :-OMNISTIENT
-OMNITEZENT
-OMNIPOTENT
Aceste trei cuvinte dezvoalta mult mai clar si mai bine puterea lui D-zeu ca si creiator si domn al universului

Ce este Biblia ?

2010-01-25T19:13:00.000+02:00

POTI TRECE ACEST TEST?

2010-01-25T17:09:00.001+02:00

Poti trece acest test?
De Curtis Pugh

Aceste sase intrebari iti vor testa cunostintele despre Biblie. Sunt concise si necesita doar raspunsuri tip DA sau NU. Citeste cu atentie fiecare intrebare si apoi raspunde.

1. Pot toti oamenii primi si intelege Cuvantul lui Dumnezeu?
2. Pot toti oamenii primi Duhul Sfant al lui Dumnezeu?
3. Pot toti oamenii produce pocainta si credinta cand aud Evanghelia?
4. Pot toti oamenii crede in mod mantuitor in Domnul Isus Cristos?
5. Pot toti oamenii veni la Domnul Isus Cristos?
6. Pot toti oamenii sa Ii fie placuti lui Dumnezeu?

Cei mai multi crestini declarati ar raspunde „DA” la toate aceste intrebari.

Ai fi surprins sa auzi ca Biblia invata clar ca raspunsul corect la toate aceste sase intrebari este „NU?” Citeste mai departe si iti vom demonstra ca Biblia invata ca nici unul din aceste lucruri nu sunt posibile omului firesc – prin aceasta intelegem o persoana nascuta natural in aceasta lume – unei persoane ce nu a fost regenerata sau nascuta din nou de Duhul lui Dumnezeu. (Versetele sunt reliefate si am subliniat unele cuvinte pentru accentuare).

Intrebarea numarul 1. Pot toti oamenii primi si intelege Cuvantul lui Dumnezeu?

Biblia invata clar ca doar unii oameni pot primi si intelege Cuvantul lui Dumnezeu. Dovada: Pavel a scris in 1 Corinteni 2:14, „Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci, pentru el, sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuiesc judecate duhovniceste.” Un „om firesc” este o persoana nascuta natural in aceasta lume. Deci, conform invataturii clare a Cuvantului lui Dumnezeu, exista o clasa de oameni care nu pot primi si intelege Cuvantul lui Dumnezeu. Ei nu au capacitatea aceasta, fiindca aceste lucruri trebuiesc judecate spiritual, iar ei nu au Duhul Sfant, Autorul Divin al Bibliei.
Domnul Isus a invatat acelasi lucru cand a spus: „Pentru ce nu intelegeti vorbirea Mea? Pentru ca nu puteti asculta Cuvantul Meu. Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas; si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Oridecateori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii” (Ioan 8:43, 44). Nu toti oamenii sunt copii ai lui Dumnezeu! Exista o clasa de oameni despre care Domnul spune ca sunt copii ai Diavolului. Conform Fiului lui Dumnezeu, acesti oameni nu pot primi si intelege Cuvantul lui Dumnezeu.

Intrebarea numarul 2. Pot toti oamenii primi Duhul Sfant al lui Dumnezeu?

Domnul Isus a spus in Ioan 14:16, 17, „Si Eu voi ruga pe Tatal, si El va va da un alt Mangaietor (Greceste: Paraclet, aparator, ajutor.), care sa ramana cu voi in veac; si anume, Duhul adevarului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste; dar voi Il cunoasteti, caci ramane cu voi, si va fi in voi.” Autorii Bibliei folosesc deseori cuvantul „lume” pentru a se referi la partea de omenire ce este nemantuita. Deci aici, Domnul invata clar ca oamenii nemantuiti nu pot primi Duhul Sfant al lui Dumnezeu. Astfel stand lucrurile, trebuie spus ca nu toti oamenii pot primi Duhul Sfant. Deci, raspunsul la intrebare a doua este „NU!”

Intrebarea numarul trei. Pot toti oamenii produce pocainta si credinta cand aud Evanghelia?

Multi oameni cred ca „a crede” este „partea omului” in mantuire si ca omul poate produce credinta mantuitoare. Biblia spune in Fapte 11:18, „Dupa ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slavit pe Dumnezeu, si au zis: ,Dumnezeu a dat deci si Neamurilor pocainta, ca sa aiba viata.’” Asadar, Dumnezeu este Acela care da pocainta si credinta! Si din nou, Cuvantul lui Dumnezeu spune in 2 Petru 1:1, „Simon (Sau: Simeon.) Petru, rob si apostol al lui Isus Hristos, catre cei ce au capatat o credinta de acelasi pret cu a noastra, prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Hristos.” Astfel, invatatura Bibliei este clara: atat pocainta, cat si credinta ne sunt date. Ceva „capatat” (2 Pet. 1:1) este ceva ce vine dintr-o sursa diferita de noi insine. Pocainta si credinta mantuitoare NU sunt lucruri pe care oamenii le pot produce ei insisi.
De fapt, ele sunt daruri inseparabile. In Efeseni 2:8 Pavel a scris: „Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Si Petru a scris: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui” (2 Petru 1:3). Deci, aceste versete arata ca pocainta si credinta sunt daruri pe care Dumnezeu le face acelora pe care ii mantuieste, si nu pot fi produse de mintea, inima sau vointa umana, sau de vreo combinatie a acestora.
Ideea potrivit careia credinta este ceva existent in toti oamenii si ca toti oamenii trebuiesc convinsi sa isi „puna credinta in Isus Cristos pentru a fi mantuiti” nu este deloc o idee biblica. De fapt, Biblia spune chiar opusul. Observati ce a scris Pavel in 2 Tesaloniceni 3:2: „si sa fim izbaviti de oamenii nechibzuiti si rai; caci nu toti au credinta.”

Intrebarea numarul patru. Pot toti oamenii crede in mod mantuitor in Domnul Isus Cristos?

Domnul Isus a spus, asa cum este scris in Ioan 10:26-28: „Dar voi nu credeti, pentru ca, dupa cum v-am spus, nu sunteti din oile Mele. Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea.” Aici, Domnul isi aseamana poporul cu niste oi. Doar aceia care sunt „oile” Sale cred! Cei care nu sunt „oi” adevarate, nu cred. Credinta nu ii face pe oameni oi, ci mai degraba, cei care sunt oile lui Cristos cred! In legatura cu aceasta idee observati Fapte 13:48: „Neamurile se bucurau cand au auzit lucrul acesta si preamareau Cuvantul Domnului. Si toti cei ce erau randuiti sa capete viata vesnica, au crezut.” Atunci, cine poate crede? Doar „oile” lui Cristos, adica, cei care „erau randuiti sa capete viata vesnica.” Cei care raman in necredinta pacatoasa demonstreaza ca nu au fost randuiti sa primeasca viata vesnica.
In plus, unii oameni sunt orbiti. Dumnezeu, in intelepciunea Sa infinita, a facut aceasta. Pavel a scris in Romani 11:25: „Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor.” Aceasta orbire este atat temporara, cat si partiala, fiindca unii iudei sunt mantuiti, dar majoritatea sunt orbi spiritual si nu pot crede. Ca dovada, luati in considerare urmatorul verset: „De aceea nu puteau crede, pentru ca Isaia a mai zis: ,Le-a orbit ochii, si le-a impietrit inima, ca sa nu vada cu ochii, sa nu inteleaga cu inima, sa nu se intoarca la Dumnezeu, si sa-i vindec’” (Ioan 12:39, 40). Deci, se invata clar ca nu toti oamenii au capacitatea de a crede.

Intrebarea numarul cinci. Pot toti oamenii veni la Domnul Isus Cristos?

Cuvintele Domnului Isus sunt clare si evidente in Ioan 6:44 si 65. El a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis; si Eu il voi invia in ziua de apoi.” „Si a adaugat: ,,Tocmai de aceea v-am spus ca nimeni nu poate sa vina la Mine, daca nu i-a fost dat de Tatal Meu.” Acestea sunt cuvinte clare si sunt contrare cu ideile religioase ale majoritatii oamenilor din societatea noastra religioasa contemporana. „Evanghelisti” si alti predicatori care pretind ca invata Biblia umplu mintile ascultatorilor lor cu ideea ca ei pot – ca au capacitatea de a –veni la Cristos, dar Cristos Insusi a invatat altceva. Nu poti scapa de cuvintele lui Cristos spunand ca „Dumnezeu atrage pe toata lumea” (insemnand ca Dumnezeu „incearca” sa atraga pe toti, dar cu majoritatea, incercarea Sa nu are succes). Saracul Dumnezeu! Conform acestei idei, El nu poate face ceea ce doreste. El nu-i poate mantui pe cei ce vrea sa-i mantuiasca. (Biblia spune ca Dumnezeu „. . . face toate dupa sfatul voiei Sale,” (Efeseni 1:11) si ca „El face ce vrea cu oastea cerurilor si cu locuitorii pamantului, si nimeni nu poate sa stea impotriva maniei Lui, nici sa-I zica: ,Ce faci?’” (Dan. 4:35)).
Dar, inapoi la subiectul atragerii oamenilor de catre Dumnezeu la Cristos: acelasi verset (Ioan 6:44) care spune ca Dumnezeu atrage oamenii la Cristos, spune ca pe aceia pe care ii atrage, El ii va si invia la sfarsitul vremurilor. Deci, daca nu vrei sa spui ca toti vor avea parte de invierea celor fericiti, nu poti fi consecvent spunand ca Dumnezeu atrage pe toti oamenii la Cristos!
Nu poti afirma ambele lucruri: fie Dumnezeu atrage pe toti (incearca sa-i atraga pe toti, dar esueaza cu majoritatea) si tuturor acestora Cristos le promite ca le va da o inviere binecuvantata (ideea ca cei ce nu vin la Cristos vor face parte din invierea celor fericiti este de neconceput) SAU trebuie sa crezi ca Dumnezeu atrage doar pe unii oameni la Cristos (alesii Sai) si numai acestora Cristos le promite o inviere binecuvantata. Dar aceasta pune destinul vesnic al tuturor oamenilor in mainile lui Dumnezeu iar cei ce sunt razvratiti impotriva lui Dumnezeu urasc o asemenea invatatura. Dar aceasta este invatatura clara a Bibliei.
Aceasta incapacitate de a veni la Cristos este demonstrata in Ioan 5:40 unde Domnul spune privitor la unii oameni: „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!” Vointa unora dintre oameni – a celor neregenerati – este de nemiscat precum o stanca impotriva lui Cristos. Pe de alta parte, despre cei pe care Dumnezeu ii mantuieste, se spune: „Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi, si va da, dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea” (Filipeni 2:13). Vointa razvratita a omului este aceea care refuza sa vina la Cristos decat daca si pana cand Dumnezeu lucreaza intai in acel om, schimbandu-i vointa.

Intrebarea numarul sase. Pot toti oamenii sa Ii fie placuti lui Dumnezeu?

Raspunsul obisnuit este ca orice persoana ce doreste poate trai o viata placuta lui Dumnezeu. Dar ce spune Biblia? Cititi cu atentie Cuvintele lui Dumnezeu asa cum sunt scrise in Romani 8:6-9: „Si umblarea dupa lucrurile firii pamantesti, este moarte, pe cand umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace. Fiindca umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, si nici nu poate sa se supuna. Deci, cei ce sunt pamantesti, nu pot sa placa lui Dumnezeu. Voi insa nu mai sunteti pamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in adevar in voi. Daca n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Permiteti-mi sa citez din nou o portiune, pentru accentuare: „cei ce sunt pamantesti, nu pot sa placa lui Dumnezeu.” Acest text dovedeste ca cei ce nu au Duhul lui Dumnezeu in ei (cei ce sunt firesti sau neregenerati) nu-i pot fi placuti lui Dumnezeu.

Concluzie

Sunt doua motive pentru care oamenii gandesc diferit decat invata Biblia. Ratiunea noastra umana ne spune ca trebuie sa fie posibil pentru toti oamenii sa faca aceste lucruri „religioase.” De aceea presupunem ca Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu, trebuie sa invete ca toate aceste lucruri sunt posibile. In plus, vreme de multi ani, arminianismul a fost cel mai popular sistem de doctrina printre credinciosii declarati si multi lideri religiosi si pastori invata ca omul firesc poate sa faca toate lucrurile aflate pe lista intrebarilor noastre.
Dar am aratat ca Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu, spune ca aceste lucruri sunt imposibile omului firesc – adica oamenilor asa cum se nasc in mod firesc.
Dar ce rost au toate acestea? Sunt aceste intrebari doar academice? Sunt ele doar lucruri pe care predicatorii ar trebui sa le stie si sa le discute? Sau sunt ele importante pentru toti?
Noi scriem fiindca suntem preocupati de sufletul tau. Esenta acestei brosuri este urmatoarea: Poate ai facut o greseala. Este posibil sa fi crezut ca ai puterea sa faci aceste lucruri, asa ca ai facut ceva, dar in realitate nu ai facut ceea ce credeai ca faci. De exemplu, poate ca ai crezut ca poti lua o decizie si sa vii in mod mantuitor la Domnul Isus Cristos. Poate ai venit doar in fata intr-o cladire in timpul unui serviciu religios. Poate ca ai ajuns doar la o experienta emotionala, si nu la Cristos. Poate ai ajuns sa iti fie frica de iad, dar nu ai ajuns la frica de Dumnezeu. Poate ai gandit ca poti sa-ti pui credinta in Domnul Isus Cristos astfel incat sa „faci ceva,” dar niciodata nu ai „capatat o credinta de acelas pret cu a noastra” (2 Petru 1:1). Poate ai crezut ca poti sa Ii fi cumva placut lui Dumnezeu „venind” sau „crezand” sau „facand ceva” prin propriile tale puteri. O multime de oameni cred ca sunt placuti lui Dumnezeu prin actiunile si devotiunea lor religioasa. Dar ti-am aratat ca este imposibil pentru cei ce nu sunt nascuti din nou sa-I fie placuti vreodata lui Dumnezeu. Adu-ti aminte ca Biblia spune „cei ce sunt pamantesti, nu pot sa placa lui Dumnezeu.”
Poate chiar acum te certi cu versetele din Cuvantul lui Dumnezeu pe care ti le-am aratat. Poate chiar acum spui ca aceste lucruri nu pot fi adevarate. Nu este oare posibil ca aceasta atitudine sa fie chiar dovada ca esti doar un om firesc si nu poti primi lucrurile Duhului lui Dumnezeu deoarece trebuiesc judecate spiritual? Asadar, tot ce poate ai facut tu in sens religios nu I-a fost placut lui Dumnezeu. Nici venirea ta, nici rugaciunea, nici decizia, credinta, lacrimile sau botezul tau – nici unul din aceste lucruri nu i-au fost placute lui Dumnezeu. Nici unul nu a meritat vreun favor de la Dumnezeu. Nici unul nu te-a facut vrednic de dragostea si mantuirea Sa. Nici unul din acestea nu ti-au castigat vreun har sau favor din partea lui Dumnezeu. Nu este oare probabil ca tu sa fii inca pierdut in pacatele tale – pacate religioase – dar cu toate acestea, pacate?
Iubit cititor, fie ca Dumnezeu sa gaseasca cu cale sa iti tulbure orice pace falsa pe care ai putea-o avea, pana vei fi adus la adevarata pace in Isus Cristos. Fie ca Dumnezeu sa gaseasca cu cale sa-ti indeparteze orice sprijin al experientelor si ideilor religioase false pana cand tu, la fel ca Saul din Tars, vei depinde total numai de lucrarea completa a Domnului Isus Cristos. Si fie ca tu sa ajungi sa te bucuri in Cristos si in marile adevaruri ale Evangheliei Sale.

„Pe voi insiva incercati-va daca sunteti in credinta. Pe voi insiva cercati-va. Nu recunoasteti voi ca Isus Hristos este in voi? Afara numai daca sunteti lepadati” (2 Corinteni 13:5).

„Drept raspuns, Isus i-a zis: ,,Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3).

„Nu te mira ca ti-am zis: ,Trebuie sa va nasteti din nou’” (Ioan 3:7).

Chemare Eficienta

2010-01-24T09:45:00.002+02:00

Acest articol se refera in mod special aceloara care inca nu lau cunoscut pe D-zeu si au nevoie de de iertarea lui D-zeu .
C.H.SPURGEON.Este un mare pastor american care a dactilografiat acesta carte tocmai pentru avieni in sprijinul acelora care au nevoie urgenta de mintuire si care dezvolta concepte biblice curate si fara impuritati
In cele ce urmiaza vom face o scurta survolare aceia ce C.H SPURGEON vrea sa ne insufle si noua din marile lui predici .
Una dintre ele e si acesta faimoasa predica Chemarea Eficienta prin care doreste sa se apropie tot mai mult de dragostea adevarata atit alui D-zeu fata de oameni dar si slabiciunia umana de a asculta de dorintele pe care D-zeu le are de la noi ca si copii sai.

Concluzia Carti
Uni oameni iau acest subiect ca pe ceva foarte greu de digerat de aceia C.H.Spurheon vine foarte lejer sa ne lamureasca cum stau lucrurile in acest ses :
El vine si spune in felul urmator : Ca o asfel de chemare se bazeaza pe mai multi piloni iar pentru ai putea identifica trebuie sa ne uitam la invatatura despre Zacheu in care se regasesc acesti piloni de sustinere .
Iar acesti piloni sunt : 1)Aspectul Chemari
2)Locul Chemari
3)Felul Chemari
4)Influenta Chemari
Cuma vom incerca sa vedem fiechare subiect in parte asa cum li trateaza si sa vedem ce putem noi ca si cititori sa invatam din ia .
1)Aspectul Chemari= Daca stam si ne gindim loghic am putea sa il portretizam pe Zacheeu in felul urmator. Un om care era un colector de taxe care din punct de vedere crestin nu prea avia prea multe cu invatatura crestina dar avia o mare nedumerire si anume ca acel Hristos decare se tot vorbia de foarte multa vreme acum trebuia sa treaca prin districtul lui si fiind si foarte mic de inaltime din cauza multimi el ia decizia sa se suie intr-un copac sa sa il vada pe Isus .Ei deci dragu meu cititor de aici ne intereseaza pe noi . Naratiunea spune in felul urmator in continuare ca Isus se opreste in deptul acelui pom si ce ii spune lui Zcheu ? Zahee date jos de graba caci azi trebuie sa ramin in casa ta .
Intrebarea mai este : Ce face Isus ?
Il chiam pe un vames sa se dia jos din pom ?
O doamne e deja prea mult am putea spune deoarece un mare rege al universului avenit sa se umileasca chiar in halul asta incit sa isi mijeasca haina cu nu hot si un pungas ca si cest vames .
Daca vom merge putin mai departe vom intelege ca acest Rege Etern care este Isus cind sia inceput lucrarea pe pamint a spus un lucru foarte important si datim voie sa il parafrazez "eu nu am venit in lume ca sa fiu slujit ci sa slujesc",deci ca drept urmare Isus nu se umilea asa cum ziceau contemporani lui Isus din vremia aceia ci el cauta sa il inteleaga si pe acest neinsemnat om care era Zacheu" .
2)LOCUL CHEMARI= Daca stau bine si ma gindesc acest om cu toate ca era foarte scund ce face se suie intr-un copac tocmai pentru al vedea pe Isus dar lucrul cel mai paradoxal aici este ca de foarte multe ori si noi ne suim in asfel de poami ai credintei noastre ca nu sa il lasam pe ISUS sa ne salveze ci sa ne ingimfam noi tot mai mult in ceia ce realizam noi .
Tot asfel cred cu tarie ca gindea si acest mare Zacheu care vorbim noi ,dar cu toate astea il vedem pe Isus care vine si ii spune o fraza celebara acum pentru multi dintre noi "Zachee date jos degraba caci azi trebuie sa ramin in casa ta .
Sunt covins ca Zacheu in momentul in care il intrneste pe Regele Universului era putin cofuz si se gindia cu sigurana "mai da asta de unde ma cunoaste si de unde stie chiar tot despre mine cum ma chiama unde stau etc "Cu sigurana dragi mei Isus ne cunoaste in parte pe fiecare si stie fapte atitudini ect .Dar tot textul nostru spune ca zacheu ce face zaboveste oare ?
Ore azis el e omul asta nu are de unde sa ma cunoasca nu ma intereseaza .Cu certitudine ca nu si textul analizat de noi spune ca sa dat jos automat .Deci ca urmare putem trage o concluzie ca el nu ami stat pe ginduri nici o clipa si a asculta porunca lui Isus .
3) Felul chemari= Asa cum am analizat pina acum am observat doua aspecte importante iar acuma este punctul culminat am putea spune. De ce ? Poate va intrebati uni dintre dvs. E simplu dar in acelas timp greu pentru uni dintre dvs . Zacheu dupa faimoasa intilnire din pom Isus ii spune "azi trebuie sa ramin in casa ta " Oare de ce Isus ii spune "azi trebuie sa ramin in casa ta".Oare atunci nu erau alte modalitati de adapostire pentru a inopta ? Cu siguranta ca nu acesta era motivul primordial al lui ISUS ,ci el stia ca in casa acestui mare vames trebuia sa intre mintuirea . O alta intrebare am putae so punem .Ore a aceptat Zacheu provocarea ?
Cu sigurana ca da pentruca textul nostru ne arata foarte lamurit acest lucru ca Zcheu il conduce pe maintuitorul la resedinta sa unde poarta o discutie extrem de elaborata impreuna cu ucenici .Exact asa face ISUS si azi in districtul tau unde stai te cauta te gaseste in cele din urma dar singura problema este daca il lasi pe acest Rege al Universului sa intre in viata ta si sa fie Domn in viata ta .
4)Implinirea Chemari= o data ce am vazut si aspectu culminat acum ne indreptam cu pasi repez de incheiere ,iar pentru acesta este nevoie sa vedem ce spune naratiunia noastra ca sa intimplat cu acest vames Zacheu.
O data ce Zacheu aude chemarea facuta de Isus il gazduieste in casa sa unde dupa o discutie putin mai elaborata Zacheu declara in fata ucenicilor si nu numai urmatoarele "Doamne dau jumatate din averia mai saracilor si daca am napastuit pe cineva ii dau impatrit ". Cu alte cuvinte toata avutiea lui care era foarte mare si strinsa pe baza unei coruptii fara margini el ia decizia in fata lui Isus si vrea sa returneze saracilor suma stoarsa cu sila de la ei .
Deci ca rezulta al chemari vedem ca Zacheu asculta de glasul lui D-zeu care il indeamna la pace atit cu el ca si D-zeire cit si cu semeni lui .

Morala lectiei de azi : Cu toate ca poate si tu te pretinzi un Zacheu al zilelor pozt moderne in care te crezi cocotat intr-un dud in care doresti faima ,bani lucruri de mare valoare care pina la urma Biblia spune ca le sapa hoti si le maninca maolia si rugina si nu te ajuta mai la nimic numai ca iti da o anumita demnitatae care este trecatoare pe acest pamint exact ca si acest Zacheu al nostru din Luca 19)1-10.
Dar nu uita un singur lucru ca si tu poti sa fi un om mintuit cu toate ca ai un orgoliu al tau in care zici eu nu mai pot fi mintuit sau eu nu vreau sa fiu mintuit de x sau Y care imi vesteste evangelia azi. Dar un lucru iti zic daca azi trece ISUS prin districtul tau nu ezita ca sa te dai jos din dud asa ca si Zacheu si sa fi un om mintuit primind iertarea lui ba mai mult sa lasi toate superficialitatile tale de suprafata undeva in spate toata faima ta toata gloria ta umana acumulata pina acum si sa redevi un om smerit si gata sa iti urmezi mentoru care este Isus Hristos precum afacut acest Zacheu pe care nimeni nu dadia nici doi bani pe el .
Pote esti un om care inca nu ai hotarit sa il urmezi pe Isus de frica parintilor rudelor sau colegilor de clasa care crezi ca dupa ce o sa le spui ca Isus este mentorul tau spiritual o sa se rida de tine si o sa te creada nebun.
Dar iti zic Isus spune" Fiul omului a venit sa caute si sa mintuiasca ce era pierdut" Daca te crezi afi acel obiect pierdut ce Isus il cauta nu ezita sa vi la el si sa il asi in viata ta.Mai mult Biblia spune"Daca azi auzi cuvintu nu iti impetri imima"

Miscarea Ecumenica

2010-01-18T12:49:00.002+02:00

Aspecte introductive

Dezvoltarea tehnologică şi ştiinţifică demarată spre sfârşitul secolului al XIX-lea a adus cu sine o secularizare crescândă a lumii. Religia părea să bată în retragere, ajungând chiar sub asediul ateismului. Mulţi vedeau în aceasta moartea omului religios.
Însă religia a supravieţuit, şi, dacă unii îi profeţeau sfârşitul, André Malraux îi prevestea victoria, prin cuvintele devenite acum celebre: „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Iar forma în care religia avea să învingă părea să se contureze chiar în mijlocul acestui „câmp de luptă”. Dar ce se petrecea oare în sânul lumii religioase în tot acest timp?
Tabloul religios al secolului XX a fost marcat în primul rând de noul curent apărut în cadrul creştinismului: ecumenismul. Dacă la începuturile sale a fost doar o mişcare nesemnificativă şi neluată în seamă de mulţi, aceasta s-a transformat în curând într-o forţă ce se impunea din ce în ce mai mult, devenind în cele din urmă principala mişcare a lumii creştine.
Termenul de ecumenism care desemnează această mişcare religioasă provine din cuvântul grecesc oikoumene, însemnând lume, pământ, întreaga parte locuibilă a pământului. Astfel, cuvântul indică scopul principal al mişcării, anume, o singură biserică pe întreg pământul, universală şi vizibil unită, slujind la convertirea lumii. Ecumenismul este o încercare de a ajunge la unitate şi reunificare eclesiastică, prin intermediul unor doctrine, metode şi activităţi specifice.
Trăsăturile care caracterizează ecumenismul sunt dialogul, deschiderea pentru comunicare în vederea ajungerii la o înţelegere, parteneriatul şi colaborarea. Spre deosebire de „deschiderile spre dialog” ale denominaţiilor dinaintea lor, care aveau loc nu pentru a ajunge la o soluţie comună, ci pentru a dovedi partea opusă ca greşită, această mişcare oferă un „spaţiu ecumenic” de discuţii şi tratative tocmai în vederea ajungerii la puncte comune.
Mişcarea ecumenică este o noutate în istoria creştinismului. Ecumenismul modern, organizat îşi are originile în două întruniri inter-denominaţionale. Prima dintre ele a avut loc în Londra, în August, 1846, unde 800 de reprezentaţi ai principalelor denominaţii protestante din 10 ţări diferite s-au întrunit pentru a lansa, în propriile lor cuvinte, „ceva nou în istoria bisericii, o organizaţie distinctă care să exprime unitatea între indivizi creştini aparţinând unor biserici diferite”. Această întrunire a pus bazele a ceea ce acum se numeşte Alianţa Evanghelică Mondială.
A doua dintre aceste întâlniri a avut loc la Edinburgh, în anul 1910, aceasta fiind o conferinţă în care diferite biserici protestante au discutat despre posibilitatea eficientizării lucrării de misiune în lumea ne-creştină şi promovării unei legături inter-confesionale mai strânse. Aceasta a pus bazele a ceea ce în 1948 devine Consiliul Mondial al Bisericilor.
Baza doctrinară a acestor conferinţe ecumenice era învăţătura postmilenistă, conform căreia creştinii trebuiau să convertească lumea înainte de revenirea lui Cristos.
Din acel moment, ecumenismul a progresat într-un mod incredibil, devenind cel mai popular curent al creştinismului modern, cerând un răspuns tuturor denominaţiilor. Cel mai important răspuns a venit din partea Bisericii Catolice care, în cadrul Conciliului Vatican II, răspunde afirmativ, deşi ambiguu, mişcării ecumenice protestante.
Condiţia religioasă a lumii creştine, caracterizată printr-un progres al eforturilor misionare, dorinţa de expansiune a frontierelor creştinismului, oboseala datorată secolelor de confruntări denominaţionale, atitudinea învechită a denominaţiilor tradiţionale în raport cu noile confruntări pe care o lume în rapidă schimbare le aducea cu sine, particularităţile denominaţionale tot mai şterse, apariţia a noi grupări şi curente în cadrul creştinismului, în special curentul penticostal şi mai târziu carismatic… toate acestea au contribuit la apropierea confesiunilor una de alta, la stabilirea de legături şi începerea unor discuţii care aveau să se înmulţească şi întărească în anii care aveau să urmeze.
Condiţia socială a lumii (rasismul, încălcarea drepturilor omului), condiţia politică (apariţia unor regimuri dictatoriale, totalitare) şi cea economică (sărăcia extremă, efectele negative ale globalizării) au generat situaţii care necesitau un răspuns din partea creştinismului.
Aceştia au fost principalii factori care au alcătuit decorul scenei religioase mondiale pe care avea să îşi înceapă prestaţia mişcarea ecumenică.
Cea mai cunoscută organizaţie ecumenică, având în acelaşi timp şi cea mai largă deschidere, este Consiliul Mondial al Bisericilor, organizaţie compusă din Biserici Protestante şi Ortodoxe, care colaborează îndeaproape cu Biserica Romano-Catolică. Pe lângă aceasta, există numeroase alte organizaţii ecumenice, mai mult sau mai puţin deschise spre dialog.
Pentru ca ecumenismul să aibă succes, trebuie ca toate părţile componente să fie aduse împreună şi păstrate astfel, funcţionând ca un întreg, ca un organism; deşi fiecare celulă – biserică locală, în cazul nostru – funcţionează individual, totuşi, lucrarea sa are în vedere scopul întregului organism.
Aşadar, pentru un ecumenism real, trebuie ca între părţi să existe o armonie suficientă încât să se poată realiza obiectivul propus. Aceasta se face prin intermediul a patru elemente esenţiale:
1. Scopuri comune
2. Activităţi comune
3. Doctrină comună
4. Un aparat legislativ, executiv şi administrativ care să asigure implementarea punctelor de mai sus la toate nivelurile, de la forurile internaţionale la membrul de rând al unei biserici locale.
Deoarece aceste patru puncte necesită o atenţie specială, vom încerca să le analizăm pe rând.

Scopuri comune

Dintre toate lucrurile care ar putea face ecumenismul imposibil, lipsa unui scop comun ar fi primul dintre ele. Acesta este liantul care ţine împreună bisericile, cu atât mai mult cu cât doctrina variată, comună doar în punctele principale, nu este destul de puternică pentru a aduce şi păstra împreună aceste biserici ecumenice.
Este esenţial ca scopul principal să fie scopul particular al fiecărui membru al mişcării, urmărit chiar fără existenţa unei astfel de organizaţii.
Scopul invocat ar fi ducerea Evangheliei până la marginile pământului, împărtăşirea veştii bune a creştinismului cu fiecare locuitor al planetei. Acesta este ţelul şi idealul fiecărui creştin, al fiecărei biserici şi al fiecărei denominaţii creştine. Idealul acesta însă nu a fost niciodată atins, şi, chiar cu mijloacele media de acum, încă nu poate fi atins. Deşi este momentan imposibil, idealul se poate realiza daca toţi creştinii de pretutindeni ar lucra împreună la aceasta la nivel local, zonal, naţional, internaţional şi chiar mondial. Astfel, o organizaţie mondială ecumenică ar înlesni eforturile individuale, ar face lucrarea de misiune mai eficientă şi ar spori astfel şansele de reuşită.
Bineînţeles, alături de scopul principal, există şi alte obiective pe care mişcarea ecumenică le are în vedere. Printre acestea s-ar număra lupta pentru respectarea drepturilor omului, a copilului, a femeii; militarea pentru încetarea discriminărilor etnice sau rasiale; a violenţei şi a conflictelor militare precum şi asigurarea ajutoarelor umanitare. Toate acestea sunt şi obiectivele locale sau denominaţionale ale diferitelor organizaţii membre. Slogane ca iubire, părtăşie, închinare, laudă, unitate, echitate, dreptate, dialog se găsesc în vocabularul oricărui membru sau admirator al acestei mişcări.
Scopul suprem pe care ecumenismul îl propune creştinilor este acela de a fi „una în Cristos”. Se spune că toţi cei ce fac parte din biserica universală invizibilă trebuie să fie una, invocându-se cuvintele Domnului din Ioan 17:21, „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” Unitatea în trupul mistic este absolut necesară pentru „convertirea lumii”, afirmă promotorii ecumenismului.
Iată cum vede Consiliul Mondial al Bisericilor această unitate şi rolul ei: „bisericile împreună slujind o lume în nevoie”. În continuare se afirmă: „După secole de diviziune, bisericile recunosc din nou că sunt una în Cristos. În cadrul părtăşiei ecumenice, ei mărturisesc împreună, lucrează împotriva injustiţiei şi caută să învingă diferenţele lor istorice şi teologice”.
Aşadar, ecumenismul propune ca scop final al său un creştinism unit, care luptă pentru câştigarea lumii pentru Cristos.

Activităţi comune

Dar, pentru a nu rămâne doar la discuţii teoretice, trebuie să se găsească modalităţi de punere în practică a scopurilor enumerate mai sus, ceea ce ne duce la cel de-al doilea punct din programul de ecumenizare a creştinismului: Activităţi comune.
Fără îndoială că numai lucrând împreună cu vecinul, intrând în vorbă cu el, dialogând, ajungem să ne cunoaştem mai bine. Întotdeauna suntem mai legaţi de o persoană pe care o cunoaştem, oricât de puţin, decât de un străin. Tot aşa, organizaţiile ajung să lege contacte trainice prin intermediul unor activităţi şi dialoguri comune inter-denominaţionale. Papa Ioan Paul II spunea: „Cu cât ne întrunim mai mult şi ne iubim mai mult unul pe celălalt, mărturisind bucuria care ne uneşte, cu atât va fi mai puţin grea calea dinaintea noastră.”
Aceste activităţi trebuie să existe la toate nivelurile. Se organizează congrese şi conferinţe la care participă liderii religioşi naţionali sau internaţionali ai mai multor denominaţii. Astfel de congrese se pot încheia cu o masă Agape, cu împărtăşirea la Cina Domnului sau chiar cu ritualul spălării picioarelor. Seminarii sau cursuri pe diferite teme, având ca invitaţi profesori cu renume, din confesiuni diferite, sunt de asemenea utile pentru educarea viitorilor lucrători.
Mass-media este folosită pentru a promova ecumenismul, prin emisiuni radio sau TV în care apar figuri cunoscute din culte diferite care stau la masa dialogului, discutând amiabil subiecte comune tuturor; diferite publicaţii, articole în ziare, site-uri de internet, materiale audio-video – toate acestea sunt folosite pentru a îndemna la atitudine şi acţiune comună.
Un rol însemnat îl au organizaţiile inter-denominaţionale cu profil social şi de caritate, de felul azilelor de bătrâni, orfelinatelor, cantinelor pentru săraci, şcolilor, grădiniţelor, clinicilor şi spitalelor.
Dar importanţa crucială o au manifestările ecumenice în care sunt implicaţi membrii obişnuiţi. Dacă aici se eşuează, toate celelalte activităţi menţionate mai sus sunt lipsite de orice rod ecumenic şi însemnătate.
Membrii obişnuiţi reprezintă majoritatea covârşitoare a tuturor denominaţiilor, iar dacă deciziile luate la vârful piramidei nu îşi găsesc împlinirea la baza ei, acestea sunt ca inexistente, fiindcă acest nivel reprezintă oglinda reală a sistemului ecumenic, reflectând adevărata sa stare şi eficienţă.
Astfel, marşurile care reunesc aceşti membrii, cum ar fi Marşul Învierii, alături de alte manifestări de acest gen (concerte religioase, cruciade evanghelistice şi programe religioase comune, în locaţii de obicei neutre) îşi aduc aportul important în sădirea unei atitudini ecumenice în inimile participanţilor, în sânul bisericilor lor şi în comunitatea din care fac parte.
Dar unul din cele mai eficiente instrumente prin care se poate realiza o unitate mentală sau spirituală la nivel naţional, internaţional, şi chiar mondial, este rugăciunea – un timp definit, în care toţi credincioşii, din toată lumea, se roagă pentru acelaşi lucru. Şi astfel ajungem la ceea ce se numeşte „Săptămâna mondială de rugăciune”. Aceasta îi aduce pe toţi participanţii, din întreaga lume, împreună, legându-i spiritual. Săptămâna de rugăciune este anuală, dar datele calendaristice în care este ţinută pot diferi de la o zonă la alta. Subiectul, textele biblice şi îndemnurile la rugăciune sunt şi ele date, astfel încât unitatea tuturor participanţilor să fie una şi mai deplină.
Ca proiect, rugăciunea pentru unitatea creştinilor la care să participe mai multe denominaţii, a existat încă din sec. XVIII şi s-a dezvoltat tot mai mult în sec. XIX şi în primele decade ale sec. XX. Ideile au plecat fie de la protestanţi cu tendinţe penticostale, fie de la romano-catolici.
Ideea de săptămână mondială de rugăciune aparţine abatelui francez Paul Couturier, care, în 1935, propune „Săptămâna universală de rugăciune pentru unitate creştină”. Anul 1964 aduce cu sine două evenimente extrem de importante în evoluţia săptămânii de rugăciune. Primul are loc la Ierusalim, unde Papa Paul VI se roagă împreună cu Patriarhul ortodox al Constantinopolului, Athenagoras I, ca „toţi să fie una” (Ioan 17). Al doilea se petrece la Roma, unde Decretul despre Ecumenism al Conciliului Vatican II subliniază că rugăciunea este sufletul mişcării ecumenice şi încurajează ţinerea săptămânii de rugăciune. În anul 1965, Comisia pentru credinţă şi ordine a Consiliului Mondial al Bisericilor şi Secretariatul pentru promovarea unităţii creştine (cunoscut acum drept Consiliul pontifical pentru promovarea unităţii creştine) din partea Bisericii Romano-Catolice încep pregătirea oficială comună a materialului pentru Săptămâna de rugăciune, material folosit pentru prima dată oficial în anul 1968. De atunci, aceste materiale au o utilizare tot mai largă, fiind folosite în prezent de aproximativ 550 milioane de creştini ecumenici.
Deşi alte organizaţii ecumenice folosesc alte date sau alte materiale, ideile şi practica provin din sursa citată mai sus.
Un pas dincolo de limitele creştinismului sau a dialogului cu religiile monoteiste, în vederea colaborării inter-religioase, a fost făcut de Papa Ioan Paul II, care a chemat toate denominaţiile creştine şi religiile lumii să se întrunească pentru a se ruga împreună pentru pace. Aceasta s-a realizat pentru întâia dată în 27 octombrie 1986 în oraşul Assisi, Italia. Acolo, sub prezidiul papei, s-au adunat reprezentanţi ai principalelor confesiuni creştine, alături de evrei, musulmani, hinduşi, budişti, indieni americani, etc., rugându-se fiecare la dumnezeul său, în felul său caracteristic, pentru pacea lumii.
Urmând „spiritul Assisi”, după cum l-a numit papa Ioan Paul II, aceste întruniri de rugăciune au continuat în fiecare an, în locaţii diferite, în anul 1998 evenimentul având loc la Bucureşti. Această controversată chemare la rugăciune a deschis o uşă pentru dialogul inter-religios la care sunt invitate şi religiile politeiste şi animiste, dând o nouă dimensiune dialogului ecumenic, prin apropierea marilor religii ale lumii una de cealaltă.
Alte activităţi comune de o importanţă deosebită pentru mişcarea ecumenică sunt sărbătorile religioase. În jurul acestora s-au dezvoltat ceremonii complexe, tradiţii şi diferite alte obiceiuri care au dus la un adevărat „spirit” al acestor sărbători, de o puternică încărcătură emoţională pentru participanţi. Principalele sărbători ecumenice sunt Crăciunul, Botezul lui Isus, Floriile, Paştele, Rusaliile, Înălţarea lui Isus. Datele acestor sărbători sunt fixate de Biserica Romano-Catolică şi de Bisericile Ortodoxe.
În trecut, evanghelicii s-au opus categoric acestor sărbători datorită originii păgâne a datelor şi obiceiurilor şi a faptului că nu există nici o poruncă în Noul Testament de a ţine astfel de zile. În prezent, evanghelicii implicaţi în mişcarea ecumenică participă la sărbătorile catolice/ortodoxe, selectând din acestea pe cele care au legătură cu Isus.
De ce sunt importante aceste diferite activităţi comune? O faptă face mai mult decât o mie de vorbe. Şi chiar mai mult decât atât, dacă vorbele nasc polemici şi nu consens… În acelaşi timp, atunci când oamenii sunt ţinuţi ocupaţi, gândirea critică este considerabil redusă, scăzând astfel dispoziţia lor spre cercetare doctrinară, privită acum doar ca simplă teorie comparativ cu activităţile în care sunt implicaţi.
Iar aceste motive sunt mai mult decât suficiente în încercarea de a calma apele, şi aşa destul de învolburate datorită problemei doctrinare…

Doctrină comună

Dacă activităţile comune îi apropie pe oameni, problemele doctrinare creează cele mai aprinse dezbateri, cele mai multe neînţelegeri între participanţii la discuţie. Primele două puncte sunt desemnate tocmai pentru a ajuta la realizarea acestuia. Doar aşa mişcarea ecumenică ar avea un fundament solid, iar unitatea ar fi deplină.
Ceea ce împiedică unitatea doctrinară din sânul mişcării şi încetineşte mult atingerea obiectivelor ecumenice este identitatea denominaţională, adică susţinerea din partea denominaţiilor membre a unor doctrine specifice lor, care le fac diferite de celelalte.
Cele mai multe denominaţii îşi bazează existenţa tocmai pe astfel de particularităţi. Problema cu care se confruntă acestea este că, odată cu nivelarea acestor particularităţi, ele îşi pierd nu doar identitatea, dar şi motivul separării şi înfiinţării. Acceptând renunţarea la specificul lor, implicit îşi denunţă întemeietorii şi predecesorii ca schismatici şi impostori.
Modelul bisericii ecumenice este unul „post-denominaţional”, în care bisericile refuză să ia în considerare diferenţele dintre ele, insistând să privească doar la asemănări.
Cu toate acestea, identitatea denominaţională rămâne o problemă acută. Chiar şi Consiliul Mondial al Bisericilor se confruntă cu această problemă serioasă. Se spune: „O altă provocare vine, paradoxal, datorită ascuţirii identităţilor în bisericile din mişcarea ecumenică tradiţională. Acesta poate fi un răspuns necesar unei lumi în rapidă schimbare, cu nesiguranţa viitorului pe care o aduce, pierderea valorilor sociale tradiţionale şi secularizarea crescândă. Nu ar trebui să fie anti-ecumenică. Dar deseori este: o accentuare a localului şi familiarului, o teamă de ceea ce este diferit, stresul financiar – asemenea factori cheamă spre o ‚re-confesionalizare’, o întoarcere spre interior care lasă resurse mai puţine pentru părtăşia ecumenică”.
Orice astfel de „ascuţire” a identităţilor şi de privire spre propriile particularităţi reprezintă o provocare pentru ecumenici, atât timp cât se încearcă acoperirea diferenţelor şi nu rezolvarea lor o dată pentru totdeauna.
Ca mijloc de protecţie împotriva unor secte ecumenice heterodoxe, eretice, şi totodată pentru a încerca să se arate membrilor că împărtăşesc şi doctrină comună, nu doar scopuri şi activităţi, este necesară subscrierea la o mărturisire de credinţă ca una din condiţiile de aderare la o organizaţie ecumenică.
Această mărturisire fiind una ambiguă, rămân destule probleme neatinse şi suficient spaţiu pentru identitate confesională. Mărturisirea nu are ca scop rezolvarea acestor diferenţe, ci sublinierea elementelor de credinţă comune, aducând bisericile ce se alătură mişcării într-un „spaţiu ecumenic” în care se pot pune în discuţie diferenţele de doctrină.
Conform promotorilor ecumenismului, există doi piloni pe care întreaga mişcare este aşezată: Scriptura şi Crezul Niceo-Constantinopolitan. Vom reveni mai târziu pentru a discuta pe larg baza scripturală a ecumenismului. Esenţa ecumenică a Crezului constă în afirmaţia: „Cred într-una, sfântă, sobornicească [catolică sau universală] şi apostolică Biserică”. Astfel, doctrina despre biserică dezvoltată în Sinoadele ecumenice cheamă pe toţi cei care cred în biserica universală la unitate spirituală, practică şi doctrinară.
Totuşi, doctrina comună rămâne punctul cel mai greu de realizat, părând deocamdată imposibil. Dar reducerea importanţei doctrinei într-o lume pragmatică, orientată spre acţiune, favorizează împlinirea scopului. Nu mai contează atât ceea ce crezi în anumite domenii, atât timp cât eşti implicat în mega-acţiuni, cum ar fi apărarea drepturilor omului, ajutorarea săracilor Africii sau militarea pentru pace în Orientul mijlociu.

Aparatul legislativ, executiv şi administrativ

Cel de-al patrulea element esenţial al mişcării ecumenice îl reprezintă aparatul legislativ, executiv şi administrativ care ia deciziile şi se asigură de implementarea lor la toate nivelurile. Într-adevăr, vorbim de niveluri diferite ale unei organizaţii piramidale bine structurate.
Deciziile luate la centru sunt transmise fiecărei organizaţii naţionale membre care, la rândul ei, le transmite mai departe organizaţiilor teritoriale. De aici, deciziile ajung la nivel local în biserici, prin intermediul pastorilor, comitetelor sau al altor lucrători bisericeşti autorizaţi. Această structură este formată din comunităţi de biserici, uniuni, alianţe, convenţii sau consilii inter-religioase. De fapt, chiar bordurile de misiune sau comitetele din cadrul unei biserici locale pot fi incluse aici, fiindcă tot ce depăşeşte nivelul unei democraţii locale, este o piesă în acest angrenaj imens, mondial.
Desigur că cele mai multe dintre aceste uniuni, convenţii, etc., nu au fost înfiinţate pentru a sluji mişcării ecumenice, dar, în timp, şi-au schimbat rolul şi scopurile. Ecumenismul a găsit în aceste organizaţii supra-bisericeşti o structură deja formată şi funcţională, şi a folosit-o ca pe un instrument important pentru înaintarea sa rapidă.
Aceste structuri piramidale sunt strict necesare mişcării ecumenice, deoarece în lipsa lor, tratativele ar trebui duse cu fiecare biserică locală în parte, proces care ar dura o lungă perioadă de timp şi ar implica resurse umane şi financiare imense.
Fiindcă ecumenismul nu ar putea funcţiona decât la nivel local fără organizaţii supra-bisericeşti, vom lua două exemple concrete despre felul în care se aplică nişte hotărâri mondiale la nivelul membrului de rând dintr-o anumită biserică locală.
Primul exemplu se referă la săptămâna mondială de rugăciune a Consiliului Mondial al Bisericilor.
Aşadar, în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, se ia hotărârea ca săptămâna mondială de rugăciune să aibă tema căutării unităţii creştine pe tot parcursul anului. Totodată, se desemnează şi textele biblice, explicaţiile textului şi motivele de rugăciune care vor fi folosite. Aceste materiale sunt preluate de delegaţii Bisericii Evanghelice Luterane din America, care le transmit organizaţiilor regionale, de unde sunt trimise celor 65 de sinoade, printre care North Western Washington Synod, South Eastern Iowa Synod sau Metropolitan New York Synod. De aici, materialele ajung în biserici, în Seattle, Davenport sau New York, loc în care îşi împlinesc scopul, acela de a uni în rugăciune şi spirit pe credincioşii din bisericile luterane americane cu celelalte sute de milioane de creştini participanţi la acelaşi eveniment ecumenic.
Pentru a vedea chiar mai bine sistemul piramidal ecumenic şi modul în care acesta funcţionează, să luăm cel de-al doilea exemplu mai apropiat nouă.
Un program asemănător de rugăciune comună este iniţiat şi de Alianţa Evanghelică Mondială. Acest program poate apărea sub forma celui de mai sus, sau sub o formă mai generală, ca şi chemare la rugăciune pentru un anumit subiect. O astfel de chemare la rugăciune poate fi pentru creştinii din Coreea de Nord sau pentru Biserica persecutată de pretutindeni de pe glob.
Traseul unui astfel de apel poate parcurge următorii paşi: de la centrul Alianţei Evanghelice Mondiale apelul este transmis Alianţei Evanghelice Europene, care, la rândul său, îl transmite Alianţei Evanghelice Române (constituită din cultele Creştin Baptist, Penticostal, Creştin după Evanghelie şi mişcarea Creştin Ortodoxă Oastea Domnului). Următoarea etapă este ajungerea apelului la Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, de unde este trimis spre asociaţiile regionale, Comunităţile Bisericilor Creştine Baptiste de Timiş, de Arad, de Bucureşti, etc. De aici, apelul este transmis, prin intermediul pastorilor, bisericilor locale din Timişoara, Arad, Bucureşti, etc., care se unesc în rugăciunea lor, pentru Coreea sau pentru Biserica persecutată, cu sutele de milioane de alţi creştini nominali, din diferite denominaţii protestante şi neo-protestante, de pe tot întinsul globului, participanţi la acelaşi eveniment ecumenic.
Desigur că nu toate bisericile membre în organizaţii ecumenice au acelaşi ritm de implementare al deciziilor luate la nivel înalt. Există o oarecare libertate de sortare a deciziilor venite de la vârf în cadrul nivelurilor superioare aşa încât nici o decizie nu ajunge la membrul de rând înainte de a fi filtrată. Pe această cale ecumenică, unele biserici aleargă înainte, iar altele vin mai pe urmă. Dar ele au aceeaşi ţintă şi vor ajunge toate, fără îndoială, la linia de sosire, mai devreme sau mai târziu.

Scopul real al ecumenismului – Biserica mondială unică

Pe lângă scopurile afirmate deja, există şi scopul despre care nu se vorbeşte, dar care devine tot mai clar, pe măsură ce se studiază mai atent ecumenismul mondial, şi anume, conceperea unei Biserici mondiale unice.
Scopul ecumenismului este de a aduce creştinismul din starea în care se găsea, starea „Biserici separate” la starea „Biserica una”. Acum ne aflăm la o fază intermediară, starea „Bisericile una”, fază caracterizată de scopuri şi activităţi comune. Faza finală nu se poate realiza decât la rezolvarea problemei doctrinare.
Dar care este rolul Catolicismului pe viitor? Şi de ce este Biserica Catolică interesată de ecumenism? Aceasta nu consideră că deţine adevărul parţial, că trebuie să îl caute şi să îl găsească în „spaţiul ecumenic de discuţie”. Biserica Catolică este singura care nu are aceeaşi poziţie ca restul bisericilor implicate în ecumenism. Răspunsul: Aceasta caută să întoarcă la ea pe fiicele „rătăcite” şi „risipitoare”, să aducă înapoi schismaticii şi să corecteze ereticii, numiţi acum de Roma, „fraţi separaţi”. Şi nimic nu ajută această cauză a ei mai mult decât ecumenismul.
Biserica Catolică deja cooperează cu diferite mişcări ecumenice, discuţiile între părţi aflându-se în diferite stadii, unele chiar avansate. Din moment ce nici o mişcare ecumenică nu are consistenţa doctrinară necesară pentru ţinerea împreună a părţilor componente, această consistenţă şi consecvenţă găsindu-se totuşi la Vatican, o unire a acestor părţi ar duce într-adevăr la o Biserică unică mondială, cea mai puternică organizaţie religioasă pe care va fi văzut-o omenirea în toată istoria ei!

Activităţile ecumenice – Biserica socială

Implicarea bisericilor ecumenice în activităţile umanitare, sociale şi politice le face nişte instituţii social-umanitare sau organizaţii de apărare a drepturilor omului, şi nu biserici ale lui Cristos. Nu pentru astfel de activităţi au fost lăsate bisericile pe pământ!
Scopul pe care bisericile trebuie să îl îndeplinească se găseşte în porunca Mântuitorului,: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” – Mat. 28:19-20. „Duceţi-vă” este o trimitere cu împuternicire divină (vs. 18), cei trimişi lucrând pentru Dumnezeu (vs. 19) şi bucurându-se de prezenţa lui Cristos (vs. 20). Ucenicii sunt persoane care au auzit Evanghelia, au crezut-o şi au fost botezaţi (Marcu 16:15, 16). Datoria Bisericii de atunci şi a tuturor descendentelor ei este de a predica Evanghelia, a boteza pe cei ce cred şi a-i învăţa întreaga învăţătură creştină. Toate aceste activităţi sunt responsabilitatea bisericilor şi nici una efectuată în afara lor nu reprezintă ascultare de Cristos. Da, evanghelizarea, administrarea rânduielilor şi instruirea în credinţă efectuate de bisericile eretice sau apostate nu reprezintă acte de supunere faţă de Cristos, ci mai degrabă acte de rebeliune şi imitaţie a adevărului!
Dacă o biserică nu îndeplineşte obiectivul pentru care a fost lăsată pe pământ, dacă nu este implicată în activităţile legate de acest obiectiv, aceasta nu poate fi o Biserică a lui Cristos! Nu contează cât bine face comunităţii, câţi săraci a ajutat în ţările din lumea a treia, ce realizări a avut pe plan politic internaţional, toate acestea la un loc nu o fac biserică a lui Cristos!

Ecumenismul – fundamentat pe doctrină falsă

În încercarea de a rezolva problema doctrinară, ecumenismul recurge la strategii subtile şi neoneste. Printre acestea se numără următoarele: denaturarea istoriei creştinismului în vederea vindecării rănilor trecutului; reinterpretarea particularităţilor denominaţionale; redefinirea doctrinelor, acolo unde o asemenea redefinire este posibilă şi de ajutor; abstractizarea şi relativizarea unor termeni ca unitate, iubire, adevăr, părtăşie, Biserică, trupul lui Cristos, etc. care îşi pierd sensul şi greutatea când sunt luaţi în afara contextului lor biblic, ajungând să primească alt înţeles decât cel iniţial.
Dar cât de solidă este temelia doctrinară comună a ecumenicilor? Vom încerca în continuare să analizăm validitatea interpretărilor date de ecumenici pasajelor scripturale considerate a fi bază doctrinară a ecumenismului.
Una din doctrinele principale căreia ecumenismul îi datorează existenţa este, aşa cum deja s-a menţionat, postmilenismul. Ideile fondatorilor erau că trebuie ca Cristos să găsească, la revenirea Sa, o lume convertită. Dar vorbeşte Biblia despre convertirea întregii lumi? Răspundem cu un NU hotărât şi nu aducem decât una din multele dovezi, aceasta fiind suficient de convingătoare. Domnul spune: „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” – Luca 18:8. Implicaţia este că va fi, dar nu multă. În nici un caz nu va găsi o lume convertită!
Una din doctrinele care îi apropie pe ecumenici este doctrina salvării prin fapte. Catolicismul afirmă participarea la sacramentele Bisericii ca fiind calea spre mântuire; Ortodoxismul predică şi doctrina accederii la sfinţire prin propriile fapte; evanghelicii promovează regenerarea decizională, sau exersarea voinţei libere în luarea unei decizii pentru Cristos, manifestată într-o varietate de forme. Dar toate acestea nu sunt decât ramuri diferite ale aceleiaşi doctrine umaniste – capacitatea umană de se mântui, de a cumpăra harul lui Dumnezeu.
Scriptura condamnă clar această doctrină umanistă, afirmând în repetate rânduri că harul nu poate fi câştigat şi nici amestecat cu fapte umane.
Versetul atât de des citat de ecumenici, „un Domn, o credinţă, un botez” arată, la fel ca şi contextul din care provine, unitatea spirituală, doctrinară şi practică a membrilor bisericii.
„O credinţă” arată caracterul unic şi compact al adevărului. Acest adevăr a fost revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, iar bisericilor le-a fost încredinţată responsabilitatea de a-l apăra şi proclama lumii. În acest sens, o biserică a lui Dumnezeu este „stâlpul şi temelia adevărului” (1 Tim. 3:15). Aşadar, adevărul nu se află în locul în care fiecare confesiune îşi aduce „contribuţia la adevăr”, după cum ne învaţă ecumenismul, ci în adunarea scripturală, în fiecare adunare scripturală recunoscută de Dumnezeu, fiindcă numai într-o astfel de adunare este Sfânta Scriptură crezută şi proclamată!
Unitatea în diversitate învăţată de Pavel în 1 Corinteni 12:12-27 şi Efeseni 4:1-16 este unitatea spirituală şi doctrinară a trupului – un organism viu – în diversitatea membrelor (care au daruri diferite, ba chiar măsură diferită a harului), aceasta fiind baza activităţilor comune şi a scopului lor comun în cadrul trupului, al adunării din locul respectiv.
Ce ne învaţă ecumenismul în prezent? Unitatea trupului mistic, universal al lui Cristos în scop şi activităţi, în diversitate doctrinară. Din nou se vede clar diferenţa dintre calea lui Dumnezeu şi calea oamenilor!
Cheia înţelegerii corecte a rugăciunii Mântuitorului din Ioan 17, „mă rog ca toţi să fie una” stă în studierea contextului. Nu activităţile sociale îi leagă pe ucenicii lui Isus, ci prezenţa Lui în ei (vs. 23) – unitatea spirituală – şi Cuvântul pe care Domnul L-a primit de la Tatăl şi l-a dat lor (Ioan 17:8, 14, 17, 20, 21) – unitatea doctrinară. Numai astfel puteau fi cei de atunci una, şi numai astfel putem noi, cei de acum, să fim una cu cei de atunci.
Adevărata unitate nu stă într-un scop comun, în acţiuni comune, nu stă nici măcar în dragoste! Adevărata unitate stă în adevăr, în Cuvântul sfânt! Oamenii astăzi sunt gata să sacrifice adevărul pe altarul iubirii în cinstea unităţii, dar unirea lor nu va fi, nu poate fi acceptată de Dumnezeu! Calea ecumenismului este alternativa umană la planul divin, fiindcă nesocoteşte modul revelat de Dumnezeu prin care trebuie să se realizeze unitatea.
Deseori ecumenismul apelează la Scriptură pentru a se justifica. Dar putem găsi oare în Scriptură exemple ecumenice, de deschidere spre alte credinţe, de tolerare a erorilor, de ignorare a diferenţelor? A fost Isus, Domnul şi Mântuitorul nostru, un lider ecumenic, deschis spre dialog şi cooperare cu celelalte grupări religioase din vremea Lui. Oare pentru ecumenism se roagă El în Ioan 17? Dar urmaşii săi? Au fost apostolii ecumenici în gândire şi acţiune? Ce spune Scriptura?
Mântuitorul a avut mai degrabă discuţii polemice decât ecumenice cu liderii religioşi ai zilelor Lui, condamnând devierile din doctrina şi practica acestora (Marcu 7:9, etc.). Petru, predicând în Ziua Cincizecimii şi mai târziu, în Templu, apoi vorbind Sanhedrinului, Ştefan vorbind aceloraşi conducători iudei, nu au căutat dialoguri ecumenice, nu au încercat să caute soluţii comune pentru o mai bună convieţuire şi colaborare, ci şi-au predicat direct mesajul, chiar dacă mulţi scrâşneau din dinţi la auzul vorbelor lor. Pavel nu caută puncte comune între creştinism şi filozofiile greceşti, când a vorbit atenienilor în Areopag, sau între creştinism şi păgânism în cetatea Listra.
Mesajele predicate de aceştia subliniau individualitatea şi unicitatea creştinismului ca deţinător al adevărului deplin (Vezi Fapte 2:14-36; 3:12-26; 4:8-12; 14:8-18; 17:22-31).
Este evident că primii creştini nu concepeau nici un fel de dialog inter-religios. Ei însă nu concepeau nici negocierile cu „fraţii separaţi”, cu cei care nu au rămas în întregime fideli învăţăturilor creştine, ci şi-au luat asupra lor autoritatea de a adăuga sau scoate învăţături din cele primite. Astfel, Pavel cheamă în repetate rânduri la separare de aceşti oameni, „să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi” (2 Tes. 3:6). „Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l, şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate” (2 Tes. 3:14, 15), aratând atitudinea potrivită faţă de cei care s-au depărtat de adevăr (Vezi Rom. 16:17, 2 Tim. 3:5, Tit 3:10, 2 Ioan 10, etc.).
Un alt verset la care fac referire ecumenicii pentru a-şi justifica încercarea de unitate în diversitate doctrinară este Filipeni 3:16, „dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel”. Ca de fiecare dată, studierea contextului rezolvă problema şi respinge pretenţiile ecumenicilor.
În versetele anterioare Pavel vorbeşte despre perseverenţa în viaţa de credinţă, comparând-o în versetele 12-14 cu o cursă de atletism în care încearcă să ajungă la linia de sosire, adică învierea din morţi. Versetul 15 spune: „Gândul acesta [al alergării, perseverenţei pe cale] dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere [variaţie doctrinară faţă de Pavel], Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă”. Pavel nu cedează nici un centimetru de teren doctrinar, ci afirmă că Dumnezeu îi va conduce spre aceeaşi doctrină şi pe aceia dintre ei care difereau parţial faţă de doctrina apostolului. În versetul 17, Pavel îndeamnă din nou ca filipenii să îl urmeze şi să ia ca modele pe cei ce îl urmează.
În acest context, Pavel îndeamnă în versetul 16 la unitate pe baza doctrinei comune, această unitate urmând să crească pe măsură ce diferenţele doctrinare erau eliminate, nu prin negociere şi încercare de ajungere la consens, ci prin aliniere la doctrina revelată şi autorizată de Dumnezeu.
Acestea sunt doar câteva exemple din multele care puteau fi citate pentru a demonstra că nu există gândire ecumenică în Scriptură şi nici practică de acest gen printre primii creştini. Nu, ecumenimsul nu exista nici măcar ca idee în Noul Testament, cu atât mai puţin ca practică. Şi fiindcă toate bisericile nou-testamentale erau independente, neexistând nici una din structurile supra-bisericeşti de astăzi, ecumenismul era imposibil!
Care este deci adevărata temelie a ecumenismului? Din multitudinea de exemple posibile, am ales doar câteva pentru a demonstra că Biblia nu sprijină ecumenismul. Astfel, a mai rămas un singur pilon: Crezul şi dogmele care s-au dezvoltat pe parcursul Sinoadelor ecumenice, după ce creştinismul a devenit religie de stat! Aceasta este adevărata temelie a ecumenismului! Pe acestea se sprijină tratativele dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, şi pe această bază sunt aduşi protestanţii înapoi la Biserica-Mamă!

Piramida ecumenică

Putem spune că fără piramida organizaţiilor para- şi supra-bisericeşti, ecumenismul ar fi imposibil. Cât timp, ce efort şi ce sume ar fi necesare pentru a determina sute de mii de biserici locale, independente, din diferite confesiuni şi de pe întreg întinsul pământului, să se unească într-o astfel de „horă” ecumenică? Răspunsul este imposibil de dat.
Dar ne putem întreba, de unde pleacă ecumenismul, care este izvorul său? S-ar putea răspunde: organizaţiile supra-bisericeşti de felul comunităţilor, asociaţiilor, uniunilor, convenţiilor, etc. Răspunsul ar fi corect, dar incomplet. Chiar dacă ideile pornesc de acolo, responsabilitatea apariţiei şi dezvoltării ecumenismului aparţine bisericilor locale! Într-adevăr, dacă membrii bisericilor nu ar fi renunţat la drepturile lor, dacă nu ar fi fugit de datoriile lor, nu s-ar fi ajuns aici. Într-adevăr, nu bisericile locale au fost acelea care au hotărât schimbarea steagului de pe catarg, ci organizaţiile superioare lor. Bisericile locale s-au găsit în poziţie de indiferenţă, ignoranţă sau neputinţă de a schimba ceva în sistem.
Să ne amintim însă că nu a fost întotdeauna aşa! Aceste organizaţii, devenite instrumente ale ecumenismului mondial, care dictează bisericilor cursul pe care trebuie să îl urmeze, nu au existat dintotdeauna! A existat o vreme în care bisericile, independente, dar conlucrând ca surori, luptau pentru adevărul biblic aşa cum îl înţelegeau, rămânând separate de orice părea a fi rău, nebiblic!
Astăzi, ideea de biserică democratică, independentă, pare ceva cel puţin ciudat. Independenţa s-a pierdut, democraţia simplă în cadrul unei astfel de adunări a fost înlocuită de o ierarhie stufoasă de „comitete şi comiţii” scăpate de sub controlul adunării locale.
Membralitatea într-o biserică scripturală aduce cu sine şi responsabilitatea de a contribui la viaţa bisericii prin luarea deciziilor, exprimate prin votul tuturor membrilor. În cazul acestor sisteme, puterea de decizie nu o mai are membrul, ci reprezentanţii săi. Biserica nu mai este o democraţie sub Cristos, Capul, ci o republică în care membrii aleg un grup restrâns care să îi reprezinte. În astfel de cazuri, membrul obişnuit şi bisericile locale pierd controlul asupra activităţilor ce se petrec la nivelurile superioare, devenind simpli executori ai ordinelor venite de sus.
Membrului de rând nu-i mai pasă ce se întâmplă şi se mulţumeşte să creadă ce i se spune şi să execute ce i se porunceşte. Iar pentru un astfel de membru, ecumenismul pare a fi calea cea mai sigură şi confortabilă de urmat pentru viitor.

Concluzie

Să fie oare ecumenismul singura opţiune pentru viitorul creştinismului? Un influent predicator ecumenic român spunea în urmă cu câţiva ani, „Viitorul Bisericii este un ecumenism ponderat”. Să fie oare aşa? Compromisul, renunţarea la identitate proprie, adoptarea unei doctrine care să nu ofenseze pe nimeni, aceasta să fie calea fără alternativă pe care o vom urma? Şi unde duce aceasta? Calea ecumenismului, pavată cu intenţii bune, decorată cu lozinci frumoase, duce spre acea unică biserică mondială, unită în scopuri, activităţi şi doctrină, dar fără Cristos şi fără adevăr.
Care este atunci alternativa la ecumenism? Răspunsul îl găsim în Scriptură: „despărţiţi-vă de ei” (2 Cor. 6:18) – separarea de tot ceea ce este pângărit, independenţa bisericilor faţă de stat şi faţă de orice organizaţii supra-bisericeşti. Da, biserici separate total de stat, independente de comunităţi, uniuni, alianţe şi consilii bisericeşti este SINGURA ALTERNATIVĂ REALĂ la ecumenism!
Dar sunt oare toate bisericile independente biserici ale lui Cristos? Nu, ci numai acelea care au doctrina şi practica primei Biserici înfiinţate de Cristos şi originea în aceasta! Bisericile Lui nu urmează învăţăturile vreunui om, ci Cuvântul lui Dumnezeu; acestea nu au fost întemeiate de vreun om, ci de Cristos (Mat. 16:18)! Cristos a stat alături de aceste biserici în toată existenţa lor bimilenară, împlinindu-şi promisiunea, „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”
Singurele biserici care au conservat doctrina şi practica creştinismului original şi care pot pretinde o existenţă neîntreruptă în toate timpurile sunt bisericile de tip baptist.
În aceşti două mii de ani de istorie creştină, bisericile de tip baptist (cunoscute în acest timp sub o mulţime de nume) s-au împotrivit păgânizării creştinismului de către catolici şi ortodocşi, au cerut socoteală Reformatorilor pentru că s-au oprit la mijlocul drumului şi au condamnat erorile mişcărilor restauratoare moderne, supunând toate aceste grupări testului Scripturii, standardul după care măsurau întotdeauna învăţăturile oamenilor.
Aceste biserici s-au supus şi ele aceluiaşi test al Scripturii şi au descoperit că unele din bisericile care purtau numele „baptist” nu mai erau biserici scripturale. Cele mai multe s-au organizat şi şi-au creat structuri supra-bisericeşti care slujesc astăzi mişcării ecumenice. Acestea şi-au întors urechea de la chemarea la separare pe care Domnul o face, au diluat învăţătura şi practica biblică şi au ajuns să-şi renege chiar înaintaşii şi istoria, din dorinţa de a se conforma acestei mişcări de unificare. Dar apostazia acestora sau necredincioşia lor nu anulează fidelitatea Domnului faţă de promisiunile Sale!
La fel cum a făcut în fiecare veac, Dumnezeu, în providenţa Sa, a păstrat şi astăzi o rămăşiţă de biserici fidele Lui, astfel încât se poate spune că nu a existat nici un timp în aceşti două mii de ani de istorie creştină în care El să fi fost lipsit de mărturie!
Credem că bisericile adevărate de astăzi se găsesc printre cele baptiste; acestea sunt independente, misionare, predică mântuirea numai prin har, iar în lucrarea de perpetuare (predicare, botezare şi înfiinţare de noi biserici) practică ordinea Noului Testament, şi anume, o biserică scripturală organizează o nouă biserică scripturală.

Vă chemăm astfel nu doar afară, într-un loc confuz şi neclar, ci să faceţi parte din bisericile Domnului, plăcute Lui, care nu recunosc decât autoritatea Sa şi care sunt gata să se supună Lui indiferent de preţul pe care trebuie să îl plătească! Vă chemăm să faceţi parte dintr-o astfel de biserică baptistă independentă!

„‚Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei’, zice Domnul; ‚nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.’” – 2 Corinteni 6:18
„Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ,Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!’” – Apocalipsa 18:4
Concluzie
Acest articol vine in sprijinul acelora care doresc sa auda adevarul despre ceia ce inseamna azi Ecumenismul in adevaratul ses al cuvintului si cum poate acesta sa distruga insoria unui crestinism de 2010 ani
Dorim ca prin acest acrticol sa trezim la realitate adevaratul simtamint al crestinului autentic care se poate regasi doar intr-o invataura curata si o descendenta lafel de pura precum se poate vedea in acest articol.
Un alt aspect foarte clar este sa vedem cum putem sa ne ferim de acest mastodont care cauta sa distruga ce inaintasi nostri prin varsare de singe au dus o jertfa pentru ca crestini de azi sa se poat bucura de dragostea si iubirea frateasca .
Din pacate tot ceia ce ofera ecumenismul este doar un colet frumos ambalat care merge pe o scara ierarhica si care cauta sa amagiasca lumia si sa redefina o singura structura nationala crestina religioasa
Prin acestea dorim sa trezim un spirit care ecumenismul cauta di rasputeri sa aduca un sistem mai degraba totalitar si comunist decit sa cofere o stare de libertate democratica care sa fie exercitat de toti membri biserici
Un alt aspect important tratat de acest articol este sa invatam cum sa ne ferim de invatatura ne sanatoasa si de invatatori falsi care vin cu alte idei si concepti asa cum ne invata Pavel
In speranta ca acesta invataura va va ajuta asteptam sa vedem si alte concepti pe care le aveti asupra acestor invatauri

Evanghelizare Biserica Crestina Baptista Nr.1 Zalau 26 Noiembrie 2OO9

2009-12-05T19:36:00.001+02:00

Evanghelia lui Satan

2009-10-15T22:49:00.003+03:00

S
atan este un falsificator neîntrecut. Aşa cum am văzut, Diavolul este acum foarte activ în lucrul său pe acelaşi teren în care Domnul a semănat sămânţa bună. El caută să prevină creşterea grâului prin semănarea unei alte plante, neghina, care, în aparenţă, se aseamănă îndeaproape cu grâul. Într-un cuvânt, printr-un proces de imitare, el are ca scop neutralizarea Cuvântului lui Cristos. Astfel, aşa cum Cristos are o Evanghelie, şi Satan are o evanghelie, aceasta din urmă fiind o imitaţie şireată a celei dintâi. Aşa de bine seamănă evanghelia lui Satan cu cealaltă, încât mulţimi de nemântuiţi sunt înşelaţi de ea.
La această evanghelie a lui Satan se referă apostolul atunci când spune galatenilor: „Mă mir că treceţi aşa de repede dela Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Cristos” (Galateni 1:6, 7). Această evanghelie falsă se vestea chiar în zilele apostolului, iar un blestem groaznic a fost rostit asupra acelora care o predicau. Apostolul continuă: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema” (vs.8). Cu ajutorul lui Dumnezeu vom încerca acum să expunem, sau, mai bine zis, să demascăm această evanghelie falsă.
Evanghelia lui Satan nu este un sistem de principii revoluţionare şi nici un program al anarhiei. Nu promovează conflictele şi războaiele, ci scopul ei este pacea şi unitatea. Nu caută să învrăjbească pe mamă împotriva fiicei ei şi nici pe tată împotriva fiului său, ci încurajează un spirit de fraternitate în care întreaga rasă umană este privită ca o mare familie. Nu caută să târască în jos omul firesc, ci să-l îmbunătăţească şi să-l ridice. Promovează educarea, cultivarea şi apelează la „ce este mai bun în noi.” Doreşte să facă din această lume un habitat aşa de confortabil şi plăcut, încât să nu fie simţite nici absenţa lui Cristos şi nici nevoia de Dumnezeu. Încearcă să-l preocupe pe om aşa de mult cu lumea aceasta astfel încât el să nu mai aibe nici timp, nici înclinaţie pentru lumea care va veni. Promovează principiile sacrificiului de sine, carităţii şi bunăvoinţei, ne învaţă să trăim pentru binele altora şi să arătăm bunătate tuturor. Apelează mult la mintea firească şi este populară în rândul maselor fiindcă ignoră grava realitate că prin natura lui, omul este o fiinţă căzută, înstrăinat de viaţa care vine de la Dumnezeu, mort în greşeli, în păcate şi având ca singură nădejde naşterea din nou.
În contrast cu Evanghelia lui Cristos, cea a lui Satan îi învaţă pe oameni mântuirea prin fapte. Sugerează în mod repetat justificarea înaintea lui Dumnezeu pe baza meritelor umane. Fraza sa sacră este: „Fii bun şi fă binele,” nerecunoscând faptul că în fire nu locuieşte nici un lucru bun. Predică mântuirea pe baza caracterului, inversând ordinea Cuvântului lui Dumnezeu – caracterul este o roadă a mântuirii. Variatele sale ramificaţii şi organizaţii sunt nenumărate. Cumpătare, mişcările Reformei, „Ligile socialiste creştine,” societăţi de cultură etică, „Congrese de pace,” cu toate sunt angajate (poate inconştient) în proclamarea acestei evanghelii a lui Satan – evanghelia mântuirii prin fapte. Gândirea pozitivă îl substituie pe Cristos; puritatea socială în loc de regenerarea individuală; politică şi filosofie în loc de doctrină şi evlavie. Cultivarea omului vechi este considerată mai practică decât crearea omului nou în Cristos Isus; se caută pacea universală, dar nu şi intervenţia şi întoarcerea Domnului păcii.
Apostolii lui Satan nu sunt proprietari de baruri sau proxeneţi, ci în marea lor majoritate sunt lucrători ordinaţi. Mii dintre cei care vorbesc de la amvoanele noastre moderne nu mai sunt implicaţi în prezentarea adevărurilor fundamentale ale credinţei creştine ci au respins adevărul şi au acordat atenţie unei născociri. În loc să amplifice enormitatea păcatului şi să arate consecinţele sale veşnice, ei îl minimizează, afirmând că acesta este doar neştiinţă sau absenţa binelui. În loc de a-şi avertiza ascultătorii să „fugă de mânia viitoare,” ei Îl fac pe Dumnezeu mincinos, afirmând că El este prea iubitor şi milostiv să trimită vreuna din propriile Sale făpturi la chin veşnic.
În loc de a afirma că „fără vărsare de sânge nu este iertare,” ei Îl prezintă pe Cristos ca pe marele Exemplu, îndemnându-şi urmaşii să „calce pe urmele Lui.” Trebuie spus despre ei căci „întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu” (Romani 10:3). Mesajul lor poate suna foarte plauzibil, iar ei pot părea demni de laudă, dar totuşi, despre ei citim astfel: „Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în (imită) apostoli ai lui Cristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru (ceva de mirat) dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor” (2 Corinteni 11:13-15).
Nu doar că astăzi, sute de biserici nu au un lider care să declare cu credincioşie tot sfatul lui Dumnezeu şi să prezinte calea Sa de mântuire, ci trebuie să întâmpinăm şi realitatea că este foarte puţin probabil ca oamenii din aceste biserici să înveţe ei singuri Adevărul. Altarul familiei, unde se obişnuia să se citească un pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, acum, chiar şi în casele creştinilor obişnuiţi este ceva care ţine de trecut. Biblia nu este explicată de la amvon şi nu este citită din bancă. Cerinţele acestei epoci ale vitezei sunt aşa de numeroase că majoritatea oamenilor au puţin timp şi chiar şi mai puţină înclinaţie să se pregătească pentru întâlnirea lor cu Dumnezeu. De aici, cei mai mulţi care sunt prea nepăsători pentru a cerceta ei înşişi sunt lăsaţi în voia acelora pe care îi plătesc să cerceteze pentru ei; dintre aceştia, mulţi le trădează încrederea, studiind şi predicând probleme econo-mice şi sociale mai degrabă decât Profeţiile lui Dumnezeu. . .
Dar tu, cititorule, unde te afli? Te afli pe calea „care pare dreaptă,” dar care are ca sfârşit moartea, sau eşti pe Calea Îngustă care duce la viaţă? Ai părăsit cu adevărat calea cea largă care duce la moarte? A creat dragostea de Cristos ură şi oroare pentru tot ce nu-I este plăcut Lui? Doreşti tu ca El să „împărăţească” peste tine (Luca 19:14)? Te bazezi tu în întregime pe neprihănirea şi sângele Lui pentru primirea ta înaintea lui Dumnezeu? . . .
O formă şi mai amăgitoare a evangheliei lui Satan este să determine predicatorii să prezinte jertfa ispăşitoare a lui Cristos şi apoi să spună ascultătorilor lor că tot ceea ce cere Dumnezeu de la ei este să „creadă în Fiul Său.” Astfel, mii de suflete nepocăite sunt amăgite să creadă că au fost mântuiţi. Dar Cristos a spus: „Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13:3). A te „pocăi” înseamnă a-ţi urî păcatul, să îţi pară rău că l-ai comis, să renunţi la el. Acesta este rezultatul lucrării Duhului care frânge inima înaintea lui Dumnezeu. Nimic în afară de o inimă frântă nu poate avea credinţa mântuitoare în Domnul Isus Cristos.
Repet, mii sunt înşelaţi în presupunerea că ei l-au „acceptat pe Cristos” ca „Mântuitor personal” dar nu L-au primit întâi ca şi DOMN. Fiul lui Dumnezeu nu a venit să mântuiască oamenii în păcatele lor, ci „de păcatele lor” (Matei 1:21). A fi mântuit de păcat înseamnă a fi mântuit de ignoranţa şi dispreţul faţă de autoritatea lui Dumnezeu, înseamnă abandonarea cursul propriei tale voinţe şi plăceri, înseamnă să „ne lăsăm de căile noastre” (Isaia 55:7). Înseamnă predarea în faţa autorităţii lui Dumnezeu, cedarea în faţa stăpânirii Sale, lepădarea de sine pentru a fi conduşi de El. Acela care nu a luat niciodată „jugul” lui Cristos asupra lui, care nu caută cu adevărat şi cu sârguinţă să-I fi plăcut Lui în toate detaliile vieţii sale, dar care totuşi presupune că se „bazează pe lucrarea desăvârşită a lui Cristos” este înşelat de Diavolul.
În capitolul şapte din Matei, există două pasaje care ne redau rezultatele aproximative atât a Evangheliei lui Cristos, cât şi a imitaţiei Diavolului. Primul, în versetele 13,14: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” Al doilea în versetele 22 şi 23: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,Doamne, Doamne! N-am proorocit (predicat) noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ,Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.’” Da, cititorule, este posibil să lucrăm în Numele lui Cristos, şi chiar să predicăm în Numele Lui, şi deşi lumea ne cunoaşte şi biserica ne cunoaşte, totuşi să fim necunoscuţi pentru Domnul! Cât de necesar este, deci, să vedem unde ne aflăm cu adevărat; să ne cercetăm pe noi înşine să vedem dacă suntem în credinţă; să ne punem sub lumina Cuvîntului lui Dumnezeu, să vedem dacă nu cumva suntem înşelaţi de subtilul nostru duşman; să aflăm dacă ne zidim casa pe nisip, sau ea este ridicată pe stânca numită Isus Cristos. Fie ca Duhul Sfânt să ne cerceteze inimile, să ne frângă voinţele, să nimicească vrăjmăşia noastră faţă de Dumnezeu, să lucreze în noi o pocăinţă adevărată şi adâncă şi să ne îndrepte privirile spre Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.

Calea spre viata vesnica

2009-08-09T22:44:00.000+03:00

Un fruntas a intrebat pe Isus: ,,Bunule Invatator, ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” ,,Pentru ce Ma numesti bun?” i-a raspuns Isus. ,,Nimeni nu este bun decat Unul singur: Dumnezeu. Stii poruncile: ,Sa nu preacurvesti; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu faci o marturisire mincinoasa; sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta.’”,,Toate aceste lucruri” , I-a zis el, ,,le-am pazit din tineretea mea.” Cand a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: ,,Iti mai lipseste un lucru: vinde tot ce ai, imparte la saraci, si vei avea o comoara in ceruri. Apoi, vino si urmeaza-Ma.” Cand a auzit el aceste cuvinte, s-a intristat de tot; caci era foarte bogat. Isus a vazut ca s-a intristat de tot, si a zis: ,,Cat de anevoie vor intra in Imparatia lui Dumnezeu cei ce au avutii! Fiindca mai lesne este sa treaca o camila prin urechea acului, decat sa intre un om bogat in Imparatia lui Dumnezeu.” Cei ce-L ascultau, au zis: ,,Atunci cine poate fi mantuit?” Isus a raspuns: ,,Ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu.” – Luca 18:18-27

Din cele mai vechi timpuri, de cand a inceput sa lase o urma in istorie, omul si-a pus intrebari despre ceea ce este in spatele mortii, despre viata „de dincolo”, cea vesnica. Aceste framantari ale sale, sau „gandul vesniciei” cum le numeste inteleptul antic (Eclesiastul 3:11), au dus la formarea diferitelor credinte religioase. Credinta in viata vesnica salasluieste in inima omului fara vreo dovada palpabila a existentei ei.
Aceste randuri nu au ca scop argumentarea prin variate dovezi a ceea ce este dincolo de ochii nostri, de trupul nostru muritor, de lumea aceasta intinata de rau. Se afirma doar existenta vietii acestea vesnice, avand ca fundament nimic altceva decat Sfanta Scriptura. Tanarul bogat din textul nostru nu il intreaba pe Domnul: „Invatatorule, exista oare viata vesnica, merita sa ma straduiesc sa o obtin?” Viata vesnica exista! Scriptura o afirma, nu o demonstreaza; iar inima noastra, cu framantarile si intrebarile ei, dovedeste existenta acelui „gand al vesniciei”.

Toate religiile sunt intemeiate pe ceea ce este „dincolo”. Toate religiile, pornind de la un punct comun, promit existenta unui Rai, si majoritatea lor predica si un Iad, destinat celor rai. Cu toate acestea, multele diferente dintre religii se reflecta si in problema vietii vesnice, atat in obtinerea, cat si in experimentarea ei. Fiecare religie este gata sa prescrie nenumarate „retete datatoare de mantuire”, fiind gata sa raspunda la intrebarea ce a rasunat acum doua mii de ani pe drumul spre Ierusalim, „ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?”

Multitudinea de raspunsuri venite la aceasta singura intrebare, comuna tuturor oamenilor, ne face sa ne intrebam, firesc, „Cine are dreptate?”, „Unde este adevarul?” Fiecare religie, sau, in cazul nostru, orice confesiune a Crestinismului, iti ofera reteta proprie care te va duce „sigur” in Rai, daca, si numai daca, o respecti intru totul, in cel mai mic amanunt.

Astfel, ti se spune sa te duci, sa vii, ti se spune sa iei, sa lasi, sa faci, sa nu faci, ti se spune sa dai, sa primesti, sa refuzi, sa fii, sa nu fii, sa te straduiesti, sa vrei, sa fii sincer, sa te rogi... pentru a enumera doar cateva exemple, toate insotite, bineinteles, de atotprezentul „TREBUIE”! Cu siguranta ca ai auzit si tu, ca ti s-au prescris si tie astfel de retete! Si ce nu ai face, si ce nu ai da, doar sa fii sigur ca te mantuiesti, ca iti salvezi sufletul... Caci pana la urma, „...ce foloseste unui om sa castige toata lumea, daca isi pierde sufletul?” (Marcu 8:36).

Numitorul comun al tuturor acestor retete care „dau ca rezultat” viata vesnica esti chiar TU! Toate ti se adreseaza tie! Tu trebuie sa te duci, tu trebuie sa vii, tu trebuie sa dai, sa iei, sa vrei... Te astepti sa primesti o alta reteta, un TREBUIE nou? Ei bine, in acest caz te va surprinde ceea ce vei auzi, ceea ce a spus Cristos: TU nu poti face nimic pentru a mosteni viata vesnica, chestiunea aceasta nu este in mainile tale, nu TU esti factorul hotarator!

Nu fa decat un singur lucru: deschide Biblia, singura autoritate dupa care trebuie evaluate si masurate toate invataturile oamenilor – aceeasi Carte la care fac referire, mai mult sau mai putin, majoritatea autorilor „retetelor” de mai sus – si verifica pentru tine insuti ceea ce ti se spune.

Vrei sa ajungi in Rai, sa mostenesti viata vesnica? Atunci trebuie sa stii ca nici un pacatos nu va ajunge sa traiasca vesnic pe noul pamant, sau in Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:8, 27); caci tocmai datorita pacatului Adam a fost izgonit din Paradis, nemaifiindu-i ingaduit sa manance din pomul vietii... Dar cine este pacatos, si ce inseamna a pacatui?

Pacatul inseamna neascultare, razvratire fata de poruncile lui Dumnezeu. Pacatul este faradelege, sau calcarea legii sfinte a lui Dumnezeu (1 Ioan 3:4). Dar chiar si pacatul, in multitudinea de forme in care se manifesta, nu este decat rodul mostenirii noastre prin Adam, si anume, al naturii pacatoase. Aceasta natura se regaseste in instinctele noastre, comune intregii rase, iar caracterul nostru individual ne este format dupa sablonul acestei naturi. Aceasta guverneaza fiecare aspect al vietii omului, fiecare facultate a sufletului sau. Nimic nu ramane neatins, neinfluentat de ea. Este pedagogul gandirii noastre, sfetnicul vointei si modelul dupa care inima ne este sculptata. Natura este pomul ce aduce ca rod pacatul, este izvorul amar al tuturor pornirilor rele si egoiste, al tuturor actelor de rebeliune impotriva lui Dumnezeu (Matei 15:19; Luca 6:45; Geneza 6:5; Ieremia 17:9; Romani 8:7-8).

Iar aceasta natura este proprie fiecarui om, fara nici o exceptie. Nimeni nu poate afirma ca nu a comis pacat, „toti au pacatuit” (Romani 3:23) si „Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos [pe Dumnezeu]...” (1 Ioan 1:10). Cu totii suntem vinovati de pacat, iar dreptatea perfecta a lui Dumnezeu pretinde ca fiecare pacat comis vreodata sa fie pedepsit. Fiecare pacat comis aduce o datorie in fata lui Dumnezeu, iar in viata vesnica nu pot intra decat aceia cu datoriile platite. Esti in stare sa iti platesti o asemenea datorie?

Oare cum se pot plati aceste datorii? Aici, raspunsurile pe care le primesti, difera. Unii iti vor spune ca trebuie sa vii la Biserica si sa treci prin anumite ritualuri, altii te vor sfatui sa dai milostenie si sa faci diverse alte acte de caritate. Iar altii te vor indemna spre cainta publica, manifestata prin diverse semne facute unui predicator, sau printr-un „act suprem de curaj” izvorat din adancul vointei tale – iesirea in fata intregii adunari.

Multe din raspunsurile pe care le primesti la acest capitol provin dintr-o conceptie total gresita, nebiblica – aceea a balantei. Isi imagineaza omul ca Dumnezeu are in fata Sa un cantar, atunci cand il cheama la judecata. Pe un taler sunt asezate toate faptele, vorbele si gandurile rele, iar pe celalalt sunt asezate toate faptele, vorbele si gandurile bune ale omului – al carui destin vesnic depinde de partea in care se inclina balanta.

Sa nu te lasi inselat! Dumnezeu nu foloseste un asemenea cantar! O fapta rea nu poate fi indepartata de o fapta buna, nici de zece, nici de o suta. O fapta rea ramane o pata ce nu poate fi indepartata prin stradania vointei omului, oricat de mult ar incerca. O vorba rea nu poate fi stearsa nici cu o mie de cantari de lauda, iar un gand murdar nu este acoperit nici de zece mii de ori zece mii de rugaciuni. Pacatul ramane pacat, nu poate fi acoperit de o binefacere, si toata milostenia din lume nu poate acoperi o singura calcare a legii Sfantului Dumnezeu.

Ce ai putea sa Ii oferi lui Dumnezeu pentru a-l face sa iti treaca cu vederea macar un singur pacat? Incerci cumva sa Il mituiesti pe Dumnezeu? Faptele bune pe care le faci reprezinta si ele datoria pe care o ai ca om inaintea lui Dumnezeu, Creatorul tau. Poti acoperi o datorie cu o alta? Esti dispus sa iti peticesti haina gaurita cu un petic decupat din aceeasi haina?

Dumnezeu hotaraste ca plata pentru pacat este moartea! Nici faptele bune, nici actele de caritate, nimic din tot ce faci nu ii poate inchide ochii lui Dumnezeu! Plata pacatului este si va ramane, atata timp cat va exista dreptate divina, MOARTEA! Dreptatea lui Dumnezeu nu poate fi imbunata, iar pacatul tau nu poate fi indulcit prin fapte bune, prin religiozitate, nu poate fi sters decat prin moarte!

Moartea este singura metoda de plata a pacatului. Este pedeapsa prea dura, nedreapta? Nicidecum! Daca am vedea ce se ascunde in spatele fiecarui pacat, oricat de „nevinovat” ar parea el, daca am vedea din prisma divina potopul de rautate din spatele unui neadevar, cata razvratire, desconsiderare si dispret fata de Dumnezeu se revarsa printr-o vorba taioasa si ce vulcan al nelegiuirii erupe si ne inunda fiinta la un singur gand condamnat de constiinta... daca am avea ochi sa vedem, pret de o clipa, imensitatea raului naturii pacatoase a omului, sa privim pacatul prin ochii lui Dumnezeu, atunci am uri pacatul si am proclama dreptatea lui Dumnezeu in pedepsirea acestei maladii.

Dar mintea noastra nu poate cunoaste si inima noastra este incapabila sa simta acum pe deplin gravitatea pacatului, limba noastra nu are cuvinte destul de expresive pentru a descrie sila Domnului fata de pacat. Inca mai crezi ca pedeapsa este prea dura? Nu! Ci ea este potrivita masurii ofensei aduse Imparatului. Dreptatea lui nu poate trece cu vederea, nu poate lasa nepedepsit pacatul, nu ii poate arata ingaduinta, dar, Dreptate fiind, nu il poate nici exagera.

Asadar, dreptatea desavarsita a lui Dumnezeu pretinde moartea ca plata a pacatului. Nu exista o alta modalitate de plata sau cale de schimb. Orice este mai prejos de acest pret, este o moneda incompatibila cu natura datoriei. Banii si averile nu iti pot cumpara eliberarea sufleteasca, moralitatea si bunatatea nu te pot scapa de pedeapsa. O viata religioasa, fie ea chiar dedicata in intregime monahismului, nu poate sa inlocuiasca moartea pe care o datorezi. Nimic, nimic din tot ce ai nu te poate salva, ci tot ceea ce ai, tot ceea ce poti oferi, tot ceea ce esti, este prea putin, mult prea putin pentru a acoperi o datorie asa de mare...

Ramane un singur pret, moartea, pedeapsa suprema, dar pe deplin justificata pentru pacatele tale. Numai aceasta moarte pe care pacatosul trebuie sa o sufere pentru o vesnicie, numita moartea a doua, in locul pe care Biblia il numeste „iazul de foc”, loc al plansului si scrasnirii dintilor, alaturi de Satan, ingerii lui si toti raufacatorii care au calcat pe fata pamantului, numai aceasta este plata pe care tu o poti face pentru pacatele tale. Acesta este singurul mod prin care poti satisface dreptatea lui Dumnezeu.

Odata ce Judecatorul a decretat sentinta, „departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege!” – atunci, fara drept de apel si fara amanare, hotararea va fi executata, iar Iazul de foc, cuptorul aprins care arde cu foc si pucioasa, acel loc pregatit primilor razvratiti, diavolului si ingerilor lui, isi va deschide gura pentru a te inghiti, iar locul acesta al suferintelor este locul in care iti vei petrece intreaga eternitate... este locul in care vei sta sa-ti platesti vesnica ta datorie. Fiindca o vesnicie teribila, mizera, este consecinta rebeliunii impotriva Stapanului Universului, ea este plata neascultarii creatiei de Creator.

Aici este locul celor ce au urmat „prescriptii” sau „retete false”, al celor inselati, care au crezut pana in ultima clipa ca se afla pe drumul spre cer. Dar aici este locul si al inselatorilor, al celor care au prescris oamenilor modalitati false de a ajunge la Dumnezeu. Ascultati ce spune Mantuitorul: „Nu orisicine-Mi zice: ,Doamne, Doamne!’ va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. Multi Imi vor zice in ziua aceea: ,Doamne, Doamne! N-am proorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?’ Atunci le voi spune curat: ,Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege’” (Matei 7:21-23).

Cat de mare este diferenta dintre locul in care credeau ca ajung, Raiul, cu viata sa vesnica, cu bucuriile inimaginabile dinaintea Fetei lui Dumnezeu, locul unde nu exista moarte, lacrima, sau durere, si locul in care au ajuns – moartea a doua – „unde viermele lor nu moare, si focul nu se stinge” (Marcu 9:44). Inselatii si inselatorii vor fi ajuns in aceeasi Imparatie – a mortii...

S-a afirmat pana acum existenta vietii vesnice si imposibilitatea auto-mantuirii, a platirii pentru propriile pacate in orice alt fel decat cel hotarat de Dumnezeu – moartea. Dar in acest caz, ne putem intreba ca ucenicii din textul nostru, ,,Atunci cine poate fi mantuit?” Daca toti oamenii sunt pacatosi, daca toti merita moartea, daca nici unul nu poate face ceva pentru propria sa salvare, cine va fi mantuit? Cine va mosteni viata vesnica, si cum?

Raspunsul Domnului, la fel de valabil si semnificativ si astazi este ,,Ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu.” Da, mantuirea este a Domnului, si gloria aceasta El nu o imparte cu nimeni! Dumnezeu nu lucreaza cu jumatati de masura! Dumnezeu nu are partea Lui in mantuire, si tu partea ta!
Nici un om nu iti poate da mantuirea, nici macar o Biserica. Mantuirea vine de la Domnul! Doar la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile, El este singurul Atotputernic! Doar El poate smulge un pacatos din ghearele mortii, doar El il poate elibera din robia pacatului, doar El il poate innoi si face o creatie noua, El este singurul care il poate sfinti prin Duhul Sau si il poate pastra credincios pana la sfarsit. Da, „plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 6:23).

Singurul mod de platire a datoriei este moartea. Aceasta este rezultatul firesc al pacatului. Dar viata vesnica este „darul fara plata al lui Dumnezeu”. Fiindca noi nu putem face nimic pentru a o castiga, Dumnezeu o da gratuit; dar daca nu trebuie sa platim nimic pentru a o avea, nu inseamna totusi ca ar fi ieftina, neinsemnata, lipsita de valoare, sau ca pe Dumnezeu nu L-a costat nimic. Versetul continua „viata vesnica in Isus Cristos, Domnul nostru” – si aici este vestea buna, Evanghelia – Cristos a platit datoria pacatelor poporului Sau prin moartea pe care a suferit-o. Nu mai ramane nimic de platit; datoria copilului lui Dumnezeu este stearsa in intregime si pentru totdeauna. Dumnezeu a platit un pret deosebit de mare, chiar moartea Fiului Sau preaiubit, pentru ca dreptatea Sa sa fie satisfacuta, iar dovada nemasurabilei Sale iubiri sa fie facuta vizibila in viata fiecarui copil al Sau.

Dar cum poti sa stii daca esti copil al lui Dumnezeu, mostenitor al vietii eterne? Priveste inlauntrul tau. Ce vezi? Satisfactia unei vieti implinite? Multumirea de sine pentru realizarile de o viata, pentru alegerile facute, pentru deciziile luate? Atotsuficienta unei persoane sigure de sine? In acest caz, ochii tai sunt impiedicati sa vada adevarata ta nevoie – aceea de salvare; si tocmai aceasta vedere este semnul inceputului mantuirii. Cristos a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut. Daca nu te vezi pierdut, dovedesti prin aceasta ca El nu a venit pentru tine, nu a venit sa te caute, nici sa te mantuiasca... ca esti exclus de la favorul lui Dumnezeu si absent de la binecuvantarile Sale, privat de orice fel de promisiune, incurajare, mangaiere sau speranta pentru viitor.

Daca te vezi asa cum Dumnezeu te vede, El a inceput o lucrare in tine. Privesti in tine insuti, iti vezi pacatul, cauzele si consecintele sale, starea in care te-a adus. Incerci sa nu mai pacatuiesti, dar este imposibil, cazi infrant... Privesti toate acestea si te cutremuri... Nu este nici o iesire, esti inchis in aceasta lume intunecata al carei drept sfarsit este iazul care arde cu foc si pucioasa... In astfel de momente, vezi ca esti pierdut, ca nu poti sa impaci dreptatea lui Dumnezeu, ca starea in care esti are ca sfarsit moartea. Dar priveste inspre Cel ce a venit sa ierte pacatosii, sa aduca vestea buna celor prinsi in pacate, prizonierilor patimilor, inspre Cel ce a venit sa vindece bolnavii in suflet, sa dea vedere spirituala celor care mai inainte locuiau in intuneric.

Acum poti privi inspre Cristos, si sa Il vezi altfel decat cei din jurul tau. El este Mantuitorul, cel care a venit sa te caute, sa te gaseasca acolo unde esti, si sa te scoata din starea in care te afli. El este singura scapare, singura cale, este lumina si viata. Vino la El, in cainta, prosternandu-ti fiinta la picioarele Lui, in totalitate dependent de mila Sa.

Nu ezita sa vii, si nu mai privi in urma, fiindca nu conteaza cat de mare este datoria ta, cat de multe sunt pacatele tale, sangele lui Cristos spala orice pata si necuratie; El indeparteaza munti de pacate, seaca oceane de nelegiuiri, sterge datorii imense; El, biruitorul mortii, da viata vesnica tuturor acelora care vin la El.

Venind la El in pocainta, crezand ca Isus Cristos este Domn si Mantuitor pentru toti cei ce vin la El, aduci astfel dovada ca esti copil al lui Dumnezeu. Iar pentru tine, acesta este inceputul unei noi vieti care nu se va mai sfarsi niciodata – viata vesnica; o umblare alaturi de Dumnezeu, Tatal tau, care te-a nascut din nou prin puterea Duhului Sau, care te va creste, educa si disciplina, care te va pazi pana cand tot ceea ce a mai ramas muritor in tine va fi inghitit de nemurire, pana cand fiinta ta va fi pregatita sa experimenteze pe deplin ceea ce, acum, in conditia noastra prezenta, nu am putea experimenta – VIATA VESNICA.

In concluzie, inainte de a-ti relua alergarea in cursa vietii acesteia, analizeaza-ti calea, sfarsitul ei. Intreaba-te, „care este situatia, starea mea?” Nu exista decat doua tabere, doua cai. Pentru a nu fi inselat, trebuie sa stii sigur care iti este pozitia! De aceea, priveste inlauntrul tau, cerceteaza-te! Urmezi tu oare in prezent o „reteta datatoare de viata vesnica”? Iti pui tu increderea in indicatiile pretioase ale unui „rob al lui Dumnezeu” care iti interpreteaza Biblia pe intelesul tau? Negresit, multe din sfaturile pe care le primesti sunt bune, te fac un om mai bun, mai moral, mai atent, mai sincer, mai sensibil. Dar oare au ele ca sfarsit mostenirea vietii vesnice? Oare tinerea unui cod de legi, respectarea unor principii morale si etice, anumite ritualuri si rutine religioase prin care treci, datoriile pe care ti le achiti fata de diverse institutii eclesiastice, iti aduc ele recompensa promisa, viata eterna?

De ce avem nevoie pentru a mosteni viata vesnica? De legi, porunci, traditii omenesti? Avem oare nevoie de retete pentru mantuire (multe din aceste retete nefiind decat efecte ale mantuirii, fara a putea fi catusi de putin cauze determinante ale acesteia)? Avem oare nevoie de gesturi si rugaciuni stereotipice? Nu! Avem nevoie de innoire; avem nevoie de o schimbare a mintii, de o transformare totala a intelectului, sentimentului si vointei noastre, evenimente care duc la mostenirea vietii vesnice... Avem nevoie de nasterea din duh, fara de care nu putem avea vedere spirituala, avem nevoie de pocainta, fara de care nu poate fi iertare, avem nevoie de credinta, fara de care nu ne putem apropia de Dumnezeu. Doar la El aceste lucruri sunt posibile!

„Ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” Ar fi imposibil ca tu sa poti face ceva pentru a o merita sau castiga, „este cu neputinta la oameni”! Dar viata este data gratuit, fara sa ti se ceara ceva in schimb, fiind in intregime harul lui Dumnezeu! In starea ta, striga catre El, si te va auzi, cheama-L si iti va raspunde, vino la El si te va primi! Asculta Duhul care iti spune „vino!”; asculta invitatia celor care deja au venit si au gustat ce bun este Domnul, vino in pocainta, iar El te va primi asa cum esti, in bucuria intregului cer, dandu-ti viata vesnica!

Caut păcătoşi!

2009-07-20T22:53:00.000+03:00

Dacă citeşti aceste rânduri şi te consideri o persoană bună, acestea nu sunt pentru tine. Ai putea, la fel de bine, să încetezi a citi această broşură şi să o pui deoparte. În acest moment al vieţii tale, cel puţin, nu ai parte de aceste lucruri. „Cum îndrăznesc să scriu aşa ceva despre o persoană aşa bună ca tine”, te întrebi? Fiindcă Isus a spus acelaşi lucru pe care eu îndrăznesc să îl scriu. El a spus: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Marcu 2:17). Bineînţeles că nimeni nu este cu adevărat neprihănit, dar ideea este următoarea: dacă te consideri drept, dacă te vezi o persoană bună, lucrarea lui Cristos nu prezintă interes pentru tine. El a venit să cheme la pocăinţă pe păcătoşi, nu pe oamenii buni. Aceasta nu este pentru tine.

Dacă citeşti aceste rânduri şi crezi că ritualurile tale religioase şi faptele tale bune sunt pe placul lui Dumnezeu, având astfel un loc rezervat în ceruri, acest articol nu este nici pentru tine. Scriu aceasta pe baza autorităţii a ceea ce Pavel a scris în Efeseni 2:8, 9. El a scris: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Tu poţi continua să crezi că religia ta, celebrarea sărbătorilor religioase, activităţile bisericeşti, faptele tale bune, calitatea de vecin bun sau donarea de bani pentru cauze bune – tu poţi continua să crezi că acestea îţi vor asigura favorul lui Dumnezeu, dacă aşa doreşti. Dar a face astfel înseamnă a gândi contrar Cuvântului descoperit al lui Dumnezeu. Autorul este conştient că opinia generală a lumii este aceea că Cerul se câştigă croindu-ţi singur calea într-acolo, în special fiind religios şi „Creştin”, într-un anumit sens al cuvântului. Dar majoritatea omenirii se află pe calea religioasă cea largă ce duce spre pierzare, după cum a spus Isus în Matei 7:13, 14: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” Deseori ne gândim la „calea cea largă” ca fiind calea beţiei şi desfrânării, dar aceasta este în contrast cu calea mântuirii prin har, şi include cu siguranţă calea religioasă „largă” sau populară – calea mântuirii prin fapte, aşa de populară în întreaga lume.

Este un fapt incontestabil acela că fiecare religie din lume, exceptând creştinismul biblic, învaţă că o persoană este mântuită datorită faptelor sale bune – mai ales a ritualurilor religioase. Un grup spune că trebuie să te abţii de la anumite alimente, să te rogi de cinci ori pe zi şi să faci pelerinaje în anumite locuri sfinte. Un altul afirmă că trebuie să te îmbăiezi într-un anumit râu sacru. Chiar şi anumite grupuri „creştine” învaţă în principiu la fel. Un grup afirmă că trebuie să fii botezat, să frecventezi constant serviciile bisericii, să participi la Cina Domnului în fiecare duminică şi să perseverezi în fapte bune. Alţii spun să trăieşti condus de conştiinţă, să ţii „regula de aur”,1 să fi sincer, şi, făcând aceste fapte, vei ajunge într-un sfârşit în ceruri. Toate aceste religii învaţă în principiu acelaşi lucru, fie ele păgâne sau „creştine”: toate învaţă că faptele bune îţi vor câştiga favorul lui Dumnezeu. Dar Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, încă spune că mântuirea nu este „prin fapte”, iar aceasta rămâne adevărat. Biblia nu spune nici că mântuirea este parte fapte şi parte har, fiindcă aceasta este o imposibilitate. Faptele şi harul nu pot fi amestecate, aşa cum afirmă Pavel în ce priveşte alegerea, în Romani 11:6: „Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n-ar mai fi faptă.” Acesta este un principiu pe care trebuie să îl înţelegi. Harul este favor nemeritat. Dacă lucrezi pentru ceva, lucrul respectiv nu îţi este dat ca favor nemeritat, ci mai degrabă, ţi l-ai câştigat. La fel este şi mântuirea. Este fie prin fapte, fie prin har. Mântuirea nu poate veni printr-un amestec al acestor două elemente, fiindcă ele nu pot fi amestecate fără a se distruge natura intrinsecă atât a faptelor, cât şi a harului.
În timpul lucrării timpurii a Domnului Isus Cristos, majoritatea liderilor religioşi din Israel erau cunoscuţi sub numele de Farisei. Specialiştii în studierea şi copierea Vechiului Testament erau cunoscuţi sub numele de cărturari. Aceşti zeloţi religioşi au mers până la extremă în respectarea ritualistică a legii Vechiului Testament. În practici religioase, nimeni nu îi depăşea în stricteţe şi fidelitate. În exterior, ei erau corecţi şi drepţi în ritualurile lor. Despre aceşti oameni, Domnul a spus: „Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 5:20). Ritualurile exterioare nu sunt de ajuns! Puritate interioară şi iubire autentică pentru Domnul se cere, împreună cu iubirea altruistă pentru aproape. Te-ai compara cu Fariseii? Eşti tu la fel de zelos pentru religia ta, precum ei au fost pentru a lor? Eşti tu la fel de zelos ca ei în păzirea poruncilor? Dacă încerci să ajungi în cer pe baza zelului tău religios şi a faptelor tale bune, neprihănirea ta trebuie să întreacă pe cea a acestui străvechi popor devotat. Aşa a spus Isus!

Deci, încă mai caut păcătoşi. Dacă încă mai citeşti aceste rânduri şi simţi că nu eşti mai rău decât persoana medie, aceste rânduri nu sunt pentru tine. Comparaţia cu alţii şi presupunerea că nu eşti o persoană mai rea decât cei din jurul tău, nu te face pregătit pentru ceruri. Pavel a scris despre unii care făceau astfel de comparaţii. El a scris că oamenii care „se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12). Oamenii aceştia nu gândeau clar. „Alţii” nu sunt standardul după care să ne măsurăm pe noi înşine! În Romani 3:23 stă scris: „Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Slava revelată a lui Dumnezeu este Domnul Isus Cristos (Ioan 1:14, 14:9). Isus Cristos, prin viaţa şi caracterul Său, ne-a arătat cum este Tatăl. Aşa că, dacă doreşti să te compari cu un standard, compară-te cu El! Şi dacă vei face aceasta, vei vedea că viaţa şi caracterul tău este mult sub acest standard.

Dar încă mai caut păcătoşi! Predicând şi stând de vorbă cu oamenii, văd că peste tot unde merg, este la fel. Peste tot este la fel. Oamenii sunt „destul de buni” în proprii lor ochi. Necunoscând Cuvântul lui Dumnezeu, sunt deseori mulţumiţi de propria stare, convinşi că sunt „destul de buni” pentru a se întâlni cu Dumnezeu. Ei cred că faptele lor bune Îl vor determina cumva pe Dumnezeu să treacă cu vederea păcatele lor josnice şi inimile lor rele.

Caut păcătoşi: felul acela de păcătoşi ce îşi simt păcatul. Caut păcătoşii ce admit, cu ruşine, că sunt păcătoşi. Caut păcătoşi ce nu îndrăznesc să se compare cu alţii. Caut păcătoşii ce cunosc deşertăciunea religiei fără Cristos, şi care disperă datorită păcatului lor. Caut păcătoşi ce sunt neajutoraţi şi deznădăjduiţi, neputând face nimic în privinţa păcatului lor, şi ştiu aceasta. Caut păcătoşi.
Caut păcătoşi care, asemeni tâlharului, văd că orice li s-ar întâmpla în viaţa aceasta şi în următoarea, este „răsplata cuvenită” faptelor lor (Luca 23:41). Caut păcătoşi care se aşteaptă ca Dumnezeu să fie drept, ştiind că, în acea dreptate, vor primi pedeapsă veşnică pentru păcatele lor, în iazul de foc. Caut păcătoşi ce ştiu că orice faptă bună ar face de acum înainte, nu ar putea niciodată şterge sau acoperi păcatele lor trecute. Caut păcătoşi ce ştiu că sunt lipsiţi de putere în încercarea de a înceta să păcătuiască. Caut păcătoşi ce văd că se află într-o stare deznădăjduită şi neajutorată.

Unde aş putea găsi asemenea păcătoşi? Asemenea păcătoşi sunt aceia în care Dumnezeu a început o bună lucrare (Filipeni 1:5). O astfel de înţelegere a sinelui, o astfel de privire onestă înspre propria persoană, nu este naturală nici unei persoane: este rezultatul lucrării lui Dumnezeu prin Cuvântul lui în inima individului. Şi iată! Am o Veste Bună pentru astfel de păcătoşi. Le pot spune că Cristos a suferit „răsplata cuvenită” pentru faptele lor. Le pot spune că Cristos a plătit pentru păcatele lor! Le pot spune că Cristos a împlinit cerinţele Dumnezeului celui Sfânt şi a legii Sale sfinte! Le pot spune că mântuirea nu este prin fapte – ce nu pot să des-facă păcatele lor trecute – ci este prin harul gratuit al lui Dumnezeu. Le pot spune că deşi sunt într-adevăr neajutoraţi în a ieşi din condiţia lor, nu sunt deloc fără speranţă, fiindcă în Cristos este speranţă pentru toţi aceia pe care Dumnezeu i-a conştientizat de păcatul lor. Le pot spune că Cristos este Mântuitorul, Răscumpărătorul, Justificatorul, Sfinţitorul şi Gloriosul Păstor al poporului Său!

Pot îndemna asemenea păcătoşi să se încreadă în Cristos şi în lucrarea Sa desăvârşită de pe Calvar! Le pot spune că Cristos a plătit datoria pe care păcatele au adus-o poporului Său. Le pot spune că doar Cristos îi aduce în locul din care se văd drept păcătoşi neajutoraţi şi deznădăjduiţi, pentru a vedea astfel nevoia lor de Cristos. Şi le pot spune ce a spus Isus, „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Pe baza lucrării desăvârşite a lui Cristos, şi a promisiunilor Sale, îi pot îndemna pe aceşti păcătoşi să vină la Cristos, ştiind că El nu respinge nici pe cel mai mare păcătos.

Păcătoşii ce au simţit greutatea atât a naturii păcătoase cât şi a actelor păcatului sunt asemeni lui Pavel, care a scris: „O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: ,Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi’, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1:15). Pavel, deşi era un om moral şi drept, s-a considerat a fi cel mai mare dintre păcătoşi! Dumnezeu a început o lucrare bună în el (Filipeni 1:6) şi Pavel insista că Cristos a venit în lume să mântuiască pe păcătoşi – chiar şi pe cel mai mare dintre ei! Ce Evanghelie glorioasă avem de proclamat, în lung şi lat – păcătoşilor!
„Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15:1-3).

A fost vreodată Iuda mântuit?

2009-07-19T14:48:00.000+03:00

A
ceasta este o întrebare pe care mulţi oameni o dezbat de foarte mult timp. Unii susţin că el a fost odată mântuit; iar alţii că el nu a fost niciodată, că de la început a fost un demon. Deci, care părere este cea corectă? Prima, aşa cum vom vedea şi din Scriptură.
Da, Iuda a fost odată mântuit. Vă rog să observaţi următoarele aspecte:
1. Scriptura afirmă că el era un prieten apropiat al lui Hristos (Psalmul 41:9).
Termenul ebraic pentru „prieten apropiat” este batah care înseamnă a avea încredere, a fi sigur şi fără teamă. Hristos nu ar fi numit vreun om nemântuit prietenul meu apropiat –mai ales pe unul care era bănuit de a fi fost umplut cu Diavolul încă de la început, aşa cum presupun unii că ar fi fost Iuda.

2. Domnul Isus Hristos a avut odată încredere în Iuda, fiindcă a spus „acela în care îmi
puneam încrederea” (Psalmul 41:9). Isus nu ar fi spus acest lucru despre un om nemântuit, umplut cu Diavolul şi care făcea tot ce-i stătea în puteri pentru a distruge lucrarea lui Dumnezeu.

3. Iuda a mâncat din pâinea lui Hristos (Psalmul 41:9). Aceasta le dădea orientalilor siguranţa nei prietenii intime şi personale, luarea mesei împreună însemnând mult mai mult în cultura lor decât în a noastră.

4. Numele lui a fost scris în Cartea Vieţii împreună cu numele celor neprihăniţi (comparaţi Fapte 1:20 cu Psalmul 69:20-28).

5. El a fost un episcop al Bisericii pe care Domnul Isus Hristos a zidit-o şi încă o mai zideşte (Fapte 1:20; Psalmul 109:8).

6. El a avut partea lui în lucrarea apostolică (Fapte 1:17, 25).

7. Domnul i-a dat putere împotriva duhurilor necurate: „să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă” (Matei 10:1). Aceasta a fost valabilă pentru toţi cei doisprezece, inclusiv pentru Iuda (Matei 10:1-4).

8. El a fost trimis ca făcând parte din cei doisprezece pentru a-L reprezenta pe Hristos printre israeliţi (Matei 10:5,6).

9. El a fost chemat să predice (Matei 10:7). Eu nu pot concepe ca Domnul, prin puterea Duhului Sfânt să-l cheme să predice Evanghelia pe un om umplut cu Diavolul.

10. I-a fost poruncit să vindece bolile, să cureţe leproşii, să învie morţii, să scoată demonii (Matei 10:8; Marcu 3:14-15; Luca 9:1,2).
11. El a primit fără plată puterea de vindeca, şi i s-a poruncit să o dea fără plată (Matei 10:8). Dacă Iuda putea predica, vindeca, scoate demonii –cu alte cuvinte, avea parte de toate experienţele de care şi ceilalţi ucenici aveau parte –şi totuşi a fost nemântuit şi nu a fost sub har niciodată, nu ar trebui ca cei mântuiţi şi în har să fie capabili să facă la fel de mult?

12. El avea pacea lui Dumnezeu şi o putea lăsa asupra unei case la fel ca şi ceilalţi apostoli (Matei 10:13).

13. El a fost o oaie în mijlocul lupilor la fel ca şi ceilalţi doisprezece (Matei 10:16).

14. Avea Duhul Sfânt în el (Matei 10:19-20).

15. El a fost rânduit de Hristos pentru lucrare ca şi ceilalţi (Marcu 3:14).

16. El a avut la fel de mult succes în predicare şi vindecare ca şi ceilalţi ucenici (Marcu 6:12,13;Luca 9:6-10).

17. A fost un apostol, adică a avut parte de o chemare şi trimitere divină pentru a face lucrarea lui Dumnezeu (Luca 6:13-16; Fapte 15:33).

18. Iuda, prin păcat, a căzut din lucrarea sa şi din slujba de apostol (Fapte 1:25). Cum putea el face acest lucru dacă el întotdeauna a fost un păcătos şi un demon, aşa cum spun unii?

19. Satan a intrat în Iuda la sfârşitul lucrării lui Hristos, dovedind astfel că el nu a fost întotdeauna un agent al Diavolului şi cu atât mai puţin un demon încă de la început (Luca 22:3; Ioan 13:2). De aceea, în acel moment a dat înapoi şi a devenit un hoţ (Ioan 12:6), un demon (care în greacă înseamnă adversar –Ioan 6:70) şi trădător. A-l numi pe Iuda diavolul însuşi, un demon de la început, şi un suflet nemântuit care nu a fost niciodată în har înseamnă a ignora adevărurile clare ale Scripturii.

20. El, odată, a avut viaţă veşnică. Aceasta este dovedit de Ioan 17:2 unde citim că Hristos dă viaţă veşnică „tuturor acelora pe care I-ai dat Tu (Tatăl)”. Apoi în Ioan 17:12 se afirmă că „am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei (din cei pe care Mi i-ai dat şi cărora le-am dat viaţă veşnică) n-a pierit, afară de Fiul pierzării.”

Ce poate fi mai clar decât atât –că Iuda a fost dat lui Isus, şi că Isus i-a dat odată viaţă veşnică.
Facem din nou referire ca şi în comentariile anterioare la Fapte 1:17, unde se spune: „el era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.”
În versetul 20 al aceluiaşi capitol se spune: „În adevăr, în cartea Psalmilor este scris; ‚locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!’ şi ‚slujba lui s-o ia altul!’”
În Psalmul 69:25-28, se face referire la Iuda ca având locuinţa pustie şi numele şters din Cartea Vieţii.

În rezumat

Toţi aceia care vor încerca să spună că Iuda nu a fost niciodată mântuit şi că a fost un demon de la început încearcă promovarea teoriei „odată în har, pentru totdeauna în har”. Dar bine înţeles, această teorie este scriptural incorectă, iar adevărul este că atunci când Isus l-a ales pe Iuda, el a fost un om mântuit şi a trăit pentru Dumnezeu pentru o perioadă de timp nedeterminată. În timpul acestei perioade el a fost în har, a avut viaţă veşnică, numele lui a fost scris în Cartea Vieţii Mielului şi el era pe calea sa către cer. Dar Scripturile afirmă clar în Fapte 1:25 despre înlocuirea lui: „ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.”
Iuda a căzut; o persoană nu poate cădea dintr-o stare în care nu a fost niciodată.
Da, Iuda a fost mântuit şi l-a cunoscut pe Domnul Isus Hristos. A făcut parte din lucrare şi a fost mântuit, dar prin nelegiuire a căzut. Astăzi, din nefericire, el este în iad. El ar fi putut avea numele scris pe temeliile Noului Ierusalim care se va coborî de la Dumnezeu din ceruri. Dar a renunţat la toate acestea pentru treizeci de arginţi.

(Observaţiile referitoare la Iuda au fost preluate din „Dake’s Annotated Reference Bible.)
Răspunsul de mai sus a fost dat de Jimmy Swaggart în Evanghelistul din Septembrie 1985.

Negarea mântuirii lui Iuda,
de W. F. Bell

„D
eşi sunt aduse 20 de argumente în favoarea mântuirii reale a lui Iuda Iscarioteanul, la toate acestea se poate răspunde uşor cu doar patru argumente care neagă mântuirea sa. Pentru aceste patru argumente trebuie să privim la Evanghelia după Ioan, la unele pasaje ignorate total de dl. Swaggart.

Primul, Ioan 6:66-71
Aici, Iuda este numit clar „drac” (versetul 70)

După unele predici foarte dure privitoare la suveranitatea lui Dumnezeu în mântuirea păcătoşilor (Ioan 6:37-65), Domnul Isus Hristos pierde mulţi ucenici. Întorcându-se la cei doisprezece, Hristos îi întreabă „voi nu vreţi să vă duceţi?” Iuda pretinde aici a fi un adevărat urmaş al Domnului Isus, neafirmând că îl va părăsi pe Hristos. Simon Petru vorbeşte în numele celor doisprezece, „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu”.
„Isus le-a răspuns: ‚Nu v-am ales eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac’. Vorbea despre Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vândă.” Aşa cum au subliniat şi alţii, aceasta s-a întâmplat cu cel puţin şase luni înainte de trădarea efectivă. Observaţi ce spune dl. Swaggart despre acest pasaj, că Iuda „a devenit” (mai târziu) „un drac.” Dar textul spune că în acel moment Iuda era un drac (adversar).

Al doilea, Ioan 12:1-6
Aici, Iuda este numit clar „hoţ” (versetul 6)

La cina din Betania, Maria unge picioarele lui Isus şi le şterge cu părul capului ei, folosind „un litru de mir de nard curat, de mare preţ.” „Şi s-a umplut casa de mirosul mirului.” Atunci şi-a arătat Iuda adevăratul său caracter, spunând „de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?” Acesta era echivalentul plăţii pe 300 de zile de lucru (Matei 20:1-16).
Iuda pretinde a fi interesat de săraci, dar ipocrizia lui este dată pe faţă de Hristos cel omniscient. „Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea. Dar Isus a zis: ‚Las-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna.” Maria este deci lăudată iar Iuda condamnat! Nimic nu costă prea mult pentru Învăţător! Acest parfum a fost cu siguranţă reprezentarea acceptării morţii lui Hristos înaintea lui Dumnezeu şi a aleşilor lui Săi. Iuda nu a văzut această mireasmă dulce în Fiul lui Dumnezeu, fiindcă despre el se spune că este hoţ (observaţi, din nou, că nu spune că a „devenit” hoţ mai târziu).
„Iuda nu Îl iubea pe Hristos, de aceea era imposibil ca el să poată aprecia ceea ce se făcuse pentru El. Acesta este un lucru foarte grav: timp de trei ani el a fost în contact foarte apropiat cu cei răscumpăraţi, şi cu toate acestea, dragostea de bani încă domnea în inima lui. O inimă rece faţă de Hristos merge întotdeauna împreună cu zgârcenia faţă de cauza Sa” (Arthur W. Pink).

Al treilea, Ioan 13:1-30
Aici se spune clar despre Iuda că este „necurat” (versetul 10).

Această frumoasă istorisire a spălării picioarelor ucenicilor de umilul Fiu al lui Dumnezeu mai conţine şi groaznica relatare despre Satan intrând în Iuda Iscarioteanul. Există un contrast groaznic aici între dragostea adevărată şi ura adevărată, între „cei ai lui Hristos” şi „trădător”, între Mântuitor şi Satan. „Isus ştiind” este cheia unei înţelegeri corecte a acestui pasaj: „Căci ştia pe cel ce avea să-l vîndă; de aceea a zis: ‚Nu sînteţi toţi curaţi’” (Ioan 13:11). Hristos Isus controla total situaţia fiindcă cunoştea toate lucrurile. Trădarea lui Iuda a fost rânduită mai dinainte în mod divin: „Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe cari i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ,Celce mănîncă pîne cu Mine a ridicat călcîiul împotriva Mea.’” (versetul 18).
În umilinţa Sa, Hristos spală chiar şi picioarele lui Iuda! Isus prezice trădarea lui Iuda, oricât de oribilă ar fi ea, anunţând că aceasta a fost o împlinire a Cuvântului profetic al lui Dumnezeu (Psalmul 41:9). Aici, dl. Swaggart răstălmăceşte şi distorsionează cuvintele psalmistului fiindcă nimeni nu neagă faptul că a existat o „prietenie foarte personală şi intimă” între Hristos şi Iuda, sau că acesta a fost un „prieten apropiat” al lui Hristos. Ideea este că noi nu ar trebui să intrăm în versetele profetice, determinându-le să spună ceea ce vrem noi sau să ne adăugăm interpretatea noastră la ele. Citatul din Psalmul 41:9 despre Domnul Isus cu referire la Iuda (probabil acest verset s-a referit iniţial la duşmanul lui David, Ahitofel) demonstrează că Domnul cel Atotcunoscător ştia exact ce Îl aştepta şi a mărturisit ca adevărat faptul că „Scriptura nu poate fi desfiinţată” (Ioan 10:35). A trece peste aceasta înseamnă a te crede mai înţelept decât ce este scris. Din Psalmul 41 nu se poate înţelege că Iuda a fost mântuit şi unit cu Hristos, fiindcă nicăieri nu se spune că Domnul s-a „încrezut” în Iuda, fiindcă el nu a fost înşelat de Iuda, aşa cum a fost David de Ahitofel.
Dl. Swaggart, ca şi mulţi alţii din zilele noastre, neagă suveranitatea absolută al lui Dumnezeu în toate lucrurile. Acesta este motivul pentru care cineva intră în tot felul de complicaţii teologice. Fiindcă este negată dragostea veşnică a lui Dumnezeu către un popor ales, dl. Swaggart împreună cu alţii cred că cineva poate să fie pierdut chiar şi după ce a fost mântuit. Aceasta este o imitaţie inferioară a harului, dragostei şi milei lui Dumnezeu. Ceea ce spune de fapt este că Dumnezeu nu are puterea de a duce la bun sfârşit ceea ce doreşte, fiindcă aceşti oameni ne spun că „Dumnezeu doreşte să-i mântuiască pe toţi”. De aceea, chiar şi acest „Dumnezeu” nu-i poate mântui pe aceia care se „încred” în El, fiindcă ei pot cădea şi se pot pierde pentru totdeauna! Nu este clar ce fel de „evanghelie” este aceasta, dar cu siguranţă nu este Evanghelia harului lui Dumnezeu. „Şi fiindcă iubea pe ai Săi care erau în lume, I-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1). Aceasta este adevărata Evanghelie. Este Evanghelia dragostei efective, nu a unei iubiri slabe şi ineficiente. Hristos şi-a iubit poporul din veşnicie (Ieremia 31:3), şi-a dat viaţa de bună voie pentru ei pe crucea Calvarului (Ioan 10:11) şi a înviat pentru a-i socoti neprihăniţi (Romani 4:25). El acum „trăieşte pururea” pentru a mijloci pentru poporul Său cumpărat cu preţul sângelui Său: „De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25). De aceea noi spunem „ALELUIA,” cu o înflăcărare şi o siguranţă mai mare decât le-ar putea avea vreodată un penticostal.
Deci, ni se spune că Iuda „a alunecat şi a devenit un hoţ, un drac şi un trădător” (punctul 19 al lui Swaggart). Dar afirmă oare Scripturile că Iuda a „devenit” astfel? A dovedi acest lucru este sarcina dlui Swaggart, dar el nu o face. Scriptura niciodată nu spune că Iuda a fost cândva „în har”.

Al patrulea, Ioan 17:12.
Aici Iuda este numit „fiul pierzării”

În această rugăciune sfântă de mare preot a Domnului Isus Hristos ni se descoperă că Iuda nu a fost niciodată una din oile lui Hristos! Însăşi cuvintele pe care dl. Swaggart şi alţii le consideră o dovadă că Iuda „a avut viaţă veşnică” dovedesc exact opusul! Ioan 17:2 dovedeşte alegerea divină, pe care prietenii noştri „arminieni” o neagă. Dacă lui Hristos I s-a dat „putere peste orice făptură” (puterea Lui suverană ca Mijlocitor), pentru ca El, la rândul Lui „să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care” I i-a dat Tatăl dovedeşte clar că celor care li se „dă” viaţa veşnică nu o pot pierde niciodată! Altfel nu ar fi veşnică. Dar slavă Dumnezeului de trei ori sfânt că alegerea ne asigură de mântuirea veşnică.
De aceea Răscumpărătorul s-a putut ruga: „Când eram cu ei în lume îi păzeam eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceea pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura” (Ioan 17:12). Ascultaţi ce spune William Hendriksen despre acest verset: „Pe durata întregii Sale lucrări, prin învăţătură şi minuni, Isus Şi-a îndeplinit slujba pe care a avut-o faţă de oile Sale, aceea de a le fi Păstorul cel bun... Prin această păzire spirituală constantă, Isus I-a protejat pe ai Săi împotriva apostaziei. Rezultatul a fost acesta: nici unul din ei n-a pierit. Când spune Isus „nici unul din ei n-a pierit afară de fiul pierzării,” El nu spune că toţi pe care I i-a dat Tatăl Fiului, cu excepţia lui Iuda au fost păziţi. Cu siguranţă, El nu doreşte să ne sugereze că în cazul lui Iuda El a eşuat mizerabil în a-Şi duce la îndeplinire sarcina dată Lui.”
Aşadar, pornind de la construcţia textului grecesc, Hendriksen ne spune ce afirmă de fapt Ioan 17:12: „„I-am păzit şi nici unul din ei nu a pierit. Dar fiul pierzării a pierit.” Textul este departe de a dovedi că în acest caz planul din veşnicie a eşuat iar profeţia a rămas neîmplinită, ci că aceasta s-a întâmplat pentru ca să se împlinească Scriptura”.
A mai fost vreodată vreun ucenic al lui Isus numit „fiul pierzării”? Acesta înseamnă „cel total pierdut, desemnat pentru pierzare”. Nici chiar Simon Petru, care s-a lepădat de Domnul nu a fost numit aşa! Să vedem contrastul dintre el şi Iuda: „Domnul a zis: ‚Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:31,32). Într-adevăr, Isus s-a rugat pentru Petru, dar niciodată nu s-a rugat pentru Iuda. Iar credinţa marelui apostol nu a pierit, fiindcă rugăciunile Împăratului Isus sunt întotdeauna ascultate (Ioan 11:42). Speranţa noastră se bazează pe rugăciunile Mijlocitorului nostru, nu pe ale noastre (Evrei 9:24).

Câteva concluzii şi un rezumat

(1) Nu trebuie să confundăm niciodată darurile cu harul. Pot exista oameni plini de daruri, dar fără har, aşa cum a fost cazul lui Iuda. Toate referinţele la Matei 10 ale dlui Swaggart care căutau să dovedească faptul că Iuda a fost un copil adevărat al lui Dumnezeu, nu fac altceva decât să dovedească faptul că Iuda Iscarioteanul a fost într-adevăr un apostol plin de daruri, unul care putea face minuni, dar care nu a avut o dragoste din inimă pentru Mântuitorul. Şi nu ne-a avertizat Domnul despre asemenea lucruri? „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‚Doamne, Doamne, n-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ‚Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege” (Matei 7:22-23). Ce cuvinte solemne şi grave sunt acestea!
(2) Despre Iuda nu se spune că l-ar fi numit pe Isus „Domnul” nici măcar o dată. L-a numit „Învăţător” atunci când l-a trădat cu un sărut (Matei 26:49), dar niciodată nu l-a recunoscut cu adevărat (personal) ca şi „Kurios” (Domn). Atunci când cineva se supune puterii lui Hristos, înseamnă că această persoană Îl ascultă pe Hristos în dragoste. Cu Iuda nu s-a întâmplat aşa, după cum am văzut.Sărutul său nu a fost unul al iubirii, ci unul al înşelăciunii.
(3) Iuda a „căzut” într-adevăr de la „slujba şi apostolia lui” (Fapte 1:25). Scriptura afirmă acest fapt foarte clar, dar niciodată nu spune că el „a căzut din har”. Noi nu căutăm să promovăm aici vreo „teorie” ca „odată în har, pentru totdeauna în har”. Dl. Swaggart foloseşte termeni nescripturali la fel ca mulţi alţii. A fi „în Hristos” prin alegere (Efeseni 1:4) ne asigură că vom fi „în Hristos” în experienţa noastră reală (2 Tesaloniceni 2:13-14), aşa cum suntem chemaţi de Evanghelie. Aceasta nu este o „teorie” inventată de oameni. Este adevărul veşnic al Cuvântului binecuvântat al lui Dumnezeu! Când oameni slabi, oricare ar fi motivul lor, se împotrivesc doctrinelor descoperite clar ale Scrierilor Sfinte, ei neagă, de fapt, pe Dumnezeul pe care îl mărturisesc. Aceia care au numele lor scrise în Cartea Vieţii Mielului vor merge cu siguranţă în ceruri, şi nu poţi să iei Psalmul 69:28 ca dovadă că numele tău poate fi şters de acolo fiindcă nu întruneşte anumite condiţii. Apocalipsa 20:15 afirmă că „Oricine n'a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”Atunci când compari acest verset cu Apocalipsa 3:5, 13:8 şi 22.19 cu siguranţă poţi vedea că cei ce sunt mântuiţi cu adevărat nu pot avea numele şterse! Iar numele noastre sunt scrise în cartea vieţii înainte de întemeierea lumii, şi nu (aşa cum se predică greşit) atunci când credem Evanghelia.
(4) Domnul Isus a spus despre Iuda: „Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut” (Matei 26:24). De ce nu se referă dl. Swaggart deloc la acest verset în articolul pe care l-a publicat? Acest verset a fost total neglijat. Din nou, Isus îi spune lui Petru: „Şi voi sunteţi spălaţi, dar nu toţi” (Ioan 13:10). Observaţi că dl. Swaggart nu face referire nici la acest verset. Lecţia este mai mult decât evidentă: Isus afirmă în Ioan 13 că nu toţi ucenicii erau „spălaţi” cu adevărat (versetul 10 în limba greacă), adică nu toţi erau curaţi spiritual înaintea lui Dumnezeu. Dar Swaggart nu poate afirma aşa ceva şi totodată să susţină teoria „Iuda a fost odată mântuit”. Aşa că el lasă intenţionat afară din răspunsul lui acest verset!
(5) Iuda s-a spânzurat şi s-a dus la „locul lui” (Fapte 1:25). Orice ar însemna acest lucru, cu siguranţă că aceasta nu înseamnă că a fost legat de cer, dar a schimbat cerul pe iad. Acelaşi lucru se spune şi despre falsul profet Balaam (Numeri 24:25). „Iuda a fost un ipocrit, iar iadul este locul potrivit pentru acest fel de oameni; şi alţi păcătoşi, fiind condamnaţi, îşi vor lua partea lor acolo, Matei 24:51” (Matthew Henry). Suntem de acord cu Jimmy Swaggart asupra unui singur lucru –că Iuda este acum în iad.

Înţelesul şi utilizarea cuvântului Ekklesia

2009-07-18T12:50:00.000+03:00

E
vanghelicii au o mare responsabilitate ce constă în învăţarea şi scrierea despre adevăratul înţeles al cuvântului ekklesia (biserică) în timpurile Noului Testament. Deşi Cristos a spus că Porţile locuinţelor morţii nu vor birui biserica Sa, adevărul este că Satan a pus o mare perdea de fum pentru a ascunde înţelesul original al cuvântului grecesc ekklesia. Ştim că nu este corect să impunem definiţiile denaturate ale secolului XX asupra unui cuvânt din primul secol.
I. Scriitorii greci clasici definesc ekklesia drept o adunare sau o congregaţie.
Scriitorii greci pre-creştini sunt citaţi de dr. B.H. Carroll în cartea sa THE CHURCH.
Tucidide (460-400 î. Cr.) 1, 87 – „El . . .a pus întrebarea la vot în adunarea (ekklesia) spartanilor.” 6,8 – „Şi atenienii, convocând o adunare (ekklesia) . . .au votat . . .”
Aristofan (448-385 î. Cr.), Acte 169 – „Dar vă interzic să chemaţi o adunare (ekklesia) pentru plata tracilor.”
Demostene (384-322 î. Cr.), 378, 24 – „Când după aceasta adunarea (ekklesia) s-a amânat, ei s-au adunat şi au plănuit . . .Le era teamă că o adunare (ekklesia) va fi convocată pe neaşteptate . . .”
Lexicoanele noastre greceşti definesc ekklesia ca fiind adunare. Thayer’s – „o adunare de oameni convocaţi într-un loc public de sfat cu scopul de a delibera.” Liddell & Scott – „o adunare de cetăţeni convocaţi de crainic, adunarea legislativă.” Trench’s Synonyms – „adunarea legislativă formată din cei care aveau drepturile cetăţeniei într-o cetate grecească liberă, adunată pentru conducerea treburilor publice.” Seyffert’s Dictionary – „Adunarea poporului care avea în cetăţile greceşti puterea deciziei finale în treburile publice.” Ewing – „de fiecare dată, cuvântul înseamnă un corp organizat.” Dana’s Eclessiology – „în utilizarea clasică, ekklesia a însemnat o adunare.”
II. Septuaginta şi Apocrifa au folosit ekklesia ca şi congregaţie. Dr. B.H. Carroll (ibid, 47-51) a citat 114 cazuri din Vechiul Testament şi Apocrifa traducerea King James unde cuvintele adunare sau congregaţie sunt folosite pentru grecescul ekklesia în Septuaginta. Cuvântul grecesc ekklesia este folosit pentru cuvintele evreieşti qahal sau edhah, amândouă însemnând congregaţie. În nici un caz aceste cuvinte nu înseamnă un număr de oameni care nu s-au adunat niciodată.
Faptul că Domnul Isus şi scriitorii Noului Testament au cunoscut şi folosit Septuaginta este o certitudine. La fel, oricine cunoştea limba greacă în Noul Testament ştia că ekklesia însemna o adunare. Domnul Isus a folosit corect şi exact cuvântul ekklesia, dar istoria bisericii ne descoperă multe denaturări şi înţelesuri false ale acestui cuvânt.
III. Domnul Isus a folosit ekklesia de 23 de ori în Noul Testament.
„Eu voi zidi ekklesia Mea,” a spus Domnul Isus în Matei 16:18. Cuvântul „Mea” este singurul adjectiv pentru biserică în Noul Testament, în această epocă. (Când vom ajunge cu toţii în ceruri, într-o singură mare adunare, atunci va fi o „Biserică, slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta,” Ef. 5:27).
Când Domnul Isus a spus „Biserica Mea,” aceasta trebuia să fie diferită de orice altă adunare din Vechiul Testament. De aceea, ea nu era o continuare a vreunei ekklesia vechi testamentale; era o entitate nouă. „Adunarea din pustie” din Fapte 7:38 a fost o adunare, aşa cum spune nota de subsol a lui Scofield: „O traducere mai bună [pentru biserică] ar fi „congregaţia.” Înţelesul original al cuvântului ekklesia a fost o adunare de cetăţeni într-un loc public pentru deliberări (sublinierea îi aparţine) [autorul se referă la The Scofield Reference Bible –Ed.] . Septuaginta l-a folosit pentru a semnifica adunarea lui Israel. Aici este folosită în cel mai general sens al unei întruniri convocate.” Apoi Scofield se contrazice el însuşi sugerând o biserică „universală” – una care nu s-a întrunit niciodată până acum.
Fără lexicoane, se poate cunoaşte sensul unui cuvânt observându-se modul în care este folosit. Domnul Isus a folosit cuvântul biserică de două ori în Matei 18:17 unde acesta trebuie să însemne o adunare reală, locală. Domnul Isus a folosit cuvântul biserică de 20 de ori în Apocalipsa, de fiecare dată însemnând o congregaţie reală. Pluralul „biserici” se găseşte de 12 ori în Apocalipsa, contrar utilizării moderne şi neglijente care de prea multe ori foloseşte singularul pentru a desemna mai multe biserici dintr-o anumită zonă. Citim despre „bisericile din Asia” dar niciodată despre „biserica din Asia.”
Atât Domnul Isus cât şi Duhul Sfânt au subliniat importanţa definirii corecte a cuvântului „biserică.” De şapte ori citim: „ Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Dacă repetiţia este un criteriu, atunci acesta este cel mai important verset din Noul Testament. De ce? Fiindcă o biserică este trupul lui Hristos, reprezentanta Sa pe pământ, singura organizaţie pe care El a zidit-o şi a autorizat-o să ducă la îndeplinire TOATĂ lucrarea Sa, pe TOT pământul, în TOATE aceste secole. TOT poporul Său ar trebui să fie implicat într-o asemenea biserică.
În Apocalipsa 22:16 a considerat că fiecare credincios va fi într-o biserică reală. „Eu, Isus, am trimes pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici.”Astfel, orice credincios ce nu este membru într-o biserică reală (adevărată) va fi omis. Domnul Isus nu a glumit când a spus: „Eu voi zidi Biserica Mea.”
Prima utilizare a cuvântului „biserică” din Matei 16:18 este generică sau instituţională. Domnul Isus a înţeles prin aceasta că va avea mai mult de una, aşa cum Dumnezeu a plănuit mai mult decât un singur om când a spus în Geneza 1:26: „Să facem om.” Auzim spunându-se: „Câinele este cel mai bun prieten al omului,” ceea ce nu semnifică un câine şi un om universal, ci fiecare câine şi fiecare om. Deci, utilizarea generică a cuvântului „biserică” în Matei 16:18 şi oriunde altundeva înseamnă fiecare biserică reală.
Din moment ce Domnul Isus a folosit cuvântul „biserică” de 22 de ori drept o adunare reală, atunci utilizarea lui în Matei 16:18 trebuie să însemne acelaşi lucru. El nu a folosit cuvântul ekklesia la început pentru un fel de biserică, şi apoi întotdeauna după aceasta cu un înţeles total diferit. Mai mult, El nu a spus: „Eu voi zidi două feluri de biserici.” Aceasta ar fi foarte confuz, căci cine ar putea spune la ce fel se referă de fiecare dată?
Contrar lui Scofield, nici măcar un verset nu spune că Duhul Sfânt ar „forma” o biserică la Cincizecime, sau la orice altă dată. Cristos a spus că El Însuşi o va zidi şi aşa a făcut. El a spus în Ioan 17:4: „am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Cât despre timpul viitor al cuvântului oikodomeso, voi construi, Dr. A.T. Robertson în cartea sa SHORT GRAMMAR, 3rd edition, p. 141, spune „Viitorul, la fel, prezintă o acţiune incompletă care, în orice caz, poate fi prelungită, repetată, întreruptă sau începută.”
Matei 16:18 ar putea fi: „Eu voi edifica biserica Mea,” fiindcă alte versete spun că biserici, înfiinţate anterior, încă erau edificate (Fapte 9:31; 1 Cor. 14:5, 12, 26; Ef. 4:12, 16, 29; 1 Tim. 1:4 (pentru ultima referinţă vezi traducerea Trinitarian Bible Society -n.tr.)).
Mulţi experţi cred că Domnul Isus şi-a început biserica atunci când şi-a chemat primii ucenici, aşa cum ni se spune în Matei 4:18-22; Marcu 1:16-20; Luca 6:13-16 şi Ioan 1:35-45. În Matei 10:1 Domnul Isus „a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi,” unde cuvântul pentru „chemat” este proskalesamenos care are aceeaşi rădăcină ca ekklesia. Atunci Domnul Isus a „adunat” sau „ekklesiat” ucenicii Săi, fiindcă ei au fost un trup chemat. El le-a dat apoi putere să scoată demoni, să vindece bolnavi şi să învie morţii. „Aceştia sunt cei doisprezece, pe cari i-a trimes Domnul Isus” (Matei 10:5).
Toate acestea sunt în acord cu Ef. 2:20, 21 – „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Domnul Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.”
Ştim căci Cristos a fost Păstorul cel bun, fiindcă cuvântul grecesc poimen are înţelesul de păstor. El aşa a spus în Ioan 10:11, 14. Atunci noua sa biserică a avut singurul păstor perfect din toată istoria. Iar această biserică pe care Cristos a zidit-o personal, în zilele în care trăia în trup, este modelul tuturor bisericilor care i-au urmat. Fiindcă acei 13 bărbaţi au făcut cea mai bună lucrare cunoscută a bisericii: învăţare, predicare, vindecare, evanghelizare, mângăiere, consiliere şi ajutorare pentru oricine era în nevoie. Ce biserică a făcut mai mult?
Cele patru Evanghelii nu ar fi necesare pentru dispensaţia legii mozaice care atunci se încheia. Cele patru Evanghelii SUNT necesare pentru dispensaţia Noului Testament despre care Cristos a spus că a început cu Ioan Botezătorul (Mat. 11:13; Luca 16:16; de asemenea Marcu 1:1-8; Ioan 1:6-17; Fapte 10:37 şi 13:24). Aceasta este epoca bisericii, iar Domnul Isus a venit pentru a o defini şi a o începe – în cele patru Evanghelii.
Viaţa şi organizarea bisericii au fost la fel atât înainte cât şi după Cincizecime. Fiindcă Noul Testament este un tot unitar: are o Evanghelie, un plan de mântuire, o împărăţie, un botez şi un fel de biserică. Înainte de Cincizecime, biserica lui Cristos a avut Evanghelia, botezul, Cina, lucrarea misionară, disciplina, organizarea, evanghelizarea şi o mare putere.
IV. Luca, în Fapte, foloseşte ekklesia cu înţelesul de adunare sau congregaţie. În Fapte 1:13-15 găsim pe apostoli rugându-se cu un cuget împreună cu alţi peste 100 de credincioşi, iar apoi ei au avut o adunare generală. Toate acestea implică membrii reali. Fapte 2:41 spune că aproximativ 3000 de suflete au fost adăugate lor la Cincizecime. Un salariat poate adăuga o sumă de bani la un cont bancar existent anterior, dar el nu adaugă la unul ce nu a fost încă înfiinţat. La fel este şi cu biserica.
Nu există nici un singur verset care să spună că Duhul Sfânt a „format” biserica la Cincizecime. Dar notele lui Scofield spun de 15 ori că El a făcut acest lucru, bazându-şi falsa afirmaţie pe traducerea neclară din 1 Corinteni 12:13 –„am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup. . .” Observaţi: (1) Nici Pavel, nici corintenii nu erau la Ierusalim atunci; încă nu erau mântuiţi. A folosi traducerea neclară din 1 Corinteni 12:13 înseamnă a depinde de „un dinte stricat şi . . .un picior care şchiopătează” (Prov. 25:19). (2) Nici un alt verset nu susţine această traducere neclară a versetului 1 Corinteni 12:13. (3) Şapte versete clare spun căci Cristos a botezat credincioşii CU Duhul, Matei 3:11, Marcu 1:8; Luca 3:16; Ioan 1:33; Fapte 1:5; 2:33; 11:16. (4) Influenţa traducătorilor englezi a rămas până astăzi; ei au fost împotriva afundării în apă; ei au refuzat cu o sinceritate îndoielnică să traducă baptizo care întotdeauna a însemnat afundare. (5) Traducerea românească a prepoziţiei greceşti en este „în.” (6) Cuvântul „Duh” nu este cu majusculă în greceşte, iar contextul nu cere o majusculă. (7) În limba greacă citim: „într-un duh am fost afundaţi, într-un trup,” iar acel trup este clar identificat în versetele 24 şi 27 ca biserica-trup din Corint. (8) Pavel foloseşte fraza identică „într-un duh” în Filipeni 1:27, pentru acelaşi motiv, unitatea bisericii. (9) „Trupul” în 1 Corinteni 12:13 este sinonim cu „clădirea” ca metaforă a unei biserici; în fiecare caz, este necesară o unitate vizibilă şi un ansamblu de părţi. (10) O biserică trebuie să se adune pentru a fi un trup.
Un trup este întotdeauna local, vizibil şi real, la fel cum este şi o adunare. Sunt toţi împreună într-un singur loc în acelaşi timp.
Fiecare menţiune a unei biserici în Fapte necesită o adunare, la fel cum arată fiecare context. Nu există nici un argument conform căruia ekklesia şi-ar fi schimbat înţelesul său din Septuaginta, sau cel folosit de Domnul Isus. El Şi-a zidit biserica Sa, aceasta implicând o structură şi un schelet, la fel cum pretinde fiecare metaforă folosită pentru biserică. Ce se poate construi la o biserică universală? Nu are nici o organizare, slujitori sau rânduieli; nu are nici o adresă, responsabilitate şi nu trebuie răspundă înaintea nimănui; nu are nici o identitate, asemănare sau integritate. Ce are ea – în afară de cuvinte confuze?
Pluralul cel dezbătut din Fapte 9:31, din Biblia engleză KJV –„Bisericile se bucurau de pace” este corect aşa cum este. Singularul este greşit fiindcă încalcă toate celelalte utilizări anterioare ale ekklesiei. Iar pluralul este susţinut de mai multe manuscrise greceşti.
Fapte 15:41 spune că Pavel „a străbătut Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.” Dar Scofield degradează şi slăbeşte bisericile adevărate scoţând în evidenţă o biserică universală neclară pe care el o numeşte în mod greşit „adevărata” biserică!
Nu se vede nici o biserică universală în Fapte; nu poate raporta nici o acţiune şi nu are fapte care să o sprijine.
Traducerea engleză KJV a folosit „adunare” pentru ekklesia în mod corect în trei locuri – Fapte 19:32, 39, 41. Aceste versete se referă la o întrunire orăşenească a cetăţenilor Efesului care aveau dreptul de a vota şi acţiona ca trup. Ce ar fi fost dacă Bibliile noastre ar fi folosit cuvântul „biserică,” la fel ca şi în celelalte locuri? Confuzia ar fi fost similară cu cele 16 definiţii contradictorii ale bisericii date în prezent într-un dicţionar bun.
Pentru a fi fidel Bibliei, treci peste cele 115 utilizări ale cuvântului „biserică” şi înlocuieşte-l cu „congregaţie.” Bibliile engleze au folosit cuvântul „adunare” înainte de anul 1611, anul în care s-a tradus KJV. Dar avem aceste erori fiindcă Împăratului James nu-i plăceau nici puritanii, nici baptiştii.
V. Apostolul Pavel a folosit ekklesia cu înţelesul de adunare sau congregaţie.
Pavel a folosit cuvântul trup ca metaforă pentru congregaţie. O metaforă este doar o asemănare parţială cu antecedentul său. Astfel, „corpul studenţesc s-a întrunit în amfiteatru,” dar când acei studenţi se dispersează pentru ultima oară, ei nu mai sunt un corp. La fel, creştinii trebuie să fie supuşi unei adunări, sau să se întrunească regulat, pentru a putea fi numiţi un trup – sau o biserică. Creştinii din Roma nu erau o parte a trupului din Corint sau Efes. Bineînţeles, părtăşia dintre biserici era atunci bună, la fel cum ar trebui să fie şi acum.
Pavel nu a fost membru în trupul-biserică de la Roma când a scris Epistola către Romani. Dar el a folosit editorialul „noi” în multe locuri; în altele a folosit „noi” şi „voi” alternativ. Ar fi putut folosi „noi” pentru a se identifica cu creştinii de pretutindeni. Toate cele şase utilizări ale cuvântului „biserică” din Romani necesită adunări locale şi reale. Pluralul „biserici” este folosit cu acurateţe, în timp ce majoritatea scriitorilor moderni ar folosi incorect singularul.
Pavel a folosit termenul „biserică” de 31 de ori în epistolele sale către Corinteni şi de două ori în Galateni.
În Epistola către Efeseni, „biserică” se găseşte de nouă ori, de fiecare dată la singular. Sensul generic este întrebuinţat, ca în Efeseni 5:23 – „căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.” Observaţi singularul la bărbat, nevastă, biserică şi trup. Şi totuşi, mulţi liberali vor universaliza şi evapora cuvântul „biserică” dar nu şi bărbatul şi nevasta. De ce sunt ei aşa nedrepţi? Sau soţia ta te prezintă: „acesta este soţul meu local?” Iar tu spui: „aceasta este soţia mea locală?” De ce atunci se vorbeşte pleonastic despre o „biserică locală?” Noul Testament nu face niciodată aşa. Orice biserică adevărată este locală – fără excepţie.
. . . Biserica de la Efes a fost ca o clădire „bine închegată,” aşa cum spune aşa de bine în 2:21. Nici o biserică ireală şi universală nu se poate potrivi cu acest verset bun. Efesenii ştiau foarte bine ce a fost o ekklesia. Ei aveau o adunare orăşenească cu mult înainte de apariţia lui Pavel –şi el de asemenea a ştiut ce a însemnat o ekklesia.
Biserica din Efes a fost de asemenea ca un trup „bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură” (4:16). Nu este nici un trup mistic aici; nici un trup fantomă, stafie sau iluzie, sau vreun nimic universal, imaginar sau efemer. A fost o biserică adevărată, la fel de reală ca trupul real al cuiva.
Ia-ţi trupul şi tratează-l aşa cum tratează unii trupul lui Cristos. Disecă-l, dezmembrează-l, dislocă-l, dezorganizează-l, împrăştie-l, disipă-l, dezasamblează-l, împarte-l şi dispersează-l în întrega lume. Atunci, ce trup mai este acesta?
Cât despre Cristos ca având multe trupuri – nici o problemă. Din moment ce Cristos este „Capul oricărui bărbat” (1 Cor. 11:3), El poate la fel de uşor să fie Capul fiecărei biserici. Fiindcă EL este universal, şi El ne-a promis să fie cu noi toţi până la sfârşitul acestui veac. La fel cum Conrad Hilton este capul sistemului său hotelier din întreaga lume, el este capul fiecărui hotel al său. Nu există nici o problemă aici.
Însă o problemă reală este aceasta – cum poate vreun trup, real sau metaforic, să fie întotdeauna separat şi dispersat, să nu se întrunească niciodată în această epocă, şi totuşi să fie numit trup? A vorbi despre toţi creştinii ca fiind „trupul lui Cristos” este o utilizare incorectă a cuvintelor – la fel cum fac liberalii – denaturând înţelesul raţional al Scripturilor.
Biserica şi trupul sunt folosite ca sinonime în Coloseni 1:18, 24, înţelegând prin aceasta Biserica de la Colose, şi prin implicaţie toate bisericile similare. Ideal, fiecare biserică este „bine închegată” după cum Coloseni 2:2, 19 spune aşa de frumos. Şi ce poate fi mai opus decât o biserică „universală” ce nu s-a adunat niciodată pe pământ?
Fiecare metaforă nou testamentală a bisericii necesită ceva local, strâns legat şi vizibil.
Cuvântul „coeziune” descrie fiecare biserică reală, atât în timpurile nou testamentale cât şi acum.
VI. Mulţi experţi păstrează înţelesul original al ekklesiei.
Probabil că toţi ar face la fel, dacă romano-catolicii nu ar fi vârât aşa de abil pe gâtul „creştinătăţii” ideea de catolic-universal.
J. B. Moody în cartea sa, MY CHURCH, scrie în prefaţă: „Majoritatea copleşitoare a lumii creştine, cu toţi vorbitorii şi scriitorii publici, folosesc în mod greşit şi abuză de utilizarea corectă a cuvântului „biserică” . . . Dacă eu spun neadevăruri despre biserica Lui, spun minciuni despre El.”
Roy Mason, scrie în THE MYTH OF THE UNIVERSAL, INVISIBLE CHURCH THEORY EXPLODED –„Nu există vreo menţiune a unei biserici universale în Biblie . . . Creştinii din primele secole nu au ştiut nimic despre aşa ceva . . .În scrierile lor, ei nu vorbesc despre o biserică invizibilă, universală, spirituală, atotcuprinzătoare . . . Ei cunoşteau prea bine limba greacă pentru a încerca să folosească termenul ekklesia într-un asemenea sens . . . Când reformatorii protestanţi s-au despărţit de lumea catolică, ei au respins Biserica Romano-Catolică ce pretindea a fi biserica universală vizibilă, dar ei nu s-au întors la tipul de biserică nou testamentală . . .Ei au promovat biserica universală invizibilă.”
Dr. Henry M. Morris în THE BIBLE HAS THE ANSWER (Baker, 1971) scrie –„Biserica adevărată este un grup local de credincioşi creştini, şi nu o entitate invizibilă şi universală, fără substanţă fizică, fără întruniri, fără slujitori ai bisericii, fără rânduieli, şi fără vreo lucrare organizată a evanghelizării, a închinării sau a instruirii.”
Dr. B. H. Carroll în ECCLESIA –THE CHURCH afirmă – „localizarea este subînţeleasă în ekklesia. Nu poate exista nici o adunare acum sau în veacul de apoi fără un loc de întrunire.”
Dr. C. E. Tulga în THE NATURE OF THE CHURCH scrie – „Nu există în prezent nici o biserică universală funcţională, vizibilă sau invizibilă. Nicăieri în Noul Testament nu se învaţă o asemenea idee. Toţi răscumpăraţii tuturor veacurilor, bărbaţi şi femei, pe pământ sau în cer aparţin familiei lui Dumnezeu, Ef. 3:15. . . Fundamentalismul interdenominaţional trebuie să aibe ca bază de unitate o biserică invizibilă speculativă, o biserică ce nu se găseşte în Noul Testament ci a fost inventată şi folosită de Augustin, Luther şi Calvin ca un instrument folositor de menţinere împreună a unui amestec contradictoriu.
În acelaşi mod, alţi 45 de experţi pot fi citaţi.
Haideţi să înlăturăm aureola bisericii universale imaginare şi să o dăm bisericilor reale unde s-a potrivit atât de bine în primul secol creştin.
Nu este corect să folosim ideea medievală „catolică” pentru biserica zidită de Cristos. Dacă facem aşa, bisericile adevărate sunt acoperite de o ceaţă. Dacă Satan a încercat să ascundă şi să camufleze bisericile reale, ce ar fi putut face mai rău sau mai mult decât să inventeze ideea de biserică universală? Cu toate acestea, unii scriitori degradează bisericile reale scriindu-le cu „b,” dar scriind biserica imaginară cu „B!”
Multe versete preţioase despre biserici în Noul Testament sunt jefuite de valorile lor practice de aceia care spun că ele se referă la biserica universală, invizibilă. Aceasta este o înşelăciune la adresa lui Cristos şi a poporului Său. . .Versete care cheamă la unitatea bisericii sunt greşit aplicate sau slăbite; multe pasaje sunt făcute fără putere; influenţa bisericilor reale este disipată, şi slava care aparţine bisericilor reale este pierdută – toate datorită acestui universalism.
Ideea bisericii universale invită învăţătorii falşi şi ereticii să îi seducă pe aceia care minimalizează bisericile reale; de asemenea încurajează oamenii hoinari şi iresponsabili de a neglija datoriile faţă de o biserică reală.
Biserica universală este o „conglomeraţie interdenominaţională incomprehensibilă” de ecclesiologie ecumenică catolico-protestantă.
Ideea bisericii universale trece cu vederea milioanele de oameni care nu sunt membrii nicăieri şi care dau bani unor organizaţii nebisericeşti, jefuind astfel bisericile reale.
O biserică adevărată nou testamentală este o coeziune; biserica universală este exact opusul.
Biserica universală nu are nevoie de păstori, învăţători sau muzicieni, deci, de ce să avem şcoli scumpe pentru ei? Şi de ce să cerem bisericilor reale să susţină astfel de şcoli fără rost? Iar dacă toţi păstorii şi profesorii ar trebui să depindă doar de biserica universală pentru salariile lor, atunci şi-ar schimba imediat teologia.
Când nimeni nu are vreo responsabilitate, atunci nu se realizează nimic. Ideea de biserică universală nu motivează pe nimeni; evocă doar un răspuns neutru sau negativ. Când cineva aude de o asemenea biserică devine dezinteresat. Ei gândesc: este prea departe; eu nu o pot vedea; nu are nimic de-a face cu mine; este o fantomă. De ce profesorul sau pastorul meu îmi distrage atenţia de la biserica mea reală pe care o iubesc şi o înţeleg?”
Întreg Noul Testament s-a concentrat numai asupra bisericilor reale. Fie ca orice creştin care crede Biblia să facă la fel acum, acordându-i lui Cristos şi bisericii Sale întreaga sa afecţiune, loialitate completă şi cooperare, la fel ca într-un trup.

13 lucruri pe care o persoană nemântuită

2009-07-18T12:42:00.000+03:00

F
aptul că păcătosul pierdut trebuie să se bazeze în întregime pe mila şi harul lui Dumnezeu trebuie să fie evident pentru aceia care citesc şi cred Scripturile. În Biblie nu aflăm nimic despre idei omeneşti ridicole ca „rugăciunea păcătosului” sau „luarea unei decizii pentru Hristos”, „invitarea lui Isus în inimă” sau „venirea în faţă pentru a-L primi pe Hristos.” Nici un predicator nou testamental nu a folosit vreodată asemenea termeni sau tactici! A spune păcătoşilor morţi spirituali că pot face ceva pentru a se mântui este o erezie condamnabilă fiindcă datorită falsei sale nădejdi, păcătoşii sunt învăţaţi să se încreadă în ceea ce ei au făcut şi nu în Hristos care a făcut totul.
Luaţi în considerare aceste treisprezece lucruri spirituale pe care o persoană nemântuită nu le poate face:

1. NU POATE GÂNDI CA DUMNEZEU:
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:8, 9).

2. NU-L POATE ÎNŢELEGE PE DUMNEZEU:
„...Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine” (Psalmul 50:21).
„Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decît Locuinţa morţilor: ce poţi şti?” (Iov 11:7, 8).

3. NU POATE VEDEA LUCRURILE DUHOVNICEŞTI:
„Drept răspuns, Isus i-a zis: ,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu’” (Ioan 3:3).

4. NU-ŞI POATE CUNOAŞTE PROPRIA-I INIMĂ:
„Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9).

5. NU POATE SĂ-ŞI CĂLĂUZEASCĂ PAŞII:
„Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă” (Ieremia 10:23).
„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbe 14:12).

6. NU SE POATE ELIBERA DE BLESTEMUL LEGII:
„Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentrucă este scris: ,Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă’” (Galateni 3:10).

7. NU POATE PRIMI DUHUL SFÂNT:
„...şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi” (Ioan 14:17).

8. NU POATE AUZI (primi şi înţelege) CUVINTELE LUI DUMNEZEU:
„Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu” (Ioan 8:47).
„Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2:14).

9. NU SE POATE NAŞTE SINGUR ÎN FAMILIA LUI DUMNEZEU:
„...născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:13).
„Căci El a zis lui Moise: ,Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.’ Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă” (Romani 9:15,16).

10. NU POATE AVEA PRIN EL ÎNSUŞI POCĂINŢA ŞI CREDINŢA ÎN HRISTOS:
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).
„...căci nu toţi au credinţa” (2 Tesaloniceni 3:2).
„Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Filipeni 1:29).
„...să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului” (2 Timotei 2:25).
„...către ceice au căpătat o credinţă de acelaş preţ cu a noastră” (2 Petru 1:1).

11. NU POATE VENI LA HRISTOS:
„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimes; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” „Tocmai de aceea v'am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu” (Ioan 6:44,65).

12. NU POATE CREDE ÎN HRISTOS:
„Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele” (Ioan 10:26).

13. NU-I POATE PLĂCEA LUI DUMNEZEU:
„În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8:5,8,9).

AŞADAR, OMENIREA ESTE FORŢATĂ SĂ ADMITĂ PROPRIA EI INCAPACITATE TOTALĂ DE A FACE CEVA PENTRU CONDIŢIA EI PIERDUTĂ.
În lumina acestor lucruri pe care un păcătos mort spiritual (nemântuit) nu le poate face, ce explicaţie putem da la porunca lui Dumnezeu ca toţi oamenii să se pocăiască?
Biblia afirmă că Dumnezeu „porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30). Ce ne facem cu sfatul dat de Dumnezeu oamenilor de a crede în Hristos? Ar porunci şi sfătui Dumnezeu pe oameni să facă ceva ce ei nu pot?
Noi răspundem cu un „DA” categoric! Dovada noastră este legea sfântă a lui Dumnezeu, dată lui Moise pe muntele Sinai. Deşi nu era nimic greşit în ceea ce privea Legea lui Dumnezeu, nici un om nu este capabil să ţină acele porunci (1 Timotei 1:8; Romani 8:3). Nici un om nu a ţinut vreodată Legea lui Dumnezeu şi totuşi Dumnezeu a fost drept când i-a dat-o omului şi i-a poruncit să o ţină! Prin acea Lege, noi ne vedem pe noi înşine ca pe nişte păcătoşi (Romani 3:20). Acesta a fost scopul Legii!
În vreme ce Dumnezeu pretinde pocăinţă (voinţa de întoarcere de la păcat) şi credinţa (voinţa de a crede în Hristos), nici un om nu este capabil de a îndeplini vreuna din ele. Astfel, ca şi în cazul Legii, omul este forţat să vadă că nu este nimic bun în el şi că nu se poate pocăi şi crede în Isus Hristos.
În toată Biblia, copiii lui Dumnezeu şi-au recunoscut propria incapacitate de a face ceva pentru a se mântui pe ei înşişi. În plus faţă de pasajele citate anterior în acest tractat, luaţi în considerare următoarele afirmaţii:
„...Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac” (Romani 7:18).
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9:24).
„...sunt închis şi nu pot să ies” (Psalmul 88:8).
„Întoarce-ne iarăş, Dumnezeul mântuirii noastre...” (Psalmul 85:4).
„...întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu!” (Ieremia 31:18).
„Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vîntul. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău, sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta, şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre” (Isaia 64:6,7).
„Mântuirea vine dela Domnul” (Iona 2:9).
Cei care cred că se pot pocăi prin propriile lor forţe şi pot avea credinţa mântuitoare greşesc. Ei se încred în propriile lor puteri şi nu în lucrarea mântuitoare a lui Isus Hristos! Nu este acest lucru valabil pentru toţi cei care se laudă cu păcatele lor trecute şi cu întoarcerea lor de la ele? Nu afirmă oare că au făcut-o ei înşişi? Astfel de lucruri le auzim în mod repetat la popularele lor „mărturii.” Unii sunt dispuşi să îşi împartă gloria şi să recunoască faptul că au fost ajutaţi puţin de Dumnezeu, dar chiar şi aceasta nu este altceva decât o încredere vicleană în fire. Şi nu se laudă unii oameni religioşi cu credinţa lor ca şi cu ceva grozav şi demn de răsplată? Încrederea în credinţa sau în pocăinţa mea nu este „... credinţa aleşilor lui Dumnezeu” (Tit 1:1).
Pavel a scris cu privire la adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, „...Noi...ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, ne lăudăm în Hristos Isus şi nu ne încredem în carne” (Filipeni 3:3). A te încrede în orice este făcut în fire (în natura şi puterea umană) înseamnă a te „încrede în carne.” A te încrede în rugăciunea ta, în botez, în bunătate, în credinţă sau în orice altă experienţă pe care ai avut-o, înseamnă a avea încredere în fire, şi nu în Hristos. Credinţa şi încrederea credinciosului adevărat este în Hristos! Cei născuţi din Dumnezeu nu se încred în ritualuri, sacramente, fapte bune, propria lor pocăinţă şi credinţă în Hristos, ci numai în Hristos! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sînteţi în credinţă...” (2 Corinteni 13:5). Te încrezi tu în credinţa ta sau în Hristos? În cine este credinţa ta? Vezi tu cu adevărat că toate faptele tale bune sunt „ca o haină mânjită” (Isaia 64:6)? Ţi-ai dat seama că meriţi Iadul? Eşti tu gata să-ţi iei locul de păcătos şi dacă Dumnezeu te trimite în Iad să spui că El este drept, nepărtinitor şi neprihănit să facă aşa? Sau tu nu crezi că meriţi pedeapsa cea veşnică?
Gândeşte-te la aceste cuvinte din vechea carte de Cântări baptiste engleze Gadsby:
„O, fereşte-te de temelia falsă a încrederii
Fiindcă nu este mai mult decât o iluzie
Pentru a fii vindecat fără a fi străpuns,
Pentru a fi mântuit înainte de a te pierde.”
Nu ai fost niciodată străpuns de Cuvântul lui Dumnezeu astfel încât păcatele tale să fie descoperite? Nu ai fost niciodată pierdut, adică să te vezi pe tine însuţi ca fiind un păcătos fără speranţă care merita Iadul? Cum te crezi tu mântuit dacă nu ai fost niciodată pierdut? Isus a spus: „Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Marcu 2:17). Dacă te vezi ca păcătos, cu siguranţă versetele citate în acest tractat ţi-au arătat că nu ai nici o speranţă de a face ceva pentru a te scoate din starea aceasta groaznică!
Mântuirea este gratuită şi vine „nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui” (Tit 3:5). Priveşte spre Isus Hristos care a făcut tot ce a fost necesar posibil, „fiindcă El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21).
Fie ca Dumnezeu să-ţi dea har să te vezi pe tine însuţi aşa cum El te vede, şi El să-ţi dea darurile gemene, „pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa faţă de Domnul nostru Isus Hristos” (Fapte 20:21) astfel încât să nu fii „dintre aceia care dau înapoi spre pieire, ci ai credinţei spre mântuirea sufletului” (Evrei 10:39).

Binecuvantarea copiilor mici

2009-07-17T15:26:00.000+03:00

În calitate de baptist care crede în „doctrinele harului suveran”, sunt adesea pus in situaţia de a defini poziţia pe care o avem privitor la diferitele doctrine sau practici pe care le predicăm sau le apăram in fata oponenţilor noştri. Nu de putine ori am fost pus in situaţia delicată de a da explicatii la intrebari de genul: „Voi de ce nu ţineti Craciunul sau Pastele, Rusaliile sau Sarbatoarea Roadelor? De ce nu practicaţi „spălarea picioarelor” sau binecuvantarea copiilor?” Recunosc ca de multe ori discutarea lor este destul de delicată şi foarte sensibilă, precum şi în cazul pe care doresc sa il abordez astazi. Cu totii considerăm bebelusii ca fiind cele mai gingase si scumpe fiinte daruite de Domnul si nu ma indoiesc ca le dorim tot binele din lume dar, in ce priveste aplicarea anumitor ritualuri spirituale, cred ca ar trebui sa fim foarte atenti cu ei, pentru ca inaintea Domnului, noi parintii , suntem cei care vom fi chemati sa dam socoteala. Fie ca se intenţionează binecuvantarea, dedicarea sau confirmarea copilasilor, toate acestea trebuie sa fie fundamentate scriptural si nu calauzite de traditie ,sentimente sau de emoţii.De obicei, cand se face binecuvantarea bebelusilor fratilor credinciosi, se citeşte textul din Numeri 6:22-27:22. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:23. „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: \"Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi:24. ‚Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească!25. Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine!26. Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!’ \"27. Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta. \"La el se cupleaza unul dintre textele urmatoare: Matei 19:13-15; Marcu 10:13-16 sau Luca 18:15-17.13. Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau.14. Şi Isus le-a zis: \"Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.\"15. După ce Şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo.Matei 19.13-15.13. I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau.14. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: \"Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.15. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea!\"16. Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.Marcu 10:13-15.15. I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau.16. Isus a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis: \"Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.17. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.\"Luca 18: 15-17.Dupa predică, părinţii (uneori insotiti de asa zisii lor consilieri spirituali-un fel de nasi ) aduc copilasul în fata bisericii si prezbiterul adunarii isi pune mainile peste el, rostind binecuvantarile cu care erau binecuvantati copiii lui Israel, Numeri 6:22-27, in timp ce biserica ii raspunde cu „Amin” dupa rostirea fiecărei binecuvantari.In cazul ca bebelusul are probleme de sanatate, in unele biserici penticostale se mai face si ungerea cu undelemn invocandu-se textul Iacov 5:14-15:14. Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.15. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.Cine stie, pe viitor, mai este loc si pentru alt ritual, ca sa dea mai mult farmec acestui eveniment. Acestea fiind faptele , eu personal cred ca este gresita aceasta practica, intrucât nu putem folosi un pasaj strict evreiesc pentru a argumenta o practica nou testamentala, din următoarele motive:I. Porunca de a binecuvânta era dată de Dumnezeu lui Moise vizavi de poporul evreu:A. Domnul a vorbit lui Moise, v.22;B. o practicau doar levitii, v. 23a;C. era rostita doar pentru fiii lui Israel, v.23b. Binecuvantarea era o practica oficiata de evrei, pentru evrei .Neamurile nu se regaseau in context pentru ca inca nu sosise vremea lor.Nici odata Domnul, nu indeanma sa apelam la texte levitice pentru a ne argumenta practici bisericesti . In Noul Legamant ,Domnul Isus nu sugereaza nimanui sa poarte poveri sau ritualuri evreiesti,in multe ocazii vedem chiar contrariul:are cuvinte grele de spus la adresa celor ce invata si indeamna la practici ce trebuiau sa tina pana la Ioan Botezatorul. Daca pentru fiii lui Israel,binecuvantarea sugera o relatie de supunere si era, printre altele, conditionata de ascultarea celor 613 porunci, atunci cum o putem aplica unui copil dintre Neamuri, despre care marturisim ca traieste in asa zisa epoca a harului?...II. Domnul Isus Hristos nu ne-a poruncit sa pastram binecuvantarea copiilor ca si randuiala. Relatarile în care-L vedem pe Mantuitorul binecuvantand copiii prezintă acţiuni spontane, evenimente ca oricare altele, de-a lungul pelerinajelor Sale prin satele si cetatile unde predica Evanghelia. Nici macar o data acest eveniment nu este cuprins in cadrul „serviciilor de inchinare”, pe care le-a avut cu ucenicii Sai cat a „cortuluit” printre noi.Cred ca mereu trebuie sa avem in minte acel principiu care ni L-a lasat Domnul si anume: „Nimeni nu coase un petic de postav nou la o haină veche; altfel, peticul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face.Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi” Mc.2:21,22.III. Nu există un text cu instructiuni clare cum trebuie procedat. Domnul Isus cand a instituit frangerea painii, a dat El insusi primul exemplu lasandu-ne instructiuni clare si precise atat in Evanghelii cat si in epistole (I Cor.11:23-34). Pentru botez avem iarasi instructiuni în privinţa administratorului botezului, a modului de efectuare, a motivului si a candidatului; dar in ceea ce priveste binecuvantarea copiilor nu avem nici o referinta. In pasajele gasite in evanghelii ,unde Domnul binecuvanteaza copilasii, accentul intotdeauna cade pe credinciosii maturi ,care trebuie sa „se faca ca niste copilasi”,altfel nici nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu.Domnul nu pune accentul pe binecuvantarea lor, ci pe atitudinea celor ce ii respingeau si ii opreau sa fie adusi la El.IV. Ce conditii trebuie sa indeplineasca candidatul la rugăciunea de binecuvântare? Aceasta este una din intrebarile esentiale. In contextul evreiesc, stim cine era binecuvantat si cine nu avea parte niciodata de binecuvantari. Privilegiati erau baietii, nascuti din casele parintesti ale celor 12 semintii, intaietate avand intaii nascuti. Pe cand cei excluşi de la binecuvantare, erau multi: A. fiii din curvie;B. fiicele evreilor;C. sclavii si fiii acestora;D. oamenii din popoarele date spre nimicire;E. fiii dintre Neamuri;F. copiii rezultati din casatorii mixte (Neemia 13:23-26).În plus, cei binecuvantati trebuiau sa fie capabili sa inteleaga binecuvantarea, pana acolo incat trebuia sa raspunda preotului rostind „Amen!” Care ar fi astazi criteriile de selectie?Ooo,daca ar fi sa ramanem consecventi,regulilor iudaice ,ma veti acuza de discriminare religioasa.Daca facem un lucru hai sa il facem tot ,pana la capat!Asa ar fi corect. Nu? Alti ar putea spune că: inocenta, aducerea la Hristos,calitatea de a fi membru intr-o familie credincioasa (acestea fiind evidentiate de textele evangheliilor) dar acestea sunt acte fizice si nu spirituale. In afara de acestea, nu se spune nimic despre conditiile pe care ar trebui sa le indeplineasca parintii sau pastorul ( pastorita dupa caz) care oficiaza binecuvantarea.V. Binecuvantarea copiilor nu ilustreaza figurativ moartea, ingroparea si invierea Domnului Isus Hristos.Orice practica Nou Testamentala nu poate avea pretentia de randuiala eclesiastica ,daca nu ilustreaza in vre-un fel ,jertfa lui Hristos si rascumpararea noastra.Aceasta cred ca este regula de baza care ridica sau taie pretentia unei practici, de a avea calitatea de randuiala comemorativa. Daca binecuvantarea copiilor mici,nu ilustreaza in nici un fel evanghelia,daca scriptura nu da detalii in privinta candidatului,daca nu ai instructiuni clare cum trebuie procedat,atunci ce principii au fost luate in calcul cand ai acceptat acest act ca si randuiala a bisericii tale? Daca Domnul nu ti-a poruncit-o si ca sa o practici , folosesti practici incluse in legea lui Moise ,de ce o tii?Pentru ca asa ai gasit-o in biserica in care ai devenit membru?Sunt curios ce explicatii ai primi daca i-ai intreba pe mai marii tai spirituali .Cei mai multi iti vor spune’ asa este bine’ sau ‚asa se face la noi’ ,altii spun :asa a facut Domnul ….., acesta din pacate nu este un raspuns care satisface.Unora care provin din familii ortodoxe,li se da de inteles cum ca binecuvantarea ar fi o protectie divina ,care ar anula nevoia pruncului de a fii botezat si amanarea acestei decizii pana la o varsta matura.Si involuntar in mintea omului incolteste ideea ca binecuvantarea este un inlocuitor al botezului copiilor mici ,care este aducator „de mantuire”.Domnul sa ne dea putere sa meditam in Duhul la acest subiect,sa nu ne grabim sa tragem concluzii pripite. Sa ne aducem aminte in fiecare zi, sa ne rugam pentru copilasii nostrii acasa si sa ii crestem in temere de El asa cum ne invata Scriptura.

Patru sute de ani de la fondarea Miscarii Baptiste

2009-07-17T15:15:00.001+03:00

In aceste zile Uniunea Baptista din tara, impreuna cu Alianta Baptista Mondiala, fac pregatiri pentru sarbatorirea celor 400 de ani de la infiintarea primei Biserici Baptiste, in Amsterdam. Cu aceasta ocazie, Alianta Baptista se angajaza sa-si promoveze cunoasterea inceputurilor istorice, cat si o discernere a chemarii lui Dumnezeu pentru ei, pe viitor. Acest mega-eveniment este organizat de catre Alianta Mondiala Baptista, in colaborare cu Federatia Baptista Europeana si Uniunea Baptista din Olanda.Acum, iata un scurt istoric al acestui maret eveniment care va fi aniversat. In jurul anului 1606, un anume John Smyth, preot anglican, paraseste biserica traditionala impreuna cu un grup de credinciosi. In scurt timp, este „luat in colimator” si, din cauza persecutiei, se refugiaza in Olanda unde, dupa indelungi cercetari ale Cuvantului, ajunge sa creada ca trebuie sa adopte botezul, pe baza credintei personale si a marturisirii credintei in jertfa Domnului Isus Cristos.Istoria spune ca John Smyth se AUTOBOTEAZA, iar apoi cei 36 de membri care ii impartasesc ideile cer sa fie afundati de catre acesta. Si ASA, a luat fiinta PRIMA biserica baptista in Amsterdam in anul 1609, avand ca sediu brutaria unui menonit.O data cu trecerea timpului, influenta anabaptista schimba gandirea acestui intemeietor de biserici: el retracteaza lucrarea facuta pana atunci si cere sa fie botezat corect de catre anabaptisti. Ca urmare a acestei decizii, unii din membrii bisericii recunosc invaliditatea botezului aplicat de Smyth si il urmeaza, iar un grup de vreo 10 persoane, in frunte cu Thomas Helwys, se impotrivesc. Argumentul adus de ei era : „am fost afundati in apa ca si persoane la o varsta matura si este de ajuns pentru ca un botez sa fie declarat valid.” Dupa lungi polemici, in 1612 acest grup se intoarce in Anglia, unde isi raspandesc crezul: „un botez, un Domn si o credinta!” Acest Thomas Helwys isi pecetluieste credinta chiar cu propriul sange, murind ca martir. Acestei pozitii (originea baptistilor incepe in Amsterdam cu John Smyth) au subscris si Uniunea Baptista din Romania deoarece invitatia trimisa catre membrii sai zilele acestea suna astfel: „Cu prilejul acestei aniversari, va invitam sa faceti cunostinta cu istoria primei Biserici Baptiste din Amsterdam si a Bisericilor din Romania.”Evenimentul are loc in zilele de 24-26 iulie 2009.Acestea fiind faptele, as vrea sa ma adresez in primul rand bisericilor baptiste locale din Romania si pastorilor care le slujesc cu urmatorul caz ipotetic: „Daca eu si familia mea citim Scriptura si, la un moment dat, vedem ca trebuie sa fim botezati la o varsta adulta (toti eram botezati de bebelusi la catolici) pe baza marturisirii credintei, eu ma autobotez in Jiu, dupa care fiecare membru al familiei mele (tata, mama, sotia) cere sa-i botez prin afundare si le indeplinesc dorinta, apoi as veni la biserica dumneavoastra in duminica urmatoare cu o cerere ca sa fim primiti ca membri, NE-ATI PRIMI?”Cred ca mi s-ar raspunde cu un „NU!” unanim.Daca as merge cu cererea la Comunitate sau la Uniunea Baptista, ce raspuns credeti ca as primi? Presupun ca acelasi. Pe protestanti si neoprotestanti ii sperie ideea autoafundarii (nici unul din cate imi amintesc nu a avut curajul sa isi intemeieze denominatiunea astfel). Sunt extrem de curios cu ce argumente as fi respins de organizatia baptista de azi. Oricum cred ca ei sunt constienti ca acestea se intorc impotriva lor ca un bumerang.Fratilor cred ca este de preferat un adevar crud decat o minciuna dulce! Daca fondatorul vostru s-a autobotezat, atunci voi si inaintasii vostri sunteti doar UDATI. Denumirea de „baptist” pe care o purtati devine un nonsens. Cred ca ar trebui sa va luati chiar alta denumire, ca sa nu apara confuzie in lumea religioasa, ca sa stie ceilalti cum sa va eticheteze. Daca Smyth, deschizatorul de drum, marturiseste ca a lucrat faradelege, luindu-si autoritate de la sine, apoi dizolva lucrarea inceputa, cum vi se pare atitudinea lui Thomas Helwys? Eu unul as cataloga-o razvratire si indoit pacat.Daca radacina este declarata eroare, cum credeti ca ar fi numit Smyth ramurile din ziua de azi??? Va las pe voi sa imi dati raspunsul, si mi-as dori unul oficial daca se poate.Revenind la partea teologica a argumentului adus de Helwys, cum ca botezul este valid daca primitorul sau e matur, acesta nu sta in picioare. Pentru a fi declarat valid, un botez trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:- candidatul trebuie sa fie in deplinatatea facultatilor mentale si sa fie o persoana (barbat sau femeie) nascuta din nou;- motivul: sa ilustreze figurativ moartea, ingroparea si invierea Domnului Isus. Botezul nu are capacitati mantuitoare;- modul si elementele: o afundare completa in apa;- nu in ultimul rand, botezul trebuie aplicat de un administrator scriptural. Administratorul botezului este o biserica nou testamentara, adica o adunare ce se identifica cu adunarea intemeiata de Isus in doctrina, practica si origine. Botezul trebuie sa fie intotdeauna randuiala bisericii si niciodata a misionarului, pastorului sau a altui membru, cu atat mai putin a unuia pus sub disciplina. O persoana nebotezata nu are dreptul sa boteze. John Smyth si Thomas Helwys sustineau ca asa cum Ioan Botezatorul a primit autoritate de la Dumnezeu sa boteze, fara sa fie el insusi botezat, oricine are aceasta autoritate de a initia botezul. Inconsecventa lor reiese din doua aspecte: 1. Ioan Botezatorul a primit autoritate directa din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a vorbit direct si l-a trimis sa boteze. Citim in Scriptura: „A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.” (Ioan 1:6) Iar Ioan insusi marturiseste: „Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, mi-a zis, etc.” (Ioan 1:33). O persoana nebotezata ar avea dreptul de a initia botezul doar daca ar avea parte de o chemare si imputernicire similare. Dumnezeu nu a mai dat nimanui o astfel de imputernicire. Cine are indrazneala oare sa si-o asume? Chiar John Smyth, care apela la un astfel de text, nu a avut aceasta indrazneala, caci, 2. El nu s-a identificat decat partial cu Ioan Botezatorul. Ioan a botezat fara a fi botezat la randul lui. John Smyth s-a autobotezat inainte de a boteza pe altii, fiind incosecvent textului pe care il cita ca autoritate. Aceasta incosecventa l-a determinat mai tarziu sa isi repudieze autobotezul, vazand ca administratorul si candidatul nu pot fi una si aceeasi persoana.Administratorul scriptural al botezului este o biserica scripturala. Botezul exista doar atat timp cat exista biserici scripturale. Daca ele ar inceta sa existe, nimeni nu ar mai avea dreptul sa reia practica botezului. Cu alte cuvinte botezul administrat de o biserica locala astazi printr-un barbat ordinat trebuie sa aiba o succesiune neintrerupta inapoi de-a lungul veacurilor, pana la biserica fondata de Domnul Isus in timpul in care a trait pe Pamant cu ucenicii Sai. Principiul lasat in Scriptura este urmatorul: biserica naste o alta biserica de acelasi fel, doctrina si practica, botezand cu acelasi fel de botez.. Cristos, intemeietorul Bisericii, i-a promis acesteia continuitate si victorie impotriva tuturor celor ce vor incerca sa o distruga, din exterior sau din interior. Aceasta reiese clar din Matei 16:18; 28:20. Pavel afirma ca Biserica (Adunarea), in sensul de institutie, va exista in fiecare veac, in Efeseni 3:21.Si Eu iti spun: tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui.Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pina la sfarsitul veacului.…a Lui sa fie slava in Biserica si in Hristos Isus, din neam in neam, in vecii vecilor! Amin.Noi credem ferm ca Domnul Isus si-a tinut promisiunea, pastrandu-si Biserica, fiind cu ea si pazind-o in asa fel incat nu a existat nici o secunda in istoria Crestinismului in care Domnul Isus sa nu fi avut biserici (adunari) ale Sale pe pamant. Aceasta intelegem prin termenul de succesiune neintrerupta. Doar printr-un botez ce intruneste conditiile de mai sus (sa imi spuneti daca mai cunoasteti si altele), poti sa te alaturi unei Biserici locale si sa te numeri printre membrii ei. Daca botezul nu intruneste aceste conditii cu siguranta NU este valid. Tu impreuna cu toata fratietatea ta care aveti aceeasi origine sunteti doar UDATI si trebuie sa va dizolvati la fel cum a facut INTEMEIETORUL VOSTRU John Smyth. Cautati o Biserica Baptista autentica, o adunare a carei predecesori au existat in paralel cu Curva cea Mare si Fiicele ei protestante, fiti invatati, botezati si organizati corect in Biserici ale Noului Legamant.

Raspunsuri concise la zece intrebari despre alegere

2009-07-16T22:07:00.003+03:00

Răspunsuri concise la zece întrebări despre alegere

Ce înseamnă alegere?

Mai întâi, să vedem ce înseamnă acest cuvânt. Conform DEX-ului „alegere” exprimă „acţiunea de a (se) alege şi rezultatul ei”; iar verbul „alege” înseamnă „a prefera ceva sau pe cineva; a-şi fixa preferinţele asupra unui fapt sau asupra unei persoane.” În Biblia în limba română (traducerea D. Cornilescu) găsim următoarele cuvinte cu referire la doctrina biblică a alegerii: a alege - de 11 ori, alegere – de 6 ori, şi ales – de 102 ori; ce înseamnă această doctrină biblică? Înseamnă că Dumnezeu în harul Său îl alege pe păcătos, iar nu păcătosul îl alege pe El. Această alegere a fost făcută încă de la început în Cristos prin harul şi voinţa suverană a lui Dumnezeu pentru o mântuire şi o moştenire veşnică:

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui” (Efeseni 1:4)

“Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii!” (Matei 25:34)

„În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11)

2. Ce versete principale învaţă că Dumnezeu a ales indivizi pentru mântuire înainte de întemeierea lumii?

(Romani 8:29-30) „Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit”.

(Efeseni 1:4) “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui”

(2 Tesaloniceni 2:13) „Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului”

(2 Timotei 1:9) “El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte de veşnicii”

(Apocalipsa 17:8) „Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la perzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise dela întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira cînd vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni”

Cum poţi împăca alegerea cu expresia „oricine vrea?”

Este foarte simplu. Dacă Dumnezeu nu a ales indivizi pentru mântuire, niciodată nimeni nu va răspunde la chemarea „oricine vrea.” Doar cei aleşi, prin harul dat de Dumnezeu răspund chemării Sale. Domnul Isus a spus că nimeni nu va veni, cu excepţia celor cărora Dumnezeu le dă voinţa să vină.

(Ioan 6:44) „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi „

(Ioan 6:64) „Dar sunt unii din voi care nu cred. Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred, şi cine era cel ce avea să-L vândă”

Oamenii nu vor veni la Dumnezeu prin puterea voinţei fireşti. Dar cei aleşi vin la Dumnezeu deoarece El lucrează în ei şi voinţa şi înfăptuirea bunei Sale plăceri.
(Ioan 1:13) „Născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”

(Romani 9:16) “Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă”

(Filipeni 2:13) „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”

Nu este alegerea prea misterioasă pentru a fi înţeleasă şi predicată?

Noi nu negăm faptul că alegerea este misterioasă. Şi noi ne grăbim să adăugăm că la fel este şi restul Cuvântului lui Dumnezeu şi doctrinele din el pentru omul firesc.

Dar, atât cât ne învaţă Scriptura noi negăm faptul că alegerea nu poate fi înţeleasă. Dacă noi avem Duhul Sfânt, noi putem înţelege această doctrină pentru că ne este revelată în toată Biblia. Cel mai mare mister al alegerii este acela că Dumnezeu a ales orice păcătoşi nevrednici şi depravaţi pentru mântuire, pe când ei toţi, pe bună dreptate meritau iadul. Scriptura ne spune pur şi simplu că voia lui Dumnezeu a fost să facă aşa. Noi predicăm alegerea pentru că ea este învăţată în Biblie şi fiindcă dacă ea este înţeleasă corect este o mare binecuvântare pentru copiii lui Dumnezeu.

5. Cum rămâne cu 2 Petru 3:9 care spune că Dumnezeu nu vrea ca vreunul să piară?

2 Petru 3:9 nu spune aceasta. Haideţi să-l citim în întregime:

„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”

Petru, aici, nu scrie tuturor. Ceea ce spune, că Domnul doreşte ca nici unul să nu piară, nu se referă la toţi. El spune clar că îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este pentru „VOI.” Cine sunt (aceşti) „voi” întrebi tu? Citeşte 1 Petru 1:1-2 şi 2 Petru 3:1, şi vei descoperi că Petru a scris amândouă epistolele aleşilor lui Dumnezeu.

(1 Petru 1:1-2) „Petru, apostol al lui Isus Cristos, către aleşii cari trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!”

(2 Petru 3:1) „Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă, pe care v-o scriu. în amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări”

Petru le răspunde aici batjocoritorilor care îşi băteau joc de speranţa creştinilor în a doua revenire a lui Cristos. Batjocoritorii spun: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui?” (vers. 4)
(2 Petru 3:4) “şi vor zice: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau de la începutul zidirii!”

Petru explică faptul că Domnul nu a venit încă pentru că are o îndelungă răbdare pentru aleşii săi. El doreşte ca nici unul din ei să nu piară ci cu toţii trebuie să vină la pocăinţă. Să spui că Domnul doreşte ca nici unul din întreaga lume să nu piară relevă o totală neînţelegere a atributelor lui Dumnezeu din partea unuia care face o asemenea afirmaţie. Dacă Dumnezeu nu şi-ar exercita voinţa, aceasta ar dovedi că El nu este suveran şi omnipotent şi l-ar face pe El să fie supus voinţei umane. Voinţa lui Dumnezeu, şi nu voinţa omului este suverană. Iar atâta timp cât există oameni care mor şi merg în iad, este clar că nu este voia lui Dumnezeu să fie salvaţi.

(Daniel 4:35) „Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: Ce faci?”

Dacă alegerea este adevărată, atunci nu este Dumnezeu nedrept?

Nu. Aceeaşi Biblie care învaţă alegerea, afirmă că Dumnezeu e drept.

(Isaia 45:21) „Spuneţi-le, şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a proorocit aceste lucruri dela început, şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este”

Atunci când Dumnezeu a ales pe unii păcătoşi nevrednici pentru mântuire, El nu a făcut nici o nedreptate. Ei merită iadul pentru păcatul lor, este drept să meargă acolo. Nu alegerea lui Dumnezeu îi trimite acolo, ci păcatele lor. Alegerea lui Dumnezeu doar binecuvântează cu mântuire o mare mulţime pe care nici un om nu o poate număra.

(Apocalipsa 7:9-10) „După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâni; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: ,,Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”

Nu are fiecare oportunitatea de a fi mântuit?

Este o nebunie să vorbeşti despre un om pierdut ca având „oportunitatea” de a fi mântuit. Singura oportunitate pe care o doreşte este să-şi trăiască viaţa după bunul său plac. Separat de Duhul Sfânt cel dătător de viaţă prin harul suveran al lui Dumnezeu nimeni nu ar vrea vreodată să fie mântuit. Domnul Isus a spus că oamenii iubesc întunerecul mai degrabă decât lumina.

(Ioan 3:19) „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decât lumina, pentrucă faptele lor erau rele”

Ce se înţelege prin alegere NECONDIŢIONATĂ?

Alegere necondiţionată înseamnă că Dumnezeu şi-a făcut alegerea fără a fi influienţat de nimic anticipat în acei pe care El i-a ales. Alegerea lui Dumnezeu a fost făcută potrivit cu buna lui plăcere în ceea ce El şi-a propus.

(Efeseni 1:9) „Căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi…”

Omul nu l-a influenţat în nici un fel pe Dumnezeu, să aleagă sau să nu aleagă.

De ce predicăm Evanghelia, dacă unii sunt oricum aleşi să meargă în cer?

Aleşii lui Dumnezeu nu sunt aleşi doar pentru a merge în cer, ci ei sunt aleşi pentru a fi mântuiţi în această viaţă iar mai târziu să meargă în ceruri. Noi predicăm Evanghelia tuturor oamenilor pentru că Duhul foloseşte aceasta, pentru a-i chema pe aleşi afară din mijlocul naţiunilor lumii. Aleşii sunt chemaţi la mântuire prin Evanghelia lui Isus Cristos. Toţi cei aleşi vor auzi Evanghelia şi vor fi mântuiţi în timpul vieţii lor, pentru că aşa a rânduit Dumnezeu.

(Fapte 13:48) „Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvîntul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa vecinică, au crezut”

(Ioan 6:37) “Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”

10. Înseamnă alegerea că Dumnezeu a anticipat cine vor fi aceia care se vor pocăii şi vor crede, a ştiut astfel dinainte cine va fi mântuit, aşa că i-a ales pe ei să fie mântuiţi?

Cu siguranţă nu. Nu ar fi fost nevoie de alegerea oamenilor pentru mântuire, dacă Dumnezeu ar fi anticipat că ei vor crede. Nu există deloc alegere într-o astfel de doctrină. Nu ar avea mai multe consecinţe, decât dacă preşedintele va decreta că şi mâine va fi o zi. Va fi zi mâine, cu sau fără un decret prezidenţial. Dumnezeu nu a prevăzut pocăinţa şi credinţa în nimeni, decât dacă El s-a hotărât să le dea. Dumnezeu a rânduit mai dinainte că aleşii Lui vor fi înviaţi spiritual şi vor primi darul pocăinţei şi credinţei de la Duhul Sfânt. Pocăinţa şi credinţa nu sunt fapte fireşti, ci daruri nemeritate de la Dumnezeu. Pocăinţa vine de la Dumnezeu.

(Fapte 5:31) „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor”

(2 Timotei 2:25) “Să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului”

(Ieremia 31:18-19) „Aud pe Efraim bocindu-se: M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu! După ce m-am întors, m-am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelele, mă bat pe pulpă; sînt ruşinat şi roş de ruşine, căci port ocara tinereţei mele”

Credinţa este dată de Dumnezeu.

(Ioan 10:26-27) “Dar voi nu credeţi, pentrucă, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine”

(Ioan 6:67-70) „Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu. Isus le-a răspuns: Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuş unul din voi este un drac”

(Matei 16:17) „Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”

(1 Corinteni 3:5-8) “Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sunt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui”

(Efeseni 2:8) “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”

(Filipeni 1:29) “Căci cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El”

Această idee, că Dumnezeu îşi bazează alegerea pe ceva anticipat la un individ, este arminianism pur.

În limba română de Aurel Miclea Jr.

Udat sau botezat ?

2009-07-07T18:32:00.004+03:00

Daca stam si ne vom uita in mare parte a lucrarii pe care noi o avem de facut , vedem ca avem un rol foarte important in a deosebi taina botezului si daca ne vom uita ceea ce trateaza acest mare scriitor Mark .M.Freinson vom descoperi cu adevarat ca aceata taina are cu adevarat importanta in viata noastra de credinta .
Iar lucrul cel mai importat in acesta taina a botezului e felul autentic pe care o are .Oameni din zilele noastre si in speta , bisericile ortodoxe au o taina care sustin mai degraba acest Botez al copiilor mici in care sunt implicati nasi ca si intermediari intre D-zeu si micutul care se boteaza .Aceasta taina este fara sens. De ce ? O sa ma intrebati iar cartea lui Mark .M.Freinson o sa va raspunda foarte clar la intrebarea De ce ?
Daca ne uitam din cele mai vechi timpuri ,oamenii au crezut ca daca fac acesta taina a botezului sunt mantuiti . Si de nu ar face de cand sunt mici si atunci curatirea ar fi mult mai benefica pentru toti si as dori sa urmarim in cateva minute cateva citate pe care acest mare scriitor le lasa asternute pe paginile carti lui Matei 28)19 Matei 3)13 Ioan 1)29 si altele .
Asi dori acum sa ne uitam indeaproape la ceea ce zic aceste pasaje inainte de a trece mai departe .

Matei 28)19 " Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." Daca ne uitam cu bagare de seama vom vedea ca aicea nu este vorba de copii, ci mai degraba de niste oameni maturi de indata ce este vorba de o trimitere si anume de cuvantul "Duceti-va ",aicea arata foarte clar ca este vorba de oameni maturi care sunt in stare sa mearga .Intrebarea mea fireasca ,este ca un copil la 6 saptamani nu este in stare sa mearga undeva ?
Cu siguranta ca nu, de ce petru ca nu e dezvoltat fizic si nu are capacitatea de a merge. Un alt aspect foarte clar aici daca ne vom uita in alte surse ale istoriei bisericii, vom afla ca aceste invataturi necrestine de a boteza copiii mici vine ,mai degraba, de la biserica seculara CATOLICA, care ei au dezvoltat acest sistem al botezului copiilor mici si aceasta se poate vedea la invatatura lui LUTHER

Matei 3)13Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Din nou avem in fata o alta marturie care ne certifica cele mentionate mai sus si anume ca daca insusi invatatorul Isus ar fi un copilas in fasa nu ar mai fi avut cum sa vina la Iordan ca sa fie botezat . Un alt lucru foarte important este faptul ca Isus la o varsta extrem de matura la 33 de ani ,el face botezul si din nou avem de a face cu aceeasi intrebare DE CE ?
Datorita faptului ca arata o maturitate clara in care ne certifica si valideaza o viata autentica si un model clar si clasic pe care noi ca si oameni trebuie sa il avem ca si model in vietile noastre .

Ioan 1)29A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Ce gasim in paragraful asta ?Un lucru de-a dreptul surprinzator .Si din nou intrebare . OARE ,DE CE ?
Vedem din start un lucru ,ca Isus vine la IOAN pentru a fi botezat iar aici Ioan exclama ca un mod de adresare catre natiunea care era asezata la rand sa se boteze "Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! " Certifica inca o data ipoteza in care curatia nu prin nasi se face , curatia nu prin preot nu prin apa pe care se face botezul ,ci prin jertfa mantuitoare a Domnului ISUS prin care avem trecere la Tatal . O mare parte cred si azi ca daca copiluil lor este botezat este mantuit , aceasta este cea mai mare falsitate din toate timpurile ,de a crede asa ceva . Asa cum vom vedea mai departe in cele ce urmeaza ,vom continua explorarea noastra de a afla adevarul .

Sa facem o survolare a textului in Luca 7)29-39 "Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan;dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.Cu cine voi asemăna, dar, pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei?" Daca vom face o analiza scurta la ceea ce noi avem in fata ,vom observa ceva foarte clar si anume ca aicea este vorba de ceva si anume ca oameni de rand care s-au increzut intru-totul in invatatura lui Ioan au primit botezul ,iar farisei si invatatori legii nu . Oare de ce ? Datorita faptului ca ei aveau mai multa scoala ?
Cunosteau mai multe lucruri ? Pur si simlu datorita neincrederii in invataturi le date de Ioan . Iar daca ne uitam cu bagare de seama la cele de mai sus ,vedem ca in Matei 28)19 este o porunca clara si bine conturata de a merge si a face ucenici si de a-i boteza ,dar oare cum ? Doar intr-o forma de evlavie in care sa fie nominalizati , trecuti intr-un registru a unei biserici oarecare ? Cu siguranta ca nu .
Faptele Apostolilor 2)38Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Daca o sa ne uitam cu bagare de seama vom invata un alt principiu foarte clar care ne cheama la pocainta si anume ,ca sa poti primi mantuirea trebuie sa te " Pocaiesti " .Ce cuvint dur . Hai sa definim termenul ,sa vedem ce inseamna acesta .
Sa vedem in prima faza ce spune dexul limbii romane despre acesta ,ca sa avem o privire clara asupra cuvantului .
Una din traducerile dex-ului zice:
POCĂÍNŢĂ s.f. (În practicile creştine) Căinţă pentru păcatele săvârşite; regret pentru o faptă rea, o greşeală etc.;
O data ce am lamurit si acesta problema observam ca avem nevoie de acesta Pocainta pentru a ne purifica ,a ne spala de pacatele murdare acumulate de-a lungul vietii.
Daca ne vom uita mai atent in continuare ,vom vedea ce efecte poate sa aiba sau nu in viata noastra ,daca nu ascultam de poruncile date de D-ZEU si ne vom uita in Marcu 16)16 unde zic:Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. Vedem aici doua parti "Cine va crede şi se va boteza " ,va fii cum ,"mantuit ",dar cine nu va crede va fi osândit" .Oare de ce ? Datorita faptului ca D-zeu nu obliga pe nimeni sa creada sau nu in ceea ce spune El ,ci El lasa o continua alegere exact ca in Geneza ,acolo unde lasa pe om sa aleaga ce crede el de cuviinta ca i s-ar potrivi , binele sau raul .
Ioan 8)31-23Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?”
Oare ce vrea sa spuna textul aici ? Daca ne uitam cu bagare de seama vom vedea ca D-ZEU cauta sa isi arate bunatatea fata de noi si sa ne convinga sa credem ca daca ramanem incredintati in ceea ce spune el ,el ne va arata o cale nespus mai buna ,dar vedem ca el vorbeste si de o slobozenie oare erau prinsi in captivitate de le vorbeste asa ,cu siguranta ca nu erau prinsi ,ci ei erau prinsi in altceva in ganduri si lucrari care nu erau dupa placul lui D-ZEU . Cati dintre noi azi uitam din pricina lucrurilor care ne impresoara sa mergem la biserica sa facem o darnicie ,sa ajutam pe cineva in nevoie etc ? Dar Isus le spune si ne spune si noua azi daca il ascultam pe El , azi vom fi " slobozi "=liberi
Ioan 2)3-5 Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.
Deci si aici avem o realitate si anume ,daca cineva se ridica si spune io il cunosc pe D-zeu si nu respect invatatura lui si principiile lui se face pe sine mincinos si adevarul nu este deplin in el ,dar vine si reversul ,dar cine pazeste poruncile sau invatatura sa ,se vede clar si lamurit ca il slujeste pe Hristos .
CONCLUZIE
Deci asa cum am vazut in pasajele de mai sus , chiar daca noi avem anumite pareri pro sau contra despre Botez ,chiar daca invataura unui om sau a unei biserici zice intr-un fel sau in altul ,trebuie sa vedem doar un singur aspect si anume ca BIBLIA are ultimul cuvant , noi doar putem sa aducem anumite argumente sau uneori unii critici fac speculatii la adresa aceia ce spun anumite texte narative din Biblie .
Noi asa cum am urmarit in text avem doar cateva lucruri de retinut si anume .

1)Daca raman in noi principiile lui D-zeu suntem ai Lui daca nu ne inselam singuri
2)Ramanerea noastra in HRISTOS aduce libertate si curatire
3Atata timp cat avem o oranduire data de HRISTOS noi trebuie sa o urmam pentru ca asa spune scriptura .Amin .

MODUL
BOTEZULUI
Asa cum am vazut in primul articol si de inceput ceia ce inseamna intr-o oarecare masura botezul vom deslusi mai apoi si celelalte fete ale smaraldului care se numeste botez .
Si as incepe mai inti sa descifram citeva coduri ale cuvantului botez .
Cuvintul romanesc (botez ) se trage din cuvintul grecesc barulw care ralmacit inseamna in limba latina (baptizo )=(botezat ). Dar acest cuvant mai poate fi inteles si ca (a scufunda , a imersa sau a afunda ).
Acum as dori sa ne uitam la cateva texte biblice care ne pot vorbi despre asta .
Romani 6)4"Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă."
Deci asa cum vedem in textul de mai sus este vorba de o semnificatie foarte clara si practica asa cum vedem scris in texlul de mai sus afisat ."Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El," Deci prin acest prim verset arata clar ca noi prin el, adica prin Hristos am fost ingropati impreuna cu el si din nou vom pune acea intrebare cu care v-am obisnuit pana acuma ,de ce ? Iar raspunsul vine acuma "pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă." Deci aduce o certificare clara ca "dupa cum Hristos a inviat in slava Tatalui ,tot asa sa inviem si noi " Intrebarea se pune alfel oare noi am fost vreodata morti fizic ? Cu siguranta ca nu ,dar cu siguranta ca toti cei care ne nastem pe pamint ne nastem in pacat fie ca facem un botez la 6 saptamini fie ca nu ,noi tot in pacat suntem . Dar odata ce primesti botezul autentic la maturitate acest act are cu adevarat dreptul sa iti ierte tie toate pacatele si sa le arunce in marea uitarii .
Coloseni 2)12 "fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi."
Vedem din nou , se face referire in oarecare masura la textul anterior mentionat ,dar vedem si ceva deosebit aici ce noi trebuie sa bagam de seama "prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi". Aicea este vorba si de termenul "credinta" ce noi trebuie sa il avem ca sa capatam increderea ca el poate sa ne invieze impreuna cu el in momentul botezului . Asi dori sa va intreb ceva ,un copil de 6 saptamini are "credinta "? Unii care veti citi acest articol vezi zice ,da datorita nasilor care gindesc pentru el .Dar va spun foarte clar in Biblie nu sa instaurat la botez nasirea cuiva . Mai mult daca ar fii asa cum unii dintre dvs. ati sustine ar fi trebuit ca Ioan Botezatorul sa fi avut la botezul lui Isus la Iordan o armata de nasi si nase care sa ii naseasca pe candidati ,dar vedem ca acolo nu e asa ,datorita faptului ca oameni erau maturi si nu minori si nu era nevoie sa depuna cineva marturie pentru ei in fata lui Ioan .
Cind facem taina botezului noi automat ne identificam cu ceia ce este mentionat mai sus si anume "puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi." si credem ca si noi suntem izbaviti tot o data cu asta de lanturile pacatului stramosesc si al raului .
Mergem mai departe ,Romani 6)4 ne certifica si mai clar spusele de pina acuma dar sa analizam in continuare textul biblic "Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă."
Ce descoperim spre sfirsitul versetului din Romani ,un lucru ce cu toti rivnim si anume "tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă."Daca stam si ne socotim bine ,toti am vrea sa avem o viata noua si implinita pe acesr pamint, dar din pacate nimeni nu o poate face una total fericita ,dar vedem un lucru foarte interesant, ca totusi exista cineva caruia ii pasa de noi si acesta este D-zeu care vrea sa ne schimbe viata .
Aceste principii te invata sa iti formezi o idee mult mai clara despre adevarata viata in Hristos .
Un alt subicet foarte controversat sunt Afundarile triple si in cele ce urmeaza voi incerca sa prezint citeva din aceste exemple sa vedem, este cu adevarat acesta practica corecta si statutara Biblica sau este mai degraba de o obirsie omeneasca asa cum zice Biblia?
In Matei 28)19 spune "Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." Asa cum cum observati din nou cartea face trimitere la marea trimitere in care am inceput sesiunea trecuta de dezbatere a acestui subiect, dar aicea este vorba despre alceva si anume despre cele trei entitati
Numele Tatălui
al Fiului
şi al Sfântului Duh
Daca ne vom uita cu bagare de seama spre exemplu bisericile Catolice sau Ortodoxe cind practica acesta a botezului de cele mai multe ori lucreaza in numele celor trei entitati mentionate mai sus .Dar conform bazei Scripturii , acest lucru nu este veridic si nu se poate autentifica drept dovada daca din nou ne uitam la Ioan si botezul de la Iordan constatam ca acolo avut loc doar o singura scufundare sau imersare si nu e vorba de trei .Matei vine cu o completare foarte clara in care arata alte aspecte ,noi vedem aici ca este vorba de o trimitere dar mai mult o retrimitere care nu cataloghiaza o anumita arie de oameni care sa primeasca botezul, ci sunt toti chemati nu numai o anumita parte din Neamuri sau din Iudei
O alta referire daca ne gindim bine anterior, vorbeam de o moarte daca stanm si ne gindim noi daca facem acele trei imersari noi inseamna clar ca am face in felul urmator :
Am avea trei morti
trei ingropari
trei invieri
Iar acesta implicit nu ar putea fi posibil .
CANDIDATUL POTRIVIT . Asi dori sa ne uitam la citeva texte care sa ne ajute sa descifram acest mic mister care invaluie de foarte multa vreme pe foarte multa lume si sa clarificam odata pentru totdeauna aceste treburi . "Marcu 16)16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit". Aici gasim o definitie clara aceia ce cuprinde anumite aspecte ne invata foarte clar si succint o definitie ce toti ar trebui sa o stim si cred ca unii chiar o stiu da nu stiu cit de mult o aplica. Spune asa :Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit" Din nou avem cuvintul de ordine aici "credinta " care ne pune din nou in fata faptului caci daca vom avea certitudinea in ceia ce promite el asa va fi .Dar acum vine din nou reversul care suna cam asa "dar cine nu va crede va fi osândit". Oare chiar asa de autoritar sa fie D-zeu, cu siguranta ca da, Biblia spune asa "eu mustru si pedepsesc pe cei ce ii iubesc". Oare chiar asa de mult contam noi pentru El ca si fiinte ? Cu siguranta ca da . Daca ne vom uita cu bagare de seama mai departe vom intelege alte lucruri si mai importante precum cele din Fptele Apostolilor 2)41 unde spune "Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” Deci aici din nou arata certitudinea ca nu se face deosebire ,ci oricine care doreste este bine primit si nu are nici o norma de obligativitate .Si din nou si aici ne intilnim cu acelasi cuvinte "daca crezi ". Daca ne vom uita mai departe vom observa alte lucruri si mai importante dar si mai interesante in Matei 3)7-8 vedem ca este scris "Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră." Oare ce vrea sa zica aicea textul ? El arata foarte clar starea oamenilor din tinutul acela care nu erau vrednici de a fi botezati petru ca inca in ei era firea umana si fireasca si chiar daca ar fii primit botezul ei nu erau botezati ci udati datorita stari lor desentate in care traiau. Drept urmare de aia Isus ii sfatuieste in felul acesta "Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră." Oare citi dintr-astea nu avem si noi in adunarile si bisericile naostre care au doar o forma de evlavie sau care ei pretind ca sunt botezati dar de fapt sunt doar udati sau stropiti . Daca ne vom uita mai departe ceea ce zice Faptele Apostolilor 8)36-37 vom vedea si mai aprofundat anumite lucruri ,dar totusi hai sa aruncam o privire asupra textului "Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Daca ne uitam cu mai mare bagare de seama la acest Famen Etiopian ,un om de vaza, am putea spune un ministru de finante in Candacia se suie la Ierusalim de unde isi ia ca suvenir pentru amintire o carte si mai mult cartea Isaia pe care o si studia de zor in calatoria lui de intoarcere acasa si ce vedem ,ca D-zeu il instiinteaza pe Filip sa ii iasa in intimpinare si sa il ajute sa inteleaga textul narat in cartea Isaia cu toate astea ni se relateaza in capitol ca ii explica cu lux de amanunte si acuma ajunge in fata faptului in care el trebuie sa treaca de proba practica de a face botezul si sa vedem ce se intimpla :"au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Reiese foarte clar ca acest Famen intelesese tot ceia ce ii explicase Filip si era drept ca atare pregatit sa primeasca botezul . Dar inainte de a-l duce in apa asteapta o certitudine Filip de la el in care il intreaba "Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Deci inca o data vedem o dovada de credinta ,la care rezultatul este o viata schimbata si plina de har pentru ca ulterior dupa botez textul narateaza ca el era plin de fericire si lauda pe D-zeu ,asta arata inca o data ce mari minuni face un asa mare D-zeu . Mai departe daca ne vom uita vom observa altceva si mai important in "1ioan 5)1Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El." Aici certifica un lucru foarte important ce ar trebui sa bagam din nou la cap si anume "Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeuşi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El." Deci ne arata ca odata ce crezi tu automat te identifici cu iubirea Fiului si al Tatalui deopotriva ci crezi in existenta lor ca si entitati veridice . Acuma vom merge mai departe intrucit sa putem ajunge la o privire mult mai cuprinzatoare si mai clara . "Fapte Apostolilor 16)30-31 care spune i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Deci vedem si aici ca este vorba din nou de aceiasi doza de "credinta " pe care normal toti ar trebui sa o avem .Dar mai mult vedem ca Pavel si Sila lasa ceva mai mult asternut aici si anume "Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Oare in familia aceasta de care ne vorbeste textul oare nu erau si copii mici si intrebarea se pune oare si ei erau mintuiti ?
Cu siguranta ca un copil mic poate sa il primesca pe Isus in viata lui ori cind dar nu il poate justifica in apa botezului pina la o virsta matura in care sa fie deplin incredintat in ceea ce face. Acuma asi dori sa ne uitam nitel la un alt aspect 1Corinteni 1)14-17-18Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu,De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Asi dori sa stam nitel sa zabovim citeva minute asupra acestui text si sa reflectam la ceia ce spun aceste cuvinte. Sa ne uitam putin la conjuctura in care se petrec toate aceste evenimente mai clar vedem ca se isca in textul nostru narat, o cearta in care fiecare isi cauta o justificare care mai de care si sa se laude care este cel mai bun dintre toti si asa cum o sa vedem in textul pe care o sa il studiem mai intai vom vedea stare lor de acolo tot in acest capitol,dar cu citeva pasaje mai sus "Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” – „Şi eu, al lui Apolo!” – „Şi eu, al lui Chifa!” – „Şi eu, al lui Hristos!” Deci de aicea intelegem ca din cele mai vechi timpuri tipurile de certuri de vorbe era ceva la ordinea zilei dar vedem ca Pavel cauta sa ii ajute sa inteleaga o data pentru totdeauna ca aceste certuri nu aduc nimic bun ci mai degraba darima .Asi dori sa faceti o scurta analiza si sa vedem oare nu si azi in bisericile noastre se intimpla asemenea certuri de partide ? Dar vedem ca pe fondul acesta tensionat "1Corinteni 14spune Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu, " Il vedem pe Pavel in toata invalmasala asta spunind niste lucruri foarte puternice ca esenta si anume multumeste ca nu a botezat pe multi ca sa nu aiba pricina sa spuna ca sunt botezati in numele lui ,cu toate ca a botezat pe citiva inainte de a deveni o stare asa de tensionata pe fondul botezului. Daca vom mere mai departe vom experimenta altceva
v17) De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. v18)Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Aici concluzioneaza ,de fapt ,care era statutul lui in lucrare nu sa boteze zeci ,ci sa fie un apostol al Neamurilor si al Iudeilor care sunt gata sa primeasca adevarata invatatura de la Hristos si Biblie.
Acum vom trece la o alta arie si sa vedem :este biblic botezul copiilor mici ,descrie si autentifica biblia acest lucru (DA asu NU ) ?
Nici o mentiune a copiilor mici : Si asi dori sa ne uitam iar in Fatele Apostolilor 16)40Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat. dar vedem ca si in v33)se face referire la toata casa lui "Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. "Concluzia pe care noi o tragem de aici este foarte clara ca "toata casa" se refera la cei maturi si nu la ce minori care nu ajunsesera sa discerna anumite aspecte scripturale. Daca ne vom uitam mai departe in Matei 3)9 vom observa Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Vedem foarte clar aici ca Ioan incepe sa isi faca mandatu intr-un mod foarte clar dar cu toate acestea vedem ca printre cei care i-au iesit in intimpinare la Iordan au fost oameni care aveau in ei inca anumite crezuri pe care ei le tineau de bine ,dar cu toate astea Isus ii sfatuieste sa fie mult mai pregatiti si sa faca roade vrednice de pocainta lor .
CONCLUZIE
1)Nu este nici o dovada in biblie care sa certifice botezul copiilor mici si asta vedem din textele mentionate mai sus
2)Vedem ca noi ca persoane chiar imature asa cum am vazut in casa Lidiei si in casa Sutasului se poate sa fii primit toti mintuirea in Hristos da nu toti pot fii incredintati prin taina botezului datorita faptului ca sunt minori
3)Vedem clar ca ipoteza botezului copiilor mici este invalida datorita faptului ca nu exista certificari Biblice ,ba mai mult nu poate aduce siguranta si asta presupune doar o udare sau stropire.
4)Al patrulea lucru este ca nu actul botezului ca justificare este atit de importat, cit crezul pe care o dovedeste acesta