Dacă citeşti aceste rânduri şi te consideri o persoană bună, acestea nu sunt pentru tine. Ai putea, la fel de bine, să încetezi a citi această broşură şi să o pui deoparte. În acest moment al vieţii tale, cel puţin, nu ai parte de aceste lucruri. „Cum îndrăznesc să scriu aşa ceva despre o persoană aşa bună ca tine”, te întrebi? Fiindcă Isus a spus acelaşi lucru pe care eu îndrăznesc să îl scriu. El a spus: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Marcu 2:17). Bineînţeles că nimeni nu este cu adevărat neprihănit, dar ideea este următoarea: dacă te consideri drept, dacă te vezi o persoană bună, lucrarea lui Cristos nu prezintă interes pentru tine. El a venit să cheme la pocăinţă pe păcătoşi, nu pe oamenii buni. Aceasta nu este pentru tine.
Dacă citeşti aceste rânduri şi crezi că ritualurile tale religioase şi faptele tale bune sunt pe placul lui Dumnezeu, având astfel un loc rezervat în ceruri, acest articol nu este nici pentru tine. Scriu aceasta pe baza autorităţii a ceea ce Pavel a scris în Efeseni 2:8, 9. El a scris: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Tu poţi continua să crezi că religia ta, celebrarea sărbătorilor religioase, activităţile bisericeşti, faptele tale bune, calitatea de vecin bun sau donarea de bani pentru cauze bune – tu poţi continua să crezi că acestea îţi vor asigura favorul lui Dumnezeu, dacă aşa doreşti. Dar a face astfel înseamnă a gândi contrar Cuvântului descoperit al lui Dumnezeu. Autorul este conştient că opinia generală a lumii este aceea că Cerul se câştigă croindu-ţi singur calea într-acolo, în special fiind religios şi „Creştin”, într-un anumit sens al cuvântului. Dar majoritatea omenirii se află pe calea religioasă cea largă ce duce spre pierzare, după cum a spus Isus în Matei 7:13, 14: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” Deseori ne gândim la „calea cea largă” ca fiind calea beţiei şi desfrânării, dar aceasta este în contrast cu calea mântuirii prin har, şi include cu siguranţă calea religioasă „largă” sau populară – calea mântuirii prin fapte, aşa de populară în întreaga lume.
Este un fapt incontestabil acela că fiecare religie din lume, exceptând creştinismul biblic, învaţă că o persoană este mântuită datorită faptelor sale bune – mai ales a ritualurilor religioase. Un grup spune că trebuie să te abţii de la anumite alimente, să te rogi de cinci ori pe zi şi să faci pelerinaje în anumite locuri sfinte. Un altul afirmă că trebuie să te îmbăiezi într-un anumit râu sacru. Chiar şi anumite grupuri „creştine” învaţă în principiu la fel. Un grup afirmă că trebuie să fii botezat, să frecventezi constant serviciile bisericii, să participi la Cina Domnului în fiecare duminică şi să perseverezi în fapte bune. Alţii spun să trăieşti condus de conştiinţă, să ţii „regula de aur”,1 să fi sincer, şi, făcând aceste fapte, vei ajunge într-un sfârşit în ceruri. Toate aceste religii învaţă în principiu acelaşi lucru, fie ele păgâne sau „creştine”: toate învaţă că faptele bune îţi vor câştiga favorul lui Dumnezeu. Dar Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, încă spune că mântuirea nu este „prin fapte”, iar aceasta rămâne adevărat. Biblia nu spune nici că mântuirea este parte fapte şi parte har, fiindcă aceasta este o imposibilitate. Faptele şi harul nu pot fi amestecate, aşa cum afirmă Pavel în ce priveşte alegerea, în Romani 11:6: „Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n-ar mai fi faptă.” Acesta este un principiu pe care trebuie să îl înţelegi. Harul este favor nemeritat. Dacă lucrezi pentru ceva, lucrul respectiv nu îţi este dat ca favor nemeritat, ci mai degrabă, ţi l-ai câştigat. La fel este şi mântuirea. Este fie prin fapte, fie prin har. Mântuirea nu poate veni printr-un amestec al acestor două elemente, fiindcă ele nu pot fi amestecate fără a se distruge natura intrinsecă atât a faptelor, cât şi a harului.
În timpul lucrării timpurii a Domnului Isus Cristos, majoritatea liderilor religioşi din Israel erau cunoscuţi sub numele de Farisei. Specialiştii în studierea şi copierea Vechiului Testament erau cunoscuţi sub numele de cărturari. Aceşti zeloţi religioşi au mers până la extremă în respectarea ritualistică a legii Vechiului Testament. În practici religioase, nimeni nu îi depăşea în stricteţe şi fidelitate. În exterior, ei erau corecţi şi drepţi în ritualurile lor. Despre aceşti oameni, Domnul a spus: „Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 5:20). Ritualurile exterioare nu sunt de ajuns! Puritate interioară şi iubire autentică pentru Domnul se cere, împreună cu iubirea altruistă pentru aproape. Te-ai compara cu Fariseii? Eşti tu la fel de zelos pentru religia ta, precum ei au fost pentru a lor? Eşti tu la fel de zelos ca ei în păzirea poruncilor? Dacă încerci să ajungi în cer pe baza zelului tău religios şi a faptelor tale bune, neprihănirea ta trebuie să întreacă pe cea a acestui străvechi popor devotat. Aşa a spus Isus!
Deci, încă mai caut păcătoşi. Dacă încă mai citeşti aceste rânduri şi simţi că nu eşti mai rău decât persoana medie, aceste rânduri nu sunt pentru tine. Comparaţia cu alţii şi presupunerea că nu eşti o persoană mai rea decât cei din jurul tău, nu te face pregătit pentru ceruri. Pavel a scris despre unii care făceau astfel de comparaţii. El a scris că oamenii care „se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12). Oamenii aceştia nu gândeau clar. „Alţii” nu sunt standardul după care să ne măsurăm pe noi înşine! În Romani 3:23 stă scris: „Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Slava revelată a lui Dumnezeu este Domnul Isus Cristos (Ioan 1:14, 14:9). Isus Cristos, prin viaţa şi caracterul Său, ne-a arătat cum este Tatăl. Aşa că, dacă doreşti să te compari cu un standard, compară-te cu El! Şi dacă vei face aceasta, vei vedea că viaţa şi caracterul tău este mult sub acest standard.
Dar încă mai caut păcătoşi! Predicând şi stând de vorbă cu oamenii, văd că peste tot unde merg, este la fel. Peste tot este la fel. Oamenii sunt „destul de buni” în proprii lor ochi. Necunoscând Cuvântul lui Dumnezeu, sunt deseori mulţumiţi de propria stare, convinşi că sunt „destul de buni” pentru a se întâlni cu Dumnezeu. Ei cred că faptele lor bune Îl vor determina cumva pe Dumnezeu să treacă cu vederea păcatele lor josnice şi inimile lor rele.
Caut păcătoşi: felul acela de păcătoşi ce îşi simt păcatul. Caut păcătoşii ce admit, cu ruşine, că sunt păcătoşi. Caut păcătoşi ce nu îndrăznesc să se compare cu alţii. Caut păcătoşii ce cunosc deşertăciunea religiei fără Cristos, şi care disperă datorită păcatului lor. Caut păcătoşi ce sunt neajutoraţi şi deznădăjduiţi, neputând face nimic în privinţa păcatului lor, şi ştiu aceasta. Caut păcătoşi.
Caut păcătoşi care, asemeni tâlharului, văd că orice li s-ar întâmpla în viaţa aceasta şi în următoarea, este „răsplata cuvenită” faptelor lor (Luca 23:41). Caut păcătoşi care se aşteaptă ca Dumnezeu să fie drept, ştiind că, în acea dreptate, vor primi pedeapsă veşnică pentru păcatele lor, în iazul de foc. Caut păcătoşi ce ştiu că orice faptă bună ar face de acum înainte, nu ar putea niciodată şterge sau acoperi păcatele lor trecute. Caut păcătoşi ce ştiu că sunt lipsiţi de putere în încercarea de a înceta să păcătuiască. Caut păcătoşi ce văd că se află într-o stare deznădăjduită şi neajutorată.
Unde aş putea găsi asemenea păcătoşi? Asemenea păcătoşi sunt aceia în care Dumnezeu a început o bună lucrare (Filipeni 1:5). O astfel de înţelegere a sinelui, o astfel de privire onestă înspre propria persoană, nu este naturală nici unei persoane: este rezultatul lucrării lui Dumnezeu prin Cuvântul lui în inima individului. Şi iată! Am o Veste Bună pentru astfel de păcătoşi. Le pot spune că Cristos a suferit „răsplata cuvenită” pentru faptele lor. Le pot spune că Cristos a plătit pentru păcatele lor! Le pot spune că Cristos a împlinit cerinţele Dumnezeului celui Sfânt şi a legii Sale sfinte! Le pot spune că mântuirea nu este prin fapte – ce nu pot să des-facă păcatele lor trecute – ci este prin harul gratuit al lui Dumnezeu. Le pot spune că deşi sunt într-adevăr neajutoraţi în a ieşi din condiţia lor, nu sunt deloc fără speranţă, fiindcă în Cristos este speranţă pentru toţi aceia pe care Dumnezeu i-a conştientizat de păcatul lor. Le pot spune că Cristos este Mântuitorul, Răscumpărătorul, Justificatorul, Sfinţitorul şi Gloriosul Păstor al poporului Său!
Pot îndemna asemenea păcătoşi să se încreadă în Cristos şi în lucrarea Sa desăvârşită de pe Calvar! Le pot spune că Cristos a plătit datoria pe care păcatele au adus-o poporului Său. Le pot spune că doar Cristos îi aduce în locul din care se văd drept păcătoşi neajutoraţi şi deznădăjduiţi, pentru a vedea astfel nevoia lor de Cristos. Şi le pot spune ce a spus Isus, „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Pe baza lucrării desăvârşite a lui Cristos, şi a promisiunilor Sale, îi pot îndemna pe aceşti păcătoşi să vină la Cristos, ştiind că El nu respinge nici pe cel mai mare păcătos.
Păcătoşii ce au simţit greutatea atât a naturii păcătoase cât şi a actelor păcatului sunt asemeni lui Pavel, care a scris: „O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: ,Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi’, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1:15). Pavel, deşi era un om moral şi drept, s-a considerat a fi cel mai mare dintre păcătoşi! Dumnezeu a început o lucrare bună în el (Filipeni 1:6) şi Pavel insista că Cristos a venit în lume să mântuiască pe păcătoşi – chiar şi pe cel mai mare dintre ei! Ce Evanghelie glorioasă avem de proclamat, în lung şi lat – păcătoşilor!
„Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15:1-3).
luni, 20 iulie 2009
duminică, 19 iulie 2009
A fost vreodată Iuda mântuit?
A
ceasta este o întrebare pe care mulţi oameni o dezbat de foarte mult timp. Unii susţin că el a fost odată mântuit; iar alţii că el nu a fost niciodată, că de la început a fost un demon. Deci, care părere este cea corectă? Prima, aşa cum vom vedea şi din Scriptură.
Da, Iuda a fost odată mântuit. Vă rog să observaţi următoarele aspecte:
1. Scriptura afirmă că el era un prieten apropiat al lui Hristos (Psalmul 41:9).
Termenul ebraic pentru „prieten apropiat” este batah care înseamnă a avea încredere, a fi sigur şi fără teamă. Hristos nu ar fi numit vreun om nemântuit prietenul meu apropiat –mai ales pe unul care era bănuit de a fi fost umplut cu Diavolul încă de la început, aşa cum presupun unii că ar fi fost Iuda.
2. Domnul Isus Hristos a avut odată încredere în Iuda, fiindcă a spus „acela în care îmi
puneam încrederea” (Psalmul 41:9). Isus nu ar fi spus acest lucru despre un om nemântuit, umplut cu Diavolul şi care făcea tot ce-i stătea în puteri pentru a distruge lucrarea lui Dumnezeu.
3. Iuda a mâncat din pâinea lui Hristos (Psalmul 41:9). Aceasta le dădea orientalilor siguranţa nei prietenii intime şi personale, luarea mesei împreună însemnând mult mai mult în cultura lor decât în a noastră.
4. Numele lui a fost scris în Cartea Vieţii împreună cu numele celor neprihăniţi (comparaţi Fapte 1:20 cu Psalmul 69:20-28).
5. El a fost un episcop al Bisericii pe care Domnul Isus Hristos a zidit-o şi încă o mai zideşte (Fapte 1:20; Psalmul 109:8).
6. El a avut partea lui în lucrarea apostolică (Fapte 1:17, 25).
7. Domnul i-a dat putere împotriva duhurilor necurate: „să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă” (Matei 10:1). Aceasta a fost valabilă pentru toţi cei doisprezece, inclusiv pentru Iuda (Matei 10:1-4).
8. El a fost trimis ca făcând parte din cei doisprezece pentru a-L reprezenta pe Hristos printre israeliţi (Matei 10:5,6).
9. El a fost chemat să predice (Matei 10:7). Eu nu pot concepe ca Domnul, prin puterea Duhului Sfânt să-l cheme să predice Evanghelia pe un om umplut cu Diavolul.
10. I-a fost poruncit să vindece bolile, să cureţe leproşii, să învie morţii, să scoată demonii (Matei 10:8; Marcu 3:14-15; Luca 9:1,2).
11. El a primit fără plată puterea de vindeca, şi i s-a poruncit să o dea fără plată (Matei 10:8). Dacă Iuda putea predica, vindeca, scoate demonii –cu alte cuvinte, avea parte de toate experienţele de care şi ceilalţi ucenici aveau parte –şi totuşi a fost nemântuit şi nu a fost sub har niciodată, nu ar trebui ca cei mântuiţi şi în har să fie capabili să facă la fel de mult?
12. El avea pacea lui Dumnezeu şi o putea lăsa asupra unei case la fel ca şi ceilalţi apostoli (Matei 10:13).
13. El a fost o oaie în mijlocul lupilor la fel ca şi ceilalţi doisprezece (Matei 10:16).
14. Avea Duhul Sfânt în el (Matei 10:19-20).
15. El a fost rânduit de Hristos pentru lucrare ca şi ceilalţi (Marcu 3:14).
16. El a avut la fel de mult succes în predicare şi vindecare ca şi ceilalţi ucenici (Marcu 6:12,13;Luca 9:6-10).
17. A fost un apostol, adică a avut parte de o chemare şi trimitere divină pentru a face lucrarea lui Dumnezeu (Luca 6:13-16; Fapte 15:33).
18. Iuda, prin păcat, a căzut din lucrarea sa şi din slujba de apostol (Fapte 1:25). Cum putea el face acest lucru dacă el întotdeauna a fost un păcătos şi un demon, aşa cum spun unii?
19. Satan a intrat în Iuda la sfârşitul lucrării lui Hristos, dovedind astfel că el nu a fost întotdeauna un agent al Diavolului şi cu atât mai puţin un demon încă de la început (Luca 22:3; Ioan 13:2). De aceea, în acel moment a dat înapoi şi a devenit un hoţ (Ioan 12:6), un demon (care în greacă înseamnă adversar –Ioan 6:70) şi trădător. A-l numi pe Iuda diavolul însuşi, un demon de la început, şi un suflet nemântuit care nu a fost niciodată în har înseamnă a ignora adevărurile clare ale Scripturii.
20. El, odată, a avut viaţă veşnică. Aceasta este dovedit de Ioan 17:2 unde citim că Hristos dă viaţă veşnică „tuturor acelora pe care I-ai dat Tu (Tatăl)”. Apoi în Ioan 17:12 se afirmă că „am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei (din cei pe care Mi i-ai dat şi cărora le-am dat viaţă veşnică) n-a pierit, afară de Fiul pierzării.”
Ce poate fi mai clar decât atât –că Iuda a fost dat lui Isus, şi că Isus i-a dat odată viaţă veşnică.
Facem din nou referire ca şi în comentariile anterioare la Fapte 1:17, unde se spune: „el era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.”
În versetul 20 al aceluiaşi capitol se spune: „În adevăr, în cartea Psalmilor este scris; ‚locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!’ şi ‚slujba lui s-o ia altul!’”
În Psalmul 69:25-28, se face referire la Iuda ca având locuinţa pustie şi numele şters din Cartea Vieţii.
În rezumat
Toţi aceia care vor încerca să spună că Iuda nu a fost niciodată mântuit şi că a fost un demon de la început încearcă promovarea teoriei „odată în har, pentru totdeauna în har”. Dar bine înţeles, această teorie este scriptural incorectă, iar adevărul este că atunci când Isus l-a ales pe Iuda, el a fost un om mântuit şi a trăit pentru Dumnezeu pentru o perioadă de timp nedeterminată. În timpul acestei perioade el a fost în har, a avut viaţă veşnică, numele lui a fost scris în Cartea Vieţii Mielului şi el era pe calea sa către cer. Dar Scripturile afirmă clar în Fapte 1:25 despre înlocuirea lui: „ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.”
Iuda a căzut; o persoană nu poate cădea dintr-o stare în care nu a fost niciodată.
Da, Iuda a fost mântuit şi l-a cunoscut pe Domnul Isus Hristos. A făcut parte din lucrare şi a fost mântuit, dar prin nelegiuire a căzut. Astăzi, din nefericire, el este în iad. El ar fi putut avea numele scris pe temeliile Noului Ierusalim care se va coborî de la Dumnezeu din ceruri. Dar a renunţat la toate acestea pentru treizeci de arginţi.
(Observaţiile referitoare la Iuda au fost preluate din „Dake’s Annotated Reference Bible.)
Răspunsul de mai sus a fost dat de Jimmy Swaggart în Evanghelistul din Septembrie 1985.
Negarea mântuirii lui Iuda,
de W. F. Bell
„D
eşi sunt aduse 20 de argumente în favoarea mântuirii reale a lui Iuda Iscarioteanul, la toate acestea se poate răspunde uşor cu doar patru argumente care neagă mântuirea sa. Pentru aceste patru argumente trebuie să privim la Evanghelia după Ioan, la unele pasaje ignorate total de dl. Swaggart.
Primul, Ioan 6:66-71
Aici, Iuda este numit clar „drac” (versetul 70)
După unele predici foarte dure privitoare la suveranitatea lui Dumnezeu în mântuirea păcătoşilor (Ioan 6:37-65), Domnul Isus Hristos pierde mulţi ucenici. Întorcându-se la cei doisprezece, Hristos îi întreabă „voi nu vreţi să vă duceţi?” Iuda pretinde aici a fi un adevărat urmaş al Domnului Isus, neafirmând că îl va părăsi pe Hristos. Simon Petru vorbeşte în numele celor doisprezece, „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu”.
„Isus le-a răspuns: ‚Nu v-am ales eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac’. Vorbea despre Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vândă.” Aşa cum au subliniat şi alţii, aceasta s-a întâmplat cu cel puţin şase luni înainte de trădarea efectivă. Observaţi ce spune dl. Swaggart despre acest pasaj, că Iuda „a devenit” (mai târziu) „un drac.” Dar textul spune că în acel moment Iuda era un drac (adversar).
Al doilea, Ioan 12:1-6
Aici, Iuda este numit clar „hoţ” (versetul 6)
La cina din Betania, Maria unge picioarele lui Isus şi le şterge cu părul capului ei, folosind „un litru de mir de nard curat, de mare preţ.” „Şi s-a umplut casa de mirosul mirului.” Atunci şi-a arătat Iuda adevăratul său caracter, spunând „de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?” Acesta era echivalentul plăţii pe 300 de zile de lucru (Matei 20:1-16).
Iuda pretinde a fi interesat de săraci, dar ipocrizia lui este dată pe faţă de Hristos cel omniscient. „Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea. Dar Isus a zis: ‚Las-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna.” Maria este deci lăudată iar Iuda condamnat! Nimic nu costă prea mult pentru Învăţător! Acest parfum a fost cu siguranţă reprezentarea acceptării morţii lui Hristos înaintea lui Dumnezeu şi a aleşilor lui Săi. Iuda nu a văzut această mireasmă dulce în Fiul lui Dumnezeu, fiindcă despre el se spune că este hoţ (observaţi, din nou, că nu spune că a „devenit” hoţ mai târziu).
„Iuda nu Îl iubea pe Hristos, de aceea era imposibil ca el să poată aprecia ceea ce se făcuse pentru El. Acesta este un lucru foarte grav: timp de trei ani el a fost în contact foarte apropiat cu cei răscumpăraţi, şi cu toate acestea, dragostea de bani încă domnea în inima lui. O inimă rece faţă de Hristos merge întotdeauna împreună cu zgârcenia faţă de cauza Sa” (Arthur W. Pink).
Al treilea, Ioan 13:1-30
Aici se spune clar despre Iuda că este „necurat” (versetul 10).
Această frumoasă istorisire a spălării picioarelor ucenicilor de umilul Fiu al lui Dumnezeu mai conţine şi groaznica relatare despre Satan intrând în Iuda Iscarioteanul. Există un contrast groaznic aici între dragostea adevărată şi ura adevărată, între „cei ai lui Hristos” şi „trădător”, între Mântuitor şi Satan. „Isus ştiind” este cheia unei înţelegeri corecte a acestui pasaj: „Căci ştia pe cel ce avea să-l vîndă; de aceea a zis: ‚Nu sînteţi toţi curaţi’” (Ioan 13:11). Hristos Isus controla total situaţia fiindcă cunoştea toate lucrurile. Trădarea lui Iuda a fost rânduită mai dinainte în mod divin: „Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe cari i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ,Celce mănîncă pîne cu Mine a ridicat călcîiul împotriva Mea.’” (versetul 18).
În umilinţa Sa, Hristos spală chiar şi picioarele lui Iuda! Isus prezice trădarea lui Iuda, oricât de oribilă ar fi ea, anunţând că aceasta a fost o împlinire a Cuvântului profetic al lui Dumnezeu (Psalmul 41:9). Aici, dl. Swaggart răstălmăceşte şi distorsionează cuvintele psalmistului fiindcă nimeni nu neagă faptul că a existat o „prietenie foarte personală şi intimă” între Hristos şi Iuda, sau că acesta a fost un „prieten apropiat” al lui Hristos. Ideea este că noi nu ar trebui să intrăm în versetele profetice, determinându-le să spună ceea ce vrem noi sau să ne adăugăm interpretatea noastră la ele. Citatul din Psalmul 41:9 despre Domnul Isus cu referire la Iuda (probabil acest verset s-a referit iniţial la duşmanul lui David, Ahitofel) demonstrează că Domnul cel Atotcunoscător ştia exact ce Îl aştepta şi a mărturisit ca adevărat faptul că „Scriptura nu poate fi desfiinţată” (Ioan 10:35). A trece peste aceasta înseamnă a te crede mai înţelept decât ce este scris. Din Psalmul 41 nu se poate înţelege că Iuda a fost mântuit şi unit cu Hristos, fiindcă nicăieri nu se spune că Domnul s-a „încrezut” în Iuda, fiindcă el nu a fost înşelat de Iuda, aşa cum a fost David de Ahitofel.
Dl. Swaggart, ca şi mulţi alţii din zilele noastre, neagă suveranitatea absolută al lui Dumnezeu în toate lucrurile. Acesta este motivul pentru care cineva intră în tot felul de complicaţii teologice. Fiindcă este negată dragostea veşnică a lui Dumnezeu către un popor ales, dl. Swaggart împreună cu alţii cred că cineva poate să fie pierdut chiar şi după ce a fost mântuit. Aceasta este o imitaţie inferioară a harului, dragostei şi milei lui Dumnezeu. Ceea ce spune de fapt este că Dumnezeu nu are puterea de a duce la bun sfârşit ceea ce doreşte, fiindcă aceşti oameni ne spun că „Dumnezeu doreşte să-i mântuiască pe toţi”. De aceea, chiar şi acest „Dumnezeu” nu-i poate mântui pe aceia care se „încred” în El, fiindcă ei pot cădea şi se pot pierde pentru totdeauna! Nu este clar ce fel de „evanghelie” este aceasta, dar cu siguranţă nu este Evanghelia harului lui Dumnezeu. „Şi fiindcă iubea pe ai Săi care erau în lume, I-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1). Aceasta este adevărata Evanghelie. Este Evanghelia dragostei efective, nu a unei iubiri slabe şi ineficiente. Hristos şi-a iubit poporul din veşnicie (Ieremia 31:3), şi-a dat viaţa de bună voie pentru ei pe crucea Calvarului (Ioan 10:11) şi a înviat pentru a-i socoti neprihăniţi (Romani 4:25). El acum „trăieşte pururea” pentru a mijloci pentru poporul Său cumpărat cu preţul sângelui Său: „De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25). De aceea noi spunem „ALELUIA,” cu o înflăcărare şi o siguranţă mai mare decât le-ar putea avea vreodată un penticostal.
Deci, ni se spune că Iuda „a alunecat şi a devenit un hoţ, un drac şi un trădător” (punctul 19 al lui Swaggart). Dar afirmă oare Scripturile că Iuda a „devenit” astfel? A dovedi acest lucru este sarcina dlui Swaggart, dar el nu o face. Scriptura niciodată nu spune că Iuda a fost cândva „în har”.
Al patrulea, Ioan 17:12.
Aici Iuda este numit „fiul pierzării”
În această rugăciune sfântă de mare preot a Domnului Isus Hristos ni se descoperă că Iuda nu a fost niciodată una din oile lui Hristos! Însăşi cuvintele pe care dl. Swaggart şi alţii le consideră o dovadă că Iuda „a avut viaţă veşnică” dovedesc exact opusul! Ioan 17:2 dovedeşte alegerea divină, pe care prietenii noştri „arminieni” o neagă. Dacă lui Hristos I s-a dat „putere peste orice făptură” (puterea Lui suverană ca Mijlocitor), pentru ca El, la rândul Lui „să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care” I i-a dat Tatăl dovedeşte clar că celor care li se „dă” viaţa veşnică nu o pot pierde niciodată! Altfel nu ar fi veşnică. Dar slavă Dumnezeului de trei ori sfânt că alegerea ne asigură de mântuirea veşnică.
De aceea Răscumpărătorul s-a putut ruga: „Când eram cu ei în lume îi păzeam eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceea pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura” (Ioan 17:12). Ascultaţi ce spune William Hendriksen despre acest verset: „Pe durata întregii Sale lucrări, prin învăţătură şi minuni, Isus Şi-a îndeplinit slujba pe care a avut-o faţă de oile Sale, aceea de a le fi Păstorul cel bun... Prin această păzire spirituală constantă, Isus I-a protejat pe ai Săi împotriva apostaziei. Rezultatul a fost acesta: nici unul din ei n-a pierit. Când spune Isus „nici unul din ei n-a pierit afară de fiul pierzării,” El nu spune că toţi pe care I i-a dat Tatăl Fiului, cu excepţia lui Iuda au fost păziţi. Cu siguranţă, El nu doreşte să ne sugereze că în cazul lui Iuda El a eşuat mizerabil în a-Şi duce la îndeplinire sarcina dată Lui.”
Aşadar, pornind de la construcţia textului grecesc, Hendriksen ne spune ce afirmă de fapt Ioan 17:12: „„I-am păzit şi nici unul din ei nu a pierit. Dar fiul pierzării a pierit.” Textul este departe de a dovedi că în acest caz planul din veşnicie a eşuat iar profeţia a rămas neîmplinită, ci că aceasta s-a întâmplat pentru ca să se împlinească Scriptura”.
A mai fost vreodată vreun ucenic al lui Isus numit „fiul pierzării”? Acesta înseamnă „cel total pierdut, desemnat pentru pierzare”. Nici chiar Simon Petru, care s-a lepădat de Domnul nu a fost numit aşa! Să vedem contrastul dintre el şi Iuda: „Domnul a zis: ‚Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:31,32). Într-adevăr, Isus s-a rugat pentru Petru, dar niciodată nu s-a rugat pentru Iuda. Iar credinţa marelui apostol nu a pierit, fiindcă rugăciunile Împăratului Isus sunt întotdeauna ascultate (Ioan 11:42). Speranţa noastră se bazează pe rugăciunile Mijlocitorului nostru, nu pe ale noastre (Evrei 9:24).
Câteva concluzii şi un rezumat
(1) Nu trebuie să confundăm niciodată darurile cu harul. Pot exista oameni plini de daruri, dar fără har, aşa cum a fost cazul lui Iuda. Toate referinţele la Matei 10 ale dlui Swaggart care căutau să dovedească faptul că Iuda a fost un copil adevărat al lui Dumnezeu, nu fac altceva decât să dovedească faptul că Iuda Iscarioteanul a fost într-adevăr un apostol plin de daruri, unul care putea face minuni, dar care nu a avut o dragoste din inimă pentru Mântuitorul. Şi nu ne-a avertizat Domnul despre asemenea lucruri? „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‚Doamne, Doamne, n-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ‚Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege” (Matei 7:22-23). Ce cuvinte solemne şi grave sunt acestea!
(2) Despre Iuda nu se spune că l-ar fi numit pe Isus „Domnul” nici măcar o dată. L-a numit „Învăţător” atunci când l-a trădat cu un sărut (Matei 26:49), dar niciodată nu l-a recunoscut cu adevărat (personal) ca şi „Kurios” (Domn). Atunci când cineva se supune puterii lui Hristos, înseamnă că această persoană Îl ascultă pe Hristos în dragoste. Cu Iuda nu s-a întâmplat aşa, după cum am văzut.Sărutul său nu a fost unul al iubirii, ci unul al înşelăciunii.
(3) Iuda a „căzut” într-adevăr de la „slujba şi apostolia lui” (Fapte 1:25). Scriptura afirmă acest fapt foarte clar, dar niciodată nu spune că el „a căzut din har”. Noi nu căutăm să promovăm aici vreo „teorie” ca „odată în har, pentru totdeauna în har”. Dl. Swaggart foloseşte termeni nescripturali la fel ca mulţi alţii. A fi „în Hristos” prin alegere (Efeseni 1:4) ne asigură că vom fi „în Hristos” în experienţa noastră reală (2 Tesaloniceni 2:13-14), aşa cum suntem chemaţi de Evanghelie. Aceasta nu este o „teorie” inventată de oameni. Este adevărul veşnic al Cuvântului binecuvântat al lui Dumnezeu! Când oameni slabi, oricare ar fi motivul lor, se împotrivesc doctrinelor descoperite clar ale Scrierilor Sfinte, ei neagă, de fapt, pe Dumnezeul pe care îl mărturisesc. Aceia care au numele lor scrise în Cartea Vieţii Mielului vor merge cu siguranţă în ceruri, şi nu poţi să iei Psalmul 69:28 ca dovadă că numele tău poate fi şters de acolo fiindcă nu întruneşte anumite condiţii. Apocalipsa 20:15 afirmă că „Oricine n'a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”Atunci când compari acest verset cu Apocalipsa 3:5, 13:8 şi 22.19 cu siguranţă poţi vedea că cei ce sunt mântuiţi cu adevărat nu pot avea numele şterse! Iar numele noastre sunt scrise în cartea vieţii înainte de întemeierea lumii, şi nu (aşa cum se predică greşit) atunci când credem Evanghelia.
(4) Domnul Isus a spus despre Iuda: „Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut” (Matei 26:24). De ce nu se referă dl. Swaggart deloc la acest verset în articolul pe care l-a publicat? Acest verset a fost total neglijat. Din nou, Isus îi spune lui Petru: „Şi voi sunteţi spălaţi, dar nu toţi” (Ioan 13:10). Observaţi că dl. Swaggart nu face referire nici la acest verset. Lecţia este mai mult decât evidentă: Isus afirmă în Ioan 13 că nu toţi ucenicii erau „spălaţi” cu adevărat (versetul 10 în limba greacă), adică nu toţi erau curaţi spiritual înaintea lui Dumnezeu. Dar Swaggart nu poate afirma aşa ceva şi totodată să susţină teoria „Iuda a fost odată mântuit”. Aşa că el lasă intenţionat afară din răspunsul lui acest verset!
(5) Iuda s-a spânzurat şi s-a dus la „locul lui” (Fapte 1:25). Orice ar însemna acest lucru, cu siguranţă că aceasta nu înseamnă că a fost legat de cer, dar a schimbat cerul pe iad. Acelaşi lucru se spune şi despre falsul profet Balaam (Numeri 24:25). „Iuda a fost un ipocrit, iar iadul este locul potrivit pentru acest fel de oameni; şi alţi păcătoşi, fiind condamnaţi, îşi vor lua partea lor acolo, Matei 24:51” (Matthew Henry). Suntem de acord cu Jimmy Swaggart asupra unui singur lucru –că Iuda este acum în iad.
ceasta este o întrebare pe care mulţi oameni o dezbat de foarte mult timp. Unii susţin că el a fost odată mântuit; iar alţii că el nu a fost niciodată, că de la început a fost un demon. Deci, care părere este cea corectă? Prima, aşa cum vom vedea şi din Scriptură.
Da, Iuda a fost odată mântuit. Vă rog să observaţi următoarele aspecte:
1. Scriptura afirmă că el era un prieten apropiat al lui Hristos (Psalmul 41:9).
Termenul ebraic pentru „prieten apropiat” este batah care înseamnă a avea încredere, a fi sigur şi fără teamă. Hristos nu ar fi numit vreun om nemântuit prietenul meu apropiat –mai ales pe unul care era bănuit de a fi fost umplut cu Diavolul încă de la început, aşa cum presupun unii că ar fi fost Iuda.
2. Domnul Isus Hristos a avut odată încredere în Iuda, fiindcă a spus „acela în care îmi
puneam încrederea” (Psalmul 41:9). Isus nu ar fi spus acest lucru despre un om nemântuit, umplut cu Diavolul şi care făcea tot ce-i stătea în puteri pentru a distruge lucrarea lui Dumnezeu.
3. Iuda a mâncat din pâinea lui Hristos (Psalmul 41:9). Aceasta le dădea orientalilor siguranţa nei prietenii intime şi personale, luarea mesei împreună însemnând mult mai mult în cultura lor decât în a noastră.
4. Numele lui a fost scris în Cartea Vieţii împreună cu numele celor neprihăniţi (comparaţi Fapte 1:20 cu Psalmul 69:20-28).
5. El a fost un episcop al Bisericii pe care Domnul Isus Hristos a zidit-o şi încă o mai zideşte (Fapte 1:20; Psalmul 109:8).
6. El a avut partea lui în lucrarea apostolică (Fapte 1:17, 25).
7. Domnul i-a dat putere împotriva duhurilor necurate: „să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă” (Matei 10:1). Aceasta a fost valabilă pentru toţi cei doisprezece, inclusiv pentru Iuda (Matei 10:1-4).
8. El a fost trimis ca făcând parte din cei doisprezece pentru a-L reprezenta pe Hristos printre israeliţi (Matei 10:5,6).
9. El a fost chemat să predice (Matei 10:7). Eu nu pot concepe ca Domnul, prin puterea Duhului Sfânt să-l cheme să predice Evanghelia pe un om umplut cu Diavolul.
10. I-a fost poruncit să vindece bolile, să cureţe leproşii, să învie morţii, să scoată demonii (Matei 10:8; Marcu 3:14-15; Luca 9:1,2).
11. El a primit fără plată puterea de vindeca, şi i s-a poruncit să o dea fără plată (Matei 10:8). Dacă Iuda putea predica, vindeca, scoate demonii –cu alte cuvinte, avea parte de toate experienţele de care şi ceilalţi ucenici aveau parte –şi totuşi a fost nemântuit şi nu a fost sub har niciodată, nu ar trebui ca cei mântuiţi şi în har să fie capabili să facă la fel de mult?
12. El avea pacea lui Dumnezeu şi o putea lăsa asupra unei case la fel ca şi ceilalţi apostoli (Matei 10:13).
13. El a fost o oaie în mijlocul lupilor la fel ca şi ceilalţi doisprezece (Matei 10:16).
14. Avea Duhul Sfânt în el (Matei 10:19-20).
15. El a fost rânduit de Hristos pentru lucrare ca şi ceilalţi (Marcu 3:14).
16. El a avut la fel de mult succes în predicare şi vindecare ca şi ceilalţi ucenici (Marcu 6:12,13;Luca 9:6-10).
17. A fost un apostol, adică a avut parte de o chemare şi trimitere divină pentru a face lucrarea lui Dumnezeu (Luca 6:13-16; Fapte 15:33).
18. Iuda, prin păcat, a căzut din lucrarea sa şi din slujba de apostol (Fapte 1:25). Cum putea el face acest lucru dacă el întotdeauna a fost un păcătos şi un demon, aşa cum spun unii?
19. Satan a intrat în Iuda la sfârşitul lucrării lui Hristos, dovedind astfel că el nu a fost întotdeauna un agent al Diavolului şi cu atât mai puţin un demon încă de la început (Luca 22:3; Ioan 13:2). De aceea, în acel moment a dat înapoi şi a devenit un hoţ (Ioan 12:6), un demon (care în greacă înseamnă adversar –Ioan 6:70) şi trădător. A-l numi pe Iuda diavolul însuşi, un demon de la început, şi un suflet nemântuit care nu a fost niciodată în har înseamnă a ignora adevărurile clare ale Scripturii.
20. El, odată, a avut viaţă veşnică. Aceasta este dovedit de Ioan 17:2 unde citim că Hristos dă viaţă veşnică „tuturor acelora pe care I-ai dat Tu (Tatăl)”. Apoi în Ioan 17:12 se afirmă că „am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei (din cei pe care Mi i-ai dat şi cărora le-am dat viaţă veşnică) n-a pierit, afară de Fiul pierzării.”
Ce poate fi mai clar decât atât –că Iuda a fost dat lui Isus, şi că Isus i-a dat odată viaţă veşnică.
Facem din nou referire ca şi în comentariile anterioare la Fapte 1:17, unde se spune: „el era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.”
În versetul 20 al aceluiaşi capitol se spune: „În adevăr, în cartea Psalmilor este scris; ‚locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!’ şi ‚slujba lui s-o ia altul!’”
În Psalmul 69:25-28, se face referire la Iuda ca având locuinţa pustie şi numele şters din Cartea Vieţii.
În rezumat
Toţi aceia care vor încerca să spună că Iuda nu a fost niciodată mântuit şi că a fost un demon de la început încearcă promovarea teoriei „odată în har, pentru totdeauna în har”. Dar bine înţeles, această teorie este scriptural incorectă, iar adevărul este că atunci când Isus l-a ales pe Iuda, el a fost un om mântuit şi a trăit pentru Dumnezeu pentru o perioadă de timp nedeterminată. În timpul acestei perioade el a fost în har, a avut viaţă veşnică, numele lui a fost scris în Cartea Vieţii Mielului şi el era pe calea sa către cer. Dar Scripturile afirmă clar în Fapte 1:25 despre înlocuirea lui: „ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.”
Iuda a căzut; o persoană nu poate cădea dintr-o stare în care nu a fost niciodată.
Da, Iuda a fost mântuit şi l-a cunoscut pe Domnul Isus Hristos. A făcut parte din lucrare şi a fost mântuit, dar prin nelegiuire a căzut. Astăzi, din nefericire, el este în iad. El ar fi putut avea numele scris pe temeliile Noului Ierusalim care se va coborî de la Dumnezeu din ceruri. Dar a renunţat la toate acestea pentru treizeci de arginţi.
(Observaţiile referitoare la Iuda au fost preluate din „Dake’s Annotated Reference Bible.)
Răspunsul de mai sus a fost dat de Jimmy Swaggart în Evanghelistul din Septembrie 1985.
Negarea mântuirii lui Iuda,
de W. F. Bell
„D
eşi sunt aduse 20 de argumente în favoarea mântuirii reale a lui Iuda Iscarioteanul, la toate acestea se poate răspunde uşor cu doar patru argumente care neagă mântuirea sa. Pentru aceste patru argumente trebuie să privim la Evanghelia după Ioan, la unele pasaje ignorate total de dl. Swaggart.
Primul, Ioan 6:66-71
Aici, Iuda este numit clar „drac” (versetul 70)
După unele predici foarte dure privitoare la suveranitatea lui Dumnezeu în mântuirea păcătoşilor (Ioan 6:37-65), Domnul Isus Hristos pierde mulţi ucenici. Întorcându-se la cei doisprezece, Hristos îi întreabă „voi nu vreţi să vă duceţi?” Iuda pretinde aici a fi un adevărat urmaş al Domnului Isus, neafirmând că îl va părăsi pe Hristos. Simon Petru vorbeşte în numele celor doisprezece, „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu”.
„Isus le-a răspuns: ‚Nu v-am ales eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac’. Vorbea despre Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vândă.” Aşa cum au subliniat şi alţii, aceasta s-a întâmplat cu cel puţin şase luni înainte de trădarea efectivă. Observaţi ce spune dl. Swaggart despre acest pasaj, că Iuda „a devenit” (mai târziu) „un drac.” Dar textul spune că în acel moment Iuda era un drac (adversar).
Al doilea, Ioan 12:1-6
Aici, Iuda este numit clar „hoţ” (versetul 6)
La cina din Betania, Maria unge picioarele lui Isus şi le şterge cu părul capului ei, folosind „un litru de mir de nard curat, de mare preţ.” „Şi s-a umplut casa de mirosul mirului.” Atunci şi-a arătat Iuda adevăratul său caracter, spunând „de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?” Acesta era echivalentul plăţii pe 300 de zile de lucru (Matei 20:1-16).
Iuda pretinde a fi interesat de săraci, dar ipocrizia lui este dată pe faţă de Hristos cel omniscient. „Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea. Dar Isus a zis: ‚Las-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna.” Maria este deci lăudată iar Iuda condamnat! Nimic nu costă prea mult pentru Învăţător! Acest parfum a fost cu siguranţă reprezentarea acceptării morţii lui Hristos înaintea lui Dumnezeu şi a aleşilor lui Săi. Iuda nu a văzut această mireasmă dulce în Fiul lui Dumnezeu, fiindcă despre el se spune că este hoţ (observaţi, din nou, că nu spune că a „devenit” hoţ mai târziu).
„Iuda nu Îl iubea pe Hristos, de aceea era imposibil ca el să poată aprecia ceea ce se făcuse pentru El. Acesta este un lucru foarte grav: timp de trei ani el a fost în contact foarte apropiat cu cei răscumpăraţi, şi cu toate acestea, dragostea de bani încă domnea în inima lui. O inimă rece faţă de Hristos merge întotdeauna împreună cu zgârcenia faţă de cauza Sa” (Arthur W. Pink).
Al treilea, Ioan 13:1-30
Aici se spune clar despre Iuda că este „necurat” (versetul 10).
Această frumoasă istorisire a spălării picioarelor ucenicilor de umilul Fiu al lui Dumnezeu mai conţine şi groaznica relatare despre Satan intrând în Iuda Iscarioteanul. Există un contrast groaznic aici între dragostea adevărată şi ura adevărată, între „cei ai lui Hristos” şi „trădător”, între Mântuitor şi Satan. „Isus ştiind” este cheia unei înţelegeri corecte a acestui pasaj: „Căci ştia pe cel ce avea să-l vîndă; de aceea a zis: ‚Nu sînteţi toţi curaţi’” (Ioan 13:11). Hristos Isus controla total situaţia fiindcă cunoştea toate lucrurile. Trădarea lui Iuda a fost rânduită mai dinainte în mod divin: „Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe cari i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ,Celce mănîncă pîne cu Mine a ridicat călcîiul împotriva Mea.’” (versetul 18).
În umilinţa Sa, Hristos spală chiar şi picioarele lui Iuda! Isus prezice trădarea lui Iuda, oricât de oribilă ar fi ea, anunţând că aceasta a fost o împlinire a Cuvântului profetic al lui Dumnezeu (Psalmul 41:9). Aici, dl. Swaggart răstălmăceşte şi distorsionează cuvintele psalmistului fiindcă nimeni nu neagă faptul că a existat o „prietenie foarte personală şi intimă” între Hristos şi Iuda, sau că acesta a fost un „prieten apropiat” al lui Hristos. Ideea este că noi nu ar trebui să intrăm în versetele profetice, determinându-le să spună ceea ce vrem noi sau să ne adăugăm interpretatea noastră la ele. Citatul din Psalmul 41:9 despre Domnul Isus cu referire la Iuda (probabil acest verset s-a referit iniţial la duşmanul lui David, Ahitofel) demonstrează că Domnul cel Atotcunoscător ştia exact ce Îl aştepta şi a mărturisit ca adevărat faptul că „Scriptura nu poate fi desfiinţată” (Ioan 10:35). A trece peste aceasta înseamnă a te crede mai înţelept decât ce este scris. Din Psalmul 41 nu se poate înţelege că Iuda a fost mântuit şi unit cu Hristos, fiindcă nicăieri nu se spune că Domnul s-a „încrezut” în Iuda, fiindcă el nu a fost înşelat de Iuda, aşa cum a fost David de Ahitofel.
Dl. Swaggart, ca şi mulţi alţii din zilele noastre, neagă suveranitatea absolută al lui Dumnezeu în toate lucrurile. Acesta este motivul pentru care cineva intră în tot felul de complicaţii teologice. Fiindcă este negată dragostea veşnică a lui Dumnezeu către un popor ales, dl. Swaggart împreună cu alţii cred că cineva poate să fie pierdut chiar şi după ce a fost mântuit. Aceasta este o imitaţie inferioară a harului, dragostei şi milei lui Dumnezeu. Ceea ce spune de fapt este că Dumnezeu nu are puterea de a duce la bun sfârşit ceea ce doreşte, fiindcă aceşti oameni ne spun că „Dumnezeu doreşte să-i mântuiască pe toţi”. De aceea, chiar şi acest „Dumnezeu” nu-i poate mântui pe aceia care se „încred” în El, fiindcă ei pot cădea şi se pot pierde pentru totdeauna! Nu este clar ce fel de „evanghelie” este aceasta, dar cu siguranţă nu este Evanghelia harului lui Dumnezeu. „Şi fiindcă iubea pe ai Săi care erau în lume, I-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1). Aceasta este adevărata Evanghelie. Este Evanghelia dragostei efective, nu a unei iubiri slabe şi ineficiente. Hristos şi-a iubit poporul din veşnicie (Ieremia 31:3), şi-a dat viaţa de bună voie pentru ei pe crucea Calvarului (Ioan 10:11) şi a înviat pentru a-i socoti neprihăniţi (Romani 4:25). El acum „trăieşte pururea” pentru a mijloci pentru poporul Său cumpărat cu preţul sângelui Său: „De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25). De aceea noi spunem „ALELUIA,” cu o înflăcărare şi o siguranţă mai mare decât le-ar putea avea vreodată un penticostal.
Deci, ni se spune că Iuda „a alunecat şi a devenit un hoţ, un drac şi un trădător” (punctul 19 al lui Swaggart). Dar afirmă oare Scripturile că Iuda a „devenit” astfel? A dovedi acest lucru este sarcina dlui Swaggart, dar el nu o face. Scriptura niciodată nu spune că Iuda a fost cândva „în har”.
Al patrulea, Ioan 17:12.
Aici Iuda este numit „fiul pierzării”
În această rugăciune sfântă de mare preot a Domnului Isus Hristos ni se descoperă că Iuda nu a fost niciodată una din oile lui Hristos! Însăşi cuvintele pe care dl. Swaggart şi alţii le consideră o dovadă că Iuda „a avut viaţă veşnică” dovedesc exact opusul! Ioan 17:2 dovedeşte alegerea divină, pe care prietenii noştri „arminieni” o neagă. Dacă lui Hristos I s-a dat „putere peste orice făptură” (puterea Lui suverană ca Mijlocitor), pentru ca El, la rândul Lui „să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care” I i-a dat Tatăl dovedeşte clar că celor care li se „dă” viaţa veşnică nu o pot pierde niciodată! Altfel nu ar fi veşnică. Dar slavă Dumnezeului de trei ori sfânt că alegerea ne asigură de mântuirea veşnică.
De aceea Răscumpărătorul s-a putut ruga: „Când eram cu ei în lume îi păzeam eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceea pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura” (Ioan 17:12). Ascultaţi ce spune William Hendriksen despre acest verset: „Pe durata întregii Sale lucrări, prin învăţătură şi minuni, Isus Şi-a îndeplinit slujba pe care a avut-o faţă de oile Sale, aceea de a le fi Păstorul cel bun... Prin această păzire spirituală constantă, Isus I-a protejat pe ai Săi împotriva apostaziei. Rezultatul a fost acesta: nici unul din ei n-a pierit. Când spune Isus „nici unul din ei n-a pierit afară de fiul pierzării,” El nu spune că toţi pe care I i-a dat Tatăl Fiului, cu excepţia lui Iuda au fost păziţi. Cu siguranţă, El nu doreşte să ne sugereze că în cazul lui Iuda El a eşuat mizerabil în a-Şi duce la îndeplinire sarcina dată Lui.”
Aşadar, pornind de la construcţia textului grecesc, Hendriksen ne spune ce afirmă de fapt Ioan 17:12: „„I-am păzit şi nici unul din ei nu a pierit. Dar fiul pierzării a pierit.” Textul este departe de a dovedi că în acest caz planul din veşnicie a eşuat iar profeţia a rămas neîmplinită, ci că aceasta s-a întâmplat pentru ca să se împlinească Scriptura”.
A mai fost vreodată vreun ucenic al lui Isus numit „fiul pierzării”? Acesta înseamnă „cel total pierdut, desemnat pentru pierzare”. Nici chiar Simon Petru, care s-a lepădat de Domnul nu a fost numit aşa! Să vedem contrastul dintre el şi Iuda: „Domnul a zis: ‚Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:31,32). Într-adevăr, Isus s-a rugat pentru Petru, dar niciodată nu s-a rugat pentru Iuda. Iar credinţa marelui apostol nu a pierit, fiindcă rugăciunile Împăratului Isus sunt întotdeauna ascultate (Ioan 11:42). Speranţa noastră se bazează pe rugăciunile Mijlocitorului nostru, nu pe ale noastre (Evrei 9:24).
Câteva concluzii şi un rezumat
(1) Nu trebuie să confundăm niciodată darurile cu harul. Pot exista oameni plini de daruri, dar fără har, aşa cum a fost cazul lui Iuda. Toate referinţele la Matei 10 ale dlui Swaggart care căutau să dovedească faptul că Iuda a fost un copil adevărat al lui Dumnezeu, nu fac altceva decât să dovedească faptul că Iuda Iscarioteanul a fost într-adevăr un apostol plin de daruri, unul care putea face minuni, dar care nu a avut o dragoste din inimă pentru Mântuitorul. Şi nu ne-a avertizat Domnul despre asemenea lucruri? „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‚Doamne, Doamne, n-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ‚Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege” (Matei 7:22-23). Ce cuvinte solemne şi grave sunt acestea!
(2) Despre Iuda nu se spune că l-ar fi numit pe Isus „Domnul” nici măcar o dată. L-a numit „Învăţător” atunci când l-a trădat cu un sărut (Matei 26:49), dar niciodată nu l-a recunoscut cu adevărat (personal) ca şi „Kurios” (Domn). Atunci când cineva se supune puterii lui Hristos, înseamnă că această persoană Îl ascultă pe Hristos în dragoste. Cu Iuda nu s-a întâmplat aşa, după cum am văzut.Sărutul său nu a fost unul al iubirii, ci unul al înşelăciunii.
(3) Iuda a „căzut” într-adevăr de la „slujba şi apostolia lui” (Fapte 1:25). Scriptura afirmă acest fapt foarte clar, dar niciodată nu spune că el „a căzut din har”. Noi nu căutăm să promovăm aici vreo „teorie” ca „odată în har, pentru totdeauna în har”. Dl. Swaggart foloseşte termeni nescripturali la fel ca mulţi alţii. A fi „în Hristos” prin alegere (Efeseni 1:4) ne asigură că vom fi „în Hristos” în experienţa noastră reală (2 Tesaloniceni 2:13-14), aşa cum suntem chemaţi de Evanghelie. Aceasta nu este o „teorie” inventată de oameni. Este adevărul veşnic al Cuvântului binecuvântat al lui Dumnezeu! Când oameni slabi, oricare ar fi motivul lor, se împotrivesc doctrinelor descoperite clar ale Scrierilor Sfinte, ei neagă, de fapt, pe Dumnezeul pe care îl mărturisesc. Aceia care au numele lor scrise în Cartea Vieţii Mielului vor merge cu siguranţă în ceruri, şi nu poţi să iei Psalmul 69:28 ca dovadă că numele tău poate fi şters de acolo fiindcă nu întruneşte anumite condiţii. Apocalipsa 20:15 afirmă că „Oricine n'a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”Atunci când compari acest verset cu Apocalipsa 3:5, 13:8 şi 22.19 cu siguranţă poţi vedea că cei ce sunt mântuiţi cu adevărat nu pot avea numele şterse! Iar numele noastre sunt scrise în cartea vieţii înainte de întemeierea lumii, şi nu (aşa cum se predică greşit) atunci când credem Evanghelia.
(4) Domnul Isus a spus despre Iuda: „Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut” (Matei 26:24). De ce nu se referă dl. Swaggart deloc la acest verset în articolul pe care l-a publicat? Acest verset a fost total neglijat. Din nou, Isus îi spune lui Petru: „Şi voi sunteţi spălaţi, dar nu toţi” (Ioan 13:10). Observaţi că dl. Swaggart nu face referire nici la acest verset. Lecţia este mai mult decât evidentă: Isus afirmă în Ioan 13 că nu toţi ucenicii erau „spălaţi” cu adevărat (versetul 10 în limba greacă), adică nu toţi erau curaţi spiritual înaintea lui Dumnezeu. Dar Swaggart nu poate afirma aşa ceva şi totodată să susţină teoria „Iuda a fost odată mântuit”. Aşa că el lasă intenţionat afară din răspunsul lui acest verset!
(5) Iuda s-a spânzurat şi s-a dus la „locul lui” (Fapte 1:25). Orice ar însemna acest lucru, cu siguranţă că aceasta nu înseamnă că a fost legat de cer, dar a schimbat cerul pe iad. Acelaşi lucru se spune şi despre falsul profet Balaam (Numeri 24:25). „Iuda a fost un ipocrit, iar iadul este locul potrivit pentru acest fel de oameni; şi alţi păcătoşi, fiind condamnaţi, îşi vor lua partea lor acolo, Matei 24:51” (Matthew Henry). Suntem de acord cu Jimmy Swaggart asupra unui singur lucru –că Iuda este acum în iad.
sâmbătă, 18 iulie 2009
Înţelesul şi utilizarea cuvântului Ekklesia
E
vanghelicii au o mare responsabilitate ce constă în învăţarea şi scrierea despre adevăratul înţeles al cuvântului ekklesia (biserică) în timpurile Noului Testament. Deşi Cristos a spus că Porţile locuinţelor morţii nu vor birui biserica Sa, adevărul este că Satan a pus o mare perdea de fum pentru a ascunde înţelesul original al cuvântului grecesc ekklesia. Ştim că nu este corect să impunem definiţiile denaturate ale secolului XX asupra unui cuvânt din primul secol.
I. Scriitorii greci clasici definesc ekklesia drept o adunare sau o congregaţie.
Scriitorii greci pre-creştini sunt citaţi de dr. B.H. Carroll în cartea sa THE CHURCH.
Tucidide (460-400 î. Cr.) 1, 87 – „El . . .a pus întrebarea la vot în adunarea (ekklesia) spartanilor.” 6,8 – „Şi atenienii, convocând o adunare (ekklesia) . . .au votat . . .”
Aristofan (448-385 î. Cr.), Acte 169 – „Dar vă interzic să chemaţi o adunare (ekklesia) pentru plata tracilor.”
Demostene (384-322 î. Cr.), 378, 24 – „Când după aceasta adunarea (ekklesia) s-a amânat, ei s-au adunat şi au plănuit . . .Le era teamă că o adunare (ekklesia) va fi convocată pe neaşteptate . . .”
Lexicoanele noastre greceşti definesc ekklesia ca fiind adunare. Thayer’s – „o adunare de oameni convocaţi într-un loc public de sfat cu scopul de a delibera.” Liddell & Scott – „o adunare de cetăţeni convocaţi de crainic, adunarea legislativă.” Trench’s Synonyms – „adunarea legislativă formată din cei care aveau drepturile cetăţeniei într-o cetate grecească liberă, adunată pentru conducerea treburilor publice.” Seyffert’s Dictionary – „Adunarea poporului care avea în cetăţile greceşti puterea deciziei finale în treburile publice.” Ewing – „de fiecare dată, cuvântul înseamnă un corp organizat.” Dana’s Eclessiology – „în utilizarea clasică, ekklesia a însemnat o adunare.”
II. Septuaginta şi Apocrifa au folosit ekklesia ca şi congregaţie. Dr. B.H. Carroll (ibid, 47-51) a citat 114 cazuri din Vechiul Testament şi Apocrifa traducerea King James unde cuvintele adunare sau congregaţie sunt folosite pentru grecescul ekklesia în Septuaginta. Cuvântul grecesc ekklesia este folosit pentru cuvintele evreieşti qahal sau edhah, amândouă însemnând congregaţie. În nici un caz aceste cuvinte nu înseamnă un număr de oameni care nu s-au adunat niciodată.
Faptul că Domnul Isus şi scriitorii Noului Testament au cunoscut şi folosit Septuaginta este o certitudine. La fel, oricine cunoştea limba greacă în Noul Testament ştia că ekklesia însemna o adunare. Domnul Isus a folosit corect şi exact cuvântul ekklesia, dar istoria bisericii ne descoperă multe denaturări şi înţelesuri false ale acestui cuvânt.
III. Domnul Isus a folosit ekklesia de 23 de ori în Noul Testament.
„Eu voi zidi ekklesia Mea,” a spus Domnul Isus în Matei 16:18. Cuvântul „Mea” este singurul adjectiv pentru biserică în Noul Testament, în această epocă. (Când vom ajunge cu toţii în ceruri, într-o singură mare adunare, atunci va fi o „Biserică, slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta,” Ef. 5:27).
Când Domnul Isus a spus „Biserica Mea,” aceasta trebuia să fie diferită de orice altă adunare din Vechiul Testament. De aceea, ea nu era o continuare a vreunei ekklesia vechi testamentale; era o entitate nouă. „Adunarea din pustie” din Fapte 7:38 a fost o adunare, aşa cum spune nota de subsol a lui Scofield: „O traducere mai bună [pentru biserică] ar fi „congregaţia.” Înţelesul original al cuvântului ekklesia a fost o adunare de cetăţeni într-un loc public pentru deliberări (sublinierea îi aparţine) [autorul se referă la The Scofield Reference Bible –Ed.] . Septuaginta l-a folosit pentru a semnifica adunarea lui Israel. Aici este folosită în cel mai general sens al unei întruniri convocate.” Apoi Scofield se contrazice el însuşi sugerând o biserică „universală” – una care nu s-a întrunit niciodată până acum.
Fără lexicoane, se poate cunoaşte sensul unui cuvânt observându-se modul în care este folosit. Domnul Isus a folosit cuvântul biserică de două ori în Matei 18:17 unde acesta trebuie să însemne o adunare reală, locală. Domnul Isus a folosit cuvântul biserică de 20 de ori în Apocalipsa, de fiecare dată însemnând o congregaţie reală. Pluralul „biserici” se găseşte de 12 ori în Apocalipsa, contrar utilizării moderne şi neglijente care de prea multe ori foloseşte singularul pentru a desemna mai multe biserici dintr-o anumită zonă. Citim despre „bisericile din Asia” dar niciodată despre „biserica din Asia.”
Atât Domnul Isus cât şi Duhul Sfânt au subliniat importanţa definirii corecte a cuvântului „biserică.” De şapte ori citim: „ Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Dacă repetiţia este un criteriu, atunci acesta este cel mai important verset din Noul Testament. De ce? Fiindcă o biserică este trupul lui Hristos, reprezentanta Sa pe pământ, singura organizaţie pe care El a zidit-o şi a autorizat-o să ducă la îndeplinire TOATĂ lucrarea Sa, pe TOT pământul, în TOATE aceste secole. TOT poporul Său ar trebui să fie implicat într-o asemenea biserică.
În Apocalipsa 22:16 a considerat că fiecare credincios va fi într-o biserică reală. „Eu, Isus, am trimes pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici.”Astfel, orice credincios ce nu este membru într-o biserică reală (adevărată) va fi omis. Domnul Isus nu a glumit când a spus: „Eu voi zidi Biserica Mea.”
Prima utilizare a cuvântului „biserică” din Matei 16:18 este generică sau instituţională. Domnul Isus a înţeles prin aceasta că va avea mai mult de una, aşa cum Dumnezeu a plănuit mai mult decât un singur om când a spus în Geneza 1:26: „Să facem om.” Auzim spunându-se: „Câinele este cel mai bun prieten al omului,” ceea ce nu semnifică un câine şi un om universal, ci fiecare câine şi fiecare om. Deci, utilizarea generică a cuvântului „biserică” în Matei 16:18 şi oriunde altundeva înseamnă fiecare biserică reală.
Din moment ce Domnul Isus a folosit cuvântul „biserică” de 22 de ori drept o adunare reală, atunci utilizarea lui în Matei 16:18 trebuie să însemne acelaşi lucru. El nu a folosit cuvântul ekklesia la început pentru un fel de biserică, şi apoi întotdeauna după aceasta cu un înţeles total diferit. Mai mult, El nu a spus: „Eu voi zidi două feluri de biserici.” Aceasta ar fi foarte confuz, căci cine ar putea spune la ce fel se referă de fiecare dată?
Contrar lui Scofield, nici măcar un verset nu spune că Duhul Sfânt ar „forma” o biserică la Cincizecime, sau la orice altă dată. Cristos a spus că El Însuşi o va zidi şi aşa a făcut. El a spus în Ioan 17:4: „am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Cât despre timpul viitor al cuvântului oikodomeso, voi construi, Dr. A.T. Robertson în cartea sa SHORT GRAMMAR, 3rd edition, p. 141, spune „Viitorul, la fel, prezintă o acţiune incompletă care, în orice caz, poate fi prelungită, repetată, întreruptă sau începută.”
Matei 16:18 ar putea fi: „Eu voi edifica biserica Mea,” fiindcă alte versete spun că biserici, înfiinţate anterior, încă erau edificate (Fapte 9:31; 1 Cor. 14:5, 12, 26; Ef. 4:12, 16, 29; 1 Tim. 1:4 (pentru ultima referinţă vezi traducerea Trinitarian Bible Society -n.tr.)).
Mulţi experţi cred că Domnul Isus şi-a început biserica atunci când şi-a chemat primii ucenici, aşa cum ni se spune în Matei 4:18-22; Marcu 1:16-20; Luca 6:13-16 şi Ioan 1:35-45. În Matei 10:1 Domnul Isus „a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi,” unde cuvântul pentru „chemat” este proskalesamenos care are aceeaşi rădăcină ca ekklesia. Atunci Domnul Isus a „adunat” sau „ekklesiat” ucenicii Săi, fiindcă ei au fost un trup chemat. El le-a dat apoi putere să scoată demoni, să vindece bolnavi şi să învie morţii. „Aceştia sunt cei doisprezece, pe cari i-a trimes Domnul Isus” (Matei 10:5).
Toate acestea sunt în acord cu Ef. 2:20, 21 – „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Domnul Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.”
Ştim căci Cristos a fost Păstorul cel bun, fiindcă cuvântul grecesc poimen are înţelesul de păstor. El aşa a spus în Ioan 10:11, 14. Atunci noua sa biserică a avut singurul păstor perfect din toată istoria. Iar această biserică pe care Cristos a zidit-o personal, în zilele în care trăia în trup, este modelul tuturor bisericilor care i-au urmat. Fiindcă acei 13 bărbaţi au făcut cea mai bună lucrare cunoscută a bisericii: învăţare, predicare, vindecare, evanghelizare, mângăiere, consiliere şi ajutorare pentru oricine era în nevoie. Ce biserică a făcut mai mult?
Cele patru Evanghelii nu ar fi necesare pentru dispensaţia legii mozaice care atunci se încheia. Cele patru Evanghelii SUNT necesare pentru dispensaţia Noului Testament despre care Cristos a spus că a început cu Ioan Botezătorul (Mat. 11:13; Luca 16:16; de asemenea Marcu 1:1-8; Ioan 1:6-17; Fapte 10:37 şi 13:24). Aceasta este epoca bisericii, iar Domnul Isus a venit pentru a o defini şi a o începe – în cele patru Evanghelii.
Viaţa şi organizarea bisericii au fost la fel atât înainte cât şi după Cincizecime. Fiindcă Noul Testament este un tot unitar: are o Evanghelie, un plan de mântuire, o împărăţie, un botez şi un fel de biserică. Înainte de Cincizecime, biserica lui Cristos a avut Evanghelia, botezul, Cina, lucrarea misionară, disciplina, organizarea, evanghelizarea şi o mare putere.
IV. Luca, în Fapte, foloseşte ekklesia cu înţelesul de adunare sau congregaţie. În Fapte 1:13-15 găsim pe apostoli rugându-se cu un cuget împreună cu alţi peste 100 de credincioşi, iar apoi ei au avut o adunare generală. Toate acestea implică membrii reali. Fapte 2:41 spune că aproximativ 3000 de suflete au fost adăugate lor la Cincizecime. Un salariat poate adăuga o sumă de bani la un cont bancar existent anterior, dar el nu adaugă la unul ce nu a fost încă înfiinţat. La fel este şi cu biserica.
Nu există nici un singur verset care să spună că Duhul Sfânt a „format” biserica la Cincizecime. Dar notele lui Scofield spun de 15 ori că El a făcut acest lucru, bazându-şi falsa afirmaţie pe traducerea neclară din 1 Corinteni 12:13 –„am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup. . .” Observaţi: (1) Nici Pavel, nici corintenii nu erau la Ierusalim atunci; încă nu erau mântuiţi. A folosi traducerea neclară din 1 Corinteni 12:13 înseamnă a depinde de „un dinte stricat şi . . .un picior care şchiopătează” (Prov. 25:19). (2) Nici un alt verset nu susţine această traducere neclară a versetului 1 Corinteni 12:13. (3) Şapte versete clare spun căci Cristos a botezat credincioşii CU Duhul, Matei 3:11, Marcu 1:8; Luca 3:16; Ioan 1:33; Fapte 1:5; 2:33; 11:16. (4) Influenţa traducătorilor englezi a rămas până astăzi; ei au fost împotriva afundării în apă; ei au refuzat cu o sinceritate îndoielnică să traducă baptizo care întotdeauna a însemnat afundare. (5) Traducerea românească a prepoziţiei greceşti en este „în.” (6) Cuvântul „Duh” nu este cu majusculă în greceşte, iar contextul nu cere o majusculă. (7) În limba greacă citim: „într-un duh am fost afundaţi, într-un trup,” iar acel trup este clar identificat în versetele 24 şi 27 ca biserica-trup din Corint. (8) Pavel foloseşte fraza identică „într-un duh” în Filipeni 1:27, pentru acelaşi motiv, unitatea bisericii. (9) „Trupul” în 1 Corinteni 12:13 este sinonim cu „clădirea” ca metaforă a unei biserici; în fiecare caz, este necesară o unitate vizibilă şi un ansamblu de părţi. (10) O biserică trebuie să se adune pentru a fi un trup.
Un trup este întotdeauna local, vizibil şi real, la fel cum este şi o adunare. Sunt toţi împreună într-un singur loc în acelaşi timp.
Fiecare menţiune a unei biserici în Fapte necesită o adunare, la fel cum arată fiecare context. Nu există nici un argument conform căruia ekklesia şi-ar fi schimbat înţelesul său din Septuaginta, sau cel folosit de Domnul Isus. El Şi-a zidit biserica Sa, aceasta implicând o structură şi un schelet, la fel cum pretinde fiecare metaforă folosită pentru biserică. Ce se poate construi la o biserică universală? Nu are nici o organizare, slujitori sau rânduieli; nu are nici o adresă, responsabilitate şi nu trebuie răspundă înaintea nimănui; nu are nici o identitate, asemănare sau integritate. Ce are ea – în afară de cuvinte confuze?
Pluralul cel dezbătut din Fapte 9:31, din Biblia engleză KJV –„Bisericile se bucurau de pace” este corect aşa cum este. Singularul este greşit fiindcă încalcă toate celelalte utilizări anterioare ale ekklesiei. Iar pluralul este susţinut de mai multe manuscrise greceşti.
Fapte 15:41 spune că Pavel „a străbătut Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.” Dar Scofield degradează şi slăbeşte bisericile adevărate scoţând în evidenţă o biserică universală neclară pe care el o numeşte în mod greşit „adevărata” biserică!
Nu se vede nici o biserică universală în Fapte; nu poate raporta nici o acţiune şi nu are fapte care să o sprijine.
Traducerea engleză KJV a folosit „adunare” pentru ekklesia în mod corect în trei locuri – Fapte 19:32, 39, 41. Aceste versete se referă la o întrunire orăşenească a cetăţenilor Efesului care aveau dreptul de a vota şi acţiona ca trup. Ce ar fi fost dacă Bibliile noastre ar fi folosit cuvântul „biserică,” la fel ca şi în celelalte locuri? Confuzia ar fi fost similară cu cele 16 definiţii contradictorii ale bisericii date în prezent într-un dicţionar bun.
Pentru a fi fidel Bibliei, treci peste cele 115 utilizări ale cuvântului „biserică” şi înlocuieşte-l cu „congregaţie.” Bibliile engleze au folosit cuvântul „adunare” înainte de anul 1611, anul în care s-a tradus KJV. Dar avem aceste erori fiindcă Împăratului James nu-i plăceau nici puritanii, nici baptiştii.
V. Apostolul Pavel a folosit ekklesia cu înţelesul de adunare sau congregaţie.
Pavel a folosit cuvântul trup ca metaforă pentru congregaţie. O metaforă este doar o asemănare parţială cu antecedentul său. Astfel, „corpul studenţesc s-a întrunit în amfiteatru,” dar când acei studenţi se dispersează pentru ultima oară, ei nu mai sunt un corp. La fel, creştinii trebuie să fie supuşi unei adunări, sau să se întrunească regulat, pentru a putea fi numiţi un trup – sau o biserică. Creştinii din Roma nu erau o parte a trupului din Corint sau Efes. Bineînţeles, părtăşia dintre biserici era atunci bună, la fel cum ar trebui să fie şi acum.
Pavel nu a fost membru în trupul-biserică de la Roma când a scris Epistola către Romani. Dar el a folosit editorialul „noi” în multe locuri; în altele a folosit „noi” şi „voi” alternativ. Ar fi putut folosi „noi” pentru a se identifica cu creştinii de pretutindeni. Toate cele şase utilizări ale cuvântului „biserică” din Romani necesită adunări locale şi reale. Pluralul „biserici” este folosit cu acurateţe, în timp ce majoritatea scriitorilor moderni ar folosi incorect singularul.
Pavel a folosit termenul „biserică” de 31 de ori în epistolele sale către Corinteni şi de două ori în Galateni.
În Epistola către Efeseni, „biserică” se găseşte de nouă ori, de fiecare dată la singular. Sensul generic este întrebuinţat, ca în Efeseni 5:23 – „căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.” Observaţi singularul la bărbat, nevastă, biserică şi trup. Şi totuşi, mulţi liberali vor universaliza şi evapora cuvântul „biserică” dar nu şi bărbatul şi nevasta. De ce sunt ei aşa nedrepţi? Sau soţia ta te prezintă: „acesta este soţul meu local?” Iar tu spui: „aceasta este soţia mea locală?” De ce atunci se vorbeşte pleonastic despre o „biserică locală?” Noul Testament nu face niciodată aşa. Orice biserică adevărată este locală – fără excepţie.
. . . Biserica de la Efes a fost ca o clădire „bine închegată,” aşa cum spune aşa de bine în 2:21. Nici o biserică ireală şi universală nu se poate potrivi cu acest verset bun. Efesenii ştiau foarte bine ce a fost o ekklesia. Ei aveau o adunare orăşenească cu mult înainte de apariţia lui Pavel –şi el de asemenea a ştiut ce a însemnat o ekklesia.
Biserica din Efes a fost de asemenea ca un trup „bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură” (4:16). Nu este nici un trup mistic aici; nici un trup fantomă, stafie sau iluzie, sau vreun nimic universal, imaginar sau efemer. A fost o biserică adevărată, la fel de reală ca trupul real al cuiva.
Ia-ţi trupul şi tratează-l aşa cum tratează unii trupul lui Cristos. Disecă-l, dezmembrează-l, dislocă-l, dezorganizează-l, împrăştie-l, disipă-l, dezasamblează-l, împarte-l şi dispersează-l în întrega lume. Atunci, ce trup mai este acesta?
Cât despre Cristos ca având multe trupuri – nici o problemă. Din moment ce Cristos este „Capul oricărui bărbat” (1 Cor. 11:3), El poate la fel de uşor să fie Capul fiecărei biserici. Fiindcă EL este universal, şi El ne-a promis să fie cu noi toţi până la sfârşitul acestui veac. La fel cum Conrad Hilton este capul sistemului său hotelier din întreaga lume, el este capul fiecărui hotel al său. Nu există nici o problemă aici.
Însă o problemă reală este aceasta – cum poate vreun trup, real sau metaforic, să fie întotdeauna separat şi dispersat, să nu se întrunească niciodată în această epocă, şi totuşi să fie numit trup? A vorbi despre toţi creştinii ca fiind „trupul lui Cristos” este o utilizare incorectă a cuvintelor – la fel cum fac liberalii – denaturând înţelesul raţional al Scripturilor.
Biserica şi trupul sunt folosite ca sinonime în Coloseni 1:18, 24, înţelegând prin aceasta Biserica de la Colose, şi prin implicaţie toate bisericile similare. Ideal, fiecare biserică este „bine închegată” după cum Coloseni 2:2, 19 spune aşa de frumos. Şi ce poate fi mai opus decât o biserică „universală” ce nu s-a adunat niciodată pe pământ?
Fiecare metaforă nou testamentală a bisericii necesită ceva local, strâns legat şi vizibil.
Cuvântul „coeziune” descrie fiecare biserică reală, atât în timpurile nou testamentale cât şi acum.
VI. Mulţi experţi păstrează înţelesul original al ekklesiei.
Probabil că toţi ar face la fel, dacă romano-catolicii nu ar fi vârât aşa de abil pe gâtul „creştinătăţii” ideea de catolic-universal.
J. B. Moody în cartea sa, MY CHURCH, scrie în prefaţă: „Majoritatea copleşitoare a lumii creştine, cu toţi vorbitorii şi scriitorii publici, folosesc în mod greşit şi abuză de utilizarea corectă a cuvântului „biserică” . . . Dacă eu spun neadevăruri despre biserica Lui, spun minciuni despre El.”
Roy Mason, scrie în THE MYTH OF THE UNIVERSAL, INVISIBLE CHURCH THEORY EXPLODED –„Nu există vreo menţiune a unei biserici universale în Biblie . . . Creştinii din primele secole nu au ştiut nimic despre aşa ceva . . .În scrierile lor, ei nu vorbesc despre o biserică invizibilă, universală, spirituală, atotcuprinzătoare . . . Ei cunoşteau prea bine limba greacă pentru a încerca să folosească termenul ekklesia într-un asemenea sens . . . Când reformatorii protestanţi s-au despărţit de lumea catolică, ei au respins Biserica Romano-Catolică ce pretindea a fi biserica universală vizibilă, dar ei nu s-au întors la tipul de biserică nou testamentală . . .Ei au promovat biserica universală invizibilă.”
Dr. Henry M. Morris în THE BIBLE HAS THE ANSWER (Baker, 1971) scrie –„Biserica adevărată este un grup local de credincioşi creştini, şi nu o entitate invizibilă şi universală, fără substanţă fizică, fără întruniri, fără slujitori ai bisericii, fără rânduieli, şi fără vreo lucrare organizată a evanghelizării, a închinării sau a instruirii.”
Dr. B. H. Carroll în ECCLESIA –THE CHURCH afirmă – „localizarea este subînţeleasă în ekklesia. Nu poate exista nici o adunare acum sau în veacul de apoi fără un loc de întrunire.”
Dr. C. E. Tulga în THE NATURE OF THE CHURCH scrie – „Nu există în prezent nici o biserică universală funcţională, vizibilă sau invizibilă. Nicăieri în Noul Testament nu se învaţă o asemenea idee. Toţi răscumpăraţii tuturor veacurilor, bărbaţi şi femei, pe pământ sau în cer aparţin familiei lui Dumnezeu, Ef. 3:15. . . Fundamentalismul interdenominaţional trebuie să aibe ca bază de unitate o biserică invizibilă speculativă, o biserică ce nu se găseşte în Noul Testament ci a fost inventată şi folosită de Augustin, Luther şi Calvin ca un instrument folositor de menţinere împreună a unui amestec contradictoriu.
În acelaşi mod, alţi 45 de experţi pot fi citaţi.
Haideţi să înlăturăm aureola bisericii universale imaginare şi să o dăm bisericilor reale unde s-a potrivit atât de bine în primul secol creştin.
Nu este corect să folosim ideea medievală „catolică” pentru biserica zidită de Cristos. Dacă facem aşa, bisericile adevărate sunt acoperite de o ceaţă. Dacă Satan a încercat să ascundă şi să camufleze bisericile reale, ce ar fi putut face mai rău sau mai mult decât să inventeze ideea de biserică universală? Cu toate acestea, unii scriitori degradează bisericile reale scriindu-le cu „b,” dar scriind biserica imaginară cu „B!”
Multe versete preţioase despre biserici în Noul Testament sunt jefuite de valorile lor practice de aceia care spun că ele se referă la biserica universală, invizibilă. Aceasta este o înşelăciune la adresa lui Cristos şi a poporului Său. . .Versete care cheamă la unitatea bisericii sunt greşit aplicate sau slăbite; multe pasaje sunt făcute fără putere; influenţa bisericilor reale este disipată, şi slava care aparţine bisericilor reale este pierdută – toate datorită acestui universalism.
Ideea bisericii universale invită învăţătorii falşi şi ereticii să îi seducă pe aceia care minimalizează bisericile reale; de asemenea încurajează oamenii hoinari şi iresponsabili de a neglija datoriile faţă de o biserică reală.
Biserica universală este o „conglomeraţie interdenominaţională incomprehensibilă” de ecclesiologie ecumenică catolico-protestantă.
Ideea bisericii universale trece cu vederea milioanele de oameni care nu sunt membrii nicăieri şi care dau bani unor organizaţii nebisericeşti, jefuind astfel bisericile reale.
O biserică adevărată nou testamentală este o coeziune; biserica universală este exact opusul.
Biserica universală nu are nevoie de păstori, învăţători sau muzicieni, deci, de ce să avem şcoli scumpe pentru ei? Şi de ce să cerem bisericilor reale să susţină astfel de şcoli fără rost? Iar dacă toţi păstorii şi profesorii ar trebui să depindă doar de biserica universală pentru salariile lor, atunci şi-ar schimba imediat teologia.
Când nimeni nu are vreo responsabilitate, atunci nu se realizează nimic. Ideea de biserică universală nu motivează pe nimeni; evocă doar un răspuns neutru sau negativ. Când cineva aude de o asemenea biserică devine dezinteresat. Ei gândesc: este prea departe; eu nu o pot vedea; nu are nimic de-a face cu mine; este o fantomă. De ce profesorul sau pastorul meu îmi distrage atenţia de la biserica mea reală pe care o iubesc şi o înţeleg?”
Întreg Noul Testament s-a concentrat numai asupra bisericilor reale. Fie ca orice creştin care crede Biblia să facă la fel acum, acordându-i lui Cristos şi bisericii Sale întreaga sa afecţiune, loialitate completă şi cooperare, la fel ca într-un trup.
vanghelicii au o mare responsabilitate ce constă în învăţarea şi scrierea despre adevăratul înţeles al cuvântului ekklesia (biserică) în timpurile Noului Testament. Deşi Cristos a spus că Porţile locuinţelor morţii nu vor birui biserica Sa, adevărul este că Satan a pus o mare perdea de fum pentru a ascunde înţelesul original al cuvântului grecesc ekklesia. Ştim că nu este corect să impunem definiţiile denaturate ale secolului XX asupra unui cuvânt din primul secol.
I. Scriitorii greci clasici definesc ekklesia drept o adunare sau o congregaţie.
Scriitorii greci pre-creştini sunt citaţi de dr. B.H. Carroll în cartea sa THE CHURCH.
Tucidide (460-400 î. Cr.) 1, 87 – „El . . .a pus întrebarea la vot în adunarea (ekklesia) spartanilor.” 6,8 – „Şi atenienii, convocând o adunare (ekklesia) . . .au votat . . .”
Aristofan (448-385 î. Cr.), Acte 169 – „Dar vă interzic să chemaţi o adunare (ekklesia) pentru plata tracilor.”
Demostene (384-322 î. Cr.), 378, 24 – „Când după aceasta adunarea (ekklesia) s-a amânat, ei s-au adunat şi au plănuit . . .Le era teamă că o adunare (ekklesia) va fi convocată pe neaşteptate . . .”
Lexicoanele noastre greceşti definesc ekklesia ca fiind adunare. Thayer’s – „o adunare de oameni convocaţi într-un loc public de sfat cu scopul de a delibera.” Liddell & Scott – „o adunare de cetăţeni convocaţi de crainic, adunarea legislativă.” Trench’s Synonyms – „adunarea legislativă formată din cei care aveau drepturile cetăţeniei într-o cetate grecească liberă, adunată pentru conducerea treburilor publice.” Seyffert’s Dictionary – „Adunarea poporului care avea în cetăţile greceşti puterea deciziei finale în treburile publice.” Ewing – „de fiecare dată, cuvântul înseamnă un corp organizat.” Dana’s Eclessiology – „în utilizarea clasică, ekklesia a însemnat o adunare.”
II. Septuaginta şi Apocrifa au folosit ekklesia ca şi congregaţie. Dr. B.H. Carroll (ibid, 47-51) a citat 114 cazuri din Vechiul Testament şi Apocrifa traducerea King James unde cuvintele adunare sau congregaţie sunt folosite pentru grecescul ekklesia în Septuaginta. Cuvântul grecesc ekklesia este folosit pentru cuvintele evreieşti qahal sau edhah, amândouă însemnând congregaţie. În nici un caz aceste cuvinte nu înseamnă un număr de oameni care nu s-au adunat niciodată.
Faptul că Domnul Isus şi scriitorii Noului Testament au cunoscut şi folosit Septuaginta este o certitudine. La fel, oricine cunoştea limba greacă în Noul Testament ştia că ekklesia însemna o adunare. Domnul Isus a folosit corect şi exact cuvântul ekklesia, dar istoria bisericii ne descoperă multe denaturări şi înţelesuri false ale acestui cuvânt.
III. Domnul Isus a folosit ekklesia de 23 de ori în Noul Testament.
„Eu voi zidi ekklesia Mea,” a spus Domnul Isus în Matei 16:18. Cuvântul „Mea” este singurul adjectiv pentru biserică în Noul Testament, în această epocă. (Când vom ajunge cu toţii în ceruri, într-o singură mare adunare, atunci va fi o „Biserică, slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta,” Ef. 5:27).
Când Domnul Isus a spus „Biserica Mea,” aceasta trebuia să fie diferită de orice altă adunare din Vechiul Testament. De aceea, ea nu era o continuare a vreunei ekklesia vechi testamentale; era o entitate nouă. „Adunarea din pustie” din Fapte 7:38 a fost o adunare, aşa cum spune nota de subsol a lui Scofield: „O traducere mai bună [pentru biserică] ar fi „congregaţia.” Înţelesul original al cuvântului ekklesia a fost o adunare de cetăţeni într-un loc public pentru deliberări (sublinierea îi aparţine) [autorul se referă la The Scofield Reference Bible –Ed.] . Septuaginta l-a folosit pentru a semnifica adunarea lui Israel. Aici este folosită în cel mai general sens al unei întruniri convocate.” Apoi Scofield se contrazice el însuşi sugerând o biserică „universală” – una care nu s-a întrunit niciodată până acum.
Fără lexicoane, se poate cunoaşte sensul unui cuvânt observându-se modul în care este folosit. Domnul Isus a folosit cuvântul biserică de două ori în Matei 18:17 unde acesta trebuie să însemne o adunare reală, locală. Domnul Isus a folosit cuvântul biserică de 20 de ori în Apocalipsa, de fiecare dată însemnând o congregaţie reală. Pluralul „biserici” se găseşte de 12 ori în Apocalipsa, contrar utilizării moderne şi neglijente care de prea multe ori foloseşte singularul pentru a desemna mai multe biserici dintr-o anumită zonă. Citim despre „bisericile din Asia” dar niciodată despre „biserica din Asia.”
Atât Domnul Isus cât şi Duhul Sfânt au subliniat importanţa definirii corecte a cuvântului „biserică.” De şapte ori citim: „ Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Dacă repetiţia este un criteriu, atunci acesta este cel mai important verset din Noul Testament. De ce? Fiindcă o biserică este trupul lui Hristos, reprezentanta Sa pe pământ, singura organizaţie pe care El a zidit-o şi a autorizat-o să ducă la îndeplinire TOATĂ lucrarea Sa, pe TOT pământul, în TOATE aceste secole. TOT poporul Său ar trebui să fie implicat într-o asemenea biserică.
În Apocalipsa 22:16 a considerat că fiecare credincios va fi într-o biserică reală. „Eu, Isus, am trimes pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici.”Astfel, orice credincios ce nu este membru într-o biserică reală (adevărată) va fi omis. Domnul Isus nu a glumit când a spus: „Eu voi zidi Biserica Mea.”
Prima utilizare a cuvântului „biserică” din Matei 16:18 este generică sau instituţională. Domnul Isus a înţeles prin aceasta că va avea mai mult de una, aşa cum Dumnezeu a plănuit mai mult decât un singur om când a spus în Geneza 1:26: „Să facem om.” Auzim spunându-se: „Câinele este cel mai bun prieten al omului,” ceea ce nu semnifică un câine şi un om universal, ci fiecare câine şi fiecare om. Deci, utilizarea generică a cuvântului „biserică” în Matei 16:18 şi oriunde altundeva înseamnă fiecare biserică reală.
Din moment ce Domnul Isus a folosit cuvântul „biserică” de 22 de ori drept o adunare reală, atunci utilizarea lui în Matei 16:18 trebuie să însemne acelaşi lucru. El nu a folosit cuvântul ekklesia la început pentru un fel de biserică, şi apoi întotdeauna după aceasta cu un înţeles total diferit. Mai mult, El nu a spus: „Eu voi zidi două feluri de biserici.” Aceasta ar fi foarte confuz, căci cine ar putea spune la ce fel se referă de fiecare dată?
Contrar lui Scofield, nici măcar un verset nu spune că Duhul Sfânt ar „forma” o biserică la Cincizecime, sau la orice altă dată. Cristos a spus că El Însuşi o va zidi şi aşa a făcut. El a spus în Ioan 17:4: „am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Cât despre timpul viitor al cuvântului oikodomeso, voi construi, Dr. A.T. Robertson în cartea sa SHORT GRAMMAR, 3rd edition, p. 141, spune „Viitorul, la fel, prezintă o acţiune incompletă care, în orice caz, poate fi prelungită, repetată, întreruptă sau începută.”
Matei 16:18 ar putea fi: „Eu voi edifica biserica Mea,” fiindcă alte versete spun că biserici, înfiinţate anterior, încă erau edificate (Fapte 9:31; 1 Cor. 14:5, 12, 26; Ef. 4:12, 16, 29; 1 Tim. 1:4 (pentru ultima referinţă vezi traducerea Trinitarian Bible Society -n.tr.)).
Mulţi experţi cred că Domnul Isus şi-a început biserica atunci când şi-a chemat primii ucenici, aşa cum ni se spune în Matei 4:18-22; Marcu 1:16-20; Luca 6:13-16 şi Ioan 1:35-45. În Matei 10:1 Domnul Isus „a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi,” unde cuvântul pentru „chemat” este proskalesamenos care are aceeaşi rădăcină ca ekklesia. Atunci Domnul Isus a „adunat” sau „ekklesiat” ucenicii Săi, fiindcă ei au fost un trup chemat. El le-a dat apoi putere să scoată demoni, să vindece bolnavi şi să învie morţii. „Aceştia sunt cei doisprezece, pe cari i-a trimes Domnul Isus” (Matei 10:5).
Toate acestea sunt în acord cu Ef. 2:20, 21 – „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Domnul Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.”
Ştim căci Cristos a fost Păstorul cel bun, fiindcă cuvântul grecesc poimen are înţelesul de păstor. El aşa a spus în Ioan 10:11, 14. Atunci noua sa biserică a avut singurul păstor perfect din toată istoria. Iar această biserică pe care Cristos a zidit-o personal, în zilele în care trăia în trup, este modelul tuturor bisericilor care i-au urmat. Fiindcă acei 13 bărbaţi au făcut cea mai bună lucrare cunoscută a bisericii: învăţare, predicare, vindecare, evanghelizare, mângăiere, consiliere şi ajutorare pentru oricine era în nevoie. Ce biserică a făcut mai mult?
Cele patru Evanghelii nu ar fi necesare pentru dispensaţia legii mozaice care atunci se încheia. Cele patru Evanghelii SUNT necesare pentru dispensaţia Noului Testament despre care Cristos a spus că a început cu Ioan Botezătorul (Mat. 11:13; Luca 16:16; de asemenea Marcu 1:1-8; Ioan 1:6-17; Fapte 10:37 şi 13:24). Aceasta este epoca bisericii, iar Domnul Isus a venit pentru a o defini şi a o începe – în cele patru Evanghelii.
Viaţa şi organizarea bisericii au fost la fel atât înainte cât şi după Cincizecime. Fiindcă Noul Testament este un tot unitar: are o Evanghelie, un plan de mântuire, o împărăţie, un botez şi un fel de biserică. Înainte de Cincizecime, biserica lui Cristos a avut Evanghelia, botezul, Cina, lucrarea misionară, disciplina, organizarea, evanghelizarea şi o mare putere.
IV. Luca, în Fapte, foloseşte ekklesia cu înţelesul de adunare sau congregaţie. În Fapte 1:13-15 găsim pe apostoli rugându-se cu un cuget împreună cu alţi peste 100 de credincioşi, iar apoi ei au avut o adunare generală. Toate acestea implică membrii reali. Fapte 2:41 spune că aproximativ 3000 de suflete au fost adăugate lor la Cincizecime. Un salariat poate adăuga o sumă de bani la un cont bancar existent anterior, dar el nu adaugă la unul ce nu a fost încă înfiinţat. La fel este şi cu biserica.
Nu există nici un singur verset care să spună că Duhul Sfânt a „format” biserica la Cincizecime. Dar notele lui Scofield spun de 15 ori că El a făcut acest lucru, bazându-şi falsa afirmaţie pe traducerea neclară din 1 Corinteni 12:13 –„am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup. . .” Observaţi: (1) Nici Pavel, nici corintenii nu erau la Ierusalim atunci; încă nu erau mântuiţi. A folosi traducerea neclară din 1 Corinteni 12:13 înseamnă a depinde de „un dinte stricat şi . . .un picior care şchiopătează” (Prov. 25:19). (2) Nici un alt verset nu susţine această traducere neclară a versetului 1 Corinteni 12:13. (3) Şapte versete clare spun căci Cristos a botezat credincioşii CU Duhul, Matei 3:11, Marcu 1:8; Luca 3:16; Ioan 1:33; Fapte 1:5; 2:33; 11:16. (4) Influenţa traducătorilor englezi a rămas până astăzi; ei au fost împotriva afundării în apă; ei au refuzat cu o sinceritate îndoielnică să traducă baptizo care întotdeauna a însemnat afundare. (5) Traducerea românească a prepoziţiei greceşti en este „în.” (6) Cuvântul „Duh” nu este cu majusculă în greceşte, iar contextul nu cere o majusculă. (7) În limba greacă citim: „într-un duh am fost afundaţi, într-un trup,” iar acel trup este clar identificat în versetele 24 şi 27 ca biserica-trup din Corint. (8) Pavel foloseşte fraza identică „într-un duh” în Filipeni 1:27, pentru acelaşi motiv, unitatea bisericii. (9) „Trupul” în 1 Corinteni 12:13 este sinonim cu „clădirea” ca metaforă a unei biserici; în fiecare caz, este necesară o unitate vizibilă şi un ansamblu de părţi. (10) O biserică trebuie să se adune pentru a fi un trup.
Un trup este întotdeauna local, vizibil şi real, la fel cum este şi o adunare. Sunt toţi împreună într-un singur loc în acelaşi timp.
Fiecare menţiune a unei biserici în Fapte necesită o adunare, la fel cum arată fiecare context. Nu există nici un argument conform căruia ekklesia şi-ar fi schimbat înţelesul său din Septuaginta, sau cel folosit de Domnul Isus. El Şi-a zidit biserica Sa, aceasta implicând o structură şi un schelet, la fel cum pretinde fiecare metaforă folosită pentru biserică. Ce se poate construi la o biserică universală? Nu are nici o organizare, slujitori sau rânduieli; nu are nici o adresă, responsabilitate şi nu trebuie răspundă înaintea nimănui; nu are nici o identitate, asemănare sau integritate. Ce are ea – în afară de cuvinte confuze?
Pluralul cel dezbătut din Fapte 9:31, din Biblia engleză KJV –„Bisericile se bucurau de pace” este corect aşa cum este. Singularul este greşit fiindcă încalcă toate celelalte utilizări anterioare ale ekklesiei. Iar pluralul este susţinut de mai multe manuscrise greceşti.
Fapte 15:41 spune că Pavel „a străbătut Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.” Dar Scofield degradează şi slăbeşte bisericile adevărate scoţând în evidenţă o biserică universală neclară pe care el o numeşte în mod greşit „adevărata” biserică!
Nu se vede nici o biserică universală în Fapte; nu poate raporta nici o acţiune şi nu are fapte care să o sprijine.
Traducerea engleză KJV a folosit „adunare” pentru ekklesia în mod corect în trei locuri – Fapte 19:32, 39, 41. Aceste versete se referă la o întrunire orăşenească a cetăţenilor Efesului care aveau dreptul de a vota şi acţiona ca trup. Ce ar fi fost dacă Bibliile noastre ar fi folosit cuvântul „biserică,” la fel ca şi în celelalte locuri? Confuzia ar fi fost similară cu cele 16 definiţii contradictorii ale bisericii date în prezent într-un dicţionar bun.
Pentru a fi fidel Bibliei, treci peste cele 115 utilizări ale cuvântului „biserică” şi înlocuieşte-l cu „congregaţie.” Bibliile engleze au folosit cuvântul „adunare” înainte de anul 1611, anul în care s-a tradus KJV. Dar avem aceste erori fiindcă Împăratului James nu-i plăceau nici puritanii, nici baptiştii.
V. Apostolul Pavel a folosit ekklesia cu înţelesul de adunare sau congregaţie.
Pavel a folosit cuvântul trup ca metaforă pentru congregaţie. O metaforă este doar o asemănare parţială cu antecedentul său. Astfel, „corpul studenţesc s-a întrunit în amfiteatru,” dar când acei studenţi se dispersează pentru ultima oară, ei nu mai sunt un corp. La fel, creştinii trebuie să fie supuşi unei adunări, sau să se întrunească regulat, pentru a putea fi numiţi un trup – sau o biserică. Creştinii din Roma nu erau o parte a trupului din Corint sau Efes. Bineînţeles, părtăşia dintre biserici era atunci bună, la fel cum ar trebui să fie şi acum.
Pavel nu a fost membru în trupul-biserică de la Roma când a scris Epistola către Romani. Dar el a folosit editorialul „noi” în multe locuri; în altele a folosit „noi” şi „voi” alternativ. Ar fi putut folosi „noi” pentru a se identifica cu creştinii de pretutindeni. Toate cele şase utilizări ale cuvântului „biserică” din Romani necesită adunări locale şi reale. Pluralul „biserici” este folosit cu acurateţe, în timp ce majoritatea scriitorilor moderni ar folosi incorect singularul.
Pavel a folosit termenul „biserică” de 31 de ori în epistolele sale către Corinteni şi de două ori în Galateni.
În Epistola către Efeseni, „biserică” se găseşte de nouă ori, de fiecare dată la singular. Sensul generic este întrebuinţat, ca în Efeseni 5:23 – „căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.” Observaţi singularul la bărbat, nevastă, biserică şi trup. Şi totuşi, mulţi liberali vor universaliza şi evapora cuvântul „biserică” dar nu şi bărbatul şi nevasta. De ce sunt ei aşa nedrepţi? Sau soţia ta te prezintă: „acesta este soţul meu local?” Iar tu spui: „aceasta este soţia mea locală?” De ce atunci se vorbeşte pleonastic despre o „biserică locală?” Noul Testament nu face niciodată aşa. Orice biserică adevărată este locală – fără excepţie.
. . . Biserica de la Efes a fost ca o clădire „bine închegată,” aşa cum spune aşa de bine în 2:21. Nici o biserică ireală şi universală nu se poate potrivi cu acest verset bun. Efesenii ştiau foarte bine ce a fost o ekklesia. Ei aveau o adunare orăşenească cu mult înainte de apariţia lui Pavel –şi el de asemenea a ştiut ce a însemnat o ekklesia.
Biserica din Efes a fost de asemenea ca un trup „bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură” (4:16). Nu este nici un trup mistic aici; nici un trup fantomă, stafie sau iluzie, sau vreun nimic universal, imaginar sau efemer. A fost o biserică adevărată, la fel de reală ca trupul real al cuiva.
Ia-ţi trupul şi tratează-l aşa cum tratează unii trupul lui Cristos. Disecă-l, dezmembrează-l, dislocă-l, dezorganizează-l, împrăştie-l, disipă-l, dezasamblează-l, împarte-l şi dispersează-l în întrega lume. Atunci, ce trup mai este acesta?
Cât despre Cristos ca având multe trupuri – nici o problemă. Din moment ce Cristos este „Capul oricărui bărbat” (1 Cor. 11:3), El poate la fel de uşor să fie Capul fiecărei biserici. Fiindcă EL este universal, şi El ne-a promis să fie cu noi toţi până la sfârşitul acestui veac. La fel cum Conrad Hilton este capul sistemului său hotelier din întreaga lume, el este capul fiecărui hotel al său. Nu există nici o problemă aici.
Însă o problemă reală este aceasta – cum poate vreun trup, real sau metaforic, să fie întotdeauna separat şi dispersat, să nu se întrunească niciodată în această epocă, şi totuşi să fie numit trup? A vorbi despre toţi creştinii ca fiind „trupul lui Cristos” este o utilizare incorectă a cuvintelor – la fel cum fac liberalii – denaturând înţelesul raţional al Scripturilor.
Biserica şi trupul sunt folosite ca sinonime în Coloseni 1:18, 24, înţelegând prin aceasta Biserica de la Colose, şi prin implicaţie toate bisericile similare. Ideal, fiecare biserică este „bine închegată” după cum Coloseni 2:2, 19 spune aşa de frumos. Şi ce poate fi mai opus decât o biserică „universală” ce nu s-a adunat niciodată pe pământ?
Fiecare metaforă nou testamentală a bisericii necesită ceva local, strâns legat şi vizibil.
Cuvântul „coeziune” descrie fiecare biserică reală, atât în timpurile nou testamentale cât şi acum.
VI. Mulţi experţi păstrează înţelesul original al ekklesiei.
Probabil că toţi ar face la fel, dacă romano-catolicii nu ar fi vârât aşa de abil pe gâtul „creştinătăţii” ideea de catolic-universal.
J. B. Moody în cartea sa, MY CHURCH, scrie în prefaţă: „Majoritatea copleşitoare a lumii creştine, cu toţi vorbitorii şi scriitorii publici, folosesc în mod greşit şi abuză de utilizarea corectă a cuvântului „biserică” . . . Dacă eu spun neadevăruri despre biserica Lui, spun minciuni despre El.”
Roy Mason, scrie în THE MYTH OF THE UNIVERSAL, INVISIBLE CHURCH THEORY EXPLODED –„Nu există vreo menţiune a unei biserici universale în Biblie . . . Creştinii din primele secole nu au ştiut nimic despre aşa ceva . . .În scrierile lor, ei nu vorbesc despre o biserică invizibilă, universală, spirituală, atotcuprinzătoare . . . Ei cunoşteau prea bine limba greacă pentru a încerca să folosească termenul ekklesia într-un asemenea sens . . . Când reformatorii protestanţi s-au despărţit de lumea catolică, ei au respins Biserica Romano-Catolică ce pretindea a fi biserica universală vizibilă, dar ei nu s-au întors la tipul de biserică nou testamentală . . .Ei au promovat biserica universală invizibilă.”
Dr. Henry M. Morris în THE BIBLE HAS THE ANSWER (Baker, 1971) scrie –„Biserica adevărată este un grup local de credincioşi creştini, şi nu o entitate invizibilă şi universală, fără substanţă fizică, fără întruniri, fără slujitori ai bisericii, fără rânduieli, şi fără vreo lucrare organizată a evanghelizării, a închinării sau a instruirii.”
Dr. B. H. Carroll în ECCLESIA –THE CHURCH afirmă – „localizarea este subînţeleasă în ekklesia. Nu poate exista nici o adunare acum sau în veacul de apoi fără un loc de întrunire.”
Dr. C. E. Tulga în THE NATURE OF THE CHURCH scrie – „Nu există în prezent nici o biserică universală funcţională, vizibilă sau invizibilă. Nicăieri în Noul Testament nu se învaţă o asemenea idee. Toţi răscumpăraţii tuturor veacurilor, bărbaţi şi femei, pe pământ sau în cer aparţin familiei lui Dumnezeu, Ef. 3:15. . . Fundamentalismul interdenominaţional trebuie să aibe ca bază de unitate o biserică invizibilă speculativă, o biserică ce nu se găseşte în Noul Testament ci a fost inventată şi folosită de Augustin, Luther şi Calvin ca un instrument folositor de menţinere împreună a unui amestec contradictoriu.
În acelaşi mod, alţi 45 de experţi pot fi citaţi.
Haideţi să înlăturăm aureola bisericii universale imaginare şi să o dăm bisericilor reale unde s-a potrivit atât de bine în primul secol creştin.
Nu este corect să folosim ideea medievală „catolică” pentru biserica zidită de Cristos. Dacă facem aşa, bisericile adevărate sunt acoperite de o ceaţă. Dacă Satan a încercat să ascundă şi să camufleze bisericile reale, ce ar fi putut face mai rău sau mai mult decât să inventeze ideea de biserică universală? Cu toate acestea, unii scriitori degradează bisericile reale scriindu-le cu „b,” dar scriind biserica imaginară cu „B!”
Multe versete preţioase despre biserici în Noul Testament sunt jefuite de valorile lor practice de aceia care spun că ele se referă la biserica universală, invizibilă. Aceasta este o înşelăciune la adresa lui Cristos şi a poporului Său. . .Versete care cheamă la unitatea bisericii sunt greşit aplicate sau slăbite; multe pasaje sunt făcute fără putere; influenţa bisericilor reale este disipată, şi slava care aparţine bisericilor reale este pierdută – toate datorită acestui universalism.
Ideea bisericii universale invită învăţătorii falşi şi ereticii să îi seducă pe aceia care minimalizează bisericile reale; de asemenea încurajează oamenii hoinari şi iresponsabili de a neglija datoriile faţă de o biserică reală.
Biserica universală este o „conglomeraţie interdenominaţională incomprehensibilă” de ecclesiologie ecumenică catolico-protestantă.
Ideea bisericii universale trece cu vederea milioanele de oameni care nu sunt membrii nicăieri şi care dau bani unor organizaţii nebisericeşti, jefuind astfel bisericile reale.
O biserică adevărată nou testamentală este o coeziune; biserica universală este exact opusul.
Biserica universală nu are nevoie de păstori, învăţători sau muzicieni, deci, de ce să avem şcoli scumpe pentru ei? Şi de ce să cerem bisericilor reale să susţină astfel de şcoli fără rost? Iar dacă toţi păstorii şi profesorii ar trebui să depindă doar de biserica universală pentru salariile lor, atunci şi-ar schimba imediat teologia.
Când nimeni nu are vreo responsabilitate, atunci nu se realizează nimic. Ideea de biserică universală nu motivează pe nimeni; evocă doar un răspuns neutru sau negativ. Când cineva aude de o asemenea biserică devine dezinteresat. Ei gândesc: este prea departe; eu nu o pot vedea; nu are nimic de-a face cu mine; este o fantomă. De ce profesorul sau pastorul meu îmi distrage atenţia de la biserica mea reală pe care o iubesc şi o înţeleg?”
Întreg Noul Testament s-a concentrat numai asupra bisericilor reale. Fie ca orice creştin care crede Biblia să facă la fel acum, acordându-i lui Cristos şi bisericii Sale întreaga sa afecţiune, loialitate completă şi cooperare, la fel ca într-un trup.
13 lucruri pe care o persoană nemântuită
F
aptul că păcătosul pierdut trebuie să se bazeze în întregime pe mila şi harul lui Dumnezeu trebuie să fie evident pentru aceia care citesc şi cred Scripturile. În Biblie nu aflăm nimic despre idei omeneşti ridicole ca „rugăciunea păcătosului” sau „luarea unei decizii pentru Hristos”, „invitarea lui Isus în inimă” sau „venirea în faţă pentru a-L primi pe Hristos.” Nici un predicator nou testamental nu a folosit vreodată asemenea termeni sau tactici! A spune păcătoşilor morţi spirituali că pot face ceva pentru a se mântui este o erezie condamnabilă fiindcă datorită falsei sale nădejdi, păcătoşii sunt învăţaţi să se încreadă în ceea ce ei au făcut şi nu în Hristos care a făcut totul.
Luaţi în considerare aceste treisprezece lucruri spirituale pe care o persoană nemântuită nu le poate face:
1. NU POATE GÂNDI CA DUMNEZEU:
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:8, 9).
2. NU-L POATE ÎNŢELEGE PE DUMNEZEU:
„...Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine” (Psalmul 50:21).
„Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decît Locuinţa morţilor: ce poţi şti?” (Iov 11:7, 8).
3. NU POATE VEDEA LUCRURILE DUHOVNICEŞTI:
„Drept răspuns, Isus i-a zis: ,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu’” (Ioan 3:3).
4. NU-ŞI POATE CUNOAŞTE PROPRIA-I INIMĂ:
„Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9).
5. NU POATE SĂ-ŞI CĂLĂUZEASCĂ PAŞII:
„Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă” (Ieremia 10:23).
„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbe 14:12).
6. NU SE POATE ELIBERA DE BLESTEMUL LEGII:
„Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentrucă este scris: ,Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă’” (Galateni 3:10).
7. NU POATE PRIMI DUHUL SFÂNT:
„...şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi” (Ioan 14:17).
8. NU POATE AUZI (primi şi înţelege) CUVINTELE LUI DUMNEZEU:
„Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu” (Ioan 8:47).
„Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2:14).
9. NU SE POATE NAŞTE SINGUR ÎN FAMILIA LUI DUMNEZEU:
„...născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:13).
„Căci El a zis lui Moise: ,Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.’ Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă” (Romani 9:15,16).
10. NU POATE AVEA PRIN EL ÎNSUŞI POCĂINŢA ŞI CREDINŢA ÎN HRISTOS:
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).
„...căci nu toţi au credinţa” (2 Tesaloniceni 3:2).
„Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Filipeni 1:29).
„...să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului” (2 Timotei 2:25).
„...către ceice au căpătat o credinţă de acelaş preţ cu a noastră” (2 Petru 1:1).
11. NU POATE VENI LA HRISTOS:
„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimes; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” „Tocmai de aceea v'am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu” (Ioan 6:44,65).
12. NU POATE CREDE ÎN HRISTOS:
„Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele” (Ioan 10:26).
13. NU-I POATE PLĂCEA LUI DUMNEZEU:
„În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8:5,8,9).
AŞADAR, OMENIREA ESTE FORŢATĂ SĂ ADMITĂ PROPRIA EI INCAPACITATE TOTALĂ DE A FACE CEVA PENTRU CONDIŢIA EI PIERDUTĂ.
În lumina acestor lucruri pe care un păcătos mort spiritual (nemântuit) nu le poate face, ce explicaţie putem da la porunca lui Dumnezeu ca toţi oamenii să se pocăiască?
Biblia afirmă că Dumnezeu „porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30). Ce ne facem cu sfatul dat de Dumnezeu oamenilor de a crede în Hristos? Ar porunci şi sfătui Dumnezeu pe oameni să facă ceva ce ei nu pot?
Noi răspundem cu un „DA” categoric! Dovada noastră este legea sfântă a lui Dumnezeu, dată lui Moise pe muntele Sinai. Deşi nu era nimic greşit în ceea ce privea Legea lui Dumnezeu, nici un om nu este capabil să ţină acele porunci (1 Timotei 1:8; Romani 8:3). Nici un om nu a ţinut vreodată Legea lui Dumnezeu şi totuşi Dumnezeu a fost drept când i-a dat-o omului şi i-a poruncit să o ţină! Prin acea Lege, noi ne vedem pe noi înşine ca pe nişte păcătoşi (Romani 3:20). Acesta a fost scopul Legii!
În vreme ce Dumnezeu pretinde pocăinţă (voinţa de întoarcere de la păcat) şi credinţa (voinţa de a crede în Hristos), nici un om nu este capabil de a îndeplini vreuna din ele. Astfel, ca şi în cazul Legii, omul este forţat să vadă că nu este nimic bun în el şi că nu se poate pocăi şi crede în Isus Hristos.
În toată Biblia, copiii lui Dumnezeu şi-au recunoscut propria incapacitate de a face ceva pentru a se mântui pe ei înşişi. În plus faţă de pasajele citate anterior în acest tractat, luaţi în considerare următoarele afirmaţii:
„...Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac” (Romani 7:18).
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9:24).
„...sunt închis şi nu pot să ies” (Psalmul 88:8).
„Întoarce-ne iarăş, Dumnezeul mântuirii noastre...” (Psalmul 85:4).
„...întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu!” (Ieremia 31:18).
„Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vîntul. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău, sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta, şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre” (Isaia 64:6,7).
„Mântuirea vine dela Domnul” (Iona 2:9).
Cei care cred că se pot pocăi prin propriile lor forţe şi pot avea credinţa mântuitoare greşesc. Ei se încred în propriile lor puteri şi nu în lucrarea mântuitoare a lui Isus Hristos! Nu este acest lucru valabil pentru toţi cei care se laudă cu păcatele lor trecute şi cu întoarcerea lor de la ele? Nu afirmă oare că au făcut-o ei înşişi? Astfel de lucruri le auzim în mod repetat la popularele lor „mărturii.” Unii sunt dispuşi să îşi împartă gloria şi să recunoască faptul că au fost ajutaţi puţin de Dumnezeu, dar chiar şi aceasta nu este altceva decât o încredere vicleană în fire. Şi nu se laudă unii oameni religioşi cu credinţa lor ca şi cu ceva grozav şi demn de răsplată? Încrederea în credinţa sau în pocăinţa mea nu este „... credinţa aleşilor lui Dumnezeu” (Tit 1:1).
Pavel a scris cu privire la adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, „...Noi...ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, ne lăudăm în Hristos Isus şi nu ne încredem în carne” (Filipeni 3:3). A te încrede în orice este făcut în fire (în natura şi puterea umană) înseamnă a te „încrede în carne.” A te încrede în rugăciunea ta, în botez, în bunătate, în credinţă sau în orice altă experienţă pe care ai avut-o, înseamnă a avea încredere în fire, şi nu în Hristos. Credinţa şi încrederea credinciosului adevărat este în Hristos! Cei născuţi din Dumnezeu nu se încred în ritualuri, sacramente, fapte bune, propria lor pocăinţă şi credinţă în Hristos, ci numai în Hristos! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sînteţi în credinţă...” (2 Corinteni 13:5). Te încrezi tu în credinţa ta sau în Hristos? În cine este credinţa ta? Vezi tu cu adevărat că toate faptele tale bune sunt „ca o haină mânjită” (Isaia 64:6)? Ţi-ai dat seama că meriţi Iadul? Eşti tu gata să-ţi iei locul de păcătos şi dacă Dumnezeu te trimite în Iad să spui că El este drept, nepărtinitor şi neprihănit să facă aşa? Sau tu nu crezi că meriţi pedeapsa cea veşnică?
Gândeşte-te la aceste cuvinte din vechea carte de Cântări baptiste engleze Gadsby:
„O, fereşte-te de temelia falsă a încrederii
Fiindcă nu este mai mult decât o iluzie
Pentru a fii vindecat fără a fi străpuns,
Pentru a fi mântuit înainte de a te pierde.”
Nu ai fost niciodată străpuns de Cuvântul lui Dumnezeu astfel încât păcatele tale să fie descoperite? Nu ai fost niciodată pierdut, adică să te vezi pe tine însuţi ca fiind un păcătos fără speranţă care merita Iadul? Cum te crezi tu mântuit dacă nu ai fost niciodată pierdut? Isus a spus: „Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Marcu 2:17). Dacă te vezi ca păcătos, cu siguranţă versetele citate în acest tractat ţi-au arătat că nu ai nici o speranţă de a face ceva pentru a te scoate din starea aceasta groaznică!
Mântuirea este gratuită şi vine „nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui” (Tit 3:5). Priveşte spre Isus Hristos care a făcut tot ce a fost necesar posibil, „fiindcă El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21).
Fie ca Dumnezeu să-ţi dea har să te vezi pe tine însuţi aşa cum El te vede, şi El să-ţi dea darurile gemene, „pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa faţă de Domnul nostru Isus Hristos” (Fapte 20:21) astfel încât să nu fii „dintre aceia care dau înapoi spre pieire, ci ai credinţei spre mântuirea sufletului” (Evrei 10:39).
aptul că păcătosul pierdut trebuie să se bazeze în întregime pe mila şi harul lui Dumnezeu trebuie să fie evident pentru aceia care citesc şi cred Scripturile. În Biblie nu aflăm nimic despre idei omeneşti ridicole ca „rugăciunea păcătosului” sau „luarea unei decizii pentru Hristos”, „invitarea lui Isus în inimă” sau „venirea în faţă pentru a-L primi pe Hristos.” Nici un predicator nou testamental nu a folosit vreodată asemenea termeni sau tactici! A spune păcătoşilor morţi spirituali că pot face ceva pentru a se mântui este o erezie condamnabilă fiindcă datorită falsei sale nădejdi, păcătoşii sunt învăţaţi să se încreadă în ceea ce ei au făcut şi nu în Hristos care a făcut totul.
Luaţi în considerare aceste treisprezece lucruri spirituale pe care o persoană nemântuită nu le poate face:
1. NU POATE GÂNDI CA DUMNEZEU:
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:8, 9).
2. NU-L POATE ÎNŢELEGE PE DUMNEZEU:
„...Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine” (Psalmul 50:21).
„Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decît Locuinţa morţilor: ce poţi şti?” (Iov 11:7, 8).
3. NU POATE VEDEA LUCRURILE DUHOVNICEŞTI:
„Drept răspuns, Isus i-a zis: ,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu’” (Ioan 3:3).
4. NU-ŞI POATE CUNOAŞTE PROPRIA-I INIMĂ:
„Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9).
5. NU POATE SĂ-ŞI CĂLĂUZEASCĂ PAŞII:
„Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă” (Ieremia 10:23).
„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbe 14:12).
6. NU SE POATE ELIBERA DE BLESTEMUL LEGII:
„Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentrucă este scris: ,Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă’” (Galateni 3:10).
7. NU POATE PRIMI DUHUL SFÂNT:
„...şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi” (Ioan 14:17).
8. NU POATE AUZI (primi şi înţelege) CUVINTELE LUI DUMNEZEU:
„Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu” (Ioan 8:47).
„Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2:14).
9. NU SE POATE NAŞTE SINGUR ÎN FAMILIA LUI DUMNEZEU:
„...născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:13).
„Căci El a zis lui Moise: ,Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.’ Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă” (Romani 9:15,16).
10. NU POATE AVEA PRIN EL ÎNSUŞI POCĂINŢA ŞI CREDINŢA ÎN HRISTOS:
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).
„...căci nu toţi au credinţa” (2 Tesaloniceni 3:2).
„Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Filipeni 1:29).
„...să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului” (2 Timotei 2:25).
„...către ceice au căpătat o credinţă de acelaş preţ cu a noastră” (2 Petru 1:1).
11. NU POATE VENI LA HRISTOS:
„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimes; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” „Tocmai de aceea v'am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu” (Ioan 6:44,65).
12. NU POATE CREDE ÎN HRISTOS:
„Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele” (Ioan 10:26).
13. NU-I POATE PLĂCEA LUI DUMNEZEU:
„În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8:5,8,9).
AŞADAR, OMENIREA ESTE FORŢATĂ SĂ ADMITĂ PROPRIA EI INCAPACITATE TOTALĂ DE A FACE CEVA PENTRU CONDIŢIA EI PIERDUTĂ.
În lumina acestor lucruri pe care un păcătos mort spiritual (nemântuit) nu le poate face, ce explicaţie putem da la porunca lui Dumnezeu ca toţi oamenii să se pocăiască?
Biblia afirmă că Dumnezeu „porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30). Ce ne facem cu sfatul dat de Dumnezeu oamenilor de a crede în Hristos? Ar porunci şi sfătui Dumnezeu pe oameni să facă ceva ce ei nu pot?
Noi răspundem cu un „DA” categoric! Dovada noastră este legea sfântă a lui Dumnezeu, dată lui Moise pe muntele Sinai. Deşi nu era nimic greşit în ceea ce privea Legea lui Dumnezeu, nici un om nu este capabil să ţină acele porunci (1 Timotei 1:8; Romani 8:3). Nici un om nu a ţinut vreodată Legea lui Dumnezeu şi totuşi Dumnezeu a fost drept când i-a dat-o omului şi i-a poruncit să o ţină! Prin acea Lege, noi ne vedem pe noi înşine ca pe nişte păcătoşi (Romani 3:20). Acesta a fost scopul Legii!
În vreme ce Dumnezeu pretinde pocăinţă (voinţa de întoarcere de la păcat) şi credinţa (voinţa de a crede în Hristos), nici un om nu este capabil de a îndeplini vreuna din ele. Astfel, ca şi în cazul Legii, omul este forţat să vadă că nu este nimic bun în el şi că nu se poate pocăi şi crede în Isus Hristos.
În toată Biblia, copiii lui Dumnezeu şi-au recunoscut propria incapacitate de a face ceva pentru a se mântui pe ei înşişi. În plus faţă de pasajele citate anterior în acest tractat, luaţi în considerare următoarele afirmaţii:
„...Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac” (Romani 7:18).
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9:24).
„...sunt închis şi nu pot să ies” (Psalmul 88:8).
„Întoarce-ne iarăş, Dumnezeul mântuirii noastre...” (Psalmul 85:4).
„...întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu!” (Ieremia 31:18).
„Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vîntul. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău, sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta, şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre” (Isaia 64:6,7).
„Mântuirea vine dela Domnul” (Iona 2:9).
Cei care cred că se pot pocăi prin propriile lor forţe şi pot avea credinţa mântuitoare greşesc. Ei se încred în propriile lor puteri şi nu în lucrarea mântuitoare a lui Isus Hristos! Nu este acest lucru valabil pentru toţi cei care se laudă cu păcatele lor trecute şi cu întoarcerea lor de la ele? Nu afirmă oare că au făcut-o ei înşişi? Astfel de lucruri le auzim în mod repetat la popularele lor „mărturii.” Unii sunt dispuşi să îşi împartă gloria şi să recunoască faptul că au fost ajutaţi puţin de Dumnezeu, dar chiar şi aceasta nu este altceva decât o încredere vicleană în fire. Şi nu se laudă unii oameni religioşi cu credinţa lor ca şi cu ceva grozav şi demn de răsplată? Încrederea în credinţa sau în pocăinţa mea nu este „... credinţa aleşilor lui Dumnezeu” (Tit 1:1).
Pavel a scris cu privire la adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, „...Noi...ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, ne lăudăm în Hristos Isus şi nu ne încredem în carne” (Filipeni 3:3). A te încrede în orice este făcut în fire (în natura şi puterea umană) înseamnă a te „încrede în carne.” A te încrede în rugăciunea ta, în botez, în bunătate, în credinţă sau în orice altă experienţă pe care ai avut-o, înseamnă a avea încredere în fire, şi nu în Hristos. Credinţa şi încrederea credinciosului adevărat este în Hristos! Cei născuţi din Dumnezeu nu se încred în ritualuri, sacramente, fapte bune, propria lor pocăinţă şi credinţă în Hristos, ci numai în Hristos! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sînteţi în credinţă...” (2 Corinteni 13:5). Te încrezi tu în credinţa ta sau în Hristos? În cine este credinţa ta? Vezi tu cu adevărat că toate faptele tale bune sunt „ca o haină mânjită” (Isaia 64:6)? Ţi-ai dat seama că meriţi Iadul? Eşti tu gata să-ţi iei locul de păcătos şi dacă Dumnezeu te trimite în Iad să spui că El este drept, nepărtinitor şi neprihănit să facă aşa? Sau tu nu crezi că meriţi pedeapsa cea veşnică?
Gândeşte-te la aceste cuvinte din vechea carte de Cântări baptiste engleze Gadsby:
„O, fereşte-te de temelia falsă a încrederii
Fiindcă nu este mai mult decât o iluzie
Pentru a fii vindecat fără a fi străpuns,
Pentru a fi mântuit înainte de a te pierde.”
Nu ai fost niciodată străpuns de Cuvântul lui Dumnezeu astfel încât păcatele tale să fie descoperite? Nu ai fost niciodată pierdut, adică să te vezi pe tine însuţi ca fiind un păcătos fără speranţă care merita Iadul? Cum te crezi tu mântuit dacă nu ai fost niciodată pierdut? Isus a spus: „Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Marcu 2:17). Dacă te vezi ca păcătos, cu siguranţă versetele citate în acest tractat ţi-au arătat că nu ai nici o speranţă de a face ceva pentru a te scoate din starea aceasta groaznică!
Mântuirea este gratuită şi vine „nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui” (Tit 3:5). Priveşte spre Isus Hristos care a făcut tot ce a fost necesar posibil, „fiindcă El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21).
Fie ca Dumnezeu să-ţi dea har să te vezi pe tine însuţi aşa cum El te vede, şi El să-ţi dea darurile gemene, „pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa faţă de Domnul nostru Isus Hristos” (Fapte 20:21) astfel încât să nu fii „dintre aceia care dau înapoi spre pieire, ci ai credinţei spre mântuirea sufletului” (Evrei 10:39).
vineri, 17 iulie 2009
Binecuvantarea copiilor mici
În calitate de baptist care crede în „doctrinele harului suveran”, sunt adesea pus in situaţia de a defini poziţia pe care o avem privitor la diferitele doctrine sau practici pe care le predicăm sau le apăram in fata oponenţilor noştri. Nu de putine ori am fost pus in situaţia delicată de a da explicatii la intrebari de genul: „Voi de ce nu ţineti Craciunul sau Pastele, Rusaliile sau Sarbatoarea Roadelor? De ce nu practicaţi „spălarea picioarelor” sau binecuvantarea copiilor?” Recunosc ca de multe ori discutarea lor este destul de delicată şi foarte sensibilă, precum şi în cazul pe care doresc sa il abordez astazi. Cu totii considerăm bebelusii ca fiind cele mai gingase si scumpe fiinte daruite de Domnul si nu ma indoiesc ca le dorim tot binele din lume dar, in ce priveste aplicarea anumitor ritualuri spirituale, cred ca ar trebui sa fim foarte atenti cu ei, pentru ca inaintea Domnului, noi parintii , suntem cei care vom fi chemati sa dam socoteala. Fie ca se intenţionează binecuvantarea, dedicarea sau confirmarea copilasilor, toate acestea trebuie sa fie fundamentate scriptural si nu calauzite de traditie ,sentimente sau de emoţii.De obicei, cand se face binecuvantarea bebelusilor fratilor credinciosi, se citeşte textul din Numeri 6:22-27:22. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:23. „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: \"Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi:24. ‚Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească!25. Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine!26. Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!’ \"27. Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta. \"La el se cupleaza unul dintre textele urmatoare: Matei 19:13-15; Marcu 10:13-16 sau Luca 18:15-17.13. Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau.14. Şi Isus le-a zis: \"Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.\"15. După ce Şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo.Matei 19.13-15.13. I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau.14. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: \"Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.15. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea!\"16. Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.Marcu 10:13-15.15. I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau.16. Isus a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis: \"Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.17. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.\"Luca 18: 15-17.Dupa predică, părinţii (uneori insotiti de asa zisii lor consilieri spirituali-un fel de nasi ) aduc copilasul în fata bisericii si prezbiterul adunarii isi pune mainile peste el, rostind binecuvantarile cu care erau binecuvantati copiii lui Israel, Numeri 6:22-27, in timp ce biserica ii raspunde cu „Amin” dupa rostirea fiecărei binecuvantari.In cazul ca bebelusul are probleme de sanatate, in unele biserici penticostale se mai face si ungerea cu undelemn invocandu-se textul Iacov 5:14-15:14. Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.15. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.Cine stie, pe viitor, mai este loc si pentru alt ritual, ca sa dea mai mult farmec acestui eveniment. Acestea fiind faptele , eu personal cred ca este gresita aceasta practica, intrucât nu putem folosi un pasaj strict evreiesc pentru a argumenta o practica nou testamentala, din următoarele motive:I. Porunca de a binecuvânta era dată de Dumnezeu lui Moise vizavi de poporul evreu:A. Domnul a vorbit lui Moise, v.22;B. o practicau doar levitii, v. 23a;C. era rostita doar pentru fiii lui Israel, v.23b. Binecuvantarea era o practica oficiata de evrei, pentru evrei .Neamurile nu se regaseau in context pentru ca inca nu sosise vremea lor.Nici odata Domnul, nu indeanma sa apelam la texte levitice pentru a ne argumenta practici bisericesti . In Noul Legamant ,Domnul Isus nu sugereaza nimanui sa poarte poveri sau ritualuri evreiesti,in multe ocazii vedem chiar contrariul:are cuvinte grele de spus la adresa celor ce invata si indeamna la practici ce trebuiau sa tina pana la Ioan Botezatorul. Daca pentru fiii lui Israel,binecuvantarea sugera o relatie de supunere si era, printre altele, conditionata de ascultarea celor 613 porunci, atunci cum o putem aplica unui copil dintre Neamuri, despre care marturisim ca traieste in asa zisa epoca a harului?...II. Domnul Isus Hristos nu ne-a poruncit sa pastram binecuvantarea copiilor ca si randuiala. Relatarile în care-L vedem pe Mantuitorul binecuvantand copiii prezintă acţiuni spontane, evenimente ca oricare altele, de-a lungul pelerinajelor Sale prin satele si cetatile unde predica Evanghelia. Nici macar o data acest eveniment nu este cuprins in cadrul „serviciilor de inchinare”, pe care le-a avut cu ucenicii Sai cat a „cortuluit” printre noi.Cred ca mereu trebuie sa avem in minte acel principiu care ni L-a lasat Domnul si anume: „Nimeni nu coase un petic de postav nou la o haină veche; altfel, peticul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face.Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi” Mc.2:21,22.III. Nu există un text cu instructiuni clare cum trebuie procedat. Domnul Isus cand a instituit frangerea painii, a dat El insusi primul exemplu lasandu-ne instructiuni clare si precise atat in Evanghelii cat si in epistole (I Cor.11:23-34). Pentru botez avem iarasi instructiuni în privinţa administratorului botezului, a modului de efectuare, a motivului si a candidatului; dar in ceea ce priveste binecuvantarea copiilor nu avem nici o referinta. In pasajele gasite in evanghelii ,unde Domnul binecuvanteaza copilasii, accentul intotdeauna cade pe credinciosii maturi ,care trebuie sa „se faca ca niste copilasi”,altfel nici nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu.Domnul nu pune accentul pe binecuvantarea lor, ci pe atitudinea celor ce ii respingeau si ii opreau sa fie adusi la El.IV. Ce conditii trebuie sa indeplineasca candidatul la rugăciunea de binecuvântare? Aceasta este una din intrebarile esentiale. In contextul evreiesc, stim cine era binecuvantat si cine nu avea parte niciodata de binecuvantari. Privilegiati erau baietii, nascuti din casele parintesti ale celor 12 semintii, intaietate avand intaii nascuti. Pe cand cei excluşi de la binecuvantare, erau multi: A. fiii din curvie;B. fiicele evreilor;C. sclavii si fiii acestora;D. oamenii din popoarele date spre nimicire;E. fiii dintre Neamuri;F. copiii rezultati din casatorii mixte (Neemia 13:23-26).În plus, cei binecuvantati trebuiau sa fie capabili sa inteleaga binecuvantarea, pana acolo incat trebuia sa raspunda preotului rostind „Amen!” Care ar fi astazi criteriile de selectie?Ooo,daca ar fi sa ramanem consecventi,regulilor iudaice ,ma veti acuza de discriminare religioasa.Daca facem un lucru hai sa il facem tot ,pana la capat!Asa ar fi corect. Nu? Alti ar putea spune că: inocenta, aducerea la Hristos,calitatea de a fi membru intr-o familie credincioasa (acestea fiind evidentiate de textele evangheliilor) dar acestea sunt acte fizice si nu spirituale. In afara de acestea, nu se spune nimic despre conditiile pe care ar trebui sa le indeplineasca parintii sau pastorul ( pastorita dupa caz) care oficiaza binecuvantarea.V. Binecuvantarea copiilor nu ilustreaza figurativ moartea, ingroparea si invierea Domnului Isus Hristos.Orice practica Nou Testamentala nu poate avea pretentia de randuiala eclesiastica ,daca nu ilustreaza in vre-un fel ,jertfa lui Hristos si rascumpararea noastra.Aceasta cred ca este regula de baza care ridica sau taie pretentia unei practici, de a avea calitatea de randuiala comemorativa. Daca binecuvantarea copiilor mici,nu ilustreaza in nici un fel evanghelia,daca scriptura nu da detalii in privinta candidatului,daca nu ai instructiuni clare cum trebuie procedat,atunci ce principii au fost luate in calcul cand ai acceptat acest act ca si randuiala a bisericii tale? Daca Domnul nu ti-a poruncit-o si ca sa o practici , folosesti practici incluse in legea lui Moise ,de ce o tii?Pentru ca asa ai gasit-o in biserica in care ai devenit membru?Sunt curios ce explicatii ai primi daca i-ai intreba pe mai marii tai spirituali .Cei mai multi iti vor spune’ asa este bine’ sau ‚asa se face la noi’ ,altii spun :asa a facut Domnul ….., acesta din pacate nu este un raspuns care satisface.Unora care provin din familii ortodoxe,li se da de inteles cum ca binecuvantarea ar fi o protectie divina ,care ar anula nevoia pruncului de a fii botezat si amanarea acestei decizii pana la o varsta matura.Si involuntar in mintea omului incolteste ideea ca binecuvantarea este un inlocuitor al botezului copiilor mici ,care este aducator „de mantuire”.Domnul sa ne dea putere sa meditam in Duhul la acest subiect,sa nu ne grabim sa tragem concluzii pripite. Sa ne aducem aminte in fiecare zi, sa ne rugam pentru copilasii nostrii acasa si sa ii crestem in temere de El asa cum ne invata Scriptura.
Patru sute de ani de la fondarea Miscarii Baptiste
In aceste zile Uniunea Baptista din tara, impreuna cu Alianta Baptista Mondiala, fac pregatiri pentru sarbatorirea celor 400 de ani de la infiintarea primei Biserici Baptiste, in Amsterdam. Cu aceasta ocazie, Alianta Baptista se angajaza sa-si promoveze cunoasterea inceputurilor istorice, cat si o discernere a chemarii lui Dumnezeu pentru ei, pe viitor. Acest mega-eveniment este organizat de catre Alianta Mondiala Baptista, in colaborare cu Federatia Baptista Europeana si Uniunea Baptista din Olanda.Acum, iata un scurt istoric al acestui maret eveniment care va fi aniversat. In jurul anului 1606, un anume John Smyth, preot anglican, paraseste biserica traditionala impreuna cu un grup de credinciosi. In scurt timp, este „luat in colimator” si, din cauza persecutiei, se refugiaza in Olanda unde, dupa indelungi cercetari ale Cuvantului, ajunge sa creada ca trebuie sa adopte botezul, pe baza credintei personale si a marturisirii credintei in jertfa Domnului Isus Cristos.Istoria spune ca John Smyth se AUTOBOTEAZA, iar apoi cei 36 de membri care ii impartasesc ideile cer sa fie afundati de catre acesta. Si ASA, a luat fiinta PRIMA biserica baptista in Amsterdam in anul 1609, avand ca sediu brutaria unui menonit.O data cu trecerea timpului, influenta anabaptista schimba gandirea acestui intemeietor de biserici: el retracteaza lucrarea facuta pana atunci si cere sa fie botezat corect de catre anabaptisti. Ca urmare a acestei decizii, unii din membrii bisericii recunosc invaliditatea botezului aplicat de Smyth si il urmeaza, iar un grup de vreo 10 persoane, in frunte cu Thomas Helwys, se impotrivesc. Argumentul adus de ei era : „am fost afundati in apa ca si persoane la o varsta matura si este de ajuns pentru ca un botez sa fie declarat valid.” Dupa lungi polemici, in 1612 acest grup se intoarce in Anglia, unde isi raspandesc crezul: „un botez, un Domn si o credinta!” Acest Thomas Helwys isi pecetluieste credinta chiar cu propriul sange, murind ca martir. Acestei pozitii (originea baptistilor incepe in Amsterdam cu John Smyth) au subscris si Uniunea Baptista din Romania deoarece invitatia trimisa catre membrii sai zilele acestea suna astfel: „Cu prilejul acestei aniversari, va invitam sa faceti cunostinta cu istoria primei Biserici Baptiste din Amsterdam si a Bisericilor din Romania.”Evenimentul are loc in zilele de 24-26 iulie 2009.Acestea fiind faptele, as vrea sa ma adresez in primul rand bisericilor baptiste locale din Romania si pastorilor care le slujesc cu urmatorul caz ipotetic: „Daca eu si familia mea citim Scriptura si, la un moment dat, vedem ca trebuie sa fim botezati la o varsta adulta (toti eram botezati de bebelusi la catolici) pe baza marturisirii credintei, eu ma autobotez in Jiu, dupa care fiecare membru al familiei mele (tata, mama, sotia) cere sa-i botez prin afundare si le indeplinesc dorinta, apoi as veni la biserica dumneavoastra in duminica urmatoare cu o cerere ca sa fim primiti ca membri, NE-ATI PRIMI?”Cred ca mi s-ar raspunde cu un „NU!” unanim.Daca as merge cu cererea la Comunitate sau la Uniunea Baptista, ce raspuns credeti ca as primi? Presupun ca acelasi. Pe protestanti si neoprotestanti ii sperie ideea autoafundarii (nici unul din cate imi amintesc nu a avut curajul sa isi intemeieze denominatiunea astfel). Sunt extrem de curios cu ce argumente as fi respins de organizatia baptista de azi. Oricum cred ca ei sunt constienti ca acestea se intorc impotriva lor ca un bumerang.Fratilor cred ca este de preferat un adevar crud decat o minciuna dulce! Daca fondatorul vostru s-a autobotezat, atunci voi si inaintasii vostri sunteti doar UDATI. Denumirea de „baptist” pe care o purtati devine un nonsens. Cred ca ar trebui sa va luati chiar alta denumire, ca sa nu apara confuzie in lumea religioasa, ca sa stie ceilalti cum sa va eticheteze. Daca Smyth, deschizatorul de drum, marturiseste ca a lucrat faradelege, luindu-si autoritate de la sine, apoi dizolva lucrarea inceputa, cum vi se pare atitudinea lui Thomas Helwys? Eu unul as cataloga-o razvratire si indoit pacat.Daca radacina este declarata eroare, cum credeti ca ar fi numit Smyth ramurile din ziua de azi??? Va las pe voi sa imi dati raspunsul, si mi-as dori unul oficial daca se poate.Revenind la partea teologica a argumentului adus de Helwys, cum ca botezul este valid daca primitorul sau e matur, acesta nu sta in picioare. Pentru a fi declarat valid, un botez trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:- candidatul trebuie sa fie in deplinatatea facultatilor mentale si sa fie o persoana (barbat sau femeie) nascuta din nou;- motivul: sa ilustreze figurativ moartea, ingroparea si invierea Domnului Isus. Botezul nu are capacitati mantuitoare;- modul si elementele: o afundare completa in apa;- nu in ultimul rand, botezul trebuie aplicat de un administrator scriptural. Administratorul botezului este o biserica nou testamentara, adica o adunare ce se identifica cu adunarea intemeiata de Isus in doctrina, practica si origine. Botezul trebuie sa fie intotdeauna randuiala bisericii si niciodata a misionarului, pastorului sau a altui membru, cu atat mai putin a unuia pus sub disciplina. O persoana nebotezata nu are dreptul sa boteze. John Smyth si Thomas Helwys sustineau ca asa cum Ioan Botezatorul a primit autoritate de la Dumnezeu sa boteze, fara sa fie el insusi botezat, oricine are aceasta autoritate de a initia botezul. Inconsecventa lor reiese din doua aspecte: 1. Ioan Botezatorul a primit autoritate directa din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a vorbit direct si l-a trimis sa boteze. Citim in Scriptura: „A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.” (Ioan 1:6) Iar Ioan insusi marturiseste: „Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, mi-a zis, etc.” (Ioan 1:33). O persoana nebotezata ar avea dreptul de a initia botezul doar daca ar avea parte de o chemare si imputernicire similare. Dumnezeu nu a mai dat nimanui o astfel de imputernicire. Cine are indrazneala oare sa si-o asume? Chiar John Smyth, care apela la un astfel de text, nu a avut aceasta indrazneala, caci, 2. El nu s-a identificat decat partial cu Ioan Botezatorul. Ioan a botezat fara a fi botezat la randul lui. John Smyth s-a autobotezat inainte de a boteza pe altii, fiind incosecvent textului pe care il cita ca autoritate. Aceasta incosecventa l-a determinat mai tarziu sa isi repudieze autobotezul, vazand ca administratorul si candidatul nu pot fi una si aceeasi persoana.Administratorul scriptural al botezului este o biserica scripturala. Botezul exista doar atat timp cat exista biserici scripturale. Daca ele ar inceta sa existe, nimeni nu ar mai avea dreptul sa reia practica botezului. Cu alte cuvinte botezul administrat de o biserica locala astazi printr-un barbat ordinat trebuie sa aiba o succesiune neintrerupta inapoi de-a lungul veacurilor, pana la biserica fondata de Domnul Isus in timpul in care a trait pe Pamant cu ucenicii Sai. Principiul lasat in Scriptura este urmatorul: biserica naste o alta biserica de acelasi fel, doctrina si practica, botezand cu acelasi fel de botez.. Cristos, intemeietorul Bisericii, i-a promis acesteia continuitate si victorie impotriva tuturor celor ce vor incerca sa o distruga, din exterior sau din interior. Aceasta reiese clar din Matei 16:18; 28:20. Pavel afirma ca Biserica (Adunarea), in sensul de institutie, va exista in fiecare veac, in Efeseni 3:21.Si Eu iti spun: tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui.Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pina la sfarsitul veacului.…a Lui sa fie slava in Biserica si in Hristos Isus, din neam in neam, in vecii vecilor! Amin.Noi credem ferm ca Domnul Isus si-a tinut promisiunea, pastrandu-si Biserica, fiind cu ea si pazind-o in asa fel incat nu a existat nici o secunda in istoria Crestinismului in care Domnul Isus sa nu fi avut biserici (adunari) ale Sale pe pamant. Aceasta intelegem prin termenul de succesiune neintrerupta. Doar printr-un botez ce intruneste conditiile de mai sus (sa imi spuneti daca mai cunoasteti si altele), poti sa te alaturi unei Biserici locale si sa te numeri printre membrii ei. Daca botezul nu intruneste aceste conditii cu siguranta NU este valid. Tu impreuna cu toata fratietatea ta care aveti aceeasi origine sunteti doar UDATI si trebuie sa va dizolvati la fel cum a facut INTEMEIETORUL VOSTRU John Smyth. Cautati o Biserica Baptista autentica, o adunare a carei predecesori au existat in paralel cu Curva cea Mare si Fiicele ei protestante, fiti invatati, botezati si organizati corect in Biserici ale Noului Legamant.
joi, 16 iulie 2009
Raspunsuri concise la zece intrebari despre alegere
Răspunsuri concise la zece întrebări despre alegere
Ce înseamnă alegere?
Mai întâi, să vedem ce înseamnă acest cuvânt. Conform DEX-ului „alegere” exprimă „acţiunea de a (se) alege şi rezultatul ei”; iar verbul „alege” înseamnă „a prefera ceva sau pe cineva; a-şi fixa preferinţele asupra unui fapt sau asupra unei persoane.” În Biblia în limba română (traducerea D. Cornilescu) găsim următoarele cuvinte cu referire la doctrina biblică a alegerii: a alege - de 11 ori, alegere – de 6 ori, şi ales – de 102 ori; ce înseamnă această doctrină biblică? Înseamnă că Dumnezeu în harul Său îl alege pe păcătos, iar nu păcătosul îl alege pe El. Această alegere a fost făcută încă de la început în Cristos prin harul şi voinţa suverană a lui Dumnezeu pentru o mântuire şi o moştenire veşnică:
„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui” (Efeseni 1:4)
“Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii!” (Matei 25:34)
„În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11)
2. Ce versete principale învaţă că Dumnezeu a ales indivizi pentru mântuire înainte de întemeierea lumii?
(Romani 8:29-30) „Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit”.
(Efeseni 1:4) “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui”
(2 Tesaloniceni 2:13) „Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului”
(2 Timotei 1:9) “El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte de veşnicii”
(Apocalipsa 17:8) „Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la perzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise dela întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira cînd vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni”
Cum poţi împăca alegerea cu expresia „oricine vrea?”
Este foarte simplu. Dacă Dumnezeu nu a ales indivizi pentru mântuire, niciodată nimeni nu va răspunde la chemarea „oricine vrea.” Doar cei aleşi, prin harul dat de Dumnezeu răspund chemării Sale. Domnul Isus a spus că nimeni nu va veni, cu excepţia celor cărora Dumnezeu le dă voinţa să vină.
(Ioan 6:44) „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi „
(Ioan 6:64) „Dar sunt unii din voi care nu cred. Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred, şi cine era cel ce avea să-L vândă”
Oamenii nu vor veni la Dumnezeu prin puterea voinţei fireşti. Dar cei aleşi vin la Dumnezeu deoarece El lucrează în ei şi voinţa şi înfăptuirea bunei Sale plăceri.
(Ioan 1:13) „Născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”
(Romani 9:16) “Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă”
(Filipeni 2:13) „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”
Nu este alegerea prea misterioasă pentru a fi înţeleasă şi predicată?
Noi nu negăm faptul că alegerea este misterioasă. Şi noi ne grăbim să adăugăm că la fel este şi restul Cuvântului lui Dumnezeu şi doctrinele din el pentru omul firesc.
Dar, atât cât ne învaţă Scriptura noi negăm faptul că alegerea nu poate fi înţeleasă. Dacă noi avem Duhul Sfânt, noi putem înţelege această doctrină pentru că ne este revelată în toată Biblia. Cel mai mare mister al alegerii este acela că Dumnezeu a ales orice păcătoşi nevrednici şi depravaţi pentru mântuire, pe când ei toţi, pe bună dreptate meritau iadul. Scriptura ne spune pur şi simplu că voia lui Dumnezeu a fost să facă aşa. Noi predicăm alegerea pentru că ea este învăţată în Biblie şi fiindcă dacă ea este înţeleasă corect este o mare binecuvântare pentru copiii lui Dumnezeu.
5. Cum rămâne cu 2 Petru 3:9 care spune că Dumnezeu nu vrea ca vreunul să piară?
2 Petru 3:9 nu spune aceasta. Haideţi să-l citim în întregime:
„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”
Petru, aici, nu scrie tuturor. Ceea ce spune, că Domnul doreşte ca nici unul să nu piară, nu se referă la toţi. El spune clar că îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este pentru „VOI.” Cine sunt (aceşti) „voi” întrebi tu? Citeşte 1 Petru 1:1-2 şi 2 Petru 3:1, şi vei descoperi că Petru a scris amândouă epistolele aleşilor lui Dumnezeu.
(1 Petru 1:1-2) „Petru, apostol al lui Isus Cristos, către aleşii cari trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!”
(2 Petru 3:1) „Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă, pe care v-o scriu. în amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări”
Petru le răspunde aici batjocoritorilor care îşi băteau joc de speranţa creştinilor în a doua revenire a lui Cristos. Batjocoritorii spun: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui?” (vers. 4)
(2 Petru 3:4) “şi vor zice: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau de la începutul zidirii!”
Petru explică faptul că Domnul nu a venit încă pentru că are o îndelungă răbdare pentru aleşii săi. El doreşte ca nici unul din ei să nu piară ci cu toţii trebuie să vină la pocăinţă. Să spui că Domnul doreşte ca nici unul din întreaga lume să nu piară relevă o totală neînţelegere a atributelor lui Dumnezeu din partea unuia care face o asemenea afirmaţie. Dacă Dumnezeu nu şi-ar exercita voinţa, aceasta ar dovedi că El nu este suveran şi omnipotent şi l-ar face pe El să fie supus voinţei umane. Voinţa lui Dumnezeu, şi nu voinţa omului este suverană. Iar atâta timp cât există oameni care mor şi merg în iad, este clar că nu este voia lui Dumnezeu să fie salvaţi.
(Daniel 4:35) „Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: Ce faci?”
Dacă alegerea este adevărată, atunci nu este Dumnezeu nedrept?
Nu. Aceeaşi Biblie care învaţă alegerea, afirmă că Dumnezeu e drept.
(Isaia 45:21) „Spuneţi-le, şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a proorocit aceste lucruri dela început, şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este”
Atunci când Dumnezeu a ales pe unii păcătoşi nevrednici pentru mântuire, El nu a făcut nici o nedreptate. Ei merită iadul pentru păcatul lor, este drept să meargă acolo. Nu alegerea lui Dumnezeu îi trimite acolo, ci păcatele lor. Alegerea lui Dumnezeu doar binecuvântează cu mântuire o mare mulţime pe care nici un om nu o poate număra.
(Apocalipsa 7:9-10) „După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâni; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: ,,Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”
Nu are fiecare oportunitatea de a fi mântuit?
Este o nebunie să vorbeşti despre un om pierdut ca având „oportunitatea” de a fi mântuit. Singura oportunitate pe care o doreşte este să-şi trăiască viaţa după bunul său plac. Separat de Duhul Sfânt cel dătător de viaţă prin harul suveran al lui Dumnezeu nimeni nu ar vrea vreodată să fie mântuit. Domnul Isus a spus că oamenii iubesc întunerecul mai degrabă decât lumina.
(Ioan 3:19) „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decât lumina, pentrucă faptele lor erau rele”
Ce se înţelege prin alegere NECONDIŢIONATĂ?
Alegere necondiţionată înseamnă că Dumnezeu şi-a făcut alegerea fără a fi influienţat de nimic anticipat în acei pe care El i-a ales. Alegerea lui Dumnezeu a fost făcută potrivit cu buna lui plăcere în ceea ce El şi-a propus.
(Efeseni 1:9) „Căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi…”
Omul nu l-a influenţat în nici un fel pe Dumnezeu, să aleagă sau să nu aleagă.
De ce predicăm Evanghelia, dacă unii sunt oricum aleşi să meargă în cer?
Aleşii lui Dumnezeu nu sunt aleşi doar pentru a merge în cer, ci ei sunt aleşi pentru a fi mântuiţi în această viaţă iar mai târziu să meargă în ceruri. Noi predicăm Evanghelia tuturor oamenilor pentru că Duhul foloseşte aceasta, pentru a-i chema pe aleşi afară din mijlocul naţiunilor lumii. Aleşii sunt chemaţi la mântuire prin Evanghelia lui Isus Cristos. Toţi cei aleşi vor auzi Evanghelia şi vor fi mântuiţi în timpul vieţii lor, pentru că aşa a rânduit Dumnezeu.
(Fapte 13:48) „Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvîntul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa vecinică, au crezut”
(Ioan 6:37) “Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”
10. Înseamnă alegerea că Dumnezeu a anticipat cine vor fi aceia care se vor pocăii şi vor crede, a ştiut astfel dinainte cine va fi mântuit, aşa că i-a ales pe ei să fie mântuiţi?
Cu siguranţă nu. Nu ar fi fost nevoie de alegerea oamenilor pentru mântuire, dacă Dumnezeu ar fi anticipat că ei vor crede. Nu există deloc alegere într-o astfel de doctrină. Nu ar avea mai multe consecinţe, decât dacă preşedintele va decreta că şi mâine va fi o zi. Va fi zi mâine, cu sau fără un decret prezidenţial. Dumnezeu nu a prevăzut pocăinţa şi credinţa în nimeni, decât dacă El s-a hotărât să le dea. Dumnezeu a rânduit mai dinainte că aleşii Lui vor fi înviaţi spiritual şi vor primi darul pocăinţei şi credinţei de la Duhul Sfânt. Pocăinţa şi credinţa nu sunt fapte fireşti, ci daruri nemeritate de la Dumnezeu. Pocăinţa vine de la Dumnezeu.
(Fapte 5:31) „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor”
(2 Timotei 2:25) “Să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului”
(Ieremia 31:18-19) „Aud pe Efraim bocindu-se: M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu! După ce m-am întors, m-am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelele, mă bat pe pulpă; sînt ruşinat şi roş de ruşine, căci port ocara tinereţei mele”
Credinţa este dată de Dumnezeu.
(Ioan 10:26-27) “Dar voi nu credeţi, pentrucă, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine”
(Ioan 6:67-70) „Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu. Isus le-a răspuns: Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuş unul din voi este un drac”
(Matei 16:17) „Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”
(1 Corinteni 3:5-8) “Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sunt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui”
(Efeseni 2:8) “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”
(Filipeni 1:29) “Căci cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El”
Această idee, că Dumnezeu îşi bazează alegerea pe ceva anticipat la un individ, este arminianism pur.
În limba română de Aurel Miclea Jr.
Ce înseamnă alegere?
Mai întâi, să vedem ce înseamnă acest cuvânt. Conform DEX-ului „alegere” exprimă „acţiunea de a (se) alege şi rezultatul ei”; iar verbul „alege” înseamnă „a prefera ceva sau pe cineva; a-şi fixa preferinţele asupra unui fapt sau asupra unei persoane.” În Biblia în limba română (traducerea D. Cornilescu) găsim următoarele cuvinte cu referire la doctrina biblică a alegerii: a alege - de 11 ori, alegere – de 6 ori, şi ales – de 102 ori; ce înseamnă această doctrină biblică? Înseamnă că Dumnezeu în harul Său îl alege pe păcătos, iar nu păcătosul îl alege pe El. Această alegere a fost făcută încă de la început în Cristos prin harul şi voinţa suverană a lui Dumnezeu pentru o mântuire şi o moştenire veşnică:
„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui” (Efeseni 1:4)
“Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii!” (Matei 25:34)
„În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11)
2. Ce versete principale învaţă că Dumnezeu a ales indivizi pentru mântuire înainte de întemeierea lumii?
(Romani 8:29-30) „Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit”.
(Efeseni 1:4) “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui”
(2 Tesaloniceni 2:13) „Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului”
(2 Timotei 1:9) “El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte de veşnicii”
(Apocalipsa 17:8) „Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la perzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise dela întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira cînd vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni”
Cum poţi împăca alegerea cu expresia „oricine vrea?”
Este foarte simplu. Dacă Dumnezeu nu a ales indivizi pentru mântuire, niciodată nimeni nu va răspunde la chemarea „oricine vrea.” Doar cei aleşi, prin harul dat de Dumnezeu răspund chemării Sale. Domnul Isus a spus că nimeni nu va veni, cu excepţia celor cărora Dumnezeu le dă voinţa să vină.
(Ioan 6:44) „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi „
(Ioan 6:64) „Dar sunt unii din voi care nu cred. Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred, şi cine era cel ce avea să-L vândă”
Oamenii nu vor veni la Dumnezeu prin puterea voinţei fireşti. Dar cei aleşi vin la Dumnezeu deoarece El lucrează în ei şi voinţa şi înfăptuirea bunei Sale plăceri.
(Ioan 1:13) „Născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”
(Romani 9:16) “Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă”
(Filipeni 2:13) „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”
Nu este alegerea prea misterioasă pentru a fi înţeleasă şi predicată?
Noi nu negăm faptul că alegerea este misterioasă. Şi noi ne grăbim să adăugăm că la fel este şi restul Cuvântului lui Dumnezeu şi doctrinele din el pentru omul firesc.
Dar, atât cât ne învaţă Scriptura noi negăm faptul că alegerea nu poate fi înţeleasă. Dacă noi avem Duhul Sfânt, noi putem înţelege această doctrină pentru că ne este revelată în toată Biblia. Cel mai mare mister al alegerii este acela că Dumnezeu a ales orice păcătoşi nevrednici şi depravaţi pentru mântuire, pe când ei toţi, pe bună dreptate meritau iadul. Scriptura ne spune pur şi simplu că voia lui Dumnezeu a fost să facă aşa. Noi predicăm alegerea pentru că ea este învăţată în Biblie şi fiindcă dacă ea este înţeleasă corect este o mare binecuvântare pentru copiii lui Dumnezeu.
5. Cum rămâne cu 2 Petru 3:9 care spune că Dumnezeu nu vrea ca vreunul să piară?
2 Petru 3:9 nu spune aceasta. Haideţi să-l citim în întregime:
„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”
Petru, aici, nu scrie tuturor. Ceea ce spune, că Domnul doreşte ca nici unul să nu piară, nu se referă la toţi. El spune clar că îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este pentru „VOI.” Cine sunt (aceşti) „voi” întrebi tu? Citeşte 1 Petru 1:1-2 şi 2 Petru 3:1, şi vei descoperi că Petru a scris amândouă epistolele aleşilor lui Dumnezeu.
(1 Petru 1:1-2) „Petru, apostol al lui Isus Cristos, către aleşii cari trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!”
(2 Petru 3:1) „Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă, pe care v-o scriu. în amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări”
Petru le răspunde aici batjocoritorilor care îşi băteau joc de speranţa creştinilor în a doua revenire a lui Cristos. Batjocoritorii spun: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui?” (vers. 4)
(2 Petru 3:4) “şi vor zice: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau de la începutul zidirii!”
Petru explică faptul că Domnul nu a venit încă pentru că are o îndelungă răbdare pentru aleşii săi. El doreşte ca nici unul din ei să nu piară ci cu toţii trebuie să vină la pocăinţă. Să spui că Domnul doreşte ca nici unul din întreaga lume să nu piară relevă o totală neînţelegere a atributelor lui Dumnezeu din partea unuia care face o asemenea afirmaţie. Dacă Dumnezeu nu şi-ar exercita voinţa, aceasta ar dovedi că El nu este suveran şi omnipotent şi l-ar face pe El să fie supus voinţei umane. Voinţa lui Dumnezeu, şi nu voinţa omului este suverană. Iar atâta timp cât există oameni care mor şi merg în iad, este clar că nu este voia lui Dumnezeu să fie salvaţi.
(Daniel 4:35) „Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: Ce faci?”
Dacă alegerea este adevărată, atunci nu este Dumnezeu nedrept?
Nu. Aceeaşi Biblie care învaţă alegerea, afirmă că Dumnezeu e drept.
(Isaia 45:21) „Spuneţi-le, şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a proorocit aceste lucruri dela început, şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este”
Atunci când Dumnezeu a ales pe unii păcătoşi nevrednici pentru mântuire, El nu a făcut nici o nedreptate. Ei merită iadul pentru păcatul lor, este drept să meargă acolo. Nu alegerea lui Dumnezeu îi trimite acolo, ci păcatele lor. Alegerea lui Dumnezeu doar binecuvântează cu mântuire o mare mulţime pe care nici un om nu o poate număra.
(Apocalipsa 7:9-10) „După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâni; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: ,,Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”
Nu are fiecare oportunitatea de a fi mântuit?
Este o nebunie să vorbeşti despre un om pierdut ca având „oportunitatea” de a fi mântuit. Singura oportunitate pe care o doreşte este să-şi trăiască viaţa după bunul său plac. Separat de Duhul Sfânt cel dătător de viaţă prin harul suveran al lui Dumnezeu nimeni nu ar vrea vreodată să fie mântuit. Domnul Isus a spus că oamenii iubesc întunerecul mai degrabă decât lumina.
(Ioan 3:19) „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decât lumina, pentrucă faptele lor erau rele”
Ce se înţelege prin alegere NECONDIŢIONATĂ?
Alegere necondiţionată înseamnă că Dumnezeu şi-a făcut alegerea fără a fi influienţat de nimic anticipat în acei pe care El i-a ales. Alegerea lui Dumnezeu a fost făcută potrivit cu buna lui plăcere în ceea ce El şi-a propus.
(Efeseni 1:9) „Căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi…”
Omul nu l-a influenţat în nici un fel pe Dumnezeu, să aleagă sau să nu aleagă.
De ce predicăm Evanghelia, dacă unii sunt oricum aleşi să meargă în cer?
Aleşii lui Dumnezeu nu sunt aleşi doar pentru a merge în cer, ci ei sunt aleşi pentru a fi mântuiţi în această viaţă iar mai târziu să meargă în ceruri. Noi predicăm Evanghelia tuturor oamenilor pentru că Duhul foloseşte aceasta, pentru a-i chema pe aleşi afară din mijlocul naţiunilor lumii. Aleşii sunt chemaţi la mântuire prin Evanghelia lui Isus Cristos. Toţi cei aleşi vor auzi Evanghelia şi vor fi mântuiţi în timpul vieţii lor, pentru că aşa a rânduit Dumnezeu.
(Fapte 13:48) „Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvîntul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa vecinică, au crezut”
(Ioan 6:37) “Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”
10. Înseamnă alegerea că Dumnezeu a anticipat cine vor fi aceia care se vor pocăii şi vor crede, a ştiut astfel dinainte cine va fi mântuit, aşa că i-a ales pe ei să fie mântuiţi?
Cu siguranţă nu. Nu ar fi fost nevoie de alegerea oamenilor pentru mântuire, dacă Dumnezeu ar fi anticipat că ei vor crede. Nu există deloc alegere într-o astfel de doctrină. Nu ar avea mai multe consecinţe, decât dacă preşedintele va decreta că şi mâine va fi o zi. Va fi zi mâine, cu sau fără un decret prezidenţial. Dumnezeu nu a prevăzut pocăinţa şi credinţa în nimeni, decât dacă El s-a hotărât să le dea. Dumnezeu a rânduit mai dinainte că aleşii Lui vor fi înviaţi spiritual şi vor primi darul pocăinţei şi credinţei de la Duhul Sfânt. Pocăinţa şi credinţa nu sunt fapte fireşti, ci daruri nemeritate de la Dumnezeu. Pocăinţa vine de la Dumnezeu.
(Fapte 5:31) „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor”
(2 Timotei 2:25) “Să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului”
(Ieremia 31:18-19) „Aud pe Efraim bocindu-se: M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu! După ce m-am întors, m-am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelele, mă bat pe pulpă; sînt ruşinat şi roş de ruşine, căci port ocara tinereţei mele”
Credinţa este dată de Dumnezeu.
(Ioan 10:26-27) “Dar voi nu credeţi, pentrucă, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine”
(Ioan 6:67-70) „Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu. Isus le-a răspuns: Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuş unul din voi este un drac”
(Matei 16:17) „Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”
(1 Corinteni 3:5-8) “Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sunt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui”
(Efeseni 2:8) “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”
(Filipeni 1:29) “Căci cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El”
Această idee, că Dumnezeu îşi bazează alegerea pe ceva anticipat la un individ, este arminianism pur.
În limba română de Aurel Miclea Jr.
marți, 7 iulie 2009
Udat sau botezat ?
Daca stam si ne vom uita in mare parte a lucrarii pe care noi o avem de facut , vedem ca avem un rol foarte important in a deosebi taina botezului si daca ne vom uita ceea ce trateaza acest mare scriitor Mark .M.Freinson vom descoperi cu adevarat ca aceata taina are cu adevarat importanta in viata noastra de credinta .
Iar lucrul cel mai importat in acesta taina a botezului e felul autentic pe care o are .Oameni din zilele noastre si in speta , bisericile ortodoxe au o taina care sustin mai degraba acest Botez al copiilor mici in care sunt implicati nasi ca si intermediari intre D-zeu si micutul care se boteaza .Aceasta taina este fara sens. De ce ? O sa ma intrebati iar cartea lui Mark .M.Freinson o sa va raspunda foarte clar la intrebarea De ce ?
Daca ne uitam din cele mai vechi timpuri ,oamenii au crezut ca daca fac acesta taina a botezului sunt mantuiti . Si de nu ar face de cand sunt mici si atunci curatirea ar fi mult mai benefica pentru toti si as dori sa urmarim in cateva minute cateva citate pe care acest mare scriitor le lasa asternute pe paginile carti lui Matei 28)19 Matei 3)13 Ioan 1)29 si altele .
Asi dori acum sa ne uitam indeaproape la ceea ce zic aceste pasaje inainte de a trece mai departe .
Matei 28)19 " Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." Daca ne uitam cu bagare de seama vom vedea ca aicea nu este vorba de copii, ci mai degraba de niste oameni maturi de indata ce este vorba de o trimitere si anume de cuvantul "Duceti-va ",aicea arata foarte clar ca este vorba de oameni maturi care sunt in stare sa mearga .Intrebarea mea fireasca ,este ca un copil la 6 saptamani nu este in stare sa mearga undeva ?
Cu siguranta ca nu, de ce petru ca nu e dezvoltat fizic si nu are capacitatea de a merge. Un alt aspect foarte clar aici daca ne vom uita in alte surse ale istoriei bisericii, vom afla ca aceste invataturi necrestine de a boteza copiii mici vine ,mai degraba, de la biserica seculara CATOLICA, care ei au dezvoltat acest sistem al botezului copiilor mici si aceasta se poate vedea la invatatura lui LUTHER
Matei 3)13Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Din nou avem in fata o alta marturie care ne certifica cele mentionate mai sus si anume ca daca insusi invatatorul Isus ar fi un copilas in fasa nu ar mai fi avut cum sa vina la Iordan ca sa fie botezat . Un alt lucru foarte important este faptul ca Isus la o varsta extrem de matura la 33 de ani ,el face botezul si din nou avem de a face cu aceeasi intrebare DE CE ?
Datorita faptului ca arata o maturitate clara in care ne certifica si valideaza o viata autentica si un model clar si clasic pe care noi ca si oameni trebuie sa il avem ca si model in vietile noastre .
Ioan 1)29A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Ce gasim in paragraful asta ?Un lucru de-a dreptul surprinzator .Si din nou intrebare . OARE ,DE CE ?
Vedem din start un lucru ,ca Isus vine la IOAN pentru a fi botezat iar aici Ioan exclama ca un mod de adresare catre natiunea care era asezata la rand sa se boteze "Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! " Certifica inca o data ipoteza in care curatia nu prin nasi se face , curatia nu prin preot nu prin apa pe care se face botezul ,ci prin jertfa mantuitoare a Domnului ISUS prin care avem trecere la Tatal . O mare parte cred si azi ca daca copiluil lor este botezat este mantuit , aceasta este cea mai mare falsitate din toate timpurile ,de a crede asa ceva . Asa cum vom vedea mai departe in cele ce urmeaza ,vom continua explorarea noastra de a afla adevarul .
Sa facem o survolare a textului in Luca 7)29-39 "Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan;dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.Cu cine voi asemăna, dar, pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei?" Daca vom face o analiza scurta la ceea ce noi avem in fata ,vom observa ceva foarte clar si anume ca aicea este vorba de ceva si anume ca oameni de rand care s-au increzut intru-totul in invatatura lui Ioan au primit botezul ,iar farisei si invatatori legii nu . Oare de ce ? Datorita faptului ca ei aveau mai multa scoala ?
Cunosteau mai multe lucruri ? Pur si simlu datorita neincrederii in invataturi le date de Ioan . Iar daca ne uitam cu bagare de seama la cele de mai sus ,vedem ca in Matei 28)19 este o porunca clara si bine conturata de a merge si a face ucenici si de a-i boteza ,dar oare cum ? Doar intr-o forma de evlavie in care sa fie nominalizati , trecuti intr-un registru a unei biserici oarecare ? Cu siguranta ca nu .
Faptele Apostolilor 2)38Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Daca o sa ne uitam cu bagare de seama vom invata un alt principiu foarte clar care ne cheama la pocainta si anume ,ca sa poti primi mantuirea trebuie sa te " Pocaiesti " .Ce cuvint dur . Hai sa definim termenul ,sa vedem ce inseamna acesta .
Sa vedem in prima faza ce spune dexul limbii romane despre acesta ,ca sa avem o privire clara asupra cuvantului .
Una din traducerile dex-ului zice:
POCĂÍNŢĂ s.f. (În practicile creştine) Căinţă pentru păcatele săvârşite; regret pentru o faptă rea, o greşeală etc.;
O data ce am lamurit si acesta problema observam ca avem nevoie de acesta Pocainta pentru a ne purifica ,a ne spala de pacatele murdare acumulate de-a lungul vietii.
Daca ne vom uita mai atent in continuare ,vom vedea ce efecte poate sa aiba sau nu in viata noastra ,daca nu ascultam de poruncile date de D-ZEU si ne vom uita in Marcu 16)16 unde zic:Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. Vedem aici doua parti "Cine va crede şi se va boteza " ,va fii cum ,"mantuit ",dar cine nu va crede va fi osândit" .Oare de ce ? Datorita faptului ca D-zeu nu obliga pe nimeni sa creada sau nu in ceea ce spune El ,ci El lasa o continua alegere exact ca in Geneza ,acolo unde lasa pe om sa aleaga ce crede el de cuviinta ca i s-ar potrivi , binele sau raul .
Ioan 8)31-23Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?”
Oare ce vrea sa spuna textul aici ? Daca ne uitam cu bagare de seama vom vedea ca D-ZEU cauta sa isi arate bunatatea fata de noi si sa ne convinga sa credem ca daca ramanem incredintati in ceea ce spune el ,el ne va arata o cale nespus mai buna ,dar vedem ca el vorbeste si de o slobozenie oare erau prinsi in captivitate de le vorbeste asa ,cu siguranta ca nu erau prinsi ,ci ei erau prinsi in altceva in ganduri si lucrari care nu erau dupa placul lui D-ZEU . Cati dintre noi azi uitam din pricina lucrurilor care ne impresoara sa mergem la biserica sa facem o darnicie ,sa ajutam pe cineva in nevoie etc ? Dar Isus le spune si ne spune si noua azi daca il ascultam pe El , azi vom fi " slobozi "=liberi
Ioan 2)3-5 Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.
Deci si aici avem o realitate si anume ,daca cineva se ridica si spune io il cunosc pe D-zeu si nu respect invatatura lui si principiile lui se face pe sine mincinos si adevarul nu este deplin in el ,dar vine si reversul ,dar cine pazeste poruncile sau invatatura sa ,se vede clar si lamurit ca il slujeste pe Hristos .
CONCLUZIE
Deci asa cum am vazut in pasajele de mai sus , chiar daca noi avem anumite pareri pro sau contra despre Botez ,chiar daca invataura unui om sau a unei biserici zice intr-un fel sau in altul ,trebuie sa vedem doar un singur aspect si anume ca BIBLIA are ultimul cuvant , noi doar putem sa aducem anumite argumente sau uneori unii critici fac speculatii la adresa aceia ce spun anumite texte narative din Biblie .
Noi asa cum am urmarit in text avem doar cateva lucruri de retinut si anume .
1)Daca raman in noi principiile lui D-zeu suntem ai Lui daca nu ne inselam singuri
2)Ramanerea noastra in HRISTOS aduce libertate si curatire
3Atata timp cat avem o oranduire data de HRISTOS noi trebuie sa o urmam pentru ca asa spune scriptura .Amin .
MODUL
BOTEZULUI
Asa cum am vazut in primul articol si de inceput ceia ce inseamna intr-o oarecare masura botezul vom deslusi mai apoi si celelalte fete ale smaraldului care se numeste botez .
Si as incepe mai inti sa descifram citeva coduri ale cuvantului botez .
Cuvintul romanesc (botez ) se trage din cuvintul grecesc barulw care ralmacit inseamna in limba latina (baptizo )=(botezat ). Dar acest cuvant mai poate fi inteles si ca (a scufunda , a imersa sau a afunda ).
Acum as dori sa ne uitam la cateva texte biblice care ne pot vorbi despre asta .
Romani 6)4"Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă."
Deci asa cum vedem in textul de mai sus este vorba de o semnificatie foarte clara si practica asa cum vedem scris in texlul de mai sus afisat ."Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El," Deci prin acest prim verset arata clar ca noi prin el, adica prin Hristos am fost ingropati impreuna cu el si din nou vom pune acea intrebare cu care v-am obisnuit pana acuma ,de ce ? Iar raspunsul vine acuma "pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă." Deci aduce o certificare clara ca "dupa cum Hristos a inviat in slava Tatalui ,tot asa sa inviem si noi " Intrebarea se pune alfel oare noi am fost vreodata morti fizic ? Cu siguranta ca nu ,dar cu siguranta ca toti cei care ne nastem pe pamint ne nastem in pacat fie ca facem un botez la 6 saptamini fie ca nu ,noi tot in pacat suntem . Dar odata ce primesti botezul autentic la maturitate acest act are cu adevarat dreptul sa iti ierte tie toate pacatele si sa le arunce in marea uitarii .
Coloseni 2)12 "fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi."
Vedem din nou , se face referire in oarecare masura la textul anterior mentionat ,dar vedem si ceva deosebit aici ce noi trebuie sa bagam de seama "prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi". Aicea este vorba si de termenul "credinta" ce noi trebuie sa il avem ca sa capatam increderea ca el poate sa ne invieze impreuna cu el in momentul botezului . Asi dori sa va intreb ceva ,un copil de 6 saptamini are "credinta "? Unii care veti citi acest articol vezi zice ,da datorita nasilor care gindesc pentru el .Dar va spun foarte clar in Biblie nu sa instaurat la botez nasirea cuiva . Mai mult daca ar fii asa cum unii dintre dvs. ati sustine ar fi trebuit ca Ioan Botezatorul sa fi avut la botezul lui Isus la Iordan o armata de nasi si nase care sa ii naseasca pe candidati ,dar vedem ca acolo nu e asa ,datorita faptului ca oameni erau maturi si nu minori si nu era nevoie sa depuna cineva marturie pentru ei in fata lui Ioan .
Cind facem taina botezului noi automat ne identificam cu ceia ce este mentionat mai sus si anume "puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi." si credem ca si noi suntem izbaviti tot o data cu asta de lanturile pacatului stramosesc si al raului .
Mergem mai departe ,Romani 6)4 ne certifica si mai clar spusele de pina acuma dar sa analizam in continuare textul biblic "Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă."
Ce descoperim spre sfirsitul versetului din Romani ,un lucru ce cu toti rivnim si anume "tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă."Daca stam si ne socotim bine ,toti am vrea sa avem o viata noua si implinita pe acesr pamint, dar din pacate nimeni nu o poate face una total fericita ,dar vedem un lucru foarte interesant, ca totusi exista cineva caruia ii pasa de noi si acesta este D-zeu care vrea sa ne schimbe viata .
Aceste principii te invata sa iti formezi o idee mult mai clara despre adevarata viata in Hristos .
Un alt subicet foarte controversat sunt Afundarile triple si in cele ce urmeaza voi incerca sa prezint citeva din aceste exemple sa vedem, este cu adevarat acesta practica corecta si statutara Biblica sau este mai degraba de o obirsie omeneasca asa cum zice Biblia?
In Matei 28)19 spune "Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." Asa cum cum observati din nou cartea face trimitere la marea trimitere in care am inceput sesiunea trecuta de dezbatere a acestui subiect, dar aicea este vorba despre alceva si anume despre cele trei entitati
Numele Tatălui
al Fiului
şi al Sfântului Duh
Daca ne vom uita cu bagare de seama spre exemplu bisericile Catolice sau Ortodoxe cind practica acesta a botezului de cele mai multe ori lucreaza in numele celor trei entitati mentionate mai sus .Dar conform bazei Scripturii , acest lucru nu este veridic si nu se poate autentifica drept dovada daca din nou ne uitam la Ioan si botezul de la Iordan constatam ca acolo avut loc doar o singura scufundare sau imersare si nu e vorba de trei .Matei vine cu o completare foarte clara in care arata alte aspecte ,noi vedem aici ca este vorba de o trimitere dar mai mult o retrimitere care nu cataloghiaza o anumita arie de oameni care sa primeasca botezul, ci sunt toti chemati nu numai o anumita parte din Neamuri sau din Iudei
O alta referire daca ne gindim bine anterior, vorbeam de o moarte daca stanm si ne gindim noi daca facem acele trei imersari noi inseamna clar ca am face in felul urmator :
Am avea trei morti
trei ingropari
trei invieri
Iar acesta implicit nu ar putea fi posibil .
CANDIDATUL POTRIVIT . Asi dori sa ne uitam la citeva texte care sa ne ajute sa descifram acest mic mister care invaluie de foarte multa vreme pe foarte multa lume si sa clarificam odata pentru totdeauna aceste treburi . "Marcu 16)16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit". Aici gasim o definitie clara aceia ce cuprinde anumite aspecte ne invata foarte clar si succint o definitie ce toti ar trebui sa o stim si cred ca unii chiar o stiu da nu stiu cit de mult o aplica. Spune asa :Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit" Din nou avem cuvintul de ordine aici "credinta " care ne pune din nou in fata faptului caci daca vom avea certitudinea in ceia ce promite el asa va fi .Dar acum vine din nou reversul care suna cam asa "dar cine nu va crede va fi osândit". Oare chiar asa de autoritar sa fie D-zeu, cu siguranta ca da, Biblia spune asa "eu mustru si pedepsesc pe cei ce ii iubesc". Oare chiar asa de mult contam noi pentru El ca si fiinte ? Cu siguranta ca da . Daca ne vom uita cu bagare de seama mai departe vom intelege alte lucruri si mai importante precum cele din Fptele Apostolilor 2)41 unde spune "Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” Deci aici din nou arata certitudinea ca nu se face deosebire ,ci oricine care doreste este bine primit si nu are nici o norma de obligativitate .Si din nou si aici ne intilnim cu acelasi cuvinte "daca crezi ". Daca ne vom uita mai departe vom observa alte lucruri si mai importante dar si mai interesante in Matei 3)7-8 vedem ca este scris "Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră." Oare ce vrea sa zica aicea textul ? El arata foarte clar starea oamenilor din tinutul acela care nu erau vrednici de a fi botezati petru ca inca in ei era firea umana si fireasca si chiar daca ar fii primit botezul ei nu erau botezati ci udati datorita stari lor desentate in care traiau. Drept urmare de aia Isus ii sfatuieste in felul acesta "Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră." Oare citi dintr-astea nu avem si noi in adunarile si bisericile naostre care au doar o forma de evlavie sau care ei pretind ca sunt botezati dar de fapt sunt doar udati sau stropiti . Daca ne vom uita mai departe ceea ce zice Faptele Apostolilor 8)36-37 vom vedea si mai aprofundat anumite lucruri ,dar totusi hai sa aruncam o privire asupra textului "Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Daca ne uitam cu mai mare bagare de seama la acest Famen Etiopian ,un om de vaza, am putea spune un ministru de finante in Candacia se suie la Ierusalim de unde isi ia ca suvenir pentru amintire o carte si mai mult cartea Isaia pe care o si studia de zor in calatoria lui de intoarcere acasa si ce vedem ,ca D-zeu il instiinteaza pe Filip sa ii iasa in intimpinare si sa il ajute sa inteleaga textul narat in cartea Isaia cu toate astea ni se relateaza in capitol ca ii explica cu lux de amanunte si acuma ajunge in fata faptului in care el trebuie sa treaca de proba practica de a face botezul si sa vedem ce se intimpla :"au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Reiese foarte clar ca acest Famen intelesese tot ceia ce ii explicase Filip si era drept ca atare pregatit sa primeasca botezul . Dar inainte de a-l duce in apa asteapta o certitudine Filip de la el in care il intreaba "Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Deci inca o data vedem o dovada de credinta ,la care rezultatul este o viata schimbata si plina de har pentru ca ulterior dupa botez textul narateaza ca el era plin de fericire si lauda pe D-zeu ,asta arata inca o data ce mari minuni face un asa mare D-zeu . Mai departe daca ne vom uita vom observa altceva si mai important in "1ioan 5)1Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El." Aici certifica un lucru foarte important ce ar trebui sa bagam din nou la cap si anume "Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeuşi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El." Deci ne arata ca odata ce crezi tu automat te identifici cu iubirea Fiului si al Tatalui deopotriva ci crezi in existenta lor ca si entitati veridice . Acuma vom merge mai departe intrucit sa putem ajunge la o privire mult mai cuprinzatoare si mai clara . "Fapte Apostolilor 16)30-31 care spune i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Deci vedem si aici ca este vorba din nou de aceiasi doza de "credinta " pe care normal toti ar trebui sa o avem .Dar mai mult vedem ca Pavel si Sila lasa ceva mai mult asternut aici si anume "Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Oare in familia aceasta de care ne vorbeste textul oare nu erau si copii mici si intrebarea se pune oare si ei erau mintuiti ?
Cu siguranta ca un copil mic poate sa il primesca pe Isus in viata lui ori cind dar nu il poate justifica in apa botezului pina la o virsta matura in care sa fie deplin incredintat in ceea ce face. Acuma asi dori sa ne uitam nitel la un alt aspect 1Corinteni 1)14-17-18Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu,De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Asi dori sa stam nitel sa zabovim citeva minute asupra acestui text si sa reflectam la ceia ce spun aceste cuvinte. Sa ne uitam putin la conjuctura in care se petrec toate aceste evenimente mai clar vedem ca se isca in textul nostru narat, o cearta in care fiecare isi cauta o justificare care mai de care si sa se laude care este cel mai bun dintre toti si asa cum o sa vedem in textul pe care o sa il studiem mai intai vom vedea stare lor de acolo tot in acest capitol,dar cu citeva pasaje mai sus "Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” – „Şi eu, al lui Apolo!” – „Şi eu, al lui Chifa!” – „Şi eu, al lui Hristos!” Deci de aicea intelegem ca din cele mai vechi timpuri tipurile de certuri de vorbe era ceva la ordinea zilei dar vedem ca Pavel cauta sa ii ajute sa inteleaga o data pentru totdeauna ca aceste certuri nu aduc nimic bun ci mai degraba darima .Asi dori sa faceti o scurta analiza si sa vedem oare nu si azi in bisericile noastre se intimpla asemenea certuri de partide ? Dar vedem ca pe fondul acesta tensionat "1Corinteni 14spune Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu, " Il vedem pe Pavel in toata invalmasala asta spunind niste lucruri foarte puternice ca esenta si anume multumeste ca nu a botezat pe multi ca sa nu aiba pricina sa spuna ca sunt botezati in numele lui ,cu toate ca a botezat pe citiva inainte de a deveni o stare asa de tensionata pe fondul botezului. Daca vom mere mai departe vom experimenta altceva
v17) De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. v18)Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Aici concluzioneaza ,de fapt ,care era statutul lui in lucrare nu sa boteze zeci ,ci sa fie un apostol al Neamurilor si al Iudeilor care sunt gata sa primeasca adevarata invatatura de la Hristos si Biblie.
Acum vom trece la o alta arie si sa vedem :este biblic botezul copiilor mici ,descrie si autentifica biblia acest lucru (DA asu NU ) ?
Nici o mentiune a copiilor mici : Si asi dori sa ne uitam iar in Fatele Apostolilor 16)40Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat. dar vedem ca si in v33)se face referire la toata casa lui "Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. "Concluzia pe care noi o tragem de aici este foarte clara ca "toata casa" se refera la cei maturi si nu la ce minori care nu ajunsesera sa discerna anumite aspecte scripturale. Daca ne vom uitam mai departe in Matei 3)9 vom observa Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Vedem foarte clar aici ca Ioan incepe sa isi faca mandatu intr-un mod foarte clar dar cu toate acestea vedem ca printre cei care i-au iesit in intimpinare la Iordan au fost oameni care aveau in ei inca anumite crezuri pe care ei le tineau de bine ,dar cu toate astea Isus ii sfatuieste sa fie mult mai pregatiti si sa faca roade vrednice de pocainta lor .
CONCLUZIE
1)Nu este nici o dovada in biblie care sa certifice botezul copiilor mici si asta vedem din textele mentionate mai sus
2)Vedem ca noi ca persoane chiar imature asa cum am vazut in casa Lidiei si in casa Sutasului se poate sa fii primit toti mintuirea in Hristos da nu toti pot fii incredintati prin taina botezului datorita faptului ca sunt minori
3)Vedem clar ca ipoteza botezului copiilor mici este invalida datorita faptului ca nu exista certificari Biblice ,ba mai mult nu poate aduce siguranta si asta presupune doar o udare sau stropire.
4)Al patrulea lucru este ca nu actul botezului ca justificare este atit de importat, cit crezul pe care o dovedeste acesta
Iar lucrul cel mai importat in acesta taina a botezului e felul autentic pe care o are .Oameni din zilele noastre si in speta , bisericile ortodoxe au o taina care sustin mai degraba acest Botez al copiilor mici in care sunt implicati nasi ca si intermediari intre D-zeu si micutul care se boteaza .Aceasta taina este fara sens. De ce ? O sa ma intrebati iar cartea lui Mark .M.Freinson o sa va raspunda foarte clar la intrebarea De ce ?
Daca ne uitam din cele mai vechi timpuri ,oamenii au crezut ca daca fac acesta taina a botezului sunt mantuiti . Si de nu ar face de cand sunt mici si atunci curatirea ar fi mult mai benefica pentru toti si as dori sa urmarim in cateva minute cateva citate pe care acest mare scriitor le lasa asternute pe paginile carti lui Matei 28)19 Matei 3)13 Ioan 1)29 si altele .
Asi dori acum sa ne uitam indeaproape la ceea ce zic aceste pasaje inainte de a trece mai departe .
Matei 28)19 " Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." Daca ne uitam cu bagare de seama vom vedea ca aicea nu este vorba de copii, ci mai degraba de niste oameni maturi de indata ce este vorba de o trimitere si anume de cuvantul "Duceti-va ",aicea arata foarte clar ca este vorba de oameni maturi care sunt in stare sa mearga .Intrebarea mea fireasca ,este ca un copil la 6 saptamani nu este in stare sa mearga undeva ?
Cu siguranta ca nu, de ce petru ca nu e dezvoltat fizic si nu are capacitatea de a merge. Un alt aspect foarte clar aici daca ne vom uita in alte surse ale istoriei bisericii, vom afla ca aceste invataturi necrestine de a boteza copiii mici vine ,mai degraba, de la biserica seculara CATOLICA, care ei au dezvoltat acest sistem al botezului copiilor mici si aceasta se poate vedea la invatatura lui LUTHER
Matei 3)13Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Din nou avem in fata o alta marturie care ne certifica cele mentionate mai sus si anume ca daca insusi invatatorul Isus ar fi un copilas in fasa nu ar mai fi avut cum sa vina la Iordan ca sa fie botezat . Un alt lucru foarte important este faptul ca Isus la o varsta extrem de matura la 33 de ani ,el face botezul si din nou avem de a face cu aceeasi intrebare DE CE ?
Datorita faptului ca arata o maturitate clara in care ne certifica si valideaza o viata autentica si un model clar si clasic pe care noi ca si oameni trebuie sa il avem ca si model in vietile noastre .
Ioan 1)29A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Ce gasim in paragraful asta ?Un lucru de-a dreptul surprinzator .Si din nou intrebare . OARE ,DE CE ?
Vedem din start un lucru ,ca Isus vine la IOAN pentru a fi botezat iar aici Ioan exclama ca un mod de adresare catre natiunea care era asezata la rand sa se boteze "Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! " Certifica inca o data ipoteza in care curatia nu prin nasi se face , curatia nu prin preot nu prin apa pe care se face botezul ,ci prin jertfa mantuitoare a Domnului ISUS prin care avem trecere la Tatal . O mare parte cred si azi ca daca copiluil lor este botezat este mantuit , aceasta este cea mai mare falsitate din toate timpurile ,de a crede asa ceva . Asa cum vom vedea mai departe in cele ce urmeaza ,vom continua explorarea noastra de a afla adevarul .
Sa facem o survolare a textului in Luca 7)29-39 "Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan;dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.Cu cine voi asemăna, dar, pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei?" Daca vom face o analiza scurta la ceea ce noi avem in fata ,vom observa ceva foarte clar si anume ca aicea este vorba de ceva si anume ca oameni de rand care s-au increzut intru-totul in invatatura lui Ioan au primit botezul ,iar farisei si invatatori legii nu . Oare de ce ? Datorita faptului ca ei aveau mai multa scoala ?
Cunosteau mai multe lucruri ? Pur si simlu datorita neincrederii in invataturi le date de Ioan . Iar daca ne uitam cu bagare de seama la cele de mai sus ,vedem ca in Matei 28)19 este o porunca clara si bine conturata de a merge si a face ucenici si de a-i boteza ,dar oare cum ? Doar intr-o forma de evlavie in care sa fie nominalizati , trecuti intr-un registru a unei biserici oarecare ? Cu siguranta ca nu .
Faptele Apostolilor 2)38Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Daca o sa ne uitam cu bagare de seama vom invata un alt principiu foarte clar care ne cheama la pocainta si anume ,ca sa poti primi mantuirea trebuie sa te " Pocaiesti " .Ce cuvint dur . Hai sa definim termenul ,sa vedem ce inseamna acesta .
Sa vedem in prima faza ce spune dexul limbii romane despre acesta ,ca sa avem o privire clara asupra cuvantului .
Una din traducerile dex-ului zice:
POCĂÍNŢĂ s.f. (În practicile creştine) Căinţă pentru păcatele săvârşite; regret pentru o faptă rea, o greşeală etc.;
O data ce am lamurit si acesta problema observam ca avem nevoie de acesta Pocainta pentru a ne purifica ,a ne spala de pacatele murdare acumulate de-a lungul vietii.
Daca ne vom uita mai atent in continuare ,vom vedea ce efecte poate sa aiba sau nu in viata noastra ,daca nu ascultam de poruncile date de D-ZEU si ne vom uita in Marcu 16)16 unde zic:Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. Vedem aici doua parti "Cine va crede şi se va boteza " ,va fii cum ,"mantuit ",dar cine nu va crede va fi osândit" .Oare de ce ? Datorita faptului ca D-zeu nu obliga pe nimeni sa creada sau nu in ceea ce spune El ,ci El lasa o continua alegere exact ca in Geneza ,acolo unde lasa pe om sa aleaga ce crede el de cuviinta ca i s-ar potrivi , binele sau raul .
Ioan 8)31-23Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?”
Oare ce vrea sa spuna textul aici ? Daca ne uitam cu bagare de seama vom vedea ca D-ZEU cauta sa isi arate bunatatea fata de noi si sa ne convinga sa credem ca daca ramanem incredintati in ceea ce spune el ,el ne va arata o cale nespus mai buna ,dar vedem ca el vorbeste si de o slobozenie oare erau prinsi in captivitate de le vorbeste asa ,cu siguranta ca nu erau prinsi ,ci ei erau prinsi in altceva in ganduri si lucrari care nu erau dupa placul lui D-ZEU . Cati dintre noi azi uitam din pricina lucrurilor care ne impresoara sa mergem la biserica sa facem o darnicie ,sa ajutam pe cineva in nevoie etc ? Dar Isus le spune si ne spune si noua azi daca il ascultam pe El , azi vom fi " slobozi "=liberi
Ioan 2)3-5 Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.
Deci si aici avem o realitate si anume ,daca cineva se ridica si spune io il cunosc pe D-zeu si nu respect invatatura lui si principiile lui se face pe sine mincinos si adevarul nu este deplin in el ,dar vine si reversul ,dar cine pazeste poruncile sau invatatura sa ,se vede clar si lamurit ca il slujeste pe Hristos .
CONCLUZIE
Deci asa cum am vazut in pasajele de mai sus , chiar daca noi avem anumite pareri pro sau contra despre Botez ,chiar daca invataura unui om sau a unei biserici zice intr-un fel sau in altul ,trebuie sa vedem doar un singur aspect si anume ca BIBLIA are ultimul cuvant , noi doar putem sa aducem anumite argumente sau uneori unii critici fac speculatii la adresa aceia ce spun anumite texte narative din Biblie .
Noi asa cum am urmarit in text avem doar cateva lucruri de retinut si anume .
1)Daca raman in noi principiile lui D-zeu suntem ai Lui daca nu ne inselam singuri
2)Ramanerea noastra in HRISTOS aduce libertate si curatire
3Atata timp cat avem o oranduire data de HRISTOS noi trebuie sa o urmam pentru ca asa spune scriptura .Amin .
MODUL
BOTEZULUI
Asa cum am vazut in primul articol si de inceput ceia ce inseamna intr-o oarecare masura botezul vom deslusi mai apoi si celelalte fete ale smaraldului care se numeste botez .
Si as incepe mai inti sa descifram citeva coduri ale cuvantului botez .
Cuvintul romanesc (botez ) se trage din cuvintul grecesc barulw care ralmacit inseamna in limba latina (baptizo )=(botezat ). Dar acest cuvant mai poate fi inteles si ca (a scufunda , a imersa sau a afunda ).
Acum as dori sa ne uitam la cateva texte biblice care ne pot vorbi despre asta .
Romani 6)4"Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă."
Deci asa cum vedem in textul de mai sus este vorba de o semnificatie foarte clara si practica asa cum vedem scris in texlul de mai sus afisat ."Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El," Deci prin acest prim verset arata clar ca noi prin el, adica prin Hristos am fost ingropati impreuna cu el si din nou vom pune acea intrebare cu care v-am obisnuit pana acuma ,de ce ? Iar raspunsul vine acuma "pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă." Deci aduce o certificare clara ca "dupa cum Hristos a inviat in slava Tatalui ,tot asa sa inviem si noi " Intrebarea se pune alfel oare noi am fost vreodata morti fizic ? Cu siguranta ca nu ,dar cu siguranta ca toti cei care ne nastem pe pamint ne nastem in pacat fie ca facem un botez la 6 saptamini fie ca nu ,noi tot in pacat suntem . Dar odata ce primesti botezul autentic la maturitate acest act are cu adevarat dreptul sa iti ierte tie toate pacatele si sa le arunce in marea uitarii .
Coloseni 2)12 "fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi."
Vedem din nou , se face referire in oarecare masura la textul anterior mentionat ,dar vedem si ceva deosebit aici ce noi trebuie sa bagam de seama "prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi". Aicea este vorba si de termenul "credinta" ce noi trebuie sa il avem ca sa capatam increderea ca el poate sa ne invieze impreuna cu el in momentul botezului . Asi dori sa va intreb ceva ,un copil de 6 saptamini are "credinta "? Unii care veti citi acest articol vezi zice ,da datorita nasilor care gindesc pentru el .Dar va spun foarte clar in Biblie nu sa instaurat la botez nasirea cuiva . Mai mult daca ar fii asa cum unii dintre dvs. ati sustine ar fi trebuit ca Ioan Botezatorul sa fi avut la botezul lui Isus la Iordan o armata de nasi si nase care sa ii naseasca pe candidati ,dar vedem ca acolo nu e asa ,datorita faptului ca oameni erau maturi si nu minori si nu era nevoie sa depuna cineva marturie pentru ei in fata lui Ioan .
Cind facem taina botezului noi automat ne identificam cu ceia ce este mentionat mai sus si anume "puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi." si credem ca si noi suntem izbaviti tot o data cu asta de lanturile pacatului stramosesc si al raului .
Mergem mai departe ,Romani 6)4 ne certifica si mai clar spusele de pina acuma dar sa analizam in continuare textul biblic "Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă."
Ce descoperim spre sfirsitul versetului din Romani ,un lucru ce cu toti rivnim si anume "tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă."Daca stam si ne socotim bine ,toti am vrea sa avem o viata noua si implinita pe acesr pamint, dar din pacate nimeni nu o poate face una total fericita ,dar vedem un lucru foarte interesant, ca totusi exista cineva caruia ii pasa de noi si acesta este D-zeu care vrea sa ne schimbe viata .
Aceste principii te invata sa iti formezi o idee mult mai clara despre adevarata viata in Hristos .
Un alt subicet foarte controversat sunt Afundarile triple si in cele ce urmeaza voi incerca sa prezint citeva din aceste exemple sa vedem, este cu adevarat acesta practica corecta si statutara Biblica sau este mai degraba de o obirsie omeneasca asa cum zice Biblia?
In Matei 28)19 spune "Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." Asa cum cum observati din nou cartea face trimitere la marea trimitere in care am inceput sesiunea trecuta de dezbatere a acestui subiect, dar aicea este vorba despre alceva si anume despre cele trei entitati
Numele Tatălui
al Fiului
şi al Sfântului Duh
Daca ne vom uita cu bagare de seama spre exemplu bisericile Catolice sau Ortodoxe cind practica acesta a botezului de cele mai multe ori lucreaza in numele celor trei entitati mentionate mai sus .Dar conform bazei Scripturii , acest lucru nu este veridic si nu se poate autentifica drept dovada daca din nou ne uitam la Ioan si botezul de la Iordan constatam ca acolo avut loc doar o singura scufundare sau imersare si nu e vorba de trei .Matei vine cu o completare foarte clara in care arata alte aspecte ,noi vedem aici ca este vorba de o trimitere dar mai mult o retrimitere care nu cataloghiaza o anumita arie de oameni care sa primeasca botezul, ci sunt toti chemati nu numai o anumita parte din Neamuri sau din Iudei
O alta referire daca ne gindim bine anterior, vorbeam de o moarte daca stanm si ne gindim noi daca facem acele trei imersari noi inseamna clar ca am face in felul urmator :
Am avea trei morti
trei ingropari
trei invieri
Iar acesta implicit nu ar putea fi posibil .
CANDIDATUL POTRIVIT . Asi dori sa ne uitam la citeva texte care sa ne ajute sa descifram acest mic mister care invaluie de foarte multa vreme pe foarte multa lume si sa clarificam odata pentru totdeauna aceste treburi . "Marcu 16)16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit". Aici gasim o definitie clara aceia ce cuprinde anumite aspecte ne invata foarte clar si succint o definitie ce toti ar trebui sa o stim si cred ca unii chiar o stiu da nu stiu cit de mult o aplica. Spune asa :Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit" Din nou avem cuvintul de ordine aici "credinta " care ne pune din nou in fata faptului caci daca vom avea certitudinea in ceia ce promite el asa va fi .Dar acum vine din nou reversul care suna cam asa "dar cine nu va crede va fi osândit". Oare chiar asa de autoritar sa fie D-zeu, cu siguranta ca da, Biblia spune asa "eu mustru si pedepsesc pe cei ce ii iubesc". Oare chiar asa de mult contam noi pentru El ca si fiinte ? Cu siguranta ca da . Daca ne vom uita cu bagare de seama mai departe vom intelege alte lucruri si mai importante precum cele din Fptele Apostolilor 2)41 unde spune "Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” Deci aici din nou arata certitudinea ca nu se face deosebire ,ci oricine care doreste este bine primit si nu are nici o norma de obligativitate .Si din nou si aici ne intilnim cu acelasi cuvinte "daca crezi ". Daca ne vom uita mai departe vom observa alte lucruri si mai importante dar si mai interesante in Matei 3)7-8 vedem ca este scris "Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră." Oare ce vrea sa zica aicea textul ? El arata foarte clar starea oamenilor din tinutul acela care nu erau vrednici de a fi botezati petru ca inca in ei era firea umana si fireasca si chiar daca ar fii primit botezul ei nu erau botezati ci udati datorita stari lor desentate in care traiau. Drept urmare de aia Isus ii sfatuieste in felul acesta "Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră." Oare citi dintr-astea nu avem si noi in adunarile si bisericile naostre care au doar o forma de evlavie sau care ei pretind ca sunt botezati dar de fapt sunt doar udati sau stropiti . Daca ne vom uita mai departe ceea ce zice Faptele Apostolilor 8)36-37 vom vedea si mai aprofundat anumite lucruri ,dar totusi hai sa aruncam o privire asupra textului "Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Daca ne uitam cu mai mare bagare de seama la acest Famen Etiopian ,un om de vaza, am putea spune un ministru de finante in Candacia se suie la Ierusalim de unde isi ia ca suvenir pentru amintire o carte si mai mult cartea Isaia pe care o si studia de zor in calatoria lui de intoarcere acasa si ce vedem ,ca D-zeu il instiinteaza pe Filip sa ii iasa in intimpinare si sa il ajute sa inteleaga textul narat in cartea Isaia cu toate astea ni se relateaza in capitol ca ii explica cu lux de amanunte si acuma ajunge in fata faptului in care el trebuie sa treaca de proba practica de a face botezul si sa vedem ce se intimpla :"au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Reiese foarte clar ca acest Famen intelesese tot ceia ce ii explicase Filip si era drept ca atare pregatit sa primeasca botezul . Dar inainte de a-l duce in apa asteapta o certitudine Filip de la el in care il intreaba "Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Deci inca o data vedem o dovada de credinta ,la care rezultatul este o viata schimbata si plina de har pentru ca ulterior dupa botez textul narateaza ca el era plin de fericire si lauda pe D-zeu ,asta arata inca o data ce mari minuni face un asa mare D-zeu . Mai departe daca ne vom uita vom observa altceva si mai important in "1ioan 5)1Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El." Aici certifica un lucru foarte important ce ar trebui sa bagam din nou la cap si anume "Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeuşi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El." Deci ne arata ca odata ce crezi tu automat te identifici cu iubirea Fiului si al Tatalui deopotriva ci crezi in existenta lor ca si entitati veridice . Acuma vom merge mai departe intrucit sa putem ajunge la o privire mult mai cuprinzatoare si mai clara . "Fapte Apostolilor 16)30-31 care spune i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Deci vedem si aici ca este vorba din nou de aceiasi doza de "credinta " pe care normal toti ar trebui sa o avem .Dar mai mult vedem ca Pavel si Sila lasa ceva mai mult asternut aici si anume "Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Oare in familia aceasta de care ne vorbeste textul oare nu erau si copii mici si intrebarea se pune oare si ei erau mintuiti ?
Cu siguranta ca un copil mic poate sa il primesca pe Isus in viata lui ori cind dar nu il poate justifica in apa botezului pina la o virsta matura in care sa fie deplin incredintat in ceea ce face. Acuma asi dori sa ne uitam nitel la un alt aspect 1Corinteni 1)14-17-18Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu,De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Asi dori sa stam nitel sa zabovim citeva minute asupra acestui text si sa reflectam la ceia ce spun aceste cuvinte. Sa ne uitam putin la conjuctura in care se petrec toate aceste evenimente mai clar vedem ca se isca in textul nostru narat, o cearta in care fiecare isi cauta o justificare care mai de care si sa se laude care este cel mai bun dintre toti si asa cum o sa vedem in textul pe care o sa il studiem mai intai vom vedea stare lor de acolo tot in acest capitol,dar cu citeva pasaje mai sus "Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” – „Şi eu, al lui Apolo!” – „Şi eu, al lui Chifa!” – „Şi eu, al lui Hristos!” Deci de aicea intelegem ca din cele mai vechi timpuri tipurile de certuri de vorbe era ceva la ordinea zilei dar vedem ca Pavel cauta sa ii ajute sa inteleaga o data pentru totdeauna ca aceste certuri nu aduc nimic bun ci mai degraba darima .Asi dori sa faceti o scurta analiza si sa vedem oare nu si azi in bisericile noastre se intimpla asemenea certuri de partide ? Dar vedem ca pe fondul acesta tensionat "1Corinteni 14spune Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu, " Il vedem pe Pavel in toata invalmasala asta spunind niste lucruri foarte puternice ca esenta si anume multumeste ca nu a botezat pe multi ca sa nu aiba pricina sa spuna ca sunt botezati in numele lui ,cu toate ca a botezat pe citiva inainte de a deveni o stare asa de tensionata pe fondul botezului. Daca vom mere mai departe vom experimenta altceva
v17) De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. v18)Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Aici concluzioneaza ,de fapt ,care era statutul lui in lucrare nu sa boteze zeci ,ci sa fie un apostol al Neamurilor si al Iudeilor care sunt gata sa primeasca adevarata invatatura de la Hristos si Biblie.
Acum vom trece la o alta arie si sa vedem :este biblic botezul copiilor mici ,descrie si autentifica biblia acest lucru (DA asu NU ) ?
Nici o mentiune a copiilor mici : Si asi dori sa ne uitam iar in Fatele Apostolilor 16)40Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat. dar vedem ca si in v33)se face referire la toata casa lui "Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. "Concluzia pe care noi o tragem de aici este foarte clara ca "toata casa" se refera la cei maturi si nu la ce minori care nu ajunsesera sa discerna anumite aspecte scripturale. Daca ne vom uitam mai departe in Matei 3)9 vom observa Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Vedem foarte clar aici ca Ioan incepe sa isi faca mandatu intr-un mod foarte clar dar cu toate acestea vedem ca printre cei care i-au iesit in intimpinare la Iordan au fost oameni care aveau in ei inca anumite crezuri pe care ei le tineau de bine ,dar cu toate astea Isus ii sfatuieste sa fie mult mai pregatiti si sa faca roade vrednice de pocainta lor .
CONCLUZIE
1)Nu este nici o dovada in biblie care sa certifice botezul copiilor mici si asta vedem din textele mentionate mai sus
2)Vedem ca noi ca persoane chiar imature asa cum am vazut in casa Lidiei si in casa Sutasului se poate sa fii primit toti mintuirea in Hristos da nu toti pot fii incredintati prin taina botezului datorita faptului ca sunt minori
3)Vedem clar ca ipoteza botezului copiilor mici este invalida datorita faptului ca nu exista certificari Biblice ,ba mai mult nu poate aduce siguranta si asta presupune doar o udare sau stropire.
4)Al patrulea lucru este ca nu actul botezului ca justificare este atit de importat, cit crezul pe care o dovedeste acesta
Abonați-vă la:
Postări (Atom)